„Sărbările de la Binținți” din 1925. Ultima parte

Apărut în Palia Expres, anul XXV, nr. 6 (1004), 13-19 februarie 2020, p. 6.

„A cântat corul Lira din nou, tot așa de frumos și plăcut. S-a dat apoi cuvânt d-lui inginer Silișteanu dela Arsenalul aeronautic al Armatei, deapoape cunoscător a lui Vlaicu și unul din cei doi pretini ai lui, cari l-au însoțit pe cel din urmă drum al lui, când a zburat de a căzut zdrobit. D-sa, ca pricepător, laudă însușirile deosebite ale aeroplanului Vlaicu; arată pe Vlaicu ca unul care spunea că așa și așa trebuia construit un aeroplan și oamenii din jur îl luau în deșert, râdeau uneori de înnoirile ce el le propunea, iar peste 2-3 ani s-au adeverit de singure bune, desăvârșite, acelea ce el le-a spus! Mărturisirile de specialist ale d-lui inginer Silișteanu care mărturisea de deosebita însemnătate a iscoditorului Aurel Vlaicu, au fost foarte prețioase.

A vorbit apoi dl. Maior aviator (zburător) Știubei, arătând toată dragostea și scumpa pomenire ce aviatorii români o poartă lui Aurel Vlaicu, pe care îl socot ca o fală a lor.

Eleva de Liceu Ileana Dobo a declamat apoi, cu cunoscutu-i avânt, cu inimă și cu măestrie, o poezie națională închinată lui Vlaicu.

Studentul universitar Roșu (Geoagiu), arătând marea evlavie pe care tinerimea universitară o păstrează pomenirii lui Aurel Vlaicu, colegul ei, – și spune că Cercul studenților Hunedoreni n-ar putea prin nimic sărba mai frumos pomenirea lui Vlaicu ca așa dăruind comunei Binținți o Bibliotecă Poporală de peste 100 de volume, care să fie temelia unei mari Biblioteci în această comună, ca izvor de luminare și întărire sufletească a acestui bun popor.

Corul Lira a cântat din nou.

Dl. Romul Boca, bun prieten a lui Vlaicu, a vorbit cu scumpe amintiri despre cel atât de iubit de toți câți îl cunoșteau.

De încheere, d. Director Demian a rostit o avântată din partea Comitetului Despărțământului, care, pe lângă mândria pentru cel sărbătorit azi, își arată recunoștința pentru cei ce au ajutat la frumoasa reușită a sărbării, pusă la cale de Despărțământ; pentru soliile felurite, pentru tinerimea Universitară, pentru tot poporul bun al acestui ținut!

Vorbirile au fost viu aplaudate de mulțimea ce le asculta.

Lumea s-a îndreptat apoi spre câmpul dela capul dinspre Geoagiu a satului, unde, pe sunetul muzicei militare, s-a încins o uriașă horă, apoi o sârbă jucate de sute și sute de flăcăi și fete.

Spre cinstea fraților noștri din Binținți scoatem la iveală că cu toții au ținut să dee o înfățișare cât mai curată satului lor, toate casele erau văruite nou, șanțurile curățite, steaguri tricolor pe cele mai multe case, 3 porți de triumf, – bună rânduială, care face cinste comunei și administrației Plasei, care le-a supravegheat pe toate.

Mama regretatului Aurel Vlaicu, care, deși bătrână, se ține bine, e încă voinică și sănătoasă, a fost adusă pe podul vorbitorilor, ca s-o vadă lumea și dânsa să vadă ce de lume s-a adunat pentru a aduce o închinare sufletului aceluia ce a fost fiul ei mult iubit și prețuit. Ioan, fratele răposatului, sprinten și isteț, sămănând mult fratelui său Aurel, e sprijinul bătrânei mame și ține-n casă și-n curte și-n economie buna rânduială care aduce aminte de minunatul său părinte, Dumitru Vlaicu, cel care, singur în felul său, purta cărți de socoți a economiei sale, însemnând ca un contabil (purtător de socoți de la vre-o bancă), tot ce îi venea din moșioara lucrată și tot ce cheltuia… Fericitei bătrâne, mama casei, ca și fiului său Ioan și tuturor ai casei, un ochiu le râdea de mândria fiului lor slăvit de atâta lume, iar celălalt ochiu le plângea de prea timpuria perdere a lui. Tabla, de marmoră închisă, a fost lucrată și săpată în Atelierul de pietrar a măestrului român Simion Ștef din Orăștie. E lucrată fără greș, de toată lauda”. („Sărbările dela Binținți. Pentru Aurel Vlaicu”, Libertatea an. XXIII, nr. 24, 11 iunie 1925, p. 2) ,

„Sărbările de la Binținți” din 1925. Continuare

Apărut în Palia Expres, anul XXV, nr. 5 (1003), 6-12 februarie 2020, p. 6.

„În fața casei lui Vlaicu, pe un podiu, era așezată o masă pentru slujirea sfintei Liturgii și a parastasului. Au servit 10 preoți: Părintele protopop Goron din Geoagiu, cu domnii preoți Zah. Tilicea (Vaidei), Săcărea (Șibot), Cerbicean (Vinerea), Necșa (Orăștie), Stanciu (Orăștie), Maniu, Lula (Simeria), Damian (Cugir). La liturgie a vorbit părintele profesor Necșa, la parastas părintele profesor Stanciu, vorbiri frumoase cu duh creștinesc și național.

Răspunsurile le-a dat corul mixt dela Orăștie, condus cu multă măiestrie de d. profesor de muzică Oancea. De față era popor foarte număros, din zeci de comune din acest ținut, și număroși cărturari.

După sfânta slujbă, la ora 12 ^½ lumea s-a dus la masă. În grădina mare și frumoasă a familiei Vlaicu erau întinse trei rânduri de mese lungi, la care au luat amiaza atâția câți au încăput la ele. Marea mulțime a mâncat la alte case, în sat sau din ce-și adusese.

Desvălirea Tablei

La ora 2^1/2 lumea era din nou adunată în stradă în fața casei Vlaicu, acum și mai mulți ca nainte de prânz, căci tot veneau, tot soseau trăsuri după trăsuri, cu popor și cărturari din jur.

Dl. Director al Despărțământului „Asociațiunii”, Aron Demian, a arătat în câteva cuvinte rostul sărbării de azi și apoi a invitat pe d. învățător din comună, Crăciun, să desvălue tabla. Dsa a tras de pe fața ei pânzătura ce o coperea și lumea a aplaudat vederea frumoasei table, iar d. Dir. Demian a cetit cu glas înalt scrisoarea de pe ea. Corul Reuniunii de cântări Lira din Cugir a cântat o cântare patriotică națională, cu multă măestrie, fiind viu aplaudat de marea mulțime de popor. S-a dat apoi cuvântul solului Comitetului Central al Asociațiunii dela Sibiiu, părintelui I. Moța, membru al acelui Comitet, care a arătat frumusețea sufletului celui care a fost Aurel Vlaicu, prin asemănarea între oamenii ce trec prin viață cu fața plecată tot spre pământ, oamenii grijilor materiale de toate zilele, și cei ce calcă în viațî cu fața ridicată spre cer, oamenii cu suflet deosebit, dăruit lor de D-zeu. Unul din cei cu suflet mai frumos de acest fel a fost Aurel Vlaicu, care nu făcea nimic pentru sine, ci totdeauna voia să facă, mai presus de toate, slujbă neamului său, fie aici în țară, fie în străinătate” („Sărbările dela Binținți. Pentru Aurel Vlaicu”, Libertatea an. XXIII, nr. 24, 11 iunie 1925, p. 1) , (Va urma…)

Ioan Lupaș și Aurel Vlaicu

Apărut în Palia Expres, anul XXV, nr. 4 (1002), 30 ianuarie – 5 februarie 2020, p. 6.

Menționam în materialul precedent dedicat evenimentului că multă lume a menționat placa și a redat cuvintele înscrise pe ea. Unele lucruri însă au fost omise, din neștiință sau cu intenție, printre acestea numărându-se și aspecte legate de cel care a redactat respectivul text.

Ținem să menționăm să reamintim faptul că mult mediatizatul text a fost scris de către Ioan Lupaș (1880-1967), o personalitate marcantă a primei jumătăți a secolului XX, membru corespondent al Academiei Române din anul 1914, apoi membru titular (1916) și președinte al Secțiunii Istorice (1932-1935 din cadrul aceleași instituții. (Dorina N. Rusu, Membri Academiei Române 1866 – 1999. Dicționar, București, 1999, p. 305)

Faptul este consemnat în cadrul rubricii Noutăți din numărul 21 al publicației orăștiene  Libertatea (14 mai 1925, p. 3), prima știre având următorul conținut „Sărbările pentru A. Vlaicu, plănuite de Despărțământul Orăștie al Asociațiunii pe ziua de Constantin și Elena, s-au amânat pe 8 iunie (a doua zi de Rusalii). Programul bogat îl vom publica la vreme. Placa (tabla) comemorativă (care să fie vecinică pomenire a lui), e aproape gata și se va bate pe casa unde el s-a născut și a trăit, în Binținți (lângă Orăștie), spre pomenirea lui de veci. Cuvintele cari să se scrie pe placă le-a tocmit Profesorul Universitar Dr. I. Lupaș, directorul Muzeului de Istorie Națională din Cluj. Vor fi serbări frumoase”.

Și cum am remarcat din paragrafele redate în numărul trecut, au fost. Continuăm cu descrierea evenimentului, așa cum a apărut în articolul „Sărbările dela Binținți. Pentru Aurel Vlaicu”, (Libertatea an. XXIII, nr. 24, 11 iunie 1925, p. 1) , urmând ca pe viitor să revenim cu restul textului.

„Au ieșit apoi în număr mare elevii Școlilor noastre naționale din Orăștie, Liceul, Școala medie de fete, Școala primară, Școala de meserii, cu copiii îmbrăcați de sărbătoare, cu flori în mâni și cu stegulețe; apoi: Școala primară din Geoagiu, din Gelmar și altele, cu copilașii gătiți de sărbătoare; Societatea muncitorilor din Simeria a trimis pe solii Căminului Cultural Aurel Vlaicu de acolo. Iar fruntașele comune din jurul Orăștiei, aproape toate, au grăbit a trimite solii de țărani purtând steaguri tricolore. Erau acolo soliile comunelor Cugir cu corul mixt Lira de la Fabrică, Șibotul, Balomirul, Vinerea, Romos, Vaidei, Turdaș, Pricaz, Căstău, Dâncul Mare, Pișchinți, Băcăinți și altele, aproape toate cu preoții lor și cu învățătorii. Comunele purtau table cu numele lor și cu steag frumos.

Din Orăștie plecarea s-a făcut din fața școalei române vechi, cu muzica militară în frunte. Erau aci Școlile și număros popor și soliile satelor vecine ce sosiseră aci. Un tren anume îndrumat aci de la orele 9 dim. având vre o patru vagoane de clasă și mai multe de marfă, abia a încăput multa lume ce se adunase în gară. La halta Vaidei lumea s-a dat jos, luând drumul ce duce în comună. Înainte de intrarea în comună, o poartă de binevenire împodobită cu verdeață și flori și steaguri, aștepta pe oaspeți, și în fața porții un voinicesc banderiu de 12 călăreți, în frunte cu Primarul comunei, a salutat, prin rostul Primarului, sosirea comitetului Asociațiunii dela Orăștie. A răspuns Director Aron Demian, apoi lumea și-a făcut intrarea în comună”.

(Va urma…)

„Sărbările de la Binținți. Pentru Aurel Vlaicu”, din 1925

Apărut în Palia Expres, anul XXV, nr. 3 (1001), 23-29 ianuarie 2020, p. 4.

Istoria este o poveste. Mai mult sau mai puțin apropiată de realitate, în funcție de cum a fost receptată de contemporani, de cum a fost redată în documente, de cum s-au păstrat documentele. Un aspect care m-a preocupat mult timp, insuficient cercetat și superficial redat, este cel al plăcii din marmură neagră amplasată pe casa natală a lui Aurel Vlaicu.

Textul inscripționat pe respectiva placă este următorul: „În această casă s-a născut la 1882 cel dintâi zburător al Ardealului AUREL VLAICU, biruitorul văzduhurilor, prin aeroplanul care era propria lui invenție și construire. Pătruns de necesitatea istorică a desființării graniței dintre frați și El a indicat, ca un înainte mergător, drumul pe care avea să-l urmeze națiunea română în 1916 pentru biruința și înfăptuirea aspirațiunilor ei seculare. Ucenic al ideii de întregire și dezvoltare națională, El a simțit cu sîngele tinereței sale, în 1913, începutul acestui drum de națiune. În veci să fie binecuvîntată amintirea lui și a neamului din care a odrăslit! ASTRA Orăștie, 8 iunie 1925, Liceul Aurel Vlaicu Orăștie” (vezi Aurelia Baciu, Petru Baciu, Pe urmele lui Aurel Vlaicu, București, București, 1991, p. 142). Cam atât se menționează despre placă în respectivul volum.

Pentru cititorul obișnuit lucrurile devin și mai confuze pe măsură ce pătrunde în bibliografie. S-au scris zeci de cărți despre Aurel Vlaicu, din păcate cele mai multe copiind informațiile din volumele anterioare. Impunătoarea carte „Vlaicu” (Dan Antoniu, George Cicoș, Ioan Buiu, Alexandru Bartoc, București, 2009) nu aduce lămuriri în acest sens, dar meritul ei nu poate fi contestat. În paginile dedicate „Muzeului Memorial Aurel Vlaicu” (de fapt Complexul Memorial) din Județul Hunedoara. Monografie (volumul III, Deva – Iași, 2012) se menționează faptul că respectiva placă a fost montată în 1923. Eroarea ar putea fi scuzabilă dacă nu s-ar menționa în continuare că „la împlinirea a 10 ani de la moartea sa, pe casa în care s-a născut Aurel Vlaicu din inițiativa ASTREI a fost așezată o placă comemorativă” (p. 214).

Nu am găsit (deși nu spun că nu s-ar putea să fie scrise prin paginile vreunei cărți dedicate lui Aurel Vlaicu) vreo mențiune la cineva, despre cum și când s-a întâmplat evenimentul.

Iar evenimentul este redat. Pe larg, cu detalii. Impresionante detaliile. Reproducem acum doar primele paragrafe din articolul „Sărbările dela Binținți. Pentru Aurel Vlaicu”, apărut în Libertatea (an. XXIII, nr. 24, 11 iunie 1925, p. 1), urmând ca pe viitor să revenim cu restul textului.

„Luni, a doua zi de Rusalii (8 iunie 1925, n.n.) comuna Binținți de lângă Orăștie a fost locul de întrunire al unui mare număr de Români din cei cari înțeleg să cinstească pe fiii buni ai neamului lor.

Pentru a fi față la desvălirea tablei de marmură cu scrisoare aurită pe ea, pusă pe vecinică pomenire pe casa în care s-a născut și a crescut Aurel Vlaicu, au ieșit în comuna Binținți: Comitetul Despărțământului Orăștie al Asociațiunii, în frunte cu harnicul său Director, dl. Aron Demian; delegatul (solul) Comitetului Central dela Sibiu al Asociațiunii; apoi solia de 4 ofițeri din Aviație (zburători) trimiși de Ministerul de războiu din București, în persoanele dlor ofițeri: Maior aviator Știubei; Inginer Silișteanu dela Arsenalul (fabrica) pentru aeronautică a Armatei; Căpitan aviator Mihăilescu; Locotenent av. Bărbulescu; Sublocotenent Aldea și mai mulți subofițeri”…

(Va urma…)

Despre taxele orașului regesc Orăștie

Apărut în Palia Expres, anul XXIII, nr. 9 (911), 8-14 martie 2018, p. 3.

Un document adoptat în ședința consiliului orașului Orăștie la data de 15 mai 1919 și aprobat de Prefectura Județului Hunedoara la 24 decembrie același an prezintă un Statut. Despre taxele solvinde pentru recunoașterea, respectiv primirea legamentului Comunal al orașului liber regesc Orăștie. Actul (ce poate fi regăsit în dosarul intitulat Statorirea de nou a taxelor cu primirea în legământul comunal a orașului Orăștie și conține termeni și formulări specifice epocilor anterioare), cuprinde 11 articole, primul dintre acestea referindu-se la cetățenii care sunt îndreptățiți la recunoașterea și primirea în legământul comunal și care trebuie „a solvi și vărsa la caseria orășenească o anumită taxă”, a cărei mărime se stabilea în funcție de ocupația fiecăruia.

Astfel, în „clasa întâia”, pentru care taxa era stabilită la 1.000 de coroane, se aflau „advocații, medicii, profesorii și întreprinzătorii cu firme înregistrate judecătorește, capitaliștii, agenții și toți cei cari poartă și praxează  un comerciu, industrie sau economie de pământ an angro”. 500 de coroane trebuiau să plătească cei care aparțineau clasei a doua și anume „toți acei comercianți – industrieși sau întreprinzători cari n-au firme înregistrate judecătorește, funcționarii, preoții, învățătorii, profesorii și pensioniștii a căror pensiune trece peste 2.400 coroane”. În sfârșit, clasa a treia era taxată cu 250 de coroane și cuprindea în rândurile ei „economii mici de pământ, pensioniștii care usează una pensiune ce nu trece peste 2.400 coroane, calfe de meseriași și industrieși, muncitorii cu ziaua (zilierii) și, în fine, toți aceia cari nu aparțin clasei întâia sau a doua”.

Taxa pentru legământul comunal „are să o solvească capul de familie în solidar cu membrii de familie împărtășiți cu dreptul de legament. Membrii de familie majoreni sunt a se trata și clasifica de cap de familie de sine statori, având a solvi taxa după prescriere separată”, iar articolul 6 din Statut prevedea că „recunoașterea și primirea în legamentul comunal cade în competența reprezentanței orășenești”. Respectivele taxe se încasau pe cale administrativă, respectiv procedura era identică „cu cea despre încasarea pretenziunilor visteriei statului”.

Articolul 10 stabilea că „acei domiciliați în oraș, cari nu sunt primiți în legamentul comunal al orașului Orăștie nu pot fi împărtășiți de favorurile bunurilor allodiale ale orașului  (ca drept de pădure, drept de pășunat ș.a.)”. În sfârșit, ultimul articol preciza că „presentul statut se ridică la valoare de drept, după încuviințarea respectiv aprobarea lui de către forul superior competent, cu care dată statutul vechiu nr. 2575/915 se privește scos din vigoare”.Statutul „orașului regesc” nu a fost însă pus în vigoare imediat ci abia în anul 1922 se adoptă noile taxe, în condițiile administrative nou create după Marea Unire din 1918.

Marele Voevod Mihai la Orăștie

Apărut în Palia Expres, anul XXIII, nr. 8 (910), 1-7 martie 2018, p. 3.

Aminteam în numărul trecut faptul că, într-un document existent la Serviciul Județean Hunedoara al Arhivelor Naționale, în luna iunie a anului 1935 Mihai, Marele Voevod de Alba Iulia, se afla în Orăștie. În raportul primpretorului transmis Prefecturii la 25 iunie prin semnătura primpretorului se preciza că viitorul rege a staționat „în gara Orăștie, în ziua de 21 iunie 1935 împreună cu suita”…

Într-un alt document însă, datat 28 iunie și înaintat aceleiași instituții județene, președintele Comisiei Interimare a orașului Orăștie specifica următoarele: „În seara zilei de 19 Junie 1935 orele 7.10 a sosit în localitatea noastră Marele Voedod Mihai cu un autocar ce venea dinspre Hunedoara. În piața orașului, în dreptul statuei Regelui Ferdinand I, a fost salutat de primarul Joan Branga fiind de față toate autoritățile, toate școlile, cercetași și strejeri, precum și mult popor”. Abia apoi, după cuvântarea primarului, Mihai se deplasează la gară unde îl aștepta trenul venit „de cu dimineață”. Se pare că celor doi raportori din zona Orăștiei nu le mergea calendarul bine, că unul spune 21, altul 19. Și nu este vorba de ceas, ci de zi.

Dar să trecem mai departe. „Ziua de 20 iunie a.c. a petrecut-o Marele Voevod în afară de localitatea noastră, tot asemenea ziua de 21/VI până la orele 14. După masă străjerii Liceului Aurel Vlaicu și cu o echipă de străjerițe dela Gimnaziul de fete din localitate, au aranjat o șezătoare cu jocuri pe livada ce se găsește în dosul gării și unde a luat parte și Marele Voevod cu colegii Lui de școală”. În 22 iunie se vizitează băile termale de la Geoagiu Băi, iar „după masă la oarele 3 a fost plecarea spre București, asistând la această Dl. Prefect Dr. Miocu, Dl. Colonel Rădulescu, Dl. Primpretor Damian, Președintele Comisiei Interimare J. Branga, Comandantul Legiunii de Jandarmi și Șeful Poliției Săcarea din localitate”.

Bineînțeles, conform raportului, totul a decurs în cea mai perfectă ordine în timpul vizitei viitorului rege la Orăștie. Nici nu avea cum să fie altfel pentru că „nu s-a semnalat nici un fel de incident”. Mai mult, se remarca că „pretutindeni, în toate straturile populației, s-a remarcat o dragoste deosebită și o bucurie entuziastă cu ocazia acestei Înalte vizite”. Căci, după cum e normal în asemenea situații, populația a fost „cuprinsă de un adevărat simț  de stimă și dragoste față de casa noastră domnitoare care simțământ a putut fi remarcat în toate manifestările ei”.

Raportul este semnat de primarul Ioan Branga.

Vizita Marelui Voevod Mihai din 1935

Apărut în Palia Expres, anul XXIII, nr. 7 (909), 22-28 februarie 2018, p. 2.

În luna iunie a anului 1935 județul Hunedoara se bucura de o vizită importantă: cea a Marelui Voevod de Alba Iulia, fostul deja și viitorul pe atunci rege Mihai I al României. Normal, prefectul ia măsuri, apoi, prin ordinul 9817 din același an solicită autorităților locale lămuriri asupra modului în care s-a desfășurat mai sus amintita vizită.

Drept urmare, Pretura Plasei Orăștie, prin actul 988/1935, transmis Prefecturii la 25 iunie prin semnătura primpretorului, având ca obiect „Vizita Marelui Voevod în județ”, raportează următoarele: „Măria Sa Marele Voevod Mihaiu staționând în gara Orăștie, în ziua de 21 iunie 1935 împreună cu suita, a călătorit sub conducerea mea dimineața la ora 8 la Cetatea din hotarul comunei Costești, unde după cercetarea Cetății cu deamănuntul și luarea mesei la poalele Cetății, s-a reîntors după masă la ora 2 la gara Orăștie, în urma ivirei unei mici ploi”.

Se pare că mica ploaie l-a speriat pe viitorul rege, deoarece programul inițial la cetatea dacică de la Costești ar fi trebuit să dureze până „târziu după masă”. Interesant este însă un alt aspect, precizat foarte clar, și anume că respectiva călătorie a avut loc în condiții excelente, „fiind drumul județean Orăștie – Costești în perfectă bună stare”.

Până la destinația matinală, Marele Voievod a fost întâmpinat de-a lungul drumului prin toate satele Căstău, Beriu, Sereca, Orăștioara de jos, Bucium, Orăștioara de sus, Ludești și Costești, „preoții, învățătorii, copiii de școală și locuitorii din comune ovaționându-L cu mare însuflețire și cu strigăte de Ura și Trăiască”.

Masa a fost copioasă, în sensul tradițional: „La cetate s-a servit Măriei Sale și întregei Suite mâncare de sărbătoare”, mai precis un balmoș, „pregătit însuși de femei mărginărițe”, apoi „s-a mai servit caș proaspăt, unt din această regiune și mălaiu cald făcut de către aceste femei, afară de pâine”. Prin urmare, „mălaiul cald și balmoșul a fost consumat atât de M. S. cât și de Suită cu mare poftă, abandonându-se pâinea față de mălaiul cald. S-au mai servit și pești Păstrăvi, vin și bere”.

„Conform programului înainte statorit și în ziua de 22 iunie 1935 Măria Sa era să călătorească din nou la Cetatea Costești, însă ivindu-se ploaie de dimineață călătoria s-a abandonat, călătorind la ora 11 la Băile Geoagiu, de unde reîntorcându-se la ora 1 p.m., Măria Sa cu întreagă Suită la ora 3 p.m. a călătorit la București”…

Vom reveni cu alte descrieri ale vizitei.

Albumul lui Valer Pascu

Apărut în Palia Expres, anul XXIII, nr. 6 (908), 15-21 februarie 2018, p. 4.

În categoria documentelor care pot aduce lămuriri și pot deschide noi căi de cercetare se numără, bineînțeles, și fotografiile. Nu toată lumea apreciază acest gen de document, însă pentru istorici el este indispensabil. Spre deosebire de arheologie, care se bazează pentru reconstituiri doar pe ceea ce se găsește in situ, istoria modernă (în cazul României, istoria modernă începe teoretic după 1821, adică momentul Revoluției lui Tudor Vladimirescu) poate fi reconstituită și pe faza clișeelor fotografice.

„Pictura cu lumină” a apărut undeva la începutul secolului al XIX-lea, iar prima fotografie digitală se pare că a fost realizată în 1957 pe o cameră Kodak. Primul autoportret însă (selfi-ul de azi) datează din 1839 și i se datorează lui Robert Cornelius.

Primul Război Mondial a redesenat harta Europei, au apărut state noi, exemple fiind  Cehoslovacia, Iugoslavia, dar şi Polonia care şi-a redefinit graniţele. Pentru noi românii, sfârşitul Primului Război Mondial şi semnarea tratatelor de pace, a adus cel mai important fapt, acela că poporul român era cuprins între graniţele unui singur stat, numit în perioada interbelică „România Mare”.

La 27 ianuarie 1976, fostul căpitan Valeriu Pascu din Regimentul 64 Infanterie Orăştie – cătană austriacă aşa cum îşi spunea el – făcea o donaţie consistentă către Muzeul Judeţean Deva, din care s-a evidenţiat un album numit sugestiv Amintirile mele din răsboiul mondial 1914-1919. Pe o filă ataşată copertei, Valeriu Pascu, aflat în Bucureşti, scria la vârsta senectuţii: „Acest album – cu imagini din marele război mondial din 1914-1918 este un fragment din viaţa ostaşilor români mobilizaţi în armata austro-ungară. Cu  prima foaie din album, istoria începe cu o companie de infanterişti din Orăştie, instruiţi în arta de a fi războinici, considerându-i drept carne de tun, pentru cine? Pentru ce?”. Albumul conţine 274 fotografii înfăţişându-l pe căpitanul Valeriu Pascu în diferite ipostaze, începând de la şcoala militară din Sibiu, pe toate fronturile Imperiului Austro-Ungar până în decembrie 1918.

Conscrierea monumentelor, proprietate a statului maghiar, la 1919

Apărut în Palia Expres, anul XXIII, nr. 4 (906), 1-7 februarie 2018, p. 8.

La câteva luni după realizarea Marii Uniri, mai precis în data de 6 martie 1919, Consiliul Dirigent Român de la Sibiu, prin Resortul cultelor și al instrucțiunii publice, transmitea Prefectului Județului Hunedoara, Toma Vasinca, o notă prin care se solicita ajutorul în vederea identificării edificiilor de cultură și centralizării informațiilor referitoare la acestea.

În respectiva notă, aflat în fondul Prefecturii Județului Hunedoara de la Arhivele Statului,  se specifica, printre altele că „în curând se va prezenta la D-Voastră un delegat al resortului nostru cu mandatul de a studia chestiunea muzeelor, galeriilor de tablouri, monumentelor de artă, monumentelor istorice, bibliotecilor, edificiilor de teatru sau a altor edificii acomodate pentru spectacole cari se găsesc pe teritoriul județului” și „cari formează proprietatea statului ungar sau față de cari statul ungar și-a rezervat anumite drepturi sau a ecsercitat o ingerință oarecare”.

Astfel, la rândul său, prefectul trimite ordin către primăriile și preturile din județ, de la care primește în special răspunsuri că asemenea edificii „nu se află”, printre acestea numărându-se și cel al Preturii Plasei Geoagiu, datat 24 aprilie, în care pretorul Balomiri specifică următoarele: „Cu provocare la ordinul 2064/919 raportez că în plasa Geoagiu muzee, galerii de tablouri, monumente de artă și istorice, biblioteci și edificii de teatru nu sunt”.

Consiliul Orașului Orăștie răspunde și el prin adresa 725/1919, la 31 martie, că „am raportat Consiliului Dirigent, Resortului de culte și instrucțiune publică, următoarele: … pe teritoriul orașului Orăștie muzee, galerii de tablouri, monumente de arte, monumente istorice, edificii de teatru sau alte edificii acomodate pentru spectacole, cari formează proprietatea statului ungar sau față de cari ar avea statul ungar oarecare ingerință, nu sunt. Gimnaziul reformat din localitate care e subvenționat de stat are bibliotecă școlară”.

Schimbări administrativ-teritoriale în 1989

Apărut în Palia Expres, anul XXIII, nr. 3 (905), 25-31 ianuarie 2018, p. 6.

Este binecunoscută dorința lui Nicolae Ceaușescu, mai ales în ultimii ani ai deceniului nouă din secolul trecut, de a modifica cu orice preț structura satului tradițional românesc. În acest context și urmărind punerea în practică a respectivelor idei, în data de 18 aprilie 1989 era aprobată Legea nr. 2 privind îmbunătățirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România, care va intra în viguare pe data de 25 aprilie același an, după publicarea ei Buletinul Oficial al RSR.

În limbajul de lemn al epocii, necesitatea adoptării unei asemenea legi ținea de faptul că „înfăptuirea politicii partidului și statului de amplasare rațională a forțelor de producție pe întreg cuprinsul patriei, elaborată și fundamentată după Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, asigură dezvoltarea armonioasă, echilibrată, a tuturor zonelor și localităților urbane și rurale, pe baza principiilor moderne și de largă perspectivă ale sistematizării teritoriului țării, ale autoconducerii și autoaprovizionării, autogestiunii economico-financiare și autofinanțării, în scopul creșterii bunăstării generale a întregului popor”. Prin urmare, conform anexelor, teritoriul județului Hunedoara urma să fie organizat în trei municipii (Deva, Hunedoara și Petroșani), zece orașe (Aninoasa, Brad, Călan, Hațeg, Orăștie, Simeria, Lupeni, Petrila, Uricani și Vulcan, cu mențiunea că ultimele patru orașe menționate aparțineau de municipiul Petroșani) și 49 de comune.

Datele din lege și anexe sunt seci, informații mult mai utile pentru a ne aminti cum a fost organizat timp de aproximativ nouă luni județul Hunedoara și, implicit, zona Ținutului Orăștie, găsind într-un număr din Drumul socialismului (nr. 9785, 7 mai 1989, p. 2). Astfel, „pe baza largii consultări a cetățenilor și ca expresie a voinței acestora” s-a constituit orașul Aninoasa, prin comasarea comunelor Aninoasa și Iscroni. Unele comune din județ, printre care și cele din zona Orăștiei, au rămas în organizarea administrativ-teritorială anterioară, altele și-au schimbat componența, în timp ce un număr de nouă comune au fost desființate: Bănița, Bătrâna, Bulzeștii de Sus, Bunila, Burjuc, Tomești, Toplița, Vălișoara și Unirea.

Ce trebuie să e amintim însă e faptul că mai multe comune și-au schimbat denumirea: Luncoiu de Jos în Stejarii, Totești în Traian, Vețel în Micia, Zam în Deleni, Geoagiu în Germisara și Orăștioara de Sus în Decebal. Chiar dacă în articolul din Drumul socialismului nu se precizează, în afara comunelor și mai multe localități componente și-au schimbat denumirea, precum Geoagiu Băi în Germisara Băi sau Ludești în Traian. Cu siguranță au mai fost și altele, dar le vom prezenta cu altă ocazie.

Toate aceste modificări au fost însă anulate prin Decretul-lege 38 din 23 ianuarie 1990, care a abrogat Legea 2/1989.