Archive for the ‘Orăștie 795’ Category

Orăștie 795 (16)   Leave a comment

Holera din anul 1831

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 23 (973), 20-26 iunie 2019, p. 6.

De-a lungul istoriei sale Orăștia a trecut prin numeroase evenimente nefericite, unele dintre ele de-a dreptul catastrofale. Este vorba despre distrugeri provocate de către diverse armate, despre incendii și cutremure, despre secete și inundații, despre invazii de insecte, epidemii de ciumă sau, spre exemplu, de holeră.

Un asemenea caz s-a înregistrat în anul 1831. Evenimentul este amintit și în volumul Orăștie 750 de ani, elaborat de către Ion Iliescu și Tiberiu Istrate (Deva, 1974, p. 102), unde se afirmă că „la începutul secolului al XIX-lea, prin 1836 (?), o nouă calamitate – holera – se abătut și asupra orașului. Într-un anumit sens calamitățile naturale amintite obligă orașul la luarea unor măsuri care să asigure o dezvoltare cât mai rapidă”.

Anul amintit în citatul anterior este pus sub semnul întrebării chiar de către autori. Momentan și personal nu avem informații despre o epidemie de holeră la 1836, însă există informații edite despre un asemenea aspect la 1831. Mai precis, în numărul 63 din 13 august (anul XLV de apariție) al periodicului Der Siebenbürger Bothe ce apărea cu această titulatură în acea perioadă la Sibiu.

Astfel, într-o Știre din provincie (Provinzialnachricht) este redată statistica situației epidemiei de holeră din unele zone ale Transilvaniei, precum Brașovul, dar și din Comitatul Hunedoarei și din Scaunul Orăștie. Este de fapt urmarea unor acțiuni coordonate de către comandamentul general în luna iunie 1831, când a fost elaborat Planul instituției contumaciale (Planum Instituti Contumatialis), prin care s-a încercat punerea în practică a unei „carantine ideale”. Posibil ca lucrurile să fi funcționat în unele zone, dar pe teritoriul actualelor județe Hunedoara și Alba au existat și foarte multe victime.

Statistica amintită menționează că în Comitatul Hunedoara, la Rapoltu Mare în data de 27 iulie erau consemnate 114 îmbolnăviri, 44 de decese, 55 de însănătoșiri și mai existau 15 bolnavi. Lucrurile stăteau mult mai bine la Rapoltu Mic și Băcăinți, unde au fost consemnate în total doar 4 îmbolnăviri, 1 deces, 2 însănătoșiri și mai existau 2 bolnavi.

Evident, o asemenea epidemie nu a putut fi stopată peste noapte astfel, în numărul din 28 ianuarie 1832 (anul, XLVI, numărul 8) al aceleiași publicații de limbă germană sunt transcrise datele despre cazurile de holeră din comitatele, districtele, scaunele și orașele Transilvaniei consemnate în perioada 21 iulie 1831 – 13 ianuarie 1832. Dacă pentru Comitatul Hunedoara din 524 de cazuri de îmbolnăviri au fost 246 de decese, în Scaunul Orăștiei din 191 de bolnavi, 126 ș-au însănătoșit, iar 65 au murit…

Orăștie 795 016 Holera din anul 1831, in Palia Expres, an. XXIV, nr. 973, 20-26 iunie 2019, p. 4

Reclame

Posted 2019/06/21 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (15)   Leave a comment

Mihai Iacob… „o viață ca-n filme”…

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 22 (972), 13-19 iunie 2019, p. 5.

Am crescut cu unele dintre filmele lui Mihai Iacob. Fără să știu că sunt realizate de el. Nu mă interesau regizorii și scenariștii pe vremea aia. Mihai Iacob s-a născut la Orăștie în 11 mai. 1933. De aceea am considerat oportun să scriu ceva despre viața lui. „O viață ca-n filme”…, dar nu tocmai. Dimpotrivă. Nu de la vânzător de pizza la regizor cunoscut, ci invers. Un apreciat regizor, om al sistemului la începutul anilor 1970, trimis la specializare în America, cere azil politic. I se acordă și se stabilește la Los Angeles în 1972.

După care urmează, cred eu, calvarul. Nu mai face filme. Ci, „de atunci, a muncit într-o fabrica de împletituri, a distribuit pizza, a fost vânzător într-un magazin alimentar, chelner, agent de tranzacții imobiliare, tipograf, scenarist și, în cele din urmă, producător asociat de film”. Moare în 2009 la Los Angeles, conform unei scurte știri transmise de către HotNews.

Dacă încă vă întrebați cine este orăștianul Mihai Iacob vă spun: până să fugă în SUA a fost cel care a regizat filmele Aventurile lui Tom Sawyer și Moartea lui Joe Indianul. Dar și Străinul, după romanul lui Titus Popovici, Celebrul 702, după Al. Mirodan, Castelul condamnaților, cu o imagine semnată de Ovidiu Gologan, ultimul lui film fiind Pentru că se iubesc (1972), un „film șters despre un triunghi conjugal, în spiritul codului bunelor maniere socialiste. Mihai Iacob alege etica pieței libere, imigrând în SUA. Păcat. Pentru că în 15 ani de carieră izbutise să producă 10 filme, dintre care două importante pentru istoria filmului românesc. La Los Angeles, unde s-a stabilit, s-a ocupat de cu totul altceva” (Tudor Caranfil, Dicționar subiectiv al realizatorilor filmului românesc, Iași, 2013, p. 114-115).

Poate vă mai întrebați ce are totuși în comun Mihai Iacob cu Orăștia, omițând locul nașterii. Omul a urmat cursurile Liceului „Aurel Vlaicu” până în 1948 (când instituția a fost desființată), devenind ulterior absolvent al Liceului „Decebal” din Deva (1951). Patru ani mai târziu este absolvent de IATC (București, 1955). Produce filme pe care le vizionăm și azi.

Dar mai mult decât atât, el este coautor al unui volum intitulat Aurel Vlaicu. Povestire cinematografică. Eu personal dețin o ediție din 1970, scrisă în colaborare cu Eugenia Busuioceanu. Pe net există informații despre o ediție din 1954 scrisă doar de către Mihai Iacob, dar și despre o ipotetică ediție din 1969 a Eugeniei Busuioceanu.

Certe sunt faptele că Mihai Iacob fuge din țară să devină din regizor celebru un banal vânzător de pizza cel mai târziu în 1972, iar scenariul filmului Aurel Vlaicu (regia Mircea Drăgan, 1977, cu Gabriel Oseciuc în rolul principal), este semnat doar de către Eugenia Busuioceanu.

Ce putem deduce din cele mai sus scrise? Nimic. Sau că uneori ai parte de o viață ca-n filme. Doar că invers. Din regizor celebru să ajungi chelner.

Să nu-l uităm pe Mihai Iacob…

Orăștie 795 015 Mihai Iacob, in Palia Expres, an. XXIV, nr. 22, 972, 13-19 iunie 2019, p. 5

Posted 2019/06/13 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (14)   Leave a comment

„Cronica anului școlar” 1920-1921 la Liceul Aurel Vlaicu

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 19 (969), 23 mai 2019, p. 2.

Pentru Liceul Aurel Vlaicu din Orăștie, anul 2019 reprezintă „Anul Centenarului”. Practic, imediat după Marea Unire autoritățile românești din Transilvania, proaspăt instalate și coordonate de Consiliul Dirigent trec la punerea în practică a unor serii de măsuri care cuprind și domeniul învățământului. Evenimentele sunt descrise, printre altele, și în Anuarul Liceului de Stat „Aurel Vlaicu” din Orăștie pe anul școlar 1921-1922 (Anul III, Orăștie, 1923), volum publicat de directorul de atunci, Aron Demian, la Tipografia „Libertatea”.

Într-o Cronică a anului școlar amintit se precizează lucrurile cunoscute probabil majorității cititorilor, dar care merită să fie reamintite din când în când. Astfel, înființat prin ordinul Resortului de Culte și Instrucție Publică nr. 7569 din 5 iulie 1919, în primul an de funcționare liceul „a fost plasat în edificiul fostei școli medii de stat pentru fete”. Ulterior „s-a recvirat pe seama liceului edificiul vechiu al colegiului reformat Kún, care servia ca internat al colegiului”. Potrivit directorului, „acest edificiu nu este tocmai corespunzător recerințelor timpurilor de azi, totuș, dispunând de mai multe încăperi, e mai potrivit pentru institutul nostru, care e cercetat de un număr considerabil de elevi. În anul școlar 1919/20 a funcționat cu 9 clase, având în total înscriși 368 elevi și 14 puteri didactice. În anul 1920/21 a avut 10 clase (I-II divizionare) cu 468 elevi înscriși și 18 profesori. În al treilea an de existență numără 11 clase (I-III divizionare) cu 441 elevi și 18 profesori. Anul acesta s-a redus numărul elevilor întrucât prin ordinul Directorului General al Ministerului Instrucției Publice nr. 27999/1920 s-a redus în mod simțitor coeducația”.

Corpul de clădire în care a funcționat în acei ani Liceul Aurel Vlaicu era „foarte vechiu și reclama adaptări și chiar o renovare atât în lăuntru, cât și în afară, pentru a corespunde întru toate condițiilor pedagogice și igienice. Lipsește aproape în întregime aranjamentul halei de gimnastică, din care motiv am fost constrânși a întrebuința pe cea a școalei medii de fete, care împrejurare sigur și-a avut micile neajunsuri. Durere, intrăm în al 4-lea an școlar și liceul nostru, pe lângă toate intervențiile, n-a ajuns să aibă acest mijloc indispensabil în promovarea învățământului”.

Însă, „un obstacol adevărat a fost, este și va fi în toate timpurile plasarea elevilor în cvartire până ce nu-și are fiecare liceu internatul său propriu, corespunzător cerințelor vremii și condițiilor pedagogiei moderne… pentru faptul de a păzi și ocroti tinerimea de molipsire și de cădere, salvând în felul acesta o bună parte de a celui mai important capital moral-intelectual al neamului. Iată deci cauza primordială a existenței internatului nostru: putința de a controla și de a supraveghea mai ușor și eficace întreaga educație morală-intelectuală și fizică a tinerelor generații. Și de fapt, având la îndemână elevii în orice timp, profesorii pot fi în adevăr educatori și în realitate locțiitorii părinților, ba chiar adevărații lor părinți sufletești”… Despre problemele din anii de început ai liceului și internatului vom reveni în numerele viitoare cu alte documente, dintre care unele inedite.

Orastie 795 014, in Palia Expres, an. XXIV, nr. 19, 969, 23 mai 2019, p. 2

Posted 2019/06/09 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (13)   Leave a comment

Muzeul din Orăștie – momente din anul înființării

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 18 (966), 16-22 mai 2019, p. 4.

În urmă cu câteva săptămâni am publicat, tot în cadrul acestei rubrici, Actul festiv de inaugurare al muzeului orăștian, document citit la 23 august 1952. Practic, atunci s-au încheiat o serie de demersuri care au culminat cu înființarea instituției, pe a cărei evoluție și-au pus amprenta atât de regimurile politice, cât și de oamenii care au avut, într-un fel sau altul, de-a face cu aceasta.

Un alt document inedit, pe care îl prezentăm astăzi pe scurt, este intitulat Antecedentele înființării muzeului și care, pe trei pagini dactilografiate explică în șaisprezece puncte modul în care s-au petrecut faptele. Chiar de la început se arată că „înfiinţarea unui muzeu la Orăştie, a fost un vechi deziderat al oamenilor muncii din acest Raion, pe teritoriul căruia se găsesc cele mai importante urme şi vestigii ale unui trecut din viaţa omenirei, care trebuieşte cercetat şi studiat”. Astfel, „din inițiativa Partidului și Guvernului, după mărețul exemplu al URSS” s-au pus bazele înființării unui „muzeu raional la Orăștie”, „trasîndu-se sarcini și directive în vederea succesului”.

Primul pas are loc pe data de 14 mai 1952 când s-a constituit „colectivul voluntar al muzeului”, format din dr. Ioan V. Todea, magistrat, Gelu Emil, avocat, Ioachim Rodean și Aurel Ivănescu. Totodată, la punctul 1 se mai menționa că „din colectivul lărgit au făcut parte 27 persoane”. A doua zi, pe 15 mai, se întocmește „planul de muncă, în s-au prevăzut toate sarcinile necesare”. Până la data de 23 august 1952, pe lângă lucrările propriu-zise de organizare, cele tehnico-administrative, demersurile politice sau eforturile privind strângerea pieselor care să intre în patrimoniul instituției, la punctul 5 se spune că „au fost folosite toate căile utile pentru a difuza şi populariza cât mai intens, înfiinţarea muzeului raional”, cele mai des utilizate fiind „conferințele, referatele și rapoartele”.

Temele popularizate au fost următoarele: „Ideea și proiectul unui muzeu raional la Orăștie” (dr. Ioan V. Todea); „Rolul muzeelor de masă, ca instituții cultural-educative de masă” (Toma Pienaru); „Raionul Orăștie în lumina orânduirilor istorice şi evenimentele importante din trecutul acestui raion” (Emil Gelu) și „Importanţa muzeelor şi monumentelor istorice pentru culturalizarea maselor” (Aurel Ivănescu). La punctul 6 se precizează că „în perioada de organizare au fost necesare deplasări pe teren”, deplasări care au avut loc în comunele Balșa, Turdaș, Grădiștea de Munte și Geoagiu, dar și în zone din jurul Orăștiei sau la Deva.

Deoarece muzeul nu avea salariați „s-a constituit un corp voluntar de ghizi, pentru explicarea obiectelor expuse în muzeu, făcându-se instructajul de specialitate al ghizilor” (punctul 8); „s-a asigurat un local potrivit pentru muzeu, în centrul orașului, Piața A. Vlaicu, Nr. 1” (punctul 9).

Muzeul Regional din Deva, prin directorul de atunci, dr. Octavian Floca, a sprijinit înființarea muzeului, astfel că el „s-a deplasat personal la Orăştie, supraveghind de aproape lucrările şi dând îndrumările necesare. La faţa locului la Orăştie, au fost trimişi de Muzeul Regional Deva, Tov. Balan I., asistentul muzeului şi Tov. Winkler Fr. tehnician muzeal, spre a accelera şi coordona lucrările de organizare” (punctul 10). Mobilierul necesar a fost transportat cu sprijinul Societății Sovromconstrcție 12, care a pus la dispoziție camioanele.

Merită amintită și prima expoziție: „De la Muzeul Regional Deva a fost adusă la muzeul din Orăştie, expoziţia muzeală volantă Evoluţia omenirii” (punctul 12). Uzinele Metalurgice Cugir, Cooperativa ”Digitalis” și Fabrica de Blănuri „Vidra” din localitate și-au adus și ele aportul la organizare. Documentul se încheie astfel: „Este de subliniat faptul că colectivul voluntar muzeal nu a avut la dispoziţie fonduri băneşti pentru organizarea şi dotarea muzeului”. Interesant.

Orastie 795 013, in Palia Expres, an. XXIV, nr. 18, 968, 16-22 mai 2019, p. 4

Posted 2019/05/16 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (12)   Leave a comment

Valeriu Pascu despre Aurel Vlaicu

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 16 (966), 25 aprilie – 8 mai 2019, p. 6.

Dacă despre Aurel Vlaicu majoritatea opiniei publice cunoaște date mai mult sau mai puțin exacte, unele bazate pe documente, altele reproduse după ureche, Valeriu Pascu este un personaj mult mai puțin cunoscut cu toată că figura sa este emblematică pentru Marea Unire, fiind unul dintre cei imortalizați de către „fotograful Unirii”, Samoilă Mârza, la 1 Decembrie 1918, apărând astfel în majoritatea cărțile de istorie referitoare la respectivul moment.

Abia în ultima perioadă numele său a ieșit mai mult în evidență prin publicarea unor scurte materiale, inclusiv în paginile Paliei Expres, sau a unor studii semnate de Georgeta Deju în anuarele Miorița. Revistă de etnografie și folclor (nr. 24, 2018, p. 82-84) și Sargetia. Acta Musei Devensis (an. IX, 2018, 191-219). La acestea s-a mai adăugat publicarea albumului Prin Europa în vreme de război… „Amintirile mele din Răsboiul Mondial 1914 – 1919”. 100 de fotografii din albumul căpitanului Valeriu Pascu (Daniel I. Iancu, Georgeta Deju, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2018).

În cazul de față doresc să public un nou text inedit, intitulat „Din amintirile unui participant. Mențiune”, un scurt document aflat în patrimoniul Secției de Istorie și Artă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, fără a mai face momentan alte precizări edificatoare din punctul de vedere al unei cercetări științifice.

„La marele succes aviatic de la Viena, pe câmpul de la Aspern, lui Aurel Vlaicu i s-au atribuit prin juriu patru premii clasa I și II. Mitingul a avut loc la data de 23-27 iunie 1912.

După miting în drum spre București – călătorind cu trenul – eroul nostru s-a oprit la Orăștie, unde la începutul lunei iulie s-a organizat un miting aviatic în prezența a mii și mii de oameni. Startul s-a făcut de pe Dealul Mic, peste drum de cazarma militară de la șoseaua spre Deva. Vlaicu și-a luat sborul cu ușurința unui gândac, parcurgând distanța survolând orașul în direcția spre satul Binținț, plutind din văzduh peste sat și casa părintească.

După aterizare pe Dealul Mic, Vlaicu a fost ovaționat ca un erou scump al neamului. Țărani și orășeni în haine de sărbătoare l-au aclamat la plecarea lui din oraș în drum spre București. Eșarfa galbenă alăturată am purtat-o ca una din culorile noastre naționale, alți demonstranți au purtat eșarfe roșii respectiv albastre.

București 20 ianuarie 1976 Valeriu Pascu”.

Orastie 795 012 Pascu despre Vlaicu, in Palia Expres, an. XXIV, nr. 16, 966, 25 aprilie - 8 mai 2019, p. 6

Posted 2019/04/25 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (11)   Leave a comment

De prin enciclopedii…

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 14 (964), 11-17 aprilie 2019, p. 5.

Orăștia nu poate fi ignorată când vine vorba de sinteze, indiferent de domeniul la care ne referim. Prin urmare nici enciclopediile generale nu fac excepție și o să amintim mai jos doar două exemple. În primul rând este vorba despre Enciclopedia română, editată în trei volume la Sibiu sub coordonarea lui C. Diaconovich sub auspiciile Astrei.

În volumul III, la pagina 469, găsim următoarele informații, care ne oferă o imagine asupra localității la sfârșit de secol XIX: „Orăştie, (germ. Broos, magh. Szászváros), oraş în comitatul. Hunedoarei, Transilvania, cu 5650 locuitori (1891), majoritatea Români, liceu evanghelic reformat, şcoală superioară de stat pentru fete, şcoală inferioară de meserii, 8 bănci de credit şi economii din care 2 românești (Ardeleana şi Dacia), societate românească agronomică, fabrici de spirt şi ghips (ipsos); comerciu întins cu vite; staţiune de cale ferată. Orăștia a fost odată şi reşedinţa cercului Orăștie, 435 km2 şi 22.479 loc. (1891). În 1861 comunele acestui cerc au înfiinţat un fond, depus la mitropolia din Blaj, ca din interesele lui să se dea stipendiu unui tânăr român de religiunea greco-catolică. Orăștia este sediul unui protopopiat român greco-ortodox cu 62 comune şi 39.285 credincioşi”.

După Marea Unire, la sfârșitul deceniului patru al secolului XX, mai precis în 1938, apare la București Enciclopedia României care menționează în mai multe rândul orașul și/sau zona, informațiile cele mai consistente fiind oferite în volumul II, la pagina 232. Se precizează astfel că Orăștia era atunci o „comună urbană, situată în apropierea Mureşului, la 260 m deasupra nivelului mării şi la 21 km de Deva, 186 km de Timişoara, 368 km de Bucureşti. Staţie c.f. pe linia Teiuş-Arad. Are 6.763 locuitori (cifra probabilă la 1.VII.1936). Bugetul oraşului pe exerciţiul 1936/1937 se ridică la suma de 10.430.969 lei”. La vremea respectivă avea câte o fabrică de blănuri, de săpun, de spirt, de cărămidă şi ţiglă, precum și una de încălţăminte, o uscătorie modernă de plante medicinale, o moară sistematică și un „atelier pentru industria casnică naţională”. Locuitorii săi făceau „comerţ intens de animale, cereale, produse animale, lemne, cărbuni din lemn, fructe, struguri şi vin”, iar în localitate funcționau institutele de credit și economii Ardeleana, Dacia, Banca Populară Orăştiană, Vorschusverein și Casa de păstrare.

În domeniul învățământului și culturii funcționau Liceul de băieţi Aurel Vlaicu, Gimnaziul de fete Despina Doamna, cinci şcoli primare, două „grădini de copii”, o şcoală industrială, Despărţământul Astra, Casina Română, trei societăți de lectură, patru coruri, un club sportiv, o societate de vânătoare, Filiala societății de turism Carpatina, un cinematograf. În plan religios existau o biserică ortodoxă, o greco-catolică, o sinagogă, o mănăstire (a „ordinului Sf. Francisc”, precum și două protopopiate: ortodox și greco-catolic.

Orașul mai avea „Primărie, Pretură, Percepţie, Oficiu P.T.T., Oficiu telefonic, Ocol silvic, Judecătorie mixtă”, dar și asociații precum „Sfatul negustoresc, Asociaţia pensionarilor, a meseriaşilor români, Reuniunea economică, Sucursala reuniunii economice săseşti din Sibiu”. Nu lipsea uzina electrică și abatorul comunal. Sunt menționate și „spitalul izolator”, infirmeria, dispensarul de stat, „Crucea Roșie, Casa Asigurărilor faciale (serviciu medical), Orfelinat confesional reformat, Căminul de bătrâni (comunal)”. La final sunt enumerate și „Reuniunea femeilor române, Reuniunea femeilor ortodoxe. Reuniunea femeilor evanghelico-lutherane, Reuniunea femeilor reformate, romano-catolice, greco-catolice şi diferite reuniuni pentru înmormântări”.

Orastie 795 011 De prin enciclopedii

Posted 2019/04/11 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795

Orăștie 795 (10)   Leave a comment

Despre Romulus Boca, primarul Orăștiei la 1919

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 13 (963), 4-10 aprilie 2019, p. 3.

Numele lui Romulus Boca, în conștiința publică, este legat în primul rând de Aurel Vlaicu. O serie de scrisori între cei doi au fost publicate, de-a lungul timpului, prin volume de autor sau colective, prin ziare și reviste. Unele reluate și retipărite la nesfârșit. Toată lumea știe cine a fost Aurel. Despre Romulus mult timp s-a precizat că a fost prietenul lui Vlaicu. Dicționarele și enciclopediile i-au omis numele, prin monografii este amintit sumar, iar viața lui a fost o enigmă mult timp. În sfârșit, chipul lui rămâne necunoscut și azi.

Evenimentele din toamna anului 1918 au făcut ca „fostul primar sas al orașului, Andrae Iosif” să refuze să depună jurământul de credință față de noile autorități. În aceste condiții „administrația românească a fost preluată în 1919 de avocatul dr. Romulus Boca”, se precizează în volumul Orăștie 750 (Deva, 1974, p. 218). Este omisă însă menționarea lui printre oamenii de seamă ai localității, la fel cum s-a întâmplat și 25 de ani mai târziu, în monografia Orăștie 775 (Deva, 1999), unde, deși este pomenit de mai multe ori, informațiile se rezumă cam la același aspect, din care cităm un fragment aflat la pagina 90: „Ținând seama de noile realități din Transilvania, la 13 martie 1919, Comitetul național maghiar din Orăștie își declara adeziunea la hotărârea de unire a Transilvaniei cu România, printr-o scrisoare adresată primarului orașului, Romulus Boca”.

Și pentru că tot suntem în anul centenarului Liceului „Aurel Vlaicu”, mai trebuie menționat ceva. Că în 1919 „intelectualitatea din  oraș s-a dovedit pătrunsă de însemnătatea unei școli românești și în frunte cu Dr. Romulus Boca, primarul de atunci al orașului, a desfășurat o asiduă activitate, amenajând un internat capabil să adăpostească până la 140 de elevi” (Petru Baciu, Liceul „Aurel Vlaicu” Orăștie. Compendiu monografic 1919-1994. 75 de ani, Deva, 1994, p. 8).

Viața și faptele lui primului primar al localității după 1918 au fost succint scoase la lumină recent, prin volumul intitulat Contribuția avocaților din Transilvania și Banat la Marea Unire (Lazăr Gruneațu, Mirel Ionescu, contribuție documentară și fișe biografice Valentin Orga și Valentin-Bogdan Bud, colaborator Vasile Dudaș, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2018, p. 240-241).

Astfel, aflăm câteva dare esențiale: Romulus Boca s-a născut la 31 august 1880 la Orăștie și a murit cândva prin 1956, la Alba Iulia. Urmează facultatea la Budapesta și Cluj, obținând doctoratul în 1905, fiind unul dintre bursierii beneficiari ai Fundației „Emanoil Gojdu”. A făcut parte, printre altele, din conducerea Băncii „Ardeleana”. A fondat clubul aviatic din Orăștie și în 1920 a participat la întocmirea „Albumului Vlaicu”. În Primul Război Mondial a fost pe front, „a dezertat și a ajuns în lagărele de prizonieri din Rusia”, făcând parte din primul corp de voluntari români care a sosit lași, reprezentând apoi Corpul Voluntarilor din Orăștie la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Ales primar al localității în decembrie 1918, devine deputat în noiembrie 1919 în circumscripția Geoagiu.

Mai candidează o dată pentru deputăție în 1920, în aceeași circumscripție, după care se mută la Alba Iulia, ca notar public.

Orastie 795 010, in Palia Expres, an. XXIV, nr. 13, 963, 4-10 aprilie 2019, p. 3

Posted 2019/04/04 by danieliiancu in Articole, Orăștie 795