Archive for the ‘Poveștile orașului’ Category

Poveștile orașului (3)   Leave a comment

Poveștile orașului. Însemnări de acum un secol

Apărut în Palia Expres, anul XXI, nr. 44 (850), 17-23 noiembrie 2016, p. 8.

Cum arăta Orăștia acum mai bine de un secol? Știu, sunt destule mențiuni, prin presă sau volume de călătorii de exemplu, dar acum vreau să vă propun câteva însemnări ale unui om de-al locului. Căci la muzeul din Deva, se găsește un manuscris, în două volume (mai precis în două caiete studențești), intitulat Impresii din Război (1914) și scris de Ioan Cherecheș. De fapt, cum se arată și pe prima pagină sunt însemnări din „copilărie și războiu”, căci primele vreo zece pagini poartă un titlu ca de capitol: „Copilăria mea”.

Uneori notițele sunt naive, alteori duioase și contradictorii, precum chiar primele rânduri: „Nimic ca amintire nu e așa de frumos ca amintirile din copilărie. Anii copilăriei sunt cei mai frumoși ani ai vieții: plini de duioase amintiri, aventuri, plăceri și chiar supărări”. O să trecem peste pasajele personale, amintind doar faptul că autorul menționează faptul că după ce a terminat școala primară bunica sa l-a „dat la școală la Sași, unde încă am învățat 1 an. Buna fiind bătrână și neputând câștiga mult, s-a gândit să mă dea la o ocupațiune practică: și așa m-a dat ca om de serviciu la Tipografia D-lui Moța”.

Însemnările provoacă și nostalgii printre cei de-ai locului, autorul vorbind despre Zăvoi, despre Ulița Căstăului ori despre cum mergeau mai mulți flăcăi să aibă grijă de-o singură vacă în timp ce păștea printre livezile de pe Dealul Mic. Apoi, pe lângă tipografia lui Ioan Moța, mai sunt amintiți pantofarul Balomiri, „moara de sub vii” ori magazinul cu mărunțișuri al Schenăroaiei, de unde se cumpăra „salamă” și „cele mai bune mere de soiu de la Balșa”. Nici hotelul „Transsylvania” ori „intrarea în Țigănime lângă Riebel” nu sunt uitate, mai ales că au jucat un rol important în copilăria autorului respectivelor Impresii. Dar cu mai multe amănunte și citate mai ample, vom revenii într-unul din numerele viitoare…

povestile-orasului-003

Anunțuri

Posted 2016/11/25 by danieliiancu in Articole, Poveștile orașului

Poveștile orașului (2)   Leave a comment

Poveștile orașului. „Palia”, cartea…

Apărut în Palia Expres, anul XXI, nr. 42 (848), 3-9 noiembrie 2016, p. 3.

Pentru că tot e numită Orăștia drept „urbea Paliei” și pentru că tot există un monument, o publicație sau clădirea unui fost magazin universal amintind de așa ceva, poate că ar trebui să ne oprim puțin asupra cărții. Asupra acelei cărți tipărite la 1582 și cunoscută, după cum știe toată lumea, drept „Palia de la Orăștie”. Se vorbește destul de des pe la colț de stradă ori pe sub umbrele de terasă, într-un stil doct și afectat despre această carte, în principiu vehiculându-se adevăruri auzite prin liceu la lecțiile de limba română, amestecate cu date inventate și informații asimilate după ureche.

La ora actuală, conform Institutului Național al Patrimoniului, în România se mai păstrează doar cinci exemplare: patru Biblioteca Academiei Române din București (cu numerele de inventar 105-108), iar al cincilea la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia (cu numărul de inventar 33291), filială a Bibliotecii Naționale a României.

Tipărită de diaconul Şerban, fiul mult mai celebrului Coresi, şi diacul Marien, „Palia de la Orăștie” reprezintă prima traducere parțială în limba română a Vechiului Testament, traducătorii folosind pentru prima dată denumirea de „români”, în loc de „rumâni”. Practic este vorba doar despre primele două cărți ale lui Moise, „Creațiunea” și „Ieșirea”, traduse în română după o versiune maghiară („Pentateuhul” lui Gáspár Heltai) și o Vulgată, o versiune a Bibliei tradusă în limba latină. Chiar termenul de „Palia” nu înseamnă altceva decât „vechi” (vezi atâtea alte exemple, precum „paleozoic”, „paleolitic” ori „paleografie”), de data asta termenul făcând referire directă la Vechiul Testament.

Exemplarele aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române din București, au o proveniență necunoscută, în timp ce volumul de la Alba Iulia, cu legătură veche în piele pe lemn, provine din succesiune, el aflându-se la momentul înființării mai sus amintitei biblioteci (31 iulie 1798) în posesiunea baronului Ignatius Batthyany. În plus, nu regăsim în exemplarul albaiulian nici pagina nenumerotată cu ornamente manuale și o xilogravură cu blazonul familiei Bathory.

Nu zăbovim acum asupra celor care au trudit, au susținut ori doar și-au dat acceptul ca „Palia de la Orăștie” să apară la 1582. Nici asupra celor care, câteva secole mai târziu, au încercat să-i descifreze geneza și izvoarele, ori să-i pună în valoare influența pe care a avut-o asupra culturii române. Cert este că, până la apariția „Noului Testament de la Bălgrad”, în 1648, „Palia de la Orăștie” a reprezentat cea mai reușită traducere a respectivelor texte biblice. Căci, după cum afirma și Nicolae Cartojan într-un subcapitol special din Istoria literaturii române vechi (București, 1996, p. 110), „Palia ocupă în ciclul traducerilor românești din veacul al XVI-lea un loc aparte prin frumusețea traducerii, prin limba ei vioaie, pitorească și armonioasă. Traducătorii au știut să folosească frământările unui veac de muncă literară pentru a nimeri cuvinte expresive, care deșteaptă imaginația și mișcă simțirea”…

povestile-orasului-2-palia-cartea

Posted 2016/11/10 by danieliiancu in Articole, Poveștile orașului

Poveștile orașului (1)   1 comment

Poveștile orașului. La pas prin Orăștie…

Apărut în Palia Expres, anul XXI, nr. 40 (846), 20-26 octombrie 2016, p. 5.

Fiecare oraș are poveștile lui. Unele știute și răscunoscute, altele ascunse sau doar ignorate. Unele bazate adevăruri istorice, pe documente epigrafice ori de arhitectură. Altele izvorâte doar din imaginație pură, din dorințe ascunse sau din bârfe mai mult ori mai puțin nevinovate ce au ajuns în timp să devină și ele povești.

Prin urmare vă propun să descoperim din când în când poveștile orașului. Cu locurile și oamenii acelor locuri. Cu statui și monumente pe lângă care trecem de cele mai multe ori indiferenți. Cu plăci memoriale amplasate pe ziduri ce mărginesc piețe centrale sau străzi lăturalnice. Cu clădiri fără însemne comemorative, dar care au adăpostit între zidurile și sub acoperișurile lor – ce stau uneori să se prăbușească – oameni și evenimente care și-au pus amprenta asupra comunității locale și, uneori, s-au înscris în spectrul mai larg al istoriei regionale sau naționale.

Cu riscul de a cădea, fără intenție, într-un didacticism prea puțin atractiv, dorința noastră este de a prezenta și date mai seci, termeni mai tehnici ori trimiteri simple la lucrări de specialitate. Și toate acestea doar cu scopul de a îndruma cititorul interesat, care își va permite să străbată la pas orașul în liniștea dimineților de duminică, într-un labirint al poveștilor Orăștiei. Iar poveștile de genul acesta sunt multe. Dacă ar fi să ne referim doar la Lista monumentelor istorice recunoscute oficial la nivelul anului 2015 și tot parcă nu ne-ar ajunge timpul. Căci lista respectivă cuprinde 44 de poziții la nivelul municipiului Orăștie, deși părerea mea este că ea merită completată și pe viitor va fi… dacă vor mai exista monumentele!

Din cele 44 de poziții amintite, 7 sunt de categoria „A”, fiind considerate extrem de importante și la nivelul patrimoniului național: Cetatea Orăștiei, Biserica Lutherană, Biserica Reformată, Mănăstirea Franciscană, Claustrul și Biserica Mănăstirii Franciscane, precum și Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. În categoria „B” regăsim centrul istoric al orașului, în integralitatea sa, cu substrucții, construcții sau fronturi stradale datând din secolele XVIII-XIX, ansambluri urbane constituite din străzi întregi, case și clădiri individualizate prin anul construcției, prin elementele decorative ori prin rolul jucat în istoria orașului. Așa că vă invit să pornim la pas prin Orăștie…

la-pas-prin-orastie

Posted 2016/11/02 by danieliiancu in Articole, Poveștile orașului