Archive for the ‘Mihnea’ Category

Povesti (adaptate) pentru Mihnea (3): Povestea cu fata moșului…   1 comment

Povestită și scrisă în 2013, când Îngerul nu împlinise încă cinci ani…

Seara abia începuse. Nici nu trecuse cu mult de ora zece, că Deva a rămas în beznă. Se luase curentul. Bine, poate că nu în toată Deva, dar în zona cutiilor de chibrite în care locuim noi, da. Poate că Ghiță și Atena se lăfăiau la lumină în apartamentul nostru. Afară, o alarmă suna de mama focului prin faţa blocului, ţipând că nu mai are cum să asigure paza, şi să vină miliţia. În casă, Îngerul tăcea. Părea speriat de bezna din jur.

– Tati meu, se so-’ntâmplat? Di se nu mai mere Sip si Deil?

I-am explicat că nişte cretini or luat curentul. Şi, din cauza nenorociţilor, mie-mi bubuie calculatorul, îmi plezneşte televizorul, mi se strică frigiderul şi alte ălea. Iar el nu mai vede desene. Punct.

– Da’ se, Tati, desenele stau în friszider?

…Am luat-o de la capăt cu explicaţiile, că prea mă ambalasem la început. I-am zis că nu, în afară de Moş Crăciun şi de reni, nimeni nu poate vieţui în frigider. Însă, dacă nu-i energie electrică, nici desenele nu pot ajunge pe ecranul televizorului. Mihnea se ridicase în fundules şi mă asculta atent. Apoi a contra-atacat.

– Tati meu, dacă nu-i enerszie electrică, vreau să-mi spui o poveste! Acum!!!

M-am conformat şi am dat să-i zic povestea cu ursu’. Că o aveam deja în cap. A urlat la mine că nu, fără harapi albi şi salate. Apoi m-o atenţionat că nici aia cu cocoşu’ să nu i-o zic că o ştie. Am dat-o spre Scufiţe Roşii. Refuz total, că cică tocmai le citise Doamna la grădinisă. Albă ca Zăpada… la fel! Capra cu trei iezi… n-o mai ştiam bine nici eu.

– Hai, tati, să-ţi zic una bună. Cu fata moşului şi fata babii!

…După ce m-o chestionat ce moş şi ce babă, o fost de acord. Nu mai auzise de aşa ceva…

– A fost odată un moşneag ş-o babă. Şi moşneagul avea o fată, iară baba altă fată…

– Tatiiii! Păi atunsi aveau amândoi două fete!

…Am stat un pic să calculez şi să mă gândesc cum să-i explic. Am renunţat şi am zis că da. Aşa-i cum zice el. Moşul şi baba aveau două fete. Numai că fata moşneagului era frumoasă foc, harnică nevoie mare, ascultătoare ca Îngerul şi bună la inimă ca o pită caldă. Pe când fata babii… ioiii, tatiii, era ca o slută de urâtă, ca o soacră de leneşă, ca o deputată de ţâfnoasă şi bună la inimă ca buruiana de mătrăgună pentru bolile de stomac. Da’ baba s-o pus cu gura pe moş şi l-o făcut în toate felurile, mă tati. Să n-o mai ţîie acasă pe fii-sa, ci s-o deie slugă pe unde s-o putea. Şi moşu’, nărod, o ascultat de babă şi i-o zis la fii-sa să plece de acasă. Să se ducă în lume până o da de Sfânta Duminica.

– Sine-i Sfânta Duminica, mă Tati meu? s-o trezit Îngerul întrebând în miez de beznă.

– Ăăăă… ăăă… ăăăă… E o tanti la care, dacă ajungi, nu mai trebuie să lucri! am răspuns fericit că am ajuns eu însumi la o concluzie. No! Şi biata fată, văzând că moşul ţine isonul babii şi al feti-sii, o plecat de acasă şi o dat colţul blocului, fără să se gândească că se va mai întoarce vreodată.  După bloc, ce să vezi, mă tati? Un maidanez. Sau o maidaneză, ce-o fi fost ea. O căţeluşă vagaboandă, vai de capul ei. Slabăăăă, păduchioasăăă, râioasăăă, purecoasăăăă, flămândăăă! Şi căţaua, când o vede pe fata moşului, numai ce schelălăie: „fată frumoasăăăă, fată frumoasăăă, ai milă de mine şi grijeşte-mă că poate te-oi griji şi eu vreodată”! Şi fata moşneagului s-o pus de o dat de mâncare animalului, l-o despăduchiat, l-o spălat în leşie, o stârpit purecii din blana lui şi l-o mai şi pieptănat şi dat cu gel de duş. Apoi o plecat mai departe. Şi o ajuns la blocul următor. Acolo era un păr. Frumos, frumos, plin de flori dar şi de omizi…

– Se-s ălea omiszi, Tati meu?

– Ăăăă… păi să vezi…. nişte viermi din care ies fluturi… da’ te rog să nu mă mai întrerupi, că uit povestea. Aşa! Şi părul care face pere iar nu ăla de creşte-n cap, s-o rugat de fata moşului să-l cureţe de viermi: „fată frumoasăăăă, fată frumoasăăă, ai milă de mine şi grijeşte-mă că poate te-oi griji şi eu vreodată”! Aşa că, no! Fata moşului l-o curăţat. Şi o plecat spre centru. Către fântâna arteziană. Aia, putredă de mâlită şi părăsită ce era. Că primăria nu mai avea bani de întreţinere. Şti şi tu, tati, fântâna, că ai fost la centru din Deva. Eiiii! Şi numa ce vede fântâna pe fata moşului, că începe a grăi: „fată frumoasăăăă, fată frumoasăăă, ai milă de mine şi grijeşte-mă că poate te-oi griji şi eu vreodată”!. Normal, fata o îngrijit-o şi fântâna cântă seara şi-n ziua de azi. Las’ că mai merem noi s-o vedem. Aşa. Şi fata o plecat mai departe, până la plăcintăria de lângă. Acolo, jale mare. Nu merea cuptorul. Era înfundat hornul, crăpaţi pereţii şi scrijelite lăturoaiele de termopan de pe lângă. Aşa că, aceeaşi rugăminte: „fată frumoasăăăă, fată frumoasăăă, ai milă de mine şi grijeşte-mă că poate te-oi griji şi eu vreodată”! Progenitura moşului şi-o suflecat mânecile la maieu şi o reparat plăcintăria. Apoi a plecat mai departe, prin pădure întunecoasă. Cred că era parcul ăla mai mare din oraş…

– Ăla de lângă museu, Tati?

– Mdaaa… Ăla! Şi-n pădure, o dat de o poiană. De-aia mareeee, cum îs poienile când merem noi la munte cu cortul. Şi-n poiană, o colibă. S-o învârtit fata moşneagului de-o ameţit, în jurul colibei, da intrare n-o găsit. Până la urmă, obosită, s-o aşezat pe preş şi s-o trezit înăuntru, în bordei. Cinci minute s-o tot şters de praf, că Sfânta Duminică era cam leneşă de felul ei şi nu făcea curat, iar fata din casă fugise cu-n rândaș. După ce i-o trecut usturimea de la ochi, fata moşului s-o pus pe treabă şi o făcut casa lună-bec. Când dădea să pună ultimul bibelou-peşte pe mileul de pe televizor iacătă şi Sfânta Duminică venea către casă de la biserică. Wooowwww! Aşa curăţenie nu mai văzuse Duminica din ziua de luni. Cum era obosită, i-o zis la fata moşului să meargă în pod să-şi aleagă ce ladă vrea ea şi să plece odată acasă, că ei îi e somn. Fata moşului s-o urcat în pod, o luat cea mai mică ladă ce-o găsit-o, că era deja şi ea obosită de atâta lucru, şi o plecat către casă…

– Da’ se era în ladă, Tati meu?

– De unde să ştiu eu, tati?  Ce, era lada mea? Or fi fost nişte jucării strălucitoare, nişte maşinuţe cu telecomandă… dar habar n-am! Şi o mers fata moşului până o dat de cuptor. Acolo, ce să vezi? Plin cuptorul de plăcinte. S-o ghiftuit domniţa de era să-i pleznească burtica, o prins puteri şi s-o dus la fântâna arteziană, de-o băut apă. Apoi o mai mâncat nişte pere şi s-o jucat cu nişte căţeluşi. Într-un final, o ajuns la moş. Săracu’, zăcea leşinat sub picioarele babei, care-l stâlcea în bătaie. Fata moşului o trântit lada de-o căra cu ea drept în capul babei. Şi s-o spart. Lada, nu baba. Şi o început să curgă pe jos numa bogăţii şi bani şi aur şi jucării. Şi baba s-o făcut femeie de treabă şi l-o ascultat pe moş în tot ce zice, numai să-i deie şi ei nişte jucării…

– Tatiii, tu mă minsi, jucăriile îs pentru copii nu pentru babe!…

– Cum zici tu, Tati! Acum hai să dormim…

Anunțuri

Mihnea dixit (82)   Leave a comment

Momentan, deşi pricep financiar asemenea imbecilităţi, pe mine mă bulversează reclamele făcute/plătite de unii/unele pe reţelele altora. E halucinant să vezi reclame la UPC pe RDS (cum văd la Deva), sau la Dolce pe UPC (cum e cazul la Orăştie). Cum am zis, eu pot să pricep lucrurile astea. Daaaaar! (căci există un dar!), Mihnea nu poate, pentru că e un înger şi e inocent.

Aşa că îngeru’ vede tot felul de prostii la televizor şi chiar crede că sunt realizabile. Cum a fost cazul reclamei de zilele trecute, când pe posturile emise de hapsânii de la Digi, rula în neştire o reclamă care le spunea copiilor că dacă cretinii de părinţi ai lor, în speţă io, trec la nesimţiţii de la UPC, puradeii or să primească o telecomandă magică. Numa trebe să te gândeşti şi desenele animate se vor înfăţişa pe ecranul televizorului. Eventual, mai tragi şi două limbi la telecomanda galbenă ca un submarin. Prin urmare, Mihnea a început să urle la mine să mă uit la reclame ce ar trebui interzise şi să-i iau şi lui una. O telecomandă, nu o reclamă. Mai precis să trec la UPC-ul care mi-o mâncat nervii mai bine de zece ani.

Când i-am replicat că aşa ceva nu se mai poate în vecii-vecilor-amin, să ştiu că stăm fără desene, îngeru’ s-o pus pe plâns. Că el vrea telecomanda galbenă care face gândurile să devină realitate. I-am explicat cu toată eleganţa de care-am fost în stare că dacă nu tace, îl bat. Că dacă vrea UPC, să meargă la bună-sa la Orăştie, că ea are. Nici una, nici două, Mihnea m-o pus s-o sun pe bună-sa. Aia, când i-o auzit glăsciorul o început cu linguşelile: „Vaiiii, sufletu’ lu’ Dica!!! Ce faci, unde eşti, cum te simţi, ce vrei, când vi la mine…” etc., etc., etc. Mihnea o răbdat cât o răbdat să tot o audă, apoi o oprit-o:

– Dica, nu te-am sunat să vorbim! Ascultă-mă! Vreau si eu o telecomandă galbenă! Să mi-o adusi când vii. Pa!

Şi o închis.

Posted 2014/06/01 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (81)   Leave a comment

Zilele trecute am fost la Orăştie. Că no, o fost ditamai vacanţa de 1 mai. Aşa că ne-am dus pe capul Dicii Rely să bem bere pe la terase (mai ales eu), şi să ne gâdile lumea-n tălpi (mai ales pe Mihnea). Totul a fost bine şi frumos, în special pentru înger. Că i-o făcut bună-sa toate poftele, şi vrute şi nevrute.

Printre altele, i-o făcut ghiveciul lui. Nuuuu, nu să facă ceva în el, ci să-şi ţină acolo o buruiană pe care tot ea i-o plantat-o. Cred că e un soi de trifoi cu trei foi. Mihnea, când s-o văzut proprietar pe ditamai buruiana de un centimetru înălţime, o început să mi se laude cu ce are el. Eu am ripostat. Că buruieni de ălea se găsesc pe toate marginile de drum şi să nu mai steie el să-l fenteze bună-sa. Ăsta mic era însă pornit să mi se împotrivească.

Taaatiiii, florile nu-s buruieni!… mi-o zis supărat că nu-i laud şi lui ghiveciul.

Eu nu m-am lăsat şi mi-am dus până la capăt demonstraţia logică. L-am întrebat dacă urzica e floare sau buruiană. El o zis că e buruiană, iar eu i-am adus aminte că şi urzica face flori, aşa că de ce nu se pune bună-sa pe crescut urzici? O cam rămas pe gânduri… Am continuat demostrând că şi mătrăguna face flori, şi muşeţelul, şi laba-gâştii şi coada-şoricelului… Ochişorii lui s-au deschis tot mai mult, până când, la ultima variantă expusă de mine a răbufnit:

– Mă Tati, tu mă minsi, că soriselu’ nu-’nfloreste!!!

Posted 2014/05/03 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea poze (64): La Orăştie, după băiţă… 30 aprilie 2014   Leave a comment

Mihnea poze 64 La Orastie... 30 aprilie 2014

Posted 2014/05/03 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea poze

Mihnea dixit (80)   Leave a comment

Ieri eram la grădină. Că Bunicu nu putea să le facă pe toate: să dea mâncare la iepuraşi, să se joace cu Blacky, să mute de colo-colo tot felul de lucruri care nu trebuiau mutate, să ude răsadurile, să scoată florile de sub coperiş la aer, să facă chifteluţe, să planteze roşiile la locul lor, să se joace cu furtunul cu apă, să se urce în copaci, să se dea în hintă, să spele maşina, să se murdărească pe hăinuţe etc., etc., etc…

Aşa că l-am ajutat noi. Mai bine zis l-o ajutat îngeru’, că pe mine m-o luat numa’ de ajutor de ajutor! În sensul în care trebuia să stau cu ochii după înger, să-i fac vânt în hintă, să-i torn apă la Bunicu când planta câte un fir de roşie… De astea! Uneori îl mai scăpam pe Mihnea din priviri. Şi începeam să strig cu disperare: „Uuundeeee eeeşti, taaatiiiiiiii!!!!?????”… Şi îngeru’ răspundea de la coteţul iepurilor, din cuşca lui Blacky, dintre crăcile unui măr sau de după maşină:

– Îs aisi, Tati meu!

Totul a fost relativ bine şi frumos. Până la un moment dat când l-am văzut pe Mihnea trăgând după el furtunelele cu care udă Bunicu grădina. Se îndrepta către poartă. S-o oprit şi tot moşmondea ceva la capetele care stropesc. Se chinuia şi nu-i ieşea figura care vroia el s-o facă. Aşa că am strigat iar la el:

– Tatiiiii, ce faci acolo?

Răspunsul lui m-a înlemnit. A fost cel mai obraznic răspuns pe care l-am auzit din guriţa lui vreodată:

– Tati meu, dacă vrei să afli, hai să vesi!!!

Posted 2014/04/27 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (79)   Leave a comment

Apropo de concepţia despre lume a îngerului, el încearcă perpetuu să şi-o îmbunătăţească. Prin urmare, mă trezesc cu el într-o seară, când eram aproape adormit şi-i oprisem şi lui desenele, că mă chestionează:

– Tati meu, cum a făcut Dumneseu oamenii?

Mi-o sărit imediat somnul…

– …Ăăăăă!… hmmmm… ăăăăă… Cam fără minte!… am răspuns eu bucuros că am găsit o explicaţie relativ repede. Îngerul n-a fost mulţumit.

– Nuuu, mă Tati! Si-mi, cum a făcut Dumneseu oamenii?

M-am ridicat într-o rână, să cuget. Despre concepţia evoluţionistă nici nu putea fi vorba să i-o explic, că eram în Duminica Paştelui. Despre concepţia biblică, nici atât, că riscam să ajungem la alte întrebări în miez de noapte, gen de ce pe toţi oamenii îi naşte o femeie, numai pe Eva a făcut-o un bărbat. Bine-bine, din coastă, dar şi coastele îs tot pe lângă burtă, deci…

Şi brusc m-a pleznit inspiraţia. M-am ridicat în fund ca să pot să gesticulez prin beznă. Că mi-am adus aminte ce ne povestea nouă, când eram mici, Mama-mare!

– Păi să vezi, tati… La început, când El era singur şi nu erau oameni pe lume, Doamne-Doamne s-a apucat de croşetat… Aici m-am oprit un pic, bântuindu-mă brusc ideea dacă nu cumva Dumnezeu a fost femeie şi Mama-mare a omis să ne spună mie şi la sor’-mea lucrul ăsta… Dar n-am cugetat prea mult la asemenea blasfemii, că îngeru’ era numai urechi şi mă strângea de mână cu degeţelele lui… Şi prima dată a făcut un băieţel, Adam, şi când a gătat de croşetat, ca să nu se destrame croşeteala, a făcut un nod la aţă! Şi de aia au băieseii puţulica aia care-i deranjează când dorm… Apoi s-a apucat s-o croşeteze pe Eva. Şi l-a final, chiar când era gata s-o gate, i s-o terminat la Doamne-Doamne aţa… Şi n-o mai apucat să facă nod. De aia fetisele nu au puţilică aşa mare şi dorm liniştite noaptea…

Mihnea a cugetat câteva clipe şi m-a întrebat ce-i ăla croşetat. I-am explicat că-i ceva de genul cum fac dicile când îi fac lui ciorăpei, căciuliţe şi bluziţe.

– Daaaa? Vreau si eu să învăs să crosetes!!!

Posted 2014/04/23 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (78)   Leave a comment

Ce ţi-e şi cu diferenţele astea de perspectivă. Una vede unu’, alta vede altu. Sau alta. Aşa şi cu îngeru’ şi cu Tită-sa Mary. Din Spania. În timp ce mătuşi-sa când o văzut iepuraşii lui Mihnea a exclamat „super, super…..când vin mănânc friptură”, îngerul nu se gândeşte decât la viitorul lor, al iepurilor.

Aşa că a pus la cale o strategie de înmulţire a urechiaţilor. Că doar spaţiu vital au destul la grădină, mai ales că şi Bunicu are suficiente lemne să mai facă cuşti. Explicaţia pe care mi-a dat-o, lungă în felul ei, e în acord cu concepţiile actuale despre lume ale îngerului:

– Tati meu, iepurasii acum sunt misi si îs frasi si de aia stau amândoi în aseiasi cuscă. Dar când or să crească mari, nu vor mai fi frasi si or să facă mulsi-mulsi iepurasi micusi-micusi.

…Normal că şi pe ăştia o să-i creştem pe vecie!!!

Posted 2014/04/22 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit