Comori mai puțin știute ale Hunedoarei (20)   Leave a comment

Castrul roman de marș de pe Muncel

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2417, 6-9 septembrie 2019, p. 8.

Descrierea conform Listei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, 2015, poziția 74: „cod HD-I-s-A-03195, Fortificație romană de pământ de la Grădiștea de Munte, sat GRĂDIȘTEA DE MUNTE; comuna ORĂȘTIOARA DE SUS; Vârful Muncel, sf. sec. I p. Chr”.

…„sistemele de luptă romane și dacice s-au adaptat configurației terenului”…

Se vorbește mult despre cetățile dacice din Munții Orăștiei, oronim acceptat mai ales de istorici și ignorat în special de geografi. Lumea însă știe despre locurile acestea și asta este ceea ce contează. Cel mai corect, spun unii, ar fi denumirea de Munţii Şureanu, „care fac parte din Carpaţii Meridionali, pe teritoriul judeţului dezvoltându-se între Culoarul Streiului inferior în vest, Culoarul Mureşului la nord, Depresiunea Petroşani şi Valea Jiului de Est la sud. Limita faţă de Munţii Retezat este formată de Valea Crivadiei, Pasul şi Valea Băniţei, până la confluenţa cu pârâul Roşia”. Și asta deoarece „numele de Şureanu a fost dat de geograful francez Emmanuel de Martonne, în anul 1907. Geograful român V. Mihăilescu a utilizat pentru aceşti munţi denumirea de Munţii Mărginimii” (Județul Hunedoara. Monografie, vol. 1, Iași-Deva, 2012, p. 21).

Ceea ce contează însă este faptul că în această zonă „s-a consumat ultimul episod din conflictul daco-roman, care a schimbat soarta acestei regiuni și a inclus Dacia pe harta latinității europene. În cele două conflicte daco-romane (101–102; 105–106) sistemele de luptă romane și dacice s-au adaptat configurației terenului iar rezultatele acestora se observă în teren și azi” (D. Micle, Al. Hegyi, C. Floca, Urme peste timp: topografierea castrelor romane de marș din Munții Șureanu, în Arheovest, IV/2, 2016, p. 715).

Bineînțeles, „un rol important în studiul războaielor dacice îl dețin cercetările arheologice … S-au cercetat un număr de castre romane (cele mai multe cu val de pământ) din acest răstimp, trăgându-se o serie de concluzii cu privire la împrejurările construirii lor și la trupele care au staționat în aceste garnizoane” (Istoria Românilor, vol. 1, București, 2001, p. 698). „Traian a dat ordin lui Lusius Quietus, care pătrunsese în fruntea trupelor sale de mauri, probabil prin pasul Vâlcan, să execute o operațiune de învăluire dinspre sud și sud-est; această operațiune este sugerată și de prezența castrelor de pământ” (p. 704).

Începând cu 2010, „păstrând indicativul încetățenit în bibliografia de specialitate pentru evitarea unor confuzii”,  au fost analizate cu tehnică modernă șase castre de marș romane: „Vârful lui Pătru (Aușelu / Ocol / Cetate) – [Petrila, jud. Hunedoara – Șugag, jud. Alba]; Jigoru Mare (Vârful cu Ocol) – [Bănița, jud. Hunedoara];  Comărnicel III – [Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara]; Comărnicel II – [Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara]; Comărnicel I (La Fântână la Gruișor) – [Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara – Cugir, jud. Alba]; Muncel – [Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara]” (p. 716). Trebuie precizat că există mai multe castre romane de marș decât cele amintite, precum cele de la Târsa ori Bătrâna, dar studiul menționat anterior a avut în vedere doar obiectivele situate „la mare înălțime, pe culmile ori vârfurile montane din această zonă”.

Lucrurile nu sunt însă suficient de clare nici astăzi, pentru că există ipoteze și ipoteze. „Despre castrul de pe Muncel, expunem ultima teorie a lui A. S. Stefan, care, pe baza fotografiilor aeriene din 1968, 1979 și 1982, consideră că avem de-a face cu o fortificație dacică, ultima în încercarea disperată a dacilor de a apăra Sarmizegetusa în fața înaintării legiunilor romane pe drumurile de plai din Munții Șureanu. Și Dan Oltean sesizează bine cele două valuri din colțul de NV, care creează un culoar până la singurul izvor cu apă potabilă de pe acest vârf” (p. 718). Ceea ce contează însă este faptul că lumea este interesată într-o tot mai mare măsură de obiectivele istorice care, mai ales în cazul castrelor romane de marș situate la altitudine mare, pot deveni și obiective turistice cu prețul depunerii unui efort fizic considerabil.

Alte obiective în zonă

Pe lângă castrele romane deja menționate și mult mai celebrele cetăți și așezări dacice din Munții Orăștiei, cei interesați pot vizita extrem de multe obiective în zonă. În primul rând trebuie amintit întreg Platoul Luncanilor, cu satele și cătunele lui răsfirate pe culmi, unele părăsite, altele depopulate și foarte puține locuite cât de cât: Măgureni, Costești-Deal, Ludeștii de Sus, Târsa, Prihodiște, Ursici și altele. Practic aproape totul se află pe teritoriul Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, unde se află excepționalul sistem carstic ce cuprinde Fundătura Ponorului, Ponoriciul sau Valea Stânii, dar și peșterile Șura Mare, Cioclovina cu Apă, Cioclovina Uscată sau Tecuri. Bineînțeles, nu pot fi omise nici elementele de arhitectură tradițională cu specific pastoral, precum stânele din Poiana Omului, Meleia, Șteaua Mare, Șteaua Mică, Scârna sau cea de sub Godeanu…

Etnologice (2)   Leave a comment

Despre „zânul” Dragobete

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 7 (1005), 20-26 februarie 2019, p. 3.

Ultimele decenii au condus la o scindare evidentă a opiniei publice între tradiționaliști și adepții globalismului mai ales în ceea ce privește respectarea / adoptarea obiceiurilor. Certurile datează însă de sute de ani, cele două tabere fiind „mânate în luptă” fie de convingeri religioase, de antipatii personale sau de interese diverse. Am menționat, nu cu mult timp în urmă, disputele din jurul adoptării „bradului cu lumini” în casele românilor (vezi Palia Expres, an. XXIV, nr. 47 (997), 12-18 decembrie 2019, p. 5). Exemplele sunt însă multe și lumea, mai ales persoanele care nu au pus în viața lor mâna pe o carte de etnologie, nu le cunoaște.

Este binecunoscut faptul că dezvoltarea mijloacelor de comunicare și de exprimare, mai ales pe rețelele de socializare, a condus la proliferarea „fake-news”-urilor. În același timp, libera exprimare a unor opinii, extrem de multe dintre ele eronate, a devenit regulă, verificarea surselor trecând în plan secund. Cazul sărbătorilor așa-zis tradiționale nu este singular, dar este reprezentativ. Astfel, unii vorbesc despre „zestrea neamului”, „rădăcinile poporului român”, „comorile satului strămoșesc”, „obiceiurile ancestrale” de orice tip care sunt pângărite de „globalisme” care își doresc dispariția lor. Asta fără a reflecta la zestre, rădăcini, comori sau obiceiuri, la ce înseamnă ele, la ce punct de pornire au avut, cum au evoluat și (de ce nu?) la ce se va alege de ele în contextul actual.

Dragobetele este un asemenea caz. Tradiționaliștii nu scapă ocazia, în nici un an, de a înfiera „Valentines Day”, acuzându-i pe adepții acesteia de consumerism, globalism și kitch-uri cu inimioare, și propunând în schimb mult mai neaoșul Dragobete. Nu susțin nici o tabără, nici alta, dar le accept pe amândouă, deși până în urmă cu două decenii personal nu am auzit nici de Valentin, nici de Dragobete. Prin Apuseni și pe Valea Mureșului nu se ținea nici o sărbătoare din asta. Pentru cei care nu sunt cât de cât familiarizați cu etnologia, redau în continuare câteva citate pentru a mai calma spiritele și a ne bucura, în cele din urmă de cele două sărbători destinate iubirii (conform normelor opiniei publice actuale), „fără ură și fără părtinire”.

„În vechile calendare agrare, la 24 februarie începea primăvara. În vetrele etnofolclorice ale țării această zi era o sărbătoare în vechime, deosebit de apreciată în comunitățile locale, dovadă multitudinea de termeni care o denumeau, Sântionul de primăvară, Ion Dragobete, Drăgostițele, Dragobete, Cap de primăvară, Logodna paserilor, dar cea mai des întâlnită este Dragobetele. (…) Asemenea occidentalului Sfântul Valentin (14 februarie), Dragobetele este protectorul tinerilor ce se vor uni în viață, căsătorindu-se” (Marcel Lapteș, Timpul și sărbătorile țăranului român, Deva, 2009, p. 145-146). Pentru Transilvania, unde sunt incluse, bineînțeles și zonele etnografice ale județului Hunedoara, Capul Primăverii „semnifică în calendarul popular sfârșitul iernii și începutul primăverii. Ultima săptămână din februarie este una a fertilității, pusă sub semnul unor zeități mitice agrare, cum ar fi Dochia (…), iar în sud (Muntenia, Oltenia, Dobrogea), Dragobetele, ca patron al păsărilor. În ziua de 24 februarie comunitatea tradițională credea că este ziua perechilor, atât la oameni, cât și la păsări și animale domestice. Această sărbătoare asigura tranziția către un an roditor, care trebuia apărat de acțiunile destructive ale forțelor malefice. (…) În satele izolate din zona etnofolclorică a Orăștiei, în această săptămână se credea că bărbații nu au voie să se certe cu soțiile sau femeile, că nu le va merge bine tot anul. (…) Aproape uitat în secolul trecut, Dragobetele apare mai mult ca o sărbătoare revitalizată de mass-media, în special la televizor, în concurență cu Sfântul Valentin al occidentalilor” (Marcel Lapteș, Anotimpuri magico-religioase. Schițe etnografice, Deva, 2011, p. 78-80).

„În mai multe comune din Muntenia, și mai cu seamă în cele din județul Gorj și Olt, Aflarea capului Sf. Ioan, care cade totdeauna în 24 februarie, se numește Dragobete. Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare pentru băieți și fetele mari, ba chiar și pentru bărbați și femeile tinere. În această zi, dimineața, toate fetele și băieții se piaptănă, se premenesc și, dacă este vreme frumoasă, pornesc după ghiocei la luncă sau după lemne în pădure, mai întâi fetele, apoi băieții în cete. Dacă este vreme urâtă, fetele se strâng prin case pe la prietine și rude, unde vin și băieții de primprejur” (Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. 2, Păresimile, ed. de Iordan Datcu, București, 2011, p. 25). „Chiar numele – Dragobete – semnifică întruchiparea unei făpturi dragi, mitico-erotice. După o legendă mitică, „Dragobetele (Iova) era fiul Babei Dochia”, ceea ce înseamnă o presupusă filiațiune mitică anterioară denumirii lui ca atare. Înfățișat adesea ca tânăr, voinic, frumos și bun, inspira fetelor și femeilor încredere și dragoste curată. El patrona sărbătoarea petrecerilor. La 24 februarie, ziua de Dragobete, gospodinele dădeau o hrană erotogenică păsărilor domestice, iar pentru păsările cerului zvîrleau pe acoperișurile caselor boabe de mei, grîu, orz, secară. De Dragobete nu se sacrificau păsările domestice și nici nu se vînau sau blestemau cele sălbatice. Aceste restricțiuni urmăreau să nu turbure rostul împerecherilor” (Romulus Vulcănescu, Mitologie română, București, 1987, p. 337-338).

Posted 2020/02/20 by danieliiancu in Articole, Etnologice

Pro memoria (31)   Leave a comment

Monumentul eroilor din Turdaș

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. IX, nr. 2227, 10 august 2018, p. 8.

În piațeta din centrul localității Turdaș, distrusă în ultimii ani de o construcție neterminată și devenită deja ruină, în apropierea micului cimitir care înconjoară biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” (datând de la 1774), se găsește un alt monument al eroilor căzuți pe fronturile celor două războaie mondiale.

Numele eroilor

Principalul obiectiv memorial din Turdaș este construit într-un stil caracteristic unui anumit tip de monumente ridicate în perioada interbelică. Partea superioară are forma unui obelisc creștinat cu semnul crucii dispus chiar în vârf pe două dintre fețele monumentului și înconjurat pe margini de motive decorative geometrice.

Textele, dispuse imediat sub cele două semne ale crucii, au literele foarte îngrijit și artistic săpate în piatră și conțin următoarele informații: „EROILOR / CĂZUȚI PENTRU / ÎNTREGIREA / NEAMULUI / 1914 – 1918 / TODOR ROMULUS / SENTIVAN NICOLAE / TODOR NICOLAE / LUPȘOR GHEORGHE / RĂDUȚ IOSIF / BURS GHEORGHE / TALABA NICOALE / BENKÖ IOAN / LAZĂR TITU / LUPȘOR IOAN / RĂDUȚ ADAM / LAZĂR IOSIF / KIS IOAN / LUPȘOR IOAN / KIS MARTIN / VLAD IOAN // BEKES MATEI / CHIFOR PETRU”.

Pe partea cealaltă inscripția este dedicată „EROILOR / CĂZUȚI ÎN / RĂSBOIUL DIN / 1940 – 1945 / CAP. BÎLDEA IOSIF / SERG. TODOR CORNEL / -//- MUNTEAN CORNEL / -//- RADU ADAM / -//- URS DĂNILĂ / -//- ȘTEF NICOLAE”.

Registrul inferior este realizat în trepte, simplu, fără ornamente sau alte texte. O gradenă de piatră, decorate cu motive vegetale dar care nu a face efectiv parte din structura monumentului, este amplasată pe una din treptele inferioare. Obiectivul memorial este ridicat pe un postament de piatră văruită în alb și este amplasat în centrul unei mici grădinițe cu flori înconjurată de un mic gărduleț de piatră și fier, acesta din urmă fiind vopsit cândva în albastru.

Trei dintre crucile eroilor

În ultimii ani, în cadrul cercetărilor de teren efectuate în cadrul proiectului privind Centenarul, am identificat mai multe cruci ridicate în memoria eroilor în localitatea Turdaș, cruci amplasate fie de-a lungul drumurilor din localitate, fie în cimitirele din jurul bisericilor. Amintim acum doar textele de pe trei cruci, extrem de interesante atât din punctul de vedere al realizării lor artistice cât și din cel al informațiilor care se regăsesc în textele inscripționate.

„Întru memoria lui / IOAN LUPȘOR / în etate de 20 ani / cazut pe campul de / onore în Războiul / …dial / la anul 1918. / Aceasta s. Cruce / sa ridicat de jalnici sei / Parinti la anul…”

„Aici odihnește / în Domnul / Octavian Todor / rěp. în 11 Nov. 1918 / în etate de 18 ani. // Dormi în pace suflet blînd. // Deplîns de dulcele său Tată / Mamă soră și Moș.”… „GHEORGHE  LUPȘOR / ÎN ETATE DE 29 ANI / CĂZUT CU ONOARE / ÎN RĂZBOIUL DIN 1917”. În acest din urmă caz textul inițial a fost mult mai amplu și realizat prin cioplire cu o scriere impresionantă, caligrafică, după cum se poate constata și din epitaful amplasat în registrul inferior și descifrabil parțial: „[…] e o taină / Viația lui e vis / Sufletelor blânde / Ceriul e deschis! // Împărăția cerească / e […]”.

Posted 2020/02/19 by danieliiancu in Articole, Pro memoria

Comori mai puțin știute ale Hunedoarei (19)   Leave a comment

Cetatea regală a Hațegului

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2416, 30 august – 5 septembrie 2019, p. 8.

Descrierea conform Listei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, 2015, poziția 459: „cod HD-II-a-A-03455, Cetatea regală a Hațegului, sat SUBCETATE; comuna SÂNTĂMĂRIA-ORLEA; Vârful dealului Orlea, secolele XIII – XV”. La următoarele două poziții din LMI sunt trecute la aceeași adresă și având aceeași datare un „turn hexagonal” (cod HD-II-a-A-03455.1) și o „incintă din piatră cu val și șanț” (cod HD-II-a-A-03455.2).

…„sămănat într-o largă câmpie pe care din toate părțile o înconjură munții”…

Cine pătrunde în orașul Hațeg venind dinspre Valea Mureșului va trebui să traverseze de cele mai multe ori, deși drumul nu e obligatoriu, Dealul Orlea, sau al Hațegului, exact ca acum mai bine de un secol, când Nicolae Iorga vizita ținutul. Dealul respectiv „trebuie să-l suim întâi, și iată că vreo jumătate de ceas străbatem, într-o urcare înceată, prin pădurea de stejari și fagi, care răsar foarte deși din țărâna roșiatică” (Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească, București, vol. 1, 1906, p. 272). Când ajungi sus, „Hațegul se vede acum prin ochiurile arbori, la dreapta, sămănat într-o largă câmpie pe care din toate părțile o înconjură munții. Spre el ne coborâm printre vii și căsuțe de munte, cu lungile coperișuri de șindrilă neagră” (p. 274).

Pentru a vedea însă „cetatea regală” nu coborâm spre oraș, ci parcurgem un drum forestier pe culmea dealului. Supraveghind, practic, drumul ce lega Transilvania de Țara Românească, rolul fortificației a fost unul esențial. „Prima mențiune provine din anul 1317 și este un document prin care Carol Robert îl amintește pe Nicolae, fiul lui Ivanca, comes et castelanus de Hatzac, care a participat în calitate de castelan al regelui la bătăliile date de acesta împotriva voievodului Kan. Aproape toate lucrările citate consideră însă prima mențiune a cetății datând din anul 1276, când este amintit, între demnitarii regelui Ladislau Cumanul, un Petrus magister agosanum nostrorum comes de Haczak” (Gheorghe Anghel, Fortificații medievale de piatră din secolele XIII – XVI, Cluj-Napoca, 1986, p. 173).

Începuturile cetății regale ale Hațegului sunt legate însă de aspectele economice. „Drumuri, resurse și vămi se întâlneau întotdeauna în târguri. După litera legislației instituite de către regele Ladislau I, odată pe an, lângă castrele regale se iniția un târg care avea ca obiect transformarea în bani a animalelor colectate cu titlul de dări … Aceasta însemna că orice cetate regală nu avea nevoie de o îngăduință specială pentru a deschide un târg … iar Sântămăria Orlea fusese mereu târgul cetății Hațegului” (A. A. Rusu, Castelarea carpatică, Cluj-Napoca, 2005, p. 337).

Amenajată pe dealul Orlea (490 m altitudine), „componenta principală a cetății a fost un donjon cu bază hexagonală (latura = 6,20-6,30 m, cu gr. de circa 3 m), din care s-a mai conservat un singur colț, din nord-est …, sprijinit pe un fel de contrafort ori pinten … cu o formă originară greu de intuit. Trebuie să fi avut trei sau patru nivele, ale căror deschideri s-au pierdut cu totul cu excepția unui fragment de ancadrament cu muchie teșită. A fost clădit din piatră locală, multă piatră și cărămidă romană spoliată, și cu var rezultat din topirea unor bucăți de marmură”. Ansamblul mai beneficia de un platou elipsoidal, de aproximativ 200 m2, „înconjurat de o incintă de piatră, posibil ridicată doar în secolul al XV-lea, urmat de un șanț în formă de potcoavă, neînchis doar în vest, unde terenul este prăpăstios”. Fortificația este posibil să fi beneficiat de un pod mobil în zona de nord și de o cisternă cu diametrul exterior de 5 m, cu „ghizd ridicat din cărămizi romane și puț de colectare a apei amenajat într-un strat de lut galben” (p.. 534).

Din păcate, cea ce mai putem vedea acum sunt însă doar niște ruine de turn și urme din zidul de fortificație. Un obiectiv semnificativ lăsat însă în uitare și ascuns de vegetație…

Alte obiective în zonă De pe vârful dealului Orlea, din locurile în care pădurea permite, se poate observa mare parte din Valea Streiului, dar și zonele afluenților acesteia, precum Râul Mare sau Galbena. Spre nord, prin pâclă, se pot ghici ori chiar zări localități ca Strei ori Streisângeorgiu, cu ale lor monumente ecleziastice de piatră. În partea opusă se găsesc bisericile din  Densuș, Ostrov sau Sânpretru. Cetatea regală a Hațegului nu este însă singură căci în jur regăsim urmele fortificațiilor de la Răchitova, Mălăiești, Colț sau Turnul Crivadiei. Castelul de le Hunedoara sau Cetatea Devei nu sunt nici ele departe, după cum, cine vrea, poate ajunge foarte ușor în situl de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, fosta capitală a Daciei romane. Geoparcul Dinozaurilor, Parcul Național Retezat sau Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina sunt alte puncte de interes pentru vizitatorii zonei…

Pro memoria (30)   Leave a comment

Eroii din Hățăgel

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. IX, nr. 2222, 3 august 2018, p. 8.

Despre monumentul eroilor din localitatea Hățăgel (comuna Densuș), amplasat lângă biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” și ridicată la anul 1910 după planurile arhitectului Iosif  Kalabis din Hațeg, am scris în urmă cu câteva săptămâni. În același perimetru se găsesc și trei cruci de eroi așezate lângă gardul ce înconjoară curtea bisericii și cimitirul satului.

Crucea lui Lesconi Simion

O primă cruce de erou din Marele Război amintește de un localnic din Hățăgel mort nu pe front ci într-un lagăr rusesc, la aproximativ un an de la izbucnirea conflictului. Obiectivul memorial este simplu, turnat în ciment și constituit din două registre care fac corp comun cu un soclu de mici dimenisuni. Partea superioară este reprezentată de o cruce greacă fără nici un fel de ornament sau inscripție, în timp ce textul este săpat într-un chenar din registrul inferior: „Această S. cruce sau / redicat întru eterna / memoria a lui / LESCONI SIMION / repausat ca prinsioneri în / Rusia la 27 Iulie 1915”.

Crucea lui Arad Dumitru

Alt erou din Primul Război Mondial este Arad Dumitru. Informațiile despre el sun mai puține, astfel că din inscripția de pe cruce putem afla doar că aceasta a fost ridicată „Întru vecinica / pomenire a soldatului / ARAD DUMITRU / răposat în câmpul de luptă / la 4 August 1916 / Această sântă cruce esta / ridicată de jalnicii săi părinți / Dan și Dumitra”. Este aproape identica din punctul de vedere al compoziției, singura diferență fiind dată de faptul că deasupra textului se găsește o nișă care ar fi trebuit să adăpostească o fotografie a eroului.

Asemănările existente între cele două cruci conduc la concluzia că ele au fost realizate în aceeași perioadă de către familiile celor doi, cel mai probabil în locul unor cruci de lemn mai vechi și posibil amplasate în altă zonă a cimitirului sau chiar în altă parte a localității.

Crucea lui Latug Filip În sfârșit, alături de cele două amintite mai sus se găsește și crucea unui erou căzut în cel de-al doilea Război Mondial. Crucea este mai impozantă și mai îngrijită decât celelalte, fiind „împodobită” și cu o jerbă de flori de plastic, legată cu sârmă. Structura ei conține un registru în plus, care face legătura între partea mediană și soclul în formă de trunchi de piramidă. În nișa de deasupra textului se găsește un medalion cu fotografia eroului, fotografie care, din păcate, este extrem de decolorată. În ceea ce privește textul, două dintre cuvinte au fost martelate, cel mai probabil evenimentul având loc în timpul perioadei comuniste, cele două cuvinte lipsă redate de noi între paranteze pătrate: „Întru amintirea / Eroului / Sold. LATUG FILIP / născ. 1912 mort în Răsboiul [sfânt al] / Reîntregirii la 12 Aug. 1942 în / luptele comuna Zelemschi Rusia / Glorie și binecuvântare memoriei lui // Deplîns de soția Viorica și fiul Filip / Socrii Ioja – Malviva / Părinții Ianeș – Lucreția / Frații Romulus – Ianeș”.

Posted 2020/02/15 by danieliiancu in Articole, Pro memoria

Ținutul Orăștiei în documente (48)   Leave a comment

„Sărbările de la Binținți” din 1925. Ultima parte

Apărut în Palia Expres, anul XXV, nr. 6 (1004), 13-19 februarie 2020, p. 6.

„A cântat corul Lira din nou, tot așa de frumos și plăcut. S-a dat apoi cuvânt d-lui inginer Silișteanu dela Arsenalul aeronautic al Armatei, deapoape cunoscător a lui Vlaicu și unul din cei doi pretini ai lui, cari l-au însoțit pe cel din urmă drum al lui, când a zburat de a căzut zdrobit. D-sa, ca pricepător, laudă însușirile deosebite ale aeroplanului Vlaicu; arată pe Vlaicu ca unul care spunea că așa și așa trebuia construit un aeroplan și oamenii din jur îl luau în deșert, râdeau uneori de înnoirile ce el le propunea, iar peste 2-3 ani s-au adeverit de singure bune, desăvârșite, acelea ce el le-a spus! Mărturisirile de specialist ale d-lui inginer Silișteanu care mărturisea de deosebita însemnătate a iscoditorului Aurel Vlaicu, au fost foarte prețioase.

A vorbit apoi dl. Maior aviator (zburător) Știubei, arătând toată dragostea și scumpa pomenire ce aviatorii români o poartă lui Aurel Vlaicu, pe care îl socot ca o fală a lor.

Eleva de Liceu Ileana Dobo a declamat apoi, cu cunoscutu-i avânt, cu inimă și cu măestrie, o poezie națională închinată lui Vlaicu.

Studentul universitar Roșu (Geoagiu), arătând marea evlavie pe care tinerimea universitară o păstrează pomenirii lui Aurel Vlaicu, colegul ei, – și spune că Cercul studenților Hunedoreni n-ar putea prin nimic sărba mai frumos pomenirea lui Vlaicu ca așa dăruind comunei Binținți o Bibliotecă Poporală de peste 100 de volume, care să fie temelia unei mari Biblioteci în această comună, ca izvor de luminare și întărire sufletească a acestui bun popor.

Corul Lira a cântat din nou.

Dl. Romul Boca, bun prieten a lui Vlaicu, a vorbit cu scumpe amintiri despre cel atât de iubit de toți câți îl cunoșteau.

De încheere, d. Director Demian a rostit o avântată din partea Comitetului Despărțământului, care, pe lângă mândria pentru cel sărbătorit azi, își arată recunoștința pentru cei ce au ajutat la frumoasa reușită a sărbării, pusă la cale de Despărțământ; pentru soliile felurite, pentru tinerimea Universitară, pentru tot poporul bun al acestui ținut!

Vorbirile au fost viu aplaudate de mulțimea ce le asculta.

Lumea s-a îndreptat apoi spre câmpul dela capul dinspre Geoagiu a satului, unde, pe sunetul muzicei militare, s-a încins o uriașă horă, apoi o sârbă jucate de sute și sute de flăcăi și fete.

Spre cinstea fraților noștri din Binținți scoatem la iveală că cu toții au ținut să dee o înfățișare cât mai curată satului lor, toate casele erau văruite nou, șanțurile curățite, steaguri tricolor pe cele mai multe case, 3 porți de triumf, – bună rânduială, care face cinste comunei și administrației Plasei, care le-a supravegheat pe toate.

Mama regretatului Aurel Vlaicu, care, deși bătrână, se ține bine, e încă voinică și sănătoasă, a fost adusă pe podul vorbitorilor, ca s-o vadă lumea și dânsa să vadă ce de lume s-a adunat pentru a aduce o închinare sufletului aceluia ce a fost fiul ei mult iubit și prețuit. Ioan, fratele răposatului, sprinten și isteț, sămănând mult fratelui său Aurel, e sprijinul bătrânei mame și ține-n casă și-n curte și-n economie buna rânduială care aduce aminte de minunatul său părinte, Dumitru Vlaicu, cel care, singur în felul său, purta cărți de socoți a economiei sale, însemnând ca un contabil (purtător de socoți de la vre-o bancă), tot ce îi venea din moșioara lucrată și tot ce cheltuia… Fericitei bătrâne, mama casei, ca și fiului său Ioan și tuturor ai casei, un ochiu le râdea de mândria fiului lor slăvit de atâta lume, iar celălalt ochiu le plângea de prea timpuria perdere a lui. Tabla, de marmoră închisă, a fost lucrată și săpată în Atelierul de pietrar a măestrului român Simion Ștef din Orăștie. E lucrată fără greș, de toată lauda”. („Sărbările dela Binținți. Pentru Aurel Vlaicu”, Libertatea an. XXIII, nr. 24, 11 iunie 1925, p. 2) ,

Pro memoria (29)   Leave a comment

Monumentul din Ribița

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. IX, nr. 2217, 27 iulie 2018, p. 8.

În localitatea Ribița există, pe lângă mult mai cunoscutul monument ridicat în amintirea evenimentelor de la 1784 și un altul care pomenește de eroi căzuți în primul Război Mondial. Monumentul este amplasat în apropierea Primăriei Comunei Ribița, pe un teren ce pare că aparține unei proprietăți private, fiind izolat de spațiul pietonal printr-un gard și o poartă.

Eroii din localitate

Ridicat pe un mic soclu de ciment, obiectivul memorial este înalt, suplu, construit într-un stil cu trei registre și încadrabil tipologic unei categorii de monumente din perioada interbelică. Diferențele dintre dimensiunile registrelor nu sunt foarte mari, deși ele există. Deasupra se găsește o cruce cu terminațiile brațelor trilobate, pe ambele fețe fiind incizate atât semnul crucii, cât și inscripțiile de consacrare, acest registru superior fiind protejat de un acoperiș de tablă de formă semicirculată, cu marginile dantelate, amplasat sau schimbat relativ recent.

Pe fața principală registrul median conține textul „Cruci tale ne în- / chinăm Stăpâne / și sânta învierea / Ta o lăudăm și o / mărim”.

Inscripția continuă pe aceași față a monumentului în registrul inferior cu următoarele mențiuni: „Mântueșce Domne / poporul tĕu și bine / cuventă moștenirea / ta, biruința Împeratu / lui nostru asupra și o / tirnicilor [?] dăruieșce-i / și cu cucea ta păzeș / ce pre poporul tău. / Acest monument să ridi / că întru mărirea lui = / D:zeu și spre iertare / păcatelor acestor ome / ni Vasile Vlad I. Dumitru / Lazăr Cleș I. Niculae / Niculae Vlad I. Aron și / Niculae Dan lui Ioan / omiorâți în […] / ca […]”.

Mitropolitul și restaurarea din 1947

Pe ambele fețe decorarea monumentului este la fel, textele de pe cele două registre fiind încadrate în niște ocnițe stilizate, cu marginile teșite. Pe partea din spate, textul de deasupra este următorul: „S-a / renovat în / anul 1947 lu / na Iunie 1 De / Onea Dumitru / I. Petru cu fam. / Vlas Tănase / cu familia / Crezii lui”, după care continuă pe registrul inferior: „Uibar Petru / Onea Marcu cu fa / Vlad Nicolae cu / familia Huliu So / fia cu fam. Niță / Dionisie cu fam. / Vlad Vasile cu / fam. Cleșiu Lazăr / cu fam. Cleșiu / Toader I. Nicolae / cu fam. Cleșiu / Toader I. Visalon / cu fam. Gorcea / Gerasim cu fam. / Mitr. Nicoale Bă- / lan. Sfințiță de / Pr. Iosif Comșa”. Tot într-o ocniță, pe una din laturile obiectivului memorial se mai găsește inscripția „Comu- / na / Ribi- / ța”. Este de remarcat faptul că pe monumentul eroilor din Ribița este menționat și Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, o personalitate  controversată dar extrem de activă a vieții bisericești din România anilor ’20 – ’50 ai secolului trecut, membru de onoare al Academiei Române din 1920.

Posted 2020/02/12 by danieliiancu in Articole, Pro memoria