Archive for the ‘Orăștie 795’ Category

Orăștie 795 (24)   Leave a comment

Menționări documentare din secolul XIII

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 45 (995), 28 noiembrie – 4 decembrie 2019, p. 3.

Am amintit și despre volumul cercetătorului Anton E. Dörner și am citat din Documente și cronici privind istoria orașului și scaunului Orăștie, vol. 1: 1200 – 1541 (Cluj-Napoca, 2003), detaliind documentul care pomenea de atestarea documentară din 1224. Cartea respectivă conține însă rezumate de acte prea puțin cunoscute, unele dintre ele netraduse în limba română.

Ne oprim astăzi asupra unor documente din secolul al XIII-lea. Trecând peste ceea ce am pomenit deja, următorul document datează, se pare, din anul 1239, considerat „anul de întemeiere probabilă a conventului bisericii franciscane” (p. 15). Discuțiile sunt destul de aprinse, iar anumite detalii sunt controversate, dar nu insistăm în acest material asupra lor. Urmează apoi un regest care pomenește despre „distrugerea Orăștiei de către invazia mongolă din Transilvania”, invazie care a avut loc în anii 1241-1242.

Urmează apoi un rezumat care amintește faptul că, la „1283 iunie 23”, la Alba Iulia  „Petru, episcop al Transilvaniei, confirmă că biserica din Alba Iulia a arendat preoților din ținutul Mediaș pentru suma de 40 de mărci de argint de cel care umblă în Vințu de Jos și Orăștie (Warasi) după greutatea locului trei părți din dijmele ce i se cuveneau lui din cereale, vin albine și miei din Mediaș” (p. 16).

Pentru anul 1291 sunt amintite două acte. Primul este semnat la Alba Iulia, prin care se menționează faptul că „Capitlul bisericii din Alba Iulia adeverește că Ștefan, Dominic și Miko, fiii lui Benchench din neamul secuilor au vândut comiților Daniel și Solomon, fiii lui Cheel de Cîlnic, pentru 20 de mărci de argint moșia lor numită Sărătura (Sothelele) primită în danie din partea regelui Ștefan I și situată la hotarul pământurilor sașilor din Romos (Romoz) și Orăștie (Waras) (p. 17). De precizat faptul că în jurul Orăștiei există mai multe locuri, vâlcele sau văi numite Sărături sau Pârâul Sărății. În sfârșit, cel de-al doilea act din 1291, datat „august 4, lângă cetatea Wolter (Austria)” amintește că „Andrei al III-lea, regele Ungariei, întărește în prezența magistrului Hench, paroh din Orăștie (de Wrasio) și al magistrului Petru, decanul bisericii din Alba Iulia, un privilegiu al comitelui Benedict, voievodul Transilvaniei, cu privire la o moșie numită Ioankateleke”, o așezare astăzi dispărută, care a fost situată se pare pe teritoriul actualului județ Mureș (p. 17).

Publicitate

Posted 2020/01/13 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (23)   Leave a comment

Anul atestării – „1224, după 30 noiembrie”

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 42 (992), 7 noiembrie 2019, p. 4.

Atestarea documentară a Orăștiei a avut loc, după cum bine se cunoaște, acum 795 de ani, la „1224 (după noiembrie 30)”, când „Andrei al II-lea, regele Ungariei, confirmă privilegiile sașilor din Transilvania așezați pe teritoriul situat între Orăștie (Waras) și Baraolt, inclusiv ținutul secuilor din Sepsi și Draas”. Istoricul Anton E. Dörner, în Documente și cronici privind istoria orașului și scaunului Orăștie, vol. 1: 1200 – 1541 (Cluj-Napoca, 2003, p. 14), oferă o bibliografie bogată asupra evenimentului, specificând și faptul că în anul 1200 „după tradiția cronicărească din Transilvania este anul în care Orăștie începe să se înconjoare cu ziduri de piatră. Ulterior, acțiunea a fost abandonată din cauza condițiilor istorice nefavorabile” (p. 13).

Dintre edițiile amintite de Dörner, ne vom limita aici la două, pentru a cita și exemplifica modul în care s-au realizat asemenea culegeri de documente. Practic, în funcție de autor, editor, perioadă istorică, influențe culturale și etnice etc., același document este redat, trascris, tradus și (uneori) interpretat diferit.

În primul volum, apărut în celebra colecție inițiată de Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la Istoria Românilor 1199 – 1345, culese de Nicolae Densușianu (București, 1887), actul de atestare al Orăștiei este prezentat la paginile 83-85 (având numărul LXII). El se compune dintr-un regest în limba română și textul complet în limba latină, text preluat și colaționat din alte culegeri săsești și maghiare, tocmai pentru a se ajunge la o variantă cât mai aproape de cea originală. Rezumatul în română este următorul: „1224. Andreiu II, regele Ungariei, confirmă privilegiele ce le conferise Sașilor din Transilvania moșul său, regele Geza II, în deosebi le confirmă dreptul ca să folosească pădurea Românilor și Bisenilor dimpreună cu Românii și cu Bisenii”. Prima parte din textul în latină începe cu formula consacrată: „In nomine sancte trinitatis et individue unitatis”, în timp ce ultima propoziție a documentului pomenește  de Anul Domnului MCCXXIIII.În ediția de Documente privind Istoria României, veacul XI, XII și XIII, seria C. Transilvania, vol. 1 (1075-1250), apărut la București în 1951, actul (purtând numărul 157) este reprodus de două ori, prima dată în limba română (p. 208-210), fără regest și cu o simplă notă de subsol care menționează două dintre surse; a doua oară în limba latină (p. 383-384), cu două note prin care se precizează unele nuanțe de transcriere din textele de bază, cele aflate cât mai aproape de data de atestare a localității.

Posted 2020/01/12 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (22)   Leave a comment

Internatul Liceului „Vlaicu” în primii ani

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 40 (990), 24-30 octombrie 2019, p. 4.

Istoria internatului liceului „Aurel Vlaicu”, în primii ani de existență, se confundă practic cu cea a instituției de învățământ pe care a deservit-o. În Anuarul Liceului de stat „Aurel Vlaicu” din Orăștie pe anul școlar 1921-1922, publicat de Aron Demian, directorul liceului, sunt prezentate câteva dintre aspectele legate de acest subiect.

„Un obstacol adevărat a fost, este și va fi în toate timpurile plasarea elevilor în cvartire până ce nu-și are fiecare liceu internatul său propriu, corespunzător cerințelor vremii și condițiilor pedagogiei moderne” (p. 118). Chiar și atunci când existau, locuințele nu ofereau „un mediu potrivit adevăratei educațiuni și instrucțiuni, considerând că în urma războiului morala a scăzut mult. Astfel s-a impus, ca o necesitate imperioasă și categorică susținerea institutului și numai pentru faptul de a păzi și ocroti tinerimea de molipsire și de cădere, salvând în felul acesta o bună parte a celui mai important capital moral – intelectual al Neamului. Iată deci cauza primordială a existenței internatului nostru: putința de a controla și supraveghia mai ușor și eficace întreaga educație morală – intelectuală și fizică a tinerelor generații”.

Ideea principală era astfel aceea că „având la îndemână elevii în orice timp, profesorii pot fi în adevăr educatori și în realitate locțiitorii părinților, ba chiar adevărații lor părinți sufletești. De altă parte, în lipsă de atari instituțiuni, băieții lipsiți, dar distinși și merituoși, n-ar avea posibilitate de a se înfrupta de binefacerile culturii și luminii, neputând face față greutăților materiale de azi, împreunate cu studiul”.

Prin urmare, rolul unui internat, în concepția lui Aron Demian nu era doar acela de a asigura cazarea elevilor ci și a-i feri de problemele vieții de după război, cel puțin pe durata efectuării studiilor. Însă lucrurile nu s-au desfășurat deloc ușor. Pentru a ne crea o imagine mai clară, facem recurs la mai multe documente inedite din anul 1920, referitoare la aprovizionarea Liceului „Aurel Vlaicu”, documente aflate la Arhivele Naționale – Serviciul Județean Hunedoara.

Astfel, în data de 23 august 1920, direcțiunea a trimis Prefecturii o adresă prin care solicita acordarea unui sprijin material pentru funcționarea internatului în anul școlar următor: „Subsemnata Direcțiune a internatului de pe lângă liceul Aurel Vlaicu din Orăștie, rugăm respectuos Onorata Comisiune să binevoiască a ne da pentru alimentarea elevilor pe anul școlar 1920-21 un vagon de grâu. Grâul căpătat de la On. Comisiune nu e de ajuns, deoarece efectivul internatului s-a ridicat la 200 și e o imposibilitate ca din taxa minimală de întreținere să putem cumpăra acest grâu cu prețul așa de mare din piață”.

Prefectura răspunde însă Direcțiunii că „neavând grâu la dispoziție nu Vă putem satisface solicitarea Dvs.”, deoarece comerțul liber cu grâul fusese decretat de către Consiliul de miniștri, astfel încât „urmează să se cumpere de către consumatori acest articol de pe piață. Cum noi am luat măsurile necesare pentru a transporta o cantitate mai mare de grâu din vechiul regat, Vă Veți adresa la timpul când va veni pentru a vă lua atunci cererea în considerare”.Nu știm dacă respectivul vagon de grâu a fost acordat gratuit sau nu internatului, cert este însă acesta a funcționat și în anul școlar 1920-1921.

Posted 2020/01/11 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (21)   Leave a comment

Documente despre înființarea Liceului „Vlaicu”

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 38 (988), 10-16 octombrie 2019, p. 6.

Am amintit cu altă ocazie faptul că actualul Liceu „Aurel Vlaicu” a fost înființat prin ordinul Resortului de Culte și Instrucție Publică nr. 7569 din 5 iulie 1919, departament din cadrul Consiliului Dirigent care a administrat Transilvania după Unirea de la 1 Decembrie 1918.

În cadrul Arhivelor Naționale – Serviciul Județean Hunedoara există un dosar care conține câteva documente în legătură cu acest eveniment, al cărui centenar îl sărbătorim în acest an, dosar intitulat Corespondență referitoare la înființarea unui liceu românesc cu 5 clase în orașul Orăștie și numirea lui Kéri Ioan în funcția de director al liceului. Astfel, a doua zi, în data de 6 iulie de la Sibiu (sediul inițial al Consiliului Dirigent), se transmite prefectului Ioan Vasinca următorul text: „Voind să suplinim o vicie inclusă în cadrele vieții culturei românești al județului condus de D-Voastră, Vă avizăm că Resortul Cultelor și Instrucțiunei Publice că cu începutul anului școlar viitor a hotărât înființarea unui liceu românesc în orașul Orăștie decât data cu 5 clase. În legătură Vi se comunică că director la liceul „Aurel Vlaicu” este numit Dl. Ioan Kéri. Documentul este semnat de Valeriu Braniște, devenit șef de resort după plecarea lui Vasile Goldiș la București.

Prefectura ia cunoștință de numirea lui Ioan Kéri în funcția de „director la Liceul Aurel Vlaicu din Orăștie” în data de 21 iulie.

În 19 august 1919, un nou document semnat de prefectul Ioan Vasinca și adresat prim-pretorului atrage atenția asupra următorului aspect: „Binevoiți a cunoaște că în Orăștie au început înscrieri la Liceul Aurel Vlaicu care va lua ființă cu începerea noului an școlar 1919/1920. Liceul va funcționa cu toate clasele, adică 8 cls. Doritorii de a se înscrie se vor prezenta la direcțiune unde vor plăti o taxă de 100 Coroane până la regularea definitivă a didactului. Pe lângă acest liceu va funcționa și un internat  pentru 100 băeți – condițiunile privirei se vor lua la Direcțiunea Liceului. Vă invit a aduce aceasta la cunoștință publicului în modul cel mai larg”.

Cam așa au decurs lucrurile în vara anului 1919…

Posted 2020/01/10 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (20)   Leave a comment

Petru Groza și Liceul „Aurel Vlaicu

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 37 (987), 3 – octombrie 2019, p. 6.

Se cunosc multe lucruri despre personalitatea celui cunoscut sub numele de Dr. Petru Groza. Unii amintesc doar informațiile care îl ridică în slăvi mai mult sau mai puțin înalte, alții îl blamează cu orice ocazie. Și mai există cazuri în care, chiar dacă adevărul nu este ascuns, el este omis cu bună știință sau din ignoranță. Este și cazul care îl leagă pe Petru Groza de Liceul Aurel Vlaicu.

Absolvent al Colegiului Kun din Orăștie, o instituție de învățământ care a precedat pe tărâmul educației actualul Liceu Aurel Vlaicu, „premiant al liceului și distins cu medalia de aur”, legat prin familie și prin activitatea sa profesională de județul Hunedoara, avocat la Deva, „membru în Consiliul Național Român din Deva și delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia” (Județul Hunedoara. Monografie, vol. 5, Deva, 2015, p. 85), prima impresie a unui observator imparțial ar fi aceea că Petru Groza ar fi trebuit să fie subiectiv în ceea ce privește soarta Liceului Vlaicu.

Implicarea sa politică în perioada interbelică (membru al Marelui Sfat Național, apoi de cinci ori deputat în Parlamentul României, ministru în 1920 și 1926-1927, vicepreședinte în guvernele prezidate de Sănătescu și apoi Rădescu). „A avut un rol important în instaurarea regimului comunist în România în calitatea sa de prim ministru al guvernului instaurat la 6 martie 1945. Reinstaurarea administraţiei româneşti în Ardealul de Nord a fost condiţionată de învestirea acestui guvern. În timpul guvernării sale a fost executat mareșalul Ion Antonescu, s-a trecut la anihilarea partidelor politice în România și i s-a impus Regelui Mihai să abdice” (p. 86).

Ceea ce se evită a se spune însă clar este faptul că, deși la „înființarea Liceului Aurel Vlaicu din Orăștie, în 1919, donează școlii o mie de coroane”, în timpul guvernării sale (6 martie 1945 – 2 iunie 1952), aceeași instituție de învățământ a fost desființată în anul 1948. Astfel, decretul-lege 175 pentru reforma învăţământului a fost publicat în Monitorul Oficial din 3 august a impus o structură organizatorică copiată după modelul existent în URSS în acea perioadă. Nu intrăm în detalii ci amintim doar faptul că au fost desființate extrem de multe unități de învățământ, printre care și Liceul Aurel Vlaicu. „Reorganizarea” nu a fost totuși semnată de către Petru Groza, ci de C. I. Parhon, președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, Gh. Vasilichi, de la Ministerul Învățământului Public, Avram Bunaciu, (Ministrul Justiției) și Vasile Luca (Ministrul Finanțelor). Poate că a fost și un gest de detașare față de un act politic care aducea atingere și școlii de care a fost legat sufletește și pe a cărei Placă de Onoare a figurat ani de zile după reînființarea liceului în 1954. Până după 1989, când numele i-a fost șters…

Orastie 795 20 Petru Groza si Liceul Vlaicu

Posted 2020/01/06 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (19)   Leave a comment

Alte vremuri, altă descriere…

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 35 (985), 19-25 septembrie 2019, p. 5.

În 1965 apărea un nou ghid turistic al județului, de fapt al regiunii, pentru că așa era modelul administrativ pe vremea aia. În volumul Hunedoara. Ghid turistic al regiunii, (București, 1965), de Octavian Floca, Orăștia apare descrisă ca „reședință a raionului cu același nume”, fiind „situată în stînga Mureșului, la marginea de vest a întinsului Cîmp al Pîinii, cînd pe șes, când pe o mică colină” (p. 193).

„Punct de gravitate al satelor din jur, Orăștia a fost întotdeauna un important centru economic, cu vestite tîrguri, întreprinderi comerciale și industriale. Azi, din punct de vedere economic, localitatea este în plină ascensiune, în primul rînd în ceea ce privește industria chimică, forestieră, alimentară, a pielăriei și a materialelor de construcții. Gospodăria agricolă de stat, unitate profilată pentru creșterea și îngrășarea porcilor (una dintre cele mai mari din țară) este organizată în două centre de producție. Avînd case strînse una lîngă alta (mai ales în centru), după modelul așezărilor săsești, orășelul are străzi largi, grădinile cu arbori dîndu-i un aspect plăcut și vesel” (p. 194).

Însă lucrurile nu se opresc aici, pentru că „Orăștia este și un însemnat centru de escursii în împrejurimi – de unde se deschid perspective frumoase spre Munții Apuseni, dealurile Devei și spre Cîmpul Pîinii, valea Mureșului și a Geoagiului – și mai departe, în inima Munților Metalici, sau în cei ai Sebeșului și până la Cetățile dacice de sub muntele Godeanu” (p. 195).

Printre „adresele și indicațiunile utile” se regăsesc Sfatul popular al raionului, pe strada Bălcescu, nr. 5; Sfatul popular al orașului, în Piața Republicii, nr. 8; sau Comitetul pentru cultură și artă, în Piața Aurel Vlaicu, nr. 1. La „instituții de învățămînt” sunt trecute două: Școala medie Aurel Vlaicu, pe strada Gh. Lazăr, nr. 8; și Școala de 8 ani, pe strada Luminii, nr. 1.

Hotelul Dacia era situat în Piața Republicii, la numărul 19, dar mai este menționat și un restaurant, pe Nicolae Bălcescu, nr. 8. Oficiul PTTR era pe Coșbuc, la nr. 7; stația CFR pe Extravilan Gară, nr. 15; Autogara IRTA în Piața Republicii, nr. 22. Adresele instituțiilor de cultură erau următoarele: Biblioteca centrală raională – Bălcescu, 12; Casa raională de cultură – Piața Republicii, 20; Muzeul raional – Piața Aurel Vlaicu, 1; Cinematograful Patria – Bălcescu, 5; Cinematograful Flacăra – Piața Republicii, 20.

Dintre „organizațiile politice și organizațiile de masă” sunt amintite Comitetul raional al PMR (strada Armatei, 17), Comitetul orășenesc al PMR (Bălcescu, 10), Comitetul raional UTM (Armatei, 17), Consiliul raional al sindicatelor (Piața Republicii, 26), Comitetul de femei (Bălcescu, 5), Comitetul de Cruce Roșie (strada Dr. Petru Groza, 10).

Orastie 795 019, in Palia Expres, nr. 35, 19 septembrie 2019, p. 5

Posted 2020/01/02 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (18)   Leave a comment

O descriere a localității în anul 1936

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 34 (984), 12-18 septembrie 2019, p. 4.

De-a lungul timpului o serie de personalități s-au aplecat asupra orașului, realizând descrieri care se regăsesc atât în monografii regionale sau județene, cât și în volume dedicate exclusiv Orăștiei. Printre acestea se numără și ghidurile turistice ale județului Hunedoara, dintre care amintim cel semnat de Octavian Floca („director de muzeu”) și Victor Șuiagă („advocat”), Ghidul județului Hunedoara, apărut la Deva în 1936.

Astfel, printre primele informații apare faptul că Orăștia era la acea vreme o „comună urbană cu 6857 locuitori”. Gara „se află în partea de Nord, la 3 km de oraș”, având depozit de bagaje. „Transportul în oraș se face cu autobuzul (10 lei) sau cu taxiul (50 lei)”.

În ceea ce privește hotelurile, restaurantele și cafenelele sunt amintite „Central hotel, restaurant și cafenea (strada Regele Ferdinand), Transilvania hotel, restaurant și cafenea (Piața Regina Maria), La D-na Lupan restaurant (Piața Regina Maria). Prețul unei camere lei 40. Bodegă bună în strada Regele Ferdinand”.

Orașul avea o baie cu aburi pe strada Andrei Bârsan și o baie de vară, Diana, sau mai bine spus un ștrand pe strada Scăldătoarei. Ca și mijloace de transport local, locuitorii beneficiau de birje și taxiuri, o cursă costând 40 de lei, stația principală a acestora aflându-se în Piața Regina Maria. Poșta și telegraful se găseau pe strada George Coșbuc, telefoanele pe strada Regele Ferdinand, Primăria în Piața Aurel Vlaicu (azi sediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară), Judecătoria Mixtă pe strada George Barițiu, Liceul de băieți Aurel Vlaicu pe strada Gheorghe Lazăr, Gimnaziul de fete pe strada Aurel Vlad, „Banca Ardeleana în strada Ardeleana”, Ocolul silvic în strada Pricazului, Cinematograful pe strada Aurel Vlad. Posesorii de mașini beneficiau de garaje la hotelurile Central, Transilvania și Coroana, benzinării găsindu-se la vremea respectivă în Piața Regina Maria, Distribuția și Unirea (p. 187).

„Orașul Orăștie este situat în stânga Mureșului, la marginea de Vest a întinsului Câmp al Pâinii, parte pe loc șes, parte pe o mică colină. Orăștia, una dintre cele șapte orașe principale săsești, a fost fondată, pe la mijlocul secolului al XII-lea, de coloniștii sași. Era cetatea cea mai de Vest a așa zisului Fundus Regius, teritoriu atât de privilegiat pentru noii veniți. Orașul neavând un zid de înconjur, cum se obișnui la aceste localități, avea o mică fortăreață în mijlocul orașului, prevăzută cu șanțuri și ziduri și cu o curte largă, care putea servi de refugiu populației, în caz de primejdii”. „Jurisdicțiunea orașului se întindea până spre Alba Iulia și asupra comunelor Cricău și Ighiu, astăzi românești și acestea … În Orăștie se află acum numai câteva sute de Sași, majoritatea comercianți și meseriași” (p. 188).

„Localitatea a fost cercetată, la anul 1849, de mitropolitul Șaguna, care în drumul său, de mai târziu, spre Curtea de la Viena, făcut în interesul bisericii și al neamului, a poposit la un hotel de aci (în clădirea în care se află în prezent Banca Ardeleana” (p. 189). „La Orăștie au funcționat, pe lângă alți preoți și protopopi, ca învățători tineri la școala românească, Patriarhul Dr. Miron Cristea, Episcopul Romanului Lucian Triteanu etc.” (p. 190). „Orăștia, ca centru al unei regiuni foarte populate și ca punct de gravitație al satelor din jur, apare ca un însemnat centru economic. Are târguri căutate și însemnate, întreprinderi industriale și comerciale”, precum Secheli, „fabrică pentru înnobilarea blănurilor (unică în Ardeal), S. Ștef, „magazin de cruci și monumente” sau B. Brașovean, „atelier de tâmplărie mecanică”.

Lucrurile s-au mai schimbat între timp!

Orastie 795 018, in Palia Expres, nr. 34, 12-18 septembrie 2019, p. 4

Posted 2019/10/15 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (17)   Leave a comment

Inventarul muzeului din Orăștie la momentul înființării

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 33 (983), 5-11 septembrie 2019, p. 5.

Dosarul înființării muzeului raional la 23 august 1952, despre care am mai pomenit, cuprinde printre altele și un tabel cu obiectele aflate de la început în inventarul instituției, precum și donatorii cu numele și piesele puse la dispoziția comunității. Astfel, în documentul intitulat „INVENTAR MUZEAL, dresat la 23 August 1952, asupra obiectelor muzeale intrate în patrimoniul Muzeului Raional Orăștie”, „cu titlul de donație și împrumut, obiecte ce se găsesc depozitate în localul muzeului din Orăștie, Piața Aurel Vlaicu, Nr. 5”.

Grupate pe domenii, piesele de la momentul înființării au fost diverse și încercau să ilustreze toate epocile istorice, așa cum erau ele denumite în acea perioadă. Astfel, în cadrul Secției de Științele Naturii se găseau 271 de piese de geologie și mineralogie, precum și 45 de piese de paleontologie. Secția Orânduirea Comunei Primitive cuprindea oase pietrificate (20), „dinți de cal sălbatic petrificați” (8), unele de silex (20) și de obsidian (4) de la Turdaș, 1 ciocan de piatră neolitic, 1 corn de cerb pietrificat, 1 unealtă de os și 277 de piese de ceramică provenind din siturile de la Turdaș, Orăștie și Balșa.

În ceea ce privește Secția Orânduirii Sclavagiste, patrimoniul acesteia era împărțit în „epoca sclavagistă dacică” și „epoca sclavagistă romană”. Pentru prima parte sunt menționate 16 cioburi de ceramică dacică, 9 unelte de bronz, 2 bucăți de zgură de metal și câte 1 bucată de vârf de săgeată din fier, cui de fier „cu ochiu”, clește de fier pentru fierar, sabie curbată dacică din fier, „lancie” dacică din fier, râșniță de cereală din piatră cu armătură de fier, sapă dacică din fier și secure dacică din fier”. Epoca romană este reprezentată de 2 capitele romane, 1 altar votiv, 5 monumente funerare „tip lei”, 7 monede din perioade diferite, 1 opaiț roman cu relief, 2 „burlane de apeduct” și 31 de bucăți de ceramică romană.

La rubrica Secția Epoca Feudală se consemnau 3 opaițe din metal, 1 pinten de fier pentru opincă, 1 „cătușă de cai”, din fier, 1 „corn port-iarbă pușcă” și 1 port drapel medieval. Bineînțeles, nu lipsea nici Secția Obiecte Etnografice din Raion cu 9 machete de case țărănești, 17 țesături țărănești, 4 farfurii țărănești, 27 de „ulcioare și farfurii țărănești”, 1 tulnic din lemn, 1 „port-linguri”, 2 linguri din lemn, 7 „unelte-miniatură” și 1 „port-blid” țărănesc. În sfârșit, există și o rubrică intitulată „Diverse piese, neîncadrate în secții”: 7 monede din secolul XIX, 9 cărți de interes muzeal, 1 imitație de vas etrusc și 4 sculpturi-miniatură, „capete elene din Tanagra”.

Totodată, sunt amintite și piesele de mobilier existente în localul muzeului aflat în Piața Aurel Vlaicu, Nr. 1, mai precis 5 „dulapuri-vitrine pentru expunerea obiectelor muzeale, primite de la Muzeul Regional Deva. Toate prevăzute cu geamuri și polițe provizorii mobile”.

Orastie 795 017, in Palia Expres, an. XXIV, nr. 33, 983, 5-11 septembrie 2019, p. 5

Posted 2019/10/05 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (16)   Leave a comment

Holera din anul 1831

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 23 (973), 20-26 iunie 2019, p. 6.

De-a lungul istoriei sale Orăștia a trecut prin numeroase evenimente nefericite, unele dintre ele de-a dreptul catastrofale. Este vorba despre distrugeri provocate de către diverse armate, despre incendii și cutremure, despre secete și inundații, despre invazii de insecte, epidemii de ciumă sau, spre exemplu, de holeră.

Un asemenea caz s-a înregistrat în anul 1831. Evenimentul este amintit și în volumul Orăștie 750 de ani, elaborat de către Ion Iliescu și Tiberiu Istrate (Deva, 1974, p. 102), unde se afirmă că „la începutul secolului al XIX-lea, prin 1836 (?), o nouă calamitate – holera – se abătut și asupra orașului. Într-un anumit sens calamitățile naturale amintite obligă orașul la luarea unor măsuri care să asigure o dezvoltare cât mai rapidă”.

Anul amintit în citatul anterior este pus sub semnul întrebării chiar de către autori. Momentan și personal nu avem informații despre o epidemie de holeră la 1836, însă există informații edite despre un asemenea aspect la 1831. Mai precis, în numărul 63 din 13 august (anul XLV de apariție) al periodicului Der Siebenbürger Bothe ce apărea cu această titulatură în acea perioadă la Sibiu.

Astfel, într-o Știre din provincie (Provinzialnachricht) este redată statistica situației epidemiei de holeră din unele zone ale Transilvaniei, precum Brașovul, dar și din Comitatul Hunedoarei și din Scaunul Orăștie. Este de fapt urmarea unor acțiuni coordonate de către comandamentul general în luna iunie 1831, când a fost elaborat Planul instituției contumaciale (Planum Instituti Contumatialis), prin care s-a încercat punerea în practică a unei „carantine ideale”. Posibil ca lucrurile să fi funcționat în unele zone, dar pe teritoriul actualelor județe Hunedoara și Alba au existat și foarte multe victime.

Statistica amintită menționează că în Comitatul Hunedoara, la Rapoltu Mare în data de 27 iulie erau consemnate 114 îmbolnăviri, 44 de decese, 55 de însănătoșiri și mai existau 15 bolnavi. Lucrurile stăteau mult mai bine la Rapoltu Mic și Băcăinți, unde au fost consemnate în total doar 4 îmbolnăviri, 1 deces, 2 însănătoșiri și mai existau 2 bolnavi.

Evident, o asemenea epidemie nu a putut fi stopată peste noapte astfel, în numărul din 28 ianuarie 1832 (anul, XLVI, numărul 8) al aceleiași publicații de limbă germană sunt transcrise datele despre cazurile de holeră din comitatele, districtele, scaunele și orașele Transilvaniei consemnate în perioada 21 iulie 1831 – 13 ianuarie 1832. Dacă pentru Comitatul Hunedoara din 524 de cazuri de îmbolnăviri au fost 246 de decese, în Scaunul Orăștiei din 191 de bolnavi, 126 ș-au însănătoșit, iar 65 au murit…

Orăștie 795 016 Holera din anul 1831, in Palia Expres, an. XXIV, nr. 973, 20-26 iunie 2019, p. 4

Posted 2019/06/21 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (15)   Leave a comment

Mihai Iacob… „o viață ca-n filme”…

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 22 (972), 13-19 iunie 2019, p. 5.

Am crescut cu unele dintre filmele lui Mihai Iacob. Fără să știu că sunt realizate de el. Nu mă interesau regizorii și scenariștii pe vremea aia. Mihai Iacob s-a născut la Orăștie în 11 mai. 1933. De aceea am considerat oportun să scriu ceva despre viața lui. „O viață ca-n filme”…, dar nu tocmai. Dimpotrivă. Nu de la vânzător de pizza la regizor cunoscut, ci invers. Un apreciat regizor, om al sistemului la începutul anilor 1970, trimis la specializare în America, cere azil politic. I se acordă și se stabilește la Los Angeles în 1972.

După care urmează, cred eu, calvarul. Nu mai face filme. Ci, „de atunci, a muncit într-o fabrica de împletituri, a distribuit pizza, a fost vânzător într-un magazin alimentar, chelner, agent de tranzacții imobiliare, tipograf, scenarist și, în cele din urmă, producător asociat de film”. Moare în 2009 la Los Angeles, conform unei scurte știri transmise de către HotNews.

Dacă încă vă întrebați cine este orăștianul Mihai Iacob vă spun: până să fugă în SUA a fost cel care a regizat filmele Aventurile lui Tom Sawyer și Moartea lui Joe Indianul. Dar și Străinul, după romanul lui Titus Popovici, Celebrul 702, după Al. Mirodan, Castelul condamnaților, cu o imagine semnată de Ovidiu Gologan, ultimul lui film fiind Pentru că se iubesc (1972), un „film șters despre un triunghi conjugal, în spiritul codului bunelor maniere socialiste. Mihai Iacob alege etica pieței libere, imigrând în SUA. Păcat. Pentru că în 15 ani de carieră izbutise să producă 10 filme, dintre care două importante pentru istoria filmului românesc. La Los Angeles, unde s-a stabilit, s-a ocupat de cu totul altceva” (Tudor Caranfil, Dicționar subiectiv al realizatorilor filmului românesc, Iași, 2013, p. 114-115).

Poate vă mai întrebați ce are totuși în comun Mihai Iacob cu Orăștia, omițând locul nașterii. Omul a urmat cursurile Liceului „Aurel Vlaicu” până în 1948 (când instituția a fost desființată), devenind ulterior absolvent al Liceului „Decebal” din Deva (1951). Patru ani mai târziu este absolvent de IATC (București, 1955). Produce filme pe care le vizionăm și azi.

Dar mai mult decât atât, el este coautor al unui volum intitulat Aurel Vlaicu. Povestire cinematografică. Eu personal dețin o ediție din 1970, scrisă în colaborare cu Eugenia Busuioceanu. Pe net există informații despre o ediție din 1954 scrisă doar de către Mihai Iacob, dar și despre o ipotetică ediție din 1969 a Eugeniei Busuioceanu.

Certe sunt faptele că Mihai Iacob fuge din țară să devină din regizor celebru un banal vânzător de pizza cel mai târziu în 1972, iar scenariul filmului Aurel Vlaicu (regia Mircea Drăgan, 1977, cu Gabriel Oseciuc în rolul principal), este semnat doar de către Eugenia Busuioceanu.

Ce putem deduce din cele mai sus scrise? Nimic. Sau că uneori ai parte de o viață ca-n filme. Doar că invers. Din regizor celebru să ajungi chelner.

Să nu-l uităm pe Mihai Iacob…

Orăștie 795 015 Mihai Iacob, in Palia Expres, an. XXIV, nr. 22, 972, 13-19 iunie 2019, p. 5

Posted 2019/06/13 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795