Archive for the ‘Ținutul Orăștiei în documente’ Category

Ținutul Orăștiei în documente (11)   Leave a comment

Un necrolog pentru Tit Liviu Blaga

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 42 (897), 16-22 noiembrie 2017, p. 3.

Lăsăm puțin la o parte denumirile străzilor din localitățile ce compun sau au compus cândva așa-numitul Ținut al Orăștiei și ne oprim azi assupra unui subiect pe care l-am mai abordat în paginile acestei publicații: Tit Liviu Blaga. O personalitate ignorată în mod constant de către dicționare, enciclopedii, istorii sau monografii locale, deși a fost, așa cum arătat acum aproape un an, implicat profund în viața culturală, educativă și științifică a Transilvaniei.

Când vorbim despre documente, nu ne referim strict la acte manuscrise, la documente epigrafice sau la dispozițiile emise de diverse cancelarii. Un document este, sau poate deveni și o simplă fotografie, o însemnare pe o carte de rugăciuni sau o știre necrolog dintr-un ziar apărut acum mai bine de o sută de ani. Așa este și cazul de față, în care vom reda integral, pentru a fi cât mai aproape de adevăr și a avea o imagine cât mai clară asupra unei personalități ignorate, un simplu necrolog. Vom reveni în edițiile următoare cu alte materiale apărute în publicațiile vremii despre cel care a fost Tit Liviu Blaga, fratele poetului și filosofului Lucian Blaga.

Necrologul următor a apărut în Unirea, anul XXVI, la Blaj, pe data de „marți, 30 maiu 1916”, în numărul 55, la pagina 4:

„† Tit Liviu Blaga. Liceul din Braşov iarâş e în doliu. Alături de moartea directorului Virgil Oniţiu şi a celor trei profesori braşoveni, ce au căzut pe câmpul de luptă, Tit Liviu Blaga, e a 5-a victimă, în interval de abia un an şi jumătate. / Dcedatul a fost un profesor distins, autor de manuale didactice şi harnic muncitor pe terenul de popularizare al ştiinţelor. / Multe din articolele lui împrăştiate prin ziare („Foaia interesantă”, „Cosânzeana” etc.) ar putea fi cetite şi mai târziu, cu mult folos, adunate într-un volum. / Moartea profesorului braşovean e cu atât mai dureroasă, cu cât el se stinge la cea mai frumoasă vârstă, a tinereţii depline. / Corpul profesoral al liceului din Braşov a lansat următorul necrolog: / † / Cu adâncă durere sufletească anunţăm tuturor prietinilor şcolii şi culturii româneşti moartea iubitului şi neuitatului nostru coleg: / TIT LIVIU BLAGA / profesor de matematică şi fizică la şcolile secundare române din Braşov, membru coresp. al Asociaţiunii pentru literatura şi cultura poporului român, membru al delegaţiunilor şcolare din Braşov, al comitetului parohial din Braşov-Cetate etc. / intâmplată la 12/25 Maiu a.c., în clinica internă a universităţii din Budapesta, unde-şi căutase vindecarea boalei sale grele şi îndelungate, fiind de abia în al 35 lea an al vieţii sale şi al 11-lea al funcţionării sale ca profesor. / Şcolile noastre au perdut prin moartea acestui distins colec, – a 5-a jertfă grea în timp de un ar jumătate – , o forţă de o reală valoare pedagogică, iar ştiinţa şi cultura românească pe un Înţelegător şi impulsiv cultivator al lor. / Înmormântarea va avea loc în Orăştie, In 16/29 Maiu 1916 înainte de amiazi. / Brașov, în 13/26 Maiu 1916. / Corpul profesoral al şcolilor secundare gr.-or. române din Braşov. / Odihnească in pace!”…

Tinutul Orastiei 011, in Palia Expres, an. XXII, nr. 42, 897, 16-22 noiembrie 2017, p. 3

Reclame

Ținutul Orăștiei în documente (10)   Leave a comment

Denumirea străzilor din Geoagiu la 1920

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 41 (896), 9-15 noiembrie 2017, p. 3.

Am mai vorbit în două materiale anterioare despre cum s-au schimbat denumirile străzilor din Orăștie și Cugir după preluarea administrației de către autoritățile românești în anii ce au urmat realizării Marii Uniri. Un caz interesant este și cel al localității Geoagiu, astăzi oraș, pe atunci comună.

Din Tabloul numirilor nouă a străzilor din comuna Geoagiu staverite în 1920, tabel întocmit de Secretariatul comunal Geoagiu la 25 iulie, în urma ședinței Consiliului Comunal ținut fix cu o săptămână mai devreme, reiese faptul că până la acea dată doar două străzi din comună aveau denumiri oficiale. În rest, orientarea în teren se făcea după modelul arhaic „pe la moara din jos”, „pe la școala de stat”, „pe la Judecătoria de ocol” ori pe „la Șpațir”. Din acest motiv, la Geoagiu putem vorbi abia la 1920 despre o toponimie urbană, în afară Banffy utca fiind menționat într-un document de la Serviciul Județean Hunedoara al Arhivelor Statului, un singur hodomin (nume de drum vechi), Calea ferarului. Găsim în schimb, după cum vom vedea mai jos, o întreagă serie de microtoponime.

Conform documentului, comuna Geoagiu era împărțită la acea vreme în trei zone: Suseni, Joseni și Feredeu (azi Geoagiu Băi), în total primind denumiri 18 străzi. Tabelul cuprinde mai multe coloane, dintre care „Descrierea stradei”, „Numirea veche” și „Numirea nouă”. Conoana cu „numirea veche” fiind în mare parte nu o vom nemționa decât atunci este cazul.

Astfel, în Suseni vor fi denumite cinci străzi: Dela Rusan Luca – podul de la Mahler devine Prințul Carol; Dela Protopopul gr.cat. – Bora Gh. / Decebal; Dela Crișan Vasile – Corpade Simion / Cloșca; Dela Biserica gr. cat. – Balșan Nic. / M. Gritta; iar Dela Cismaș Onică – tîrgul de vite / Str. Valei.

În Joseni sunt denumite nouă străzi: Dela podul dela Mahler – Szente Arp. / Mihai Viteazul; Dela Szente Arp. – Șofrone Gheorghe / Reg. Ferdinand; Dela podul dela Mahler – Coșteiu / Împ. Traian; Dela Coșteiu – moara din jos a lui Rafael Ignațiu / M. Eminescu; Dela Șlăimărița – Cosmic / Gh. Lazăr; Dela Coșteiu – V. Popovici (fostă Banffy u.) / Horea; Dela Școala de stat – drumul țării / Gh. Coșbuc; Dela Klimșinschi – Șpațir / Andr. bar. Șaguna; și Dela moara din jos a lui Rafael Ignațiu – Judecătoria de ocol / Vasile Alexandri.

În sfârșit, în Feredeu sunt denumite patru străzi: Dela Judecătoria de ocol – Roșu Ion 1. / (fostă Calea ferarului) / Aurel Vlaicu; Dela Dîncan Nicolae – Mișca Ambrosie / Mărășești; Dela Biserica gr. ort. – Hotelul Băilor / Gh. Barițiu; și Dela Bazenul băilor – Iosif Lădar / Oituz. Toate aceste denumiri vor fi aprobate de Ministerul Internelor prin Directoratul General din Cluj la 21 mai 1921.

Tinutul Orastiei 10, in Palia expres, an. XXII, nr. 41, 896, 9-15 noiembrie 2017, p. 3.

Ținutul Orăștiei în documente (9)   Leave a comment

Nume de străzi din Cugir la 1920

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 37 (892), 12 – 18 octombrie 2017, p. 5.

Poate părea plictisitor și redundant să aduci în atenție lucruri de acum aproape un secol. Mai ales dacă ne referim le numele unor străzi și ulițe de la acea vreme și nu la întâmplări nemaivăzute, nemaiîntâlnite și nemaiauzite. Însă pentru a avea o imagine reală asupra istoriei Ținutului Orăștiei în perioada interbelică, este absolut necesar să cunoaștem, printre altele. evoluția toponimiei urbane și nu doar faptele spectaculoase.

Am amintit că în Orăștie la 20 iulie 1920, într-o ședință a Consiliului orașului Orăștie s-a aprobat lista noilor denumiri de străzi, specificându-se însă, zece zile mai târziu, că se cere amânarea aplicării directivei până când se vor găsi bani pentru comandarea plăcuțelor aferente străzilor. Pentru a tempera totuși mânia autorităților centrale (mai precis, regionale, că ordinele veneau ele de la București, dar prin Cluj), actul amintit specifică: „În cazul dacă totuș s-ar ordona statorirea numirilor nouă prepuse de referent se decide ca strada Regi posta utca în loc de A. Vlahuță să se numeasscă Dr. Joan Mihu sau după numele acelui bărbat de renume, care prin concursul său moral și material a sprijinit totdeauna interesele orașului nostru”.

Dar documentele nu se opresc aici. La acea vreme, autoritățile din plasa Orăștie sunt nevoite să schimbe și numele străzilor din localitățile componente. Printre acestea se afla, normal, și Cugirul, care este inventariat în „Tabloul străzilor (numirilor) din comuna Cugir”. Nu interesează poate noile denumiri, însă cele vechi sunt extrem deinteresante (nu garantez că am transcris corect denumirile vechi…), cu atât mai mult cu cât sunt cele mai apropiate de realităţile locurilor. Astfel, în Cugir, Strada principală până în piață devine Str. Prințul Carol. Piața devine Piața Unirii. Scaunel a) strada din josÎmpăratul Traian; Scaunel b) strada de mijlocStrada Decebal; Scaunel c) strada din josStrada Dacilor. Strada din piață până la uzine devine Regele Ferdinand. Strada Râul-mic de la uzine în susRegina Maria. Strada de la Văsile Capentata în SuseniStrada Victoriei. Cuidieni devine Avram Iancu. Ulița Teului devine Crișan. Cânepi devine Mihaiu Viteazul. Sub coastă (cetate) – nici mai mult, nici mai puțin decât Sarmisegetuza. Tot Sub coastă, dar Suseni – se va numi Aurel Vlaicu. În sfârșit, strada Suseni e redenumită Eminescu.

Documentul e emis la Orăștie, de către prim-pretor, la 15 octombrie 1920.

Tinutul Orastiei 009, in Palia expres, XXII, 37 (892), 12-18 Octombrie 2017, p. 5

Ținutul Orăștiei în documente (8)   Leave a comment

Schimbarea denumirii străzilor din Orăștie la 1921

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 36 (891), 5 – 11 octombrie 2017, p. 5.

Într-un alt dosar existent la seviciul județean al Arhivelor Statului se regăsesc și tabelele cu „Numirea nouă a străzilor din orașele și diferitele comune din județul Hunedoara”, tabele întocmite în cursul anului 1920 de către primarii și primpretorii unităților administrative existente la acea vreme, și aprobate în 1921 de către Directoratul General de Interne din Cluj.

În încheierea tabelului cu noile denumiri „Consiliul orașului Orăștie luând în discuție ordinul D-lui prefect no. 1099/920”, propune amânarea schimbării denumirii străzilor din două motive: „1. Statorirea numirilor de străzi de dreptul autonom al reprezentanței orășenești, care în prezent nefiind constituită meritoric nu se poate decide în chestie. 2. În contra numirilor celor nouă nu se face observare, se obiectează însă numai pe partea materială a afacerii pentru că orașul prin procurarea nouălor tăblițe ar fi expus unor cheltuieli neprevăzute cari nu află acoperire din venitele neprevăzute ale orașului”.

Astfel, în Orăștie la vremea respectivă, la 20 iulie 1920, existau 38 de străzi și piețe, pe care le redăm în continuare cu numele vechi și cel nou propus: Drumul Țării devine Strada Mihai Viteazul; Drumul Târgului / Str. Regele Ferdinand; Piața Mare / Piața Regina Maria; Str. Promenezii / Str. Avram Iancu; Câmpului / General Dragalina; Bisericii Vechi / Baron Ursu; Ferarilor / Andrei Bârsan; Grădinarilor / Mihail Cogalnicean; Prindului / Alexandru Cuza; Strada Mare a Timarilor / Titu Maiorescu; Strada Mică a Timarilor / Ștefan Octavian Iosif; Fabricei / Andreiu Mureșan; Strada Lungă / Teodor Vladimirescu; Porumbului / Ilarie Chendi; Romoșelului / Vasile Alexandri; Bisericii Nouă / Augustin Bunea; Strada Veche a Căstăului / Petru Maior; Strada Râul Beriului / Crișan; Sălcii / Horea; Claustrului / Metropolit Cristea; Strada Popilor / Gheorghe Lazăr; Strada de Mijloc / Șaguna; Strada Morii / Gheorghe Coșbuc; Strada Țimiterului / Locotenent Răduț; Strada Maierului de Jos / Strada Eroilor; Strada Apei / Dr. Aurel Vlad; Strada Vântului / Eminescu; Strada Poștei Vechi / A. Vlahuță; Cetății / Nicu Filipescu; Piața Școalei / Piața Ardeleana; Piața Casa Orașului / Piața Aurel Vlaicu; Strada Berăriei / Gheorghe Bariț; Crucii / Budai Deleanu; Ciobotarilor / Jean Brătianu; Dealului / Prințul Carol.

Tinutul Orastiei 008, in Palia expres, XXII, 36 (891), 5-11 octombrie 2017, p. 5

Ținutul Orăștiei în documente (7)   Leave a comment

Plasa Orăștie la 1919

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 35 (890), 28 septembrie – 4 octombrie 2017, p. 3.

Tot la solicitarea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, prin Resortul Afacerilor Interne, la fel ca și celelalte preturi din județul Hunedoara și Pretura Orăștie trimite tabelul cerut cu denumirile comunelor aflate sub administrarea sa, în limbile română şi maghiară. În cazul Plasei Orăştie apare însă o mică încurcătură, primpretorul plasei transmițându-i subprefectului, la Deva, la 1/14 martie 1919 următoarea notă, pe care o regăsim în același dosar existent la Arhivele Statului de la serviciul județean Hunedoara, despre care a mai fost vorba în unul din numerele trecute: „Conform ordinului 1358-919 am onoare a Vă transpune tablourile comunelor din plasa Orăștiei conpuse în senzul stipulat în ordinul nro. 391/919 al Resortului de interne. Tablourile din greșală au fost trimise la timpul său direct Consiliului Dirigent. Deci Vă rog a-mi scuza întârzierea”.

Nota primpretorului este însoțită de un „Tablou cu numirile comunelor în limba română și maghiară cu indicarea cercului administrativ și poșta ultimă”, întocmit la aceeași dată. Tablelul menționează, după cum era și firesc, că toate cele 34 de comune se găsesc din punct de vedere administrativ în „Pretura din Orăștie”, iar ultimele stații de poștă care le deserveau erau: Cugir (1), Váinerea (1), Șibot (2) și Orăștie (30). Se observă și din acest tabel că la acea dată, ceea ce numim astăzi zona de la sud de Mureș a Ținutului Orăștiei, avea o mai mare întindere teritorială și cuprindea localități arondate acum fie județului Alba, fie altor zone etnografice din județul Hunedoara și care gravitează la ora actuală în jurul altor centre urbane.

Prin urmare, redăm mai jos numele comunelor de la 1919, în română și maghiară: „1. Cugir / Kudzsir; 2. Vinerea / Felkenyér; 3. Balomir / Bálomir; 4. Șibot / Alkenyér; 5. Binținți / Benczencz; 6. Pinchinț / Pinkincz; 7. Gelmar / Gyalmar; 8. Vaidei / Vajdej; 9. Romos / Romosz; 10. Romoșel / Romoszhely; 11. Căstău / Kasztó; 12. Sibișel / Sebeshely; 13. Măgureni / Magureny; 14. Beriu / Berény; 15. Sereca / Szereka; 16. Orăștioara de Jos / Alsovárosvís; 17. Orăștioara de Sus / Felsõvárosvís; 18. Bucium / Bucsum; 19. Ludești / Ludesd; 20. Grediște / Gredistye; 21. Costești / Kosztesd; 22. Dîncul-mare / Nagydenk; 23. Dîncu-mic / Kisdenk; 24. Grid / Grid; 25. Tămășasa / Tamáspatak; 26. Ocolișu-mic / Kisoklos; 27. Jeledinți / Lozsád; 28. Repaș / Repas; 29. Spini / Paad; 30. Măgura / Magura; 31. Mărtinești / Mártinesd; 32. Turmaș / Tormás; 33. Turdaș / Tordos; 34. Pricaz / Perkáasz”.

Tinutul Orastiei 007, in Palia expres, XXII, 35 (890), 28 septembrie - 4 octombrie 2017, p. 3

Ținutul Orăștiei în documente (6)   Leave a comment

Birje și birjari la Orăștie în 1923

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 34 (889), 21-27 septembrie 2017, p. 3.

În același regulament al răsurilor publice din care am citat numărul trecut, urmează prevederi ce par duse la extrem: „Conducătorilor nu le este permis: a) a conduce trăsura în stare de beție; b) să fumeze când au pasageri în trăsură: c) de a nu permite pasegerilor să mâne caii; d) de a rosti în public expresiuni triviale; e) de avea o atitudine  necuvincioasă față de pasageri: g) de a părăsi trăsura spre a intra în cârciumi, cafenele sau alte localuri; h) de a se preumbla pe stradă fără mușterii; i) este interzis să umble cu haine murdare”. Poate că datorită faptului că erau draconice, respectivele prevederi sunt aproape în totalitate ignorate astăzi.

Însă lucrurile nu se opresc aici. Ca să fi avut dreptul de a fi birjar la 1924, nu era suficient să știi / sau să nu știi să înjuri, ci era obligatoriu să fii informator: „Conducătorii sunt obligați să comunice poliței toate informațiunile ce li se vor cere, precum și pe acelea pe cari le vor culege dela pasagerii suspecți. Conducătorii mai sunt obligați să informeze poliția ori de câte ori vor transporta pasageri la o altă gară în afară de gara Orăștie”. Bineînțeles că existau și aspecte pozitive, deoarece birjarii trebuiau să dea concursul agenților forței publice „ori de câte ori le va fi cerut, fie pentru urmărirea rău-făcătorilor în caz de flagrant delict, fie pentru a ridica bolnavi, răniți, morți etc., căzuți în stradă sau de a conduce poliției pe delicvenții recalcitranți”. În plus, fiecare birjar era obligat, pe rând, să facă ore de serviciu „cu plată” în folosul și pentru buna desfășurare a comisariatului de poliție.

Pe lângă faptul că „toți birjarii sunt obligați ca pe fiecare seară câte doi dintr-nșii să stea la locul de staționare”, „iar în timp de epidemii toată noaptea”, conducătorii de birje trebuiau: „1) să nu maltrateze animalele; 2) să nu umble cu caii răniți, bolnavi, șchiopi sau atinși de infirmități pe cari îi fac incapabili serviciului; 3) să aibă hamurile bine potrivite pe cai, spre a nu le produce rosături sau răni; 4) să acopere iarna caii cu pături în timpul șederii în stație și; 5) să nu primească mai multe persoane în trăsură decât cel mult cinci”.

Morții nu puteau fi transportați cu birjele decât cu permisiunea „d-lui medic al orașului”.

Erau apoi reglementate „stațiunile de așteptare” din Orăștie: „în Centru: Piața Regina Maria, în fața Cafenelei Corso și Piața Gării”. Curățenia acestora trebuia făcută de birjari. Așa că dacă respectivii mâncau semințe de dovleac, cojile tot ei le măturau.

Nu era simplă viața de birjar public sau particular în Orăștie nici acum un secol, mai ales că trebuiau să respecte câteva reguli elementare de circulație prin oraș: „a) să țină totdeauna dreapta; b) să meargă în trapul mijlociu al cailor, iar la intersecția stradelor și la cotituri la pas; c) să nu se ia la întrecere cu trăsurile pe stradele orașului sau să pornească în grup din stațiune; d) să aprindă felinarele dela trăsuri imediat ce se înserează și nu au voe a le stinge înainte de a se lumina”. Vi se par lucruri cunoscute?

Bineînțeles, urmează și capitolul referitor la penalități, mai multe decât cele prevăzute expres de Codul Penal atunci în vigoare, cea mai drastică fiind „luarea dreptului pentru totdeauna de a mai funcționa ca conducător”, iar „orice birjar care se va găsi beat se va aresta de cel dintâiu agent al poliției”. Inclusiv un fel de cod deontologic al birjarilor trebuia respectat, altfel „acei cari se angajează a lua pasageri la ore fixe și nu se țin de angajament, acei care refuză fără motive dovedite să vie la o anumită oră să ducă pasageri la gară sau cari se vor dovedi că distruge tariful oficial de prețuri fixate de comisiune, toți aceștea vor fi dați judecății spre ași primi penalitatea prevăzută de lege”.

Cam acesta era în mare „Regulamentul pentru trăsurile publice” din Orăștie aprobat în 1923. El a fost completat ulterior prin alte acte, precum Hotărârea 2823/1924 a Consiliului Orășenesc adoptată la propunerile făcute de Poliția de Stat, prin care se specifica creșterea cuantumului amenzilor și chiar pedepse de trei zile cu închisoare pentru nerespectarea regulamentului. Primarul de la acea vreme al orașului, Alexandru Herlea, înaintează respectivele modificări prefecturii județului Hunedoara, la 21 februarie 1925. Cât timp a rămas în vigoare respectivul regulament, sperăm să descoperim în viitorul apropiat.

Tinutul Orastiei 006, in Palia Expres, XXII, 889, 21-27 septembrie 2017, p. 3

Ținutul Orăștiei în documente (5)   Leave a comment

Regulamentul pentru trăsurile publice din Orăștie, la 1923

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 32 (887), 7-13 septembrie 2017, p. 8.

Există o modă în istoriografie de a reliefa, atunci când este adusă în prim plan perioada interbelică, mai ales aspectele legate de spectrul administrativ, politic, cultural, economic sau având ca țintă nivelul de dezvoltare al învățământului. Nu lipsesc, bineînțeles, nici problematicile ce țin de feminism, de activitatea asociațiilor sportive, de lupta împotriva unor flageluri care bântuiau societatea la acea vreme. Mai puțin interesante par pentru cercetători aspectele legate de protecția și confortul cetățenilor simpli, acestea nefiind suficient de spectaculoase nici pentru publicul larg.

Astfel, un regulament de funcționare al trăsurilor într-un mic oraș transilvănean la mijlocul deceniului trei al secolului XX, se înscrie într-un program de protecție a cetățenilor, alături de alte aspecte precum protecția împotriva bolilor, a alcoolismului sau a incendiilor. După Marea Unire de la 1918, în România a fost demarat și un program de unificare și coordonare a acțiunilor primăriilor urbane pentru o mai eficientă administrare a comunităților. În 1924 Prefectura Județului Hunedoara era înștiințată că, în urma ședinței Consiliului Orășenesc Orăștie ținută la 10 septembrie 1923, a fost aprobat un „Regulament pentru trăsurile publice”, regulament care a fost îmbunătățit în următorii ani prin amendamente propuse de către Poliția de Stat, care prevedeau că „este cu desăvârșire interzis birjarilor sau conducătorilor de orice vehicole de transport, a invita publicul să se folosească de vehicolele lor, precum a face orice fel de reclamă sgomotoasă”. Specificarea din urmă era necesară „pentru  a pune odată capăt sgomotului urât mai cu seamă înaintea gării C.F.R. pe care l-au făcut birjarii, chemând ca concurenți cu glas cât mai tare publicul călător la trăsurile lor”.

Revenind la regulamentul pentru birjari, articolele lui sunt delicioase. Citindu-le, ai impresia că se referă la taximetriștii din ziua de azi, la distanță de aproape un veac de birjarii originali. În afara faptului că „toți proprietarii de trăsuri publice sunt obligați să posede autorizații de circulație, eliberate de poliție pe timbru legal”, iar la articolul doi era specificat un fel de ITP, drept pentru care se vor „prezenta poliției spre examinare trăsurile, caii și accesoriile”, trăsurile birjarilor trebuiau să „îndeplinească condițiile de soliditate, estetică și curățenie, iar caii să fie sănătoși și să nu aibă vre-un viciu vătămător publicului”.

Spre deosebire de patronii de taxiuri din ziua de azi, odinioară nu puteau fi proprietari de birje „cei condamnați pentru fapte infamante”. În plus, „pe ambele părți ale caprei și pe felinare” trebuiau montate tăblițele cu numere. Ca birjari (șoferi de taxi din ziua de azi), nu puteau fi angajați „în serviciu ca conducători / căprași / decât persoane care vor poseda un permis de liberă practică”. La articolul 8 se specifica că „proprietarii sunt obligați să trimită poliției în termen de 24 de ore pe toți conducătorii / căprași / angajați și să comunice numerile trăsurilor ce li s-au încredințat pentru conducere”.

În articolul 10 lucrurile par și mai stricte: „proprietarii trăsurilor sunt obligați a ține în bună stare caii, trăsurile și accesoriile, și să le prezinte spre examinare poliției la fiecare trei luni”. Însă articolul 13 din capitolul doi al regulamentului e draconic: „Nimeni nu poate fi conducător de trăsură dacă nu îndeplinește următoarele condițiuni: a) să aibe vârsta de cel puțin 18 ani împliniți: b) să nu fie bolnav de vreo boală molipsitoare sau epilepsie; c) să nu fie surd, chior sau chiung; d) să nu fie condamnat pentru fapte infamate; e) să nu fie înscriși pe lista bețivilor”. Tot aici, la articolul 14, se specifică că birjarii trebuie să cunoască „regulamentul, străzile orașului, localurile publice și autoritățile, locuințele persoanelor oficiale și mersul trenurilor”.

Tinutul Orastiei 005, in Palia expres, XXII, 32, 887, 7-13 septembrie 2017, p. 8