Archive for the ‘Orăștie 795’ Category

Orăștie 795 (24)   Leave a comment

Menționări documentare din secolul XIII

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 45 (995), 28 noiembrie – 4 decembrie 2019, p. 3.

Am amintit și despre volumul cercetătorului Anton E. Dörner și am citat din Documente și cronici privind istoria orașului și scaunului Orăștie, vol. 1: 1200 – 1541 (Cluj-Napoca, 2003), detaliind documentul care pomenea de atestarea documentară din 1224. Cartea respectivă conține însă rezumate de acte prea puțin cunoscute, unele dintre ele netraduse în limba română.

Ne oprim astăzi asupra unor documente din secolul al XIII-lea. Trecând peste ceea ce am pomenit deja, următorul document datează, se pare, din anul 1239, considerat „anul de întemeiere probabilă a conventului bisericii franciscane” (p. 15). Discuțiile sunt destul de aprinse, iar anumite detalii sunt controversate, dar nu insistăm în acest material asupra lor. Urmează apoi un regest care pomenește despre „distrugerea Orăștiei de către invazia mongolă din Transilvania”, invazie care a avut loc în anii 1241-1242.

Urmează apoi un rezumat care amintește faptul că, la „1283 iunie 23”, la Alba Iulia  „Petru, episcop al Transilvaniei, confirmă că biserica din Alba Iulia a arendat preoților din ținutul Mediaș pentru suma de 40 de mărci de argint de cel care umblă în Vințu de Jos și Orăștie (Warasi) după greutatea locului trei părți din dijmele ce i se cuveneau lui din cereale, vin albine și miei din Mediaș” (p. 16).

Pentru anul 1291 sunt amintite două acte. Primul este semnat la Alba Iulia, prin care se menționează faptul că „Capitlul bisericii din Alba Iulia adeverește că Ștefan, Dominic și Miko, fiii lui Benchench din neamul secuilor au vândut comiților Daniel și Solomon, fiii lui Cheel de Cîlnic, pentru 20 de mărci de argint moșia lor numită Sărătura (Sothelele) primită în danie din partea regelui Ștefan I și situată la hotarul pământurilor sașilor din Romos (Romoz) și Orăștie (Waras) (p. 17). De precizat faptul că în jurul Orăștiei există mai multe locuri, vâlcele sau văi numite Sărături sau Pârâul Sărății. În sfârșit, cel de-al doilea act din 1291, datat „august 4, lângă cetatea Wolter (Austria)” amintește că „Andrei al III-lea, regele Ungariei, întărește în prezența magistrului Hench, paroh din Orăștie (de Wrasio) și al magistrului Petru, decanul bisericii din Alba Iulia, un privilegiu al comitelui Benedict, voievodul Transilvaniei, cu privire la o moșie numită Ioankateleke”, o așezare astăzi dispărută, care a fost situată se pare pe teritoriul actualului județ Mureș (p. 17).

Posted 2020/01/13 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (23)   Leave a comment

Anul atestării – „1224, după 30 noiembrie”

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 42 (992), 7 noiembrie 2019, p. 4.

Atestarea documentară a Orăștiei a avut loc, după cum bine se cunoaște, acum 795 de ani, la „1224 (după noiembrie 30)”, când „Andrei al II-lea, regele Ungariei, confirmă privilegiile sașilor din Transilvania așezați pe teritoriul situat între Orăștie (Waras) și Baraolt, inclusiv ținutul secuilor din Sepsi și Draas”. Istoricul Anton E. Dörner, în Documente și cronici privind istoria orașului și scaunului Orăștie, vol. 1: 1200 – 1541 (Cluj-Napoca, 2003, p. 14), oferă o bibliografie bogată asupra evenimentului, specificând și faptul că în anul 1200 „după tradiția cronicărească din Transilvania este anul în care Orăștie începe să se înconjoare cu ziduri de piatră. Ulterior, acțiunea a fost abandonată din cauza condițiilor istorice nefavorabile” (p. 13).

Dintre edițiile amintite de Dörner, ne vom limita aici la două, pentru a cita și exemplifica modul în care s-au realizat asemenea culegeri de documente. Practic, în funcție de autor, editor, perioadă istorică, influențe culturale și etnice etc., același document este redat, trascris, tradus și (uneori) interpretat diferit.

În primul volum, apărut în celebra colecție inițiată de Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la Istoria Românilor 1199 – 1345, culese de Nicolae Densușianu (București, 1887), actul de atestare al Orăștiei este prezentat la paginile 83-85 (având numărul LXII). El se compune dintr-un regest în limba română și textul complet în limba latină, text preluat și colaționat din alte culegeri săsești și maghiare, tocmai pentru a se ajunge la o variantă cât mai aproape de cea originală. Rezumatul în română este următorul: „1224. Andreiu II, regele Ungariei, confirmă privilegiele ce le conferise Sașilor din Transilvania moșul său, regele Geza II, în deosebi le confirmă dreptul ca să folosească pădurea Românilor și Bisenilor dimpreună cu Românii și cu Bisenii”. Prima parte din textul în latină începe cu formula consacrată: „In nomine sancte trinitatis et individue unitatis”, în timp ce ultima propoziție a documentului pomenește  de Anul Domnului MCCXXIIII.În ediția de Documente privind Istoria României, veacul XI, XII și XIII, seria C. Transilvania, vol. 1 (1075-1250), apărut la București în 1951, actul (purtând numărul 157) este reprodus de două ori, prima dată în limba română (p. 208-210), fără regest și cu o simplă notă de subsol care menționează două dintre surse; a doua oară în limba latină (p. 383-384), cu două note prin care se precizează unele nuanțe de transcriere din textele de bază, cele aflate cât mai aproape de data de atestare a localității.

Posted 2020/01/12 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (22)   Leave a comment

Internatul Liceului „Vlaicu” în primii ani

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 40 (990), 24-30 octombrie 2019, p. 4.

Istoria internatului liceului „Aurel Vlaicu”, în primii ani de existență, se confundă practic cu cea a instituției de învățământ pe care a deservit-o. În Anuarul Liceului de stat „Aurel Vlaicu” din Orăștie pe anul școlar 1921-1922, publicat de Aron Demian, directorul liceului, sunt prezentate câteva dintre aspectele legate de acest subiect.

„Un obstacol adevărat a fost, este și va fi în toate timpurile plasarea elevilor în cvartire până ce nu-și are fiecare liceu internatul său propriu, corespunzător cerințelor vremii și condițiilor pedagogiei moderne” (p. 118). Chiar și atunci când existau, locuințele nu ofereau „un mediu potrivit adevăratei educațiuni și instrucțiuni, considerând că în urma războiului morala a scăzut mult. Astfel s-a impus, ca o necesitate imperioasă și categorică susținerea institutului și numai pentru faptul de a păzi și ocroti tinerimea de molipsire și de cădere, salvând în felul acesta o bună parte a celui mai important capital moral – intelectual al Neamului. Iată deci cauza primordială a existenței internatului nostru: putința de a controla și supraveghia mai ușor și eficace întreaga educație morală – intelectuală și fizică a tinerelor generații”.

Ideea principală era astfel aceea că „având la îndemână elevii în orice timp, profesorii pot fi în adevăr educatori și în realitate locțiitorii părinților, ba chiar adevărații lor părinți sufletești. De altă parte, în lipsă de atari instituțiuni, băieții lipsiți, dar distinși și merituoși, n-ar avea posibilitate de a se înfrupta de binefacerile culturii și luminii, neputând face față greutăților materiale de azi, împreunate cu studiul”.

Prin urmare, rolul unui internat, în concepția lui Aron Demian nu era doar acela de a asigura cazarea elevilor ci și a-i feri de problemele vieții de după război, cel puțin pe durata efectuării studiilor. Însă lucrurile nu s-au desfășurat deloc ușor. Pentru a ne crea o imagine mai clară, facem recurs la mai multe documente inedite din anul 1920, referitoare la aprovizionarea Liceului „Aurel Vlaicu”, documente aflate la Arhivele Naționale – Serviciul Județean Hunedoara.

Astfel, în data de 23 august 1920, direcțiunea a trimis Prefecturii o adresă prin care solicita acordarea unui sprijin material pentru funcționarea internatului în anul școlar următor: „Subsemnata Direcțiune a internatului de pe lângă liceul Aurel Vlaicu din Orăștie, rugăm respectuos Onorata Comisiune să binevoiască a ne da pentru alimentarea elevilor pe anul școlar 1920-21 un vagon de grâu. Grâul căpătat de la On. Comisiune nu e de ajuns, deoarece efectivul internatului s-a ridicat la 200 și e o imposibilitate ca din taxa minimală de întreținere să putem cumpăra acest grâu cu prețul așa de mare din piață”.

Prefectura răspunde însă Direcțiunii că „neavând grâu la dispoziție nu Vă putem satisface solicitarea Dvs.”, deoarece comerțul liber cu grâul fusese decretat de către Consiliul de miniștri, astfel încât „urmează să se cumpere de către consumatori acest articol de pe piață. Cum noi am luat măsurile necesare pentru a transporta o cantitate mai mare de grâu din vechiul regat, Vă Veți adresa la timpul când va veni pentru a vă lua atunci cererea în considerare”.Nu știm dacă respectivul vagon de grâu a fost acordat gratuit sau nu internatului, cert este însă acesta a funcționat și în anul școlar 1920-1921.

Posted 2020/01/11 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (21)   Leave a comment

Documente despre înființarea Liceului „Vlaicu”

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 38 (988), 10-16 octombrie 2019, p. 6.

Am amintit cu altă ocazie faptul că actualul Liceu „Aurel Vlaicu” a fost înființat prin ordinul Resortului de Culte și Instrucție Publică nr. 7569 din 5 iulie 1919, departament din cadrul Consiliului Dirigent care a administrat Transilvania după Unirea de la 1 Decembrie 1918.

În cadrul Arhivelor Naționale – Serviciul Județean Hunedoara există un dosar care conține câteva documente în legătură cu acest eveniment, al cărui centenar îl sărbătorim în acest an, dosar intitulat Corespondență referitoare la înființarea unui liceu românesc cu 5 clase în orașul Orăștie și numirea lui Kéri Ioan în funcția de director al liceului. Astfel, a doua zi, în data de 6 iulie de la Sibiu (sediul inițial al Consiliului Dirigent), se transmite prefectului Ioan Vasinca următorul text: „Voind să suplinim o vicie inclusă în cadrele vieții culturei românești al județului condus de D-Voastră, Vă avizăm că Resortul Cultelor și Instrucțiunei Publice că cu începutul anului școlar viitor a hotărât înființarea unui liceu românesc în orașul Orăștie decât data cu 5 clase. În legătură Vi se comunică că director la liceul „Aurel Vlaicu” este numit Dl. Ioan Kéri. Documentul este semnat de Valeriu Braniște, devenit șef de resort după plecarea lui Vasile Goldiș la București.

Prefectura ia cunoștință de numirea lui Ioan Kéri în funcția de „director la Liceul Aurel Vlaicu din Orăștie” în data de 21 iulie.

În 19 august 1919, un nou document semnat de prefectul Ioan Vasinca și adresat prim-pretorului atrage atenția asupra următorului aspect: „Binevoiți a cunoaște că în Orăștie au început înscrieri la Liceul Aurel Vlaicu care va lua ființă cu începerea noului an școlar 1919/1920. Liceul va funcționa cu toate clasele, adică 8 cls. Doritorii de a se înscrie se vor prezenta la direcțiune unde vor plăti o taxă de 100 Coroane până la regularea definitivă a didactului. Pe lângă acest liceu va funcționa și un internat  pentru 100 băeți – condițiunile privirei se vor lua la Direcțiunea Liceului. Vă invit a aduce aceasta la cunoștință publicului în modul cel mai larg”.

Cam așa au decurs lucrurile în vara anului 1919…

Posted 2020/01/10 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (20)   Leave a comment

Petru Groza și Liceul „Aurel Vlaicu

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 37 (987), 3 – octombrie 2019, p. 6.

Se cunosc multe lucruri despre personalitatea celui cunoscut sub numele de Dr. Petru Groza. Unii amintesc doar informațiile care îl ridică în slăvi mai mult sau mai puțin înalte, alții îl blamează cu orice ocazie. Și mai există cazuri în care, chiar dacă adevărul nu este ascuns, el este omis cu bună știință sau din ignoranță. Este și cazul care îl leagă pe Petru Groza de Liceul Aurel Vlaicu.

Absolvent al Colegiului Kun din Orăștie, o instituție de învățământ care a precedat pe tărâmul educației actualul Liceu Aurel Vlaicu, „premiant al liceului și distins cu medalia de aur”, legat prin familie și prin activitatea sa profesională de județul Hunedoara, avocat la Deva, „membru în Consiliul Național Român din Deva și delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia” (Județul Hunedoara. Monografie, vol. 5, Deva, 2015, p. 85), prima impresie a unui observator imparțial ar fi aceea că Petru Groza ar fi trebuit să fie subiectiv în ceea ce privește soarta Liceului Vlaicu.

Implicarea sa politică în perioada interbelică (membru al Marelui Sfat Național, apoi de cinci ori deputat în Parlamentul României, ministru în 1920 și 1926-1927, vicepreședinte în guvernele prezidate de Sănătescu și apoi Rădescu). „A avut un rol important în instaurarea regimului comunist în România în calitatea sa de prim ministru al guvernului instaurat la 6 martie 1945. Reinstaurarea administraţiei româneşti în Ardealul de Nord a fost condiţionată de învestirea acestui guvern. În timpul guvernării sale a fost executat mareșalul Ion Antonescu, s-a trecut la anihilarea partidelor politice în România și i s-a impus Regelui Mihai să abdice” (p. 86).

Ceea ce se evită a se spune însă clar este faptul că, deși la „înființarea Liceului Aurel Vlaicu din Orăștie, în 1919, donează școlii o mie de coroane”, în timpul guvernării sale (6 martie 1945 – 2 iunie 1952), aceeași instituție de învățământ a fost desființată în anul 1948. Astfel, decretul-lege 175 pentru reforma învăţământului a fost publicat în Monitorul Oficial din 3 august a impus o structură organizatorică copiată după modelul existent în URSS în acea perioadă. Nu intrăm în detalii ci amintim doar faptul că au fost desființate extrem de multe unități de învățământ, printre care și Liceul Aurel Vlaicu. „Reorganizarea” nu a fost totuși semnată de către Petru Groza, ci de C. I. Parhon, președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, Gh. Vasilichi, de la Ministerul Învățământului Public, Avram Bunaciu, (Ministrul Justiției) și Vasile Luca (Ministrul Finanțelor). Poate că a fost și un gest de detașare față de un act politic care aducea atingere și școlii de care a fost legat sufletește și pe a cărei Placă de Onoare a figurat ani de zile după reînființarea liceului în 1954. Până după 1989, când numele i-a fost șters…

Orastie 795 20 Petru Groza si Liceul Vlaicu

Posted 2020/01/06 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (19)   Leave a comment

Alte vremuri, altă descriere…

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 35 (985), 19-25 septembrie 2019, p. 5.

În 1965 apărea un nou ghid turistic al județului, de fapt al regiunii, pentru că așa era modelul administrativ pe vremea aia. În volumul Hunedoara. Ghid turistic al regiunii, (București, 1965), de Octavian Floca, Orăștia apare descrisă ca „reședință a raionului cu același nume”, fiind „situată în stînga Mureșului, la marginea de vest a întinsului Cîmp al Pîinii, cînd pe șes, când pe o mică colină” (p. 193).

„Punct de gravitate al satelor din jur, Orăștia a fost întotdeauna un important centru economic, cu vestite tîrguri, întreprinderi comerciale și industriale. Azi, din punct de vedere economic, localitatea este în plină ascensiune, în primul rînd în ceea ce privește industria chimică, forestieră, alimentară, a pielăriei și a materialelor de construcții. Gospodăria agricolă de stat, unitate profilată pentru creșterea și îngrășarea porcilor (una dintre cele mai mari din țară) este organizată în două centre de producție. Avînd case strînse una lîngă alta (mai ales în centru), după modelul așezărilor săsești, orășelul are străzi largi, grădinile cu arbori dîndu-i un aspect plăcut și vesel” (p. 194).

Însă lucrurile nu se opresc aici, pentru că „Orăștia este și un însemnat centru de escursii în împrejurimi – de unde se deschid perspective frumoase spre Munții Apuseni, dealurile Devei și spre Cîmpul Pîinii, valea Mureșului și a Geoagiului – și mai departe, în inima Munților Metalici, sau în cei ai Sebeșului și până la Cetățile dacice de sub muntele Godeanu” (p. 195).

Printre „adresele și indicațiunile utile” se regăsesc Sfatul popular al raionului, pe strada Bălcescu, nr. 5; Sfatul popular al orașului, în Piața Republicii, nr. 8; sau Comitetul pentru cultură și artă, în Piața Aurel Vlaicu, nr. 1. La „instituții de învățămînt” sunt trecute două: Școala medie Aurel Vlaicu, pe strada Gh. Lazăr, nr. 8; și Școala de 8 ani, pe strada Luminii, nr. 1.

Hotelul Dacia era situat în Piața Republicii, la numărul 19, dar mai este menționat și un restaurant, pe Nicolae Bălcescu, nr. 8. Oficiul PTTR era pe Coșbuc, la nr. 7; stația CFR pe Extravilan Gară, nr. 15; Autogara IRTA în Piața Republicii, nr. 22. Adresele instituțiilor de cultură erau următoarele: Biblioteca centrală raională – Bălcescu, 12; Casa raională de cultură – Piața Republicii, 20; Muzeul raional – Piața Aurel Vlaicu, 1; Cinematograful Patria – Bălcescu, 5; Cinematograful Flacăra – Piața Republicii, 20.

Dintre „organizațiile politice și organizațiile de masă” sunt amintite Comitetul raional al PMR (strada Armatei, 17), Comitetul orășenesc al PMR (Bălcescu, 10), Comitetul raional UTM (Armatei, 17), Consiliul raional al sindicatelor (Piața Republicii, 26), Comitetul de femei (Bălcescu, 5), Comitetul de Cruce Roșie (strada Dr. Petru Groza, 10).

Orastie 795 019, in Palia Expres, nr. 35, 19 septembrie 2019, p. 5

Posted 2020/01/02 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (18)   Leave a comment

O descriere a localității în anul 1936

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 34 (984), 12-18 septembrie 2019, p. 4.

De-a lungul timpului o serie de personalități s-au aplecat asupra orașului, realizând descrieri care se regăsesc atât în monografii regionale sau județene, cât și în volume dedicate exclusiv Orăștiei. Printre acestea se numără și ghidurile turistice ale județului Hunedoara, dintre care amintim cel semnat de Octavian Floca („director de muzeu”) și Victor Șuiagă („advocat”), Ghidul județului Hunedoara, apărut la Deva în 1936.

Astfel, printre primele informații apare faptul că Orăștia era la acea vreme o „comună urbană cu 6857 locuitori”. Gara „se află în partea de Nord, la 3 km de oraș”, având depozit de bagaje. „Transportul în oraș se face cu autobuzul (10 lei) sau cu taxiul (50 lei)”.

În ceea ce privește hotelurile, restaurantele și cafenelele sunt amintite „Central hotel, restaurant și cafenea (strada Regele Ferdinand), Transilvania hotel, restaurant și cafenea (Piața Regina Maria), La D-na Lupan restaurant (Piața Regina Maria). Prețul unei camere lei 40. Bodegă bună în strada Regele Ferdinand”.

Orașul avea o baie cu aburi pe strada Andrei Bârsan și o baie de vară, Diana, sau mai bine spus un ștrand pe strada Scăldătoarei. Ca și mijloace de transport local, locuitorii beneficiau de birje și taxiuri, o cursă costând 40 de lei, stația principală a acestora aflându-se în Piața Regina Maria. Poșta și telegraful se găseau pe strada George Coșbuc, telefoanele pe strada Regele Ferdinand, Primăria în Piața Aurel Vlaicu (azi sediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară), Judecătoria Mixtă pe strada George Barițiu, Liceul de băieți Aurel Vlaicu pe strada Gheorghe Lazăr, Gimnaziul de fete pe strada Aurel Vlad, „Banca Ardeleana în strada Ardeleana”, Ocolul silvic în strada Pricazului, Cinematograful pe strada Aurel Vlad. Posesorii de mașini beneficiau de garaje la hotelurile Central, Transilvania și Coroana, benzinării găsindu-se la vremea respectivă în Piața Regina Maria, Distribuția și Unirea (p. 187).

„Orașul Orăștie este situat în stânga Mureșului, la marginea de Vest a întinsului Câmp al Pâinii, parte pe loc șes, parte pe o mică colină. Orăștia, una dintre cele șapte orașe principale săsești, a fost fondată, pe la mijlocul secolului al XII-lea, de coloniștii sași. Era cetatea cea mai de Vest a așa zisului Fundus Regius, teritoriu atât de privilegiat pentru noii veniți. Orașul neavând un zid de înconjur, cum se obișnui la aceste localități, avea o mică fortăreață în mijlocul orașului, prevăzută cu șanțuri și ziduri și cu o curte largă, care putea servi de refugiu populației, în caz de primejdii”. „Jurisdicțiunea orașului se întindea până spre Alba Iulia și asupra comunelor Cricău și Ighiu, astăzi românești și acestea … În Orăștie se află acum numai câteva sute de Sași, majoritatea comercianți și meseriași” (p. 188).

„Localitatea a fost cercetată, la anul 1849, de mitropolitul Șaguna, care în drumul său, de mai târziu, spre Curtea de la Viena, făcut în interesul bisericii și al neamului, a poposit la un hotel de aci (în clădirea în care se află în prezent Banca Ardeleana” (p. 189). „La Orăștie au funcționat, pe lângă alți preoți și protopopi, ca învățători tineri la școala românească, Patriarhul Dr. Miron Cristea, Episcopul Romanului Lucian Triteanu etc.” (p. 190). „Orăștia, ca centru al unei regiuni foarte populate și ca punct de gravitație al satelor din jur, apare ca un însemnat centru economic. Are târguri căutate și însemnate, întreprinderi industriale și comerciale”, precum Secheli, „fabrică pentru înnobilarea blănurilor (unică în Ardeal), S. Ștef, „magazin de cruci și monumente” sau B. Brașovean, „atelier de tâmplărie mecanică”.

Lucrurile s-au mai schimbat între timp!

Orastie 795 018, in Palia Expres, nr. 34, 12-18 septembrie 2019, p. 4

Posted 2019/10/15 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795