Archive for the ‘Rapoarte de tură’ Category

Raport de tură (33): Raport sloven (8): Vintgar. Câteva impresii   Leave a comment

Vintgarul slovenilor e așa, un fel de chei pentru pantofari. Gen Cheile Turzii pentru români… E ca o potecă betonată, cu poduri și podulețe și podețe care traversează o zonă spectaculoasă, mirifică, dar fără locuri special amenajate pentru treburi intime. Și să fi fost locuri… nu ai cum să te descătușezi, pentru că sunt sute…  mii… poate, exagerând, chiar zeci de mii de vizitatori asiatici în zonă, pe zi. De europeni nu mai vorbesc.

Am plecat așadar în drumeție. După vreo zece metri am dat de o prăpastie de 0,75 m. Slovenii sunt oameni de treabă la faze de astea, așa că au făcut un pod imens peste un pârâu ce putea fi sărit cu pasul, că doar nu degeaba îți iau cinci euro la intrare. Bine, apoi pârâul s-o învolburat. Nici măcar bocancii mei de acum cinci ani nu mai făceau față, ca să nu mai zic de pantaloni. Stânci, cascade, ape limpezi, ape cristaline, bolovani, ape ce aveau culoarea smaraldului, pești de toate dimensiunile…

Dar mai presus de toate a fost rasismul: noi eram trei europeni care ne doream cu tot dinadinsul să facem poze și să bem o bere la celălalt capăt al cheilor. Mai că nu am avut loc de asiatici. Noroc că eu am fost mai repede de picior și am îmbrâncit câțiva chinezi și am ajuns mai în față de am apucat să ocup, într-un final, o masă. Sper că pe unii dintre chinezi nu-i mai caută și acum Ambasada Chinei prin Cheile Vintgarului. Am luat trei beri și m-am așezat. Apoi am făcut poze cu o altă cascadă care fugea din munți spre câmpiile Sloveniei. Wooowwwww!!! În cascadă era o minge roz care sărea ca proasta în mijlocul apei. Nu avea acum să scape. Înspre aval se zăreau creste de Alpi (cred), golașe, stinghere și inabordabile, înconjurate de norișori sub formă de coronițe pentru elevi de clasa I. Iar de jur împrejur, toamna era la ea acasă.

…După două beri am plecat să facem Cheile Vintgar-ului, invers. Am ajuns extrem de lejer la biciclete, le-am descuiat, am urcat, am coborât, ne-am oprit să mai facem niște poze. Am ratat câteva intersecții… Dar am ajuns în Bled…

DSC_0114

Reclame

Posted 2018/11/13 by danieliiancu in Articole, Rapoarte de tură

Raport de tură (32): Raport sloven (7): Cu bicicletele prin jurul Bled-ului   Leave a comment

În deja celebra vacanță activă organizată de către Raoul, am fost supus la cazne inimaginabile. Vă avertizez, pe voi, posibilii cititori, că descrierile din paragrafele următoare redau scene care vă pot afecta emoțional. Mai ales dacă ați trecut prin experiențe similare sau aveți o imaginație prea debordantă.

Într-una din zile, mai precis a doua, Raoul susținut fără nici măcar un gram de reținere de către Jason, decide că datorită drumului imens pe care l-am străbătut din Orăștie până-n buricul Bled-ului suntem supuși riscului de a dobândi hemoroizi. Prin urmare musai și neapărat necesar să facem mișcare că am stat destul cu fundurile în mașină. S-a supus la vot. Eu am pledat pentru mișcare ușoară, gen plimbare melancolică pe malul lacului. Ăștia doi s-or uitat chiorâș la mine, s-au prefăcut că mă iau în seamă și așa a și fost. Nu știu cum au numărat, dar nici nu am fost surprins să aflu rezultatul votului: ei aveau două, eu unul. Prin urmare a urmat aventura cu bicicletele…

Șocul a venit brusc, dis-de-dimineață! Raoul țopăia fericit prin cameră, Jason îi ținea isonul, numai pe mine parcă mă pălise o lene… dar o leneee… Când am văzut că ăștia nu glumesc, m-am ridicat din pat, că nărozii erau în stare să plece singuri. Și exista riscul să se rătăcească, iar eu să merg să-i caut prin toți munții ăia sloveni. Deci m-am deșteptat și am mers să mâncăm. Raoul nu mai știu ce o băgat la maț, dar Jason nici nu o clipit până nu o devorat un pateu, o conservă de fasole cu cârnați și o căpățână mare de usturoi chinezesc. Eu m-am limitat, umil, la cinci bucăți de cârnați de casă, de ăia uscați, făcuți în iarna trecută, niște brânzică și cam jumătate de borcănaș de pastă de ardei iute. Adică iute. Și un pic de usturoi, că nu aveam chef să nu-l suport toată ziua pe Jason.

După ce-am băgat restul plasei cu cârnați și cutia cu brânză într-unul dintre frigiderele hostels-ului, m-am prezentat în fața lui Raoul, echipat corespunzător. Acesta m-a anunțat senin că distracția pe ziua respectivă mă costă 18 euro. În momentul acela era să mă cac prima dată pe mine. Ceee? Apoi am aflat că de fapt nu era un fel de taxă de protecție ci că atât costa închiriatul unei țoacle pe timp de 24 de ore. Aveam de ales să stau liniștit prin jurul „casei” sau să mergem prin tot felul de sătuce, gen Podhom, ca să ajungem la celebrele chei ale Vintgar-ului. Faine chei, dar nu despre asta e vorba acum și aici,

Am închiriat bicicletele și am plecat ca din pușcă. La vale. Adică în direcție opusă. Nu greșise nimeni traseul, dar Jason nu voia să fie recunoscut de fani. Așa că am dat un ocol pe la un magazin de ochelari de soare. Stăm noi ce stăm ca fraierii în mijlocul drumului; probează Jason ce probează la tot felul de ochelari, se minunează lumea de noi, noi de minunăm de lume… În cele din urmă parcă era din „Transporter 4”… Și muzica o auzeam în urechi. Gesturile, mimica, apatia… totul îl trăda pe Jason. Mai puțin ochelarii: erau cu rame albastre și aveau reflexii aurii pe lentile. Impresionat, i-am zis să steie să-i fac o poză. Atitudinea a făcut totul: și-a ridicat gingaș și delicat, dar totuși cam brutal, ochelarii de pe nas ca să mă privească fix în obiectiv!

Inevitabilul s-a produs: când să și-i așeze pe frunte, o căzut o lentilă. No! Praf ochelari. Noroc că aveau încă eticheta pe ei și i-o schimbat cu ce-o mai găsit prin dugheană. Niște ochelari cu ramă neagră și albastră, dar care își făceau la fel de bine treaba. Adică nimeni nu și-a dat seama că el e Jason.

Am plecat din nou la drum. Parcurgând panta în sens invers. Nici vorbă de mers ca din pușcă acum. Mai coboram un pic. Ne-am mai întors din drum că o luam pe căi greșite. Urcam din nou…

La un moment dat am simțit că ceva nu e în regulă cu burta mea! Eram cam în dreptul podului de cale ferată de pe la Podhom, când ne-a potopit căldura. Ne-am oprit să ne mai dăm jos din țoale. Mie îmi venea să cam merg să caut o budă, dar nu se zărea nici măcar un fel de imagine morgană a vreunui asemenea stabiliment. Fiind bărbat, cum se știe, am zis că rezist eu, că doară nu m-o lua așa, pe nepregătite.

Ungurii îs de vină, că de la pasta lor de ardei extrem de iute mi s-o tras. Bine, nici slovenii nu-s niște îngeri din punctul acesta de vedere, că nu e prea corect să faci pante pentru bicicliști de 14 % și să nu pui și tu o budă pe marginea drumului!

Soarele ardea. Burta mă frământa. Bolborosea. Panta era cruntă. Raoul a vrut să facă popas. Jason atât o așteptat. Am plecat înainte să găsesc o budă, o pădure, un tufiș măcar…

Am găsit în cele din urmă. Pe ultima fracțiune de secundă. O pădurice în inima Sloveniei. Idilică. Situată între două serpentine. De două ori am fost în ea. Nu că mi-ar fi plăcut, că au slovenii niște urzici și niște ruji de mure… Woowwww!!!

Dar în cele din urmă m-am eliberat de stres și am continuat încă trei minute drumul până la locul de campare. Unde erau niște toalete de nu găsești în România nici la hotel de 4 stele. Singurul meu regret a fost că mă usturau încă bucile!

DSC_0027

Posted 2018/11/03 by danieliiancu in Articole, Rapoarte de tură

Raport de tură (31): Raport sloven (6): Mortăciunea, împuțiciunile și ardelenii   Leave a comment

Multă lume se tot minunează cum de-am avut noi atâția bani să ne mișcăm fundurile prin Slovenia. Auzi: Slovenia. Bled. Ljiubljana. Adevărul e nu e nevoie de mulți bani ca să te plimbi decent prin străinătățuri, cu condiția să accepți anumite condiții.

Noi am fost trei. Eu am jucat rolul eroului modern al zilelor noastre: mai precis Bugetarul! Să fi bugetar, și NU vorbesc aici despre cei cu pensii speciale la vârste la care unii nu lasă biberonul din gură, și să te hazardezi prin Europa e o dovadă de eroism pur, ca să nu zic nebunie de-a binelea. Raoul a interpretat rolul Micului Întreprinzător, cel care are mașină, se descurcă în orice situație (inclusiv în limba engleză) și susține câte trei bugetari amărâți din taxele pe care nu le plătește la stat. Iar Adrian, deghizat în Jason Statham, nu a trebuit să interpreteze nimic. Tot timpul a fost în mediul lui natural: Corporatistul. Vedeta. Guru.

Banii ni-i i-am drămuit cu zgârcenie absolută. Mai ales eu. Care aveam de mers la lucru și după ce mă întorceam din Slovenia, nu ca alții. Bine, și alții s-or întors, doar că nu cred că s-or dus la lucru și nu îmi pot imagina că și-or plătit taxele din care să-și ieie bugetarii salariile. Ați priceput cercul vicios?

Ideea e că am mers drum mult să stăm pe bani puțini. Că doar suntem ardeleni și nu ne grăbea nimeni (aici îl exclud pe Raoul care ne trezea dimineața înainte să apucăm să dormim). Am stat prin urmare pe la tot felul de hostelsuri, mai precis două, unde am plătit între 50 de lei și 70 de lei pe noapte. Mai puțin ca la Nea Costică din Fundătura Poporului… Dar asta e altă poveste.

Când am ajuns în Bled, v-am zis că ne-am cazat. Ce nu v-am zis e că aveam paturile în cameră de opt. Am descălecat noi în ditamai stațiunea slovenă, am trântit bagajele în câte un colț (pe unde am găsit loc, că de toți eram opt, iar o cameră are patru colțuri) și am plecat să pozăm poze pe marginea lacului. Ce nu știți, e că în cameră trăia un nene. Viețuia, mai bine zis, că nu prea cred să fi trăit. De aia l-am botezat „Mortăciunea”. Dormind l-am găsit în momentul cazării. Dormea când noi am revenit seara în cameră. Am plecat dimineața următoare: el moțăia. Cred că s-o dat jos o dată să facă pișu. A doua seară el dormea, sforăind ușor. Noaptea n-am prea știut ce-i cu el, că fiind mulți în cameră nu prea îți dădeai seama cine merge la budă pe întuneric. A treia dimineață, omul stătea cu spatele la noi, că dormea în pat etajat, exact deasupra mea. În seara aceleiași zile stătea cu fața spre noi, dar aia îi era acoperită de plapumă. Am plecat și a patra dimineață. „Mortăciunea” sforăia delicat…

…Când ne-am întors, nu mai era. Primul lucru a fost să merg să verific tomberoanele. Nu era aruncat în ele. Apoi m-am dus la lenjeriile de pat din spălătorie: nu era nici acolo, dar mi-a fost frică să nu-l fi învelit ăia în cuvertură când au făcut curat. „Mortăciunea” dispăruse. Am făcut ședință de comitet la pub-ul hostelsului și am decis că a plecat de bună voie, fără să fie omorât de nimeni.

Pe lângă „Mortăciune” am avut parte și de alți indivizi. Și individe. Să nu fim misogini, că doar există și misandrie. „Repulsie patologică față de bărbați”, cum ar veni. Adică fete/femei care cred că au coaie și își permit orice față de delicatele ființe masculine. Una a venit și și-a răsfirat trupul și lucrușoarele prin toată camera. Nu plătise, e clar, era englezoaică cu fițe de 20 de ani. Stătea de vorbă cu un „împuțit”, care ocupase patul după ce a dispărut mortăciunea. Când am detectat semne că ceva urma să se întâmple deasupra patului meu… am început să tușesc. După o interpretare gen „TBC”, englezoaica o plecat în singurul pat liber din camera în care mai eram șase bărbați. „Împuțiciunea 1” a rămas deasupra mea. Mă rog, în patul de deasupra mea. Îi puțeau ciorapii de zici că eram la ferma de porci de la Turdaș…

Habar n-am ce națiune era tipul. Știu doar că puțea. Puțea atât de tare că nici nu s-a descălțat când s-a urcat în pat să facă cică… ce-o fi vrut el să facă. Nu o făcut duș. Nu cred că s-o spălat pe mâini. Și erau din țări civilizate… Noi veneam din România.

Pe lângă „Împuțiciunea 1”, am mai avut parte de numărul 2 și 3 și 4… O să revin cu amintirile rămase în urma întâlnirilor cu ei.

Momentan atât. Pun doar o poză de pe vremea când „Mortăciunea” dormea și noi eram la pozat dimineața…

DSC_0006

Posted 2018/11/01 by danieliiancu in Articole, Rapoarte de tură

Raport de tură (30): Raport sloven (5). Plimbare pe lângă Bled   1 comment

DSC_0141

Când am ajuns noi în Bled, GPS-ul a fugit. A dezertat. Sau, mă rog, i-o picat lui ce nu trebuia să-i pice: semnalul! Așa că am tot căutat la străduțe până am nimerit la crâșma de la subsolul hostelsului. Omul care ne-o văzut s-a arătat tare mirat: vorbea în slovenă și nu l-am înțeles, dar părea mirat.

După 45 de minute de discutat în engleză (români contra sloven), el o dat la pace. O zis, bine, daaa, voi sunteți ăia. Aaaaaaa, nu trebuie să vă dau eu bani, că ați dat 5 euro înainte? Wowww…

L-am impresionat pe sloven. Eu aveam alura aia de gigolo răspopit. Raoul era șeful. Țintea sus și țintea tare: că doar plătisem 5 euro avans. Jason făcea pe nevinovatul: el nici usturoi n-a mâncat, nici la buda comună nu s-a dus.

…În cele din urmă l-am biruit pe sloven. Ne-o dat cheile de la cameră. Am luat cheile. Acum să nu vă mint: cheile le-or luat Jason și Raoul. Că noi, bănuiesc că v-ați prins, eram trei. Dar chei aveam două. Ăștia m-or ars. Și Raoul și Jason m-au lipsit de dreptul meu de a intra în cameră. Ambii și-au atârnat cheile la gât. Puteam eu, ființă delicată, să omor vreunul dintre ei ca să le iau cheia de la gât? Nu puteam…

I-am iertat.

Au scăpat și ei și am scăpat și eu. Am mers să vedem lacul Bled pe de lături. Am mers și am tot mers până am ajuns la un loc de întors. Înainte nu mai puteam merge că era întuneric deja. Lui Jason îi era somn. Sau mie… nu mai țin minte… Raoul era în vervă.  Ne-o amenințat că el merge, face și drege. OK, man!!! Fără amenințări. Merem tăți.

Am mers. Jason dormea cu capul pe umărul meu. Eu mă sprijineam cu nasul pe o lebădă ce plutea diafan pe lac. Raoul fotografia. Habar n-am ce. Ulterior mi-a arătat niște poze în ceață și a pretins că sunt făcute acolo…

Fie… cum zice Raoul…

Prima zi la Bled e o eclipsă totală.

 

Posted 2018/10/29 by danieliiancu in Articole, Rapoarte de tură

Raport de tură (29): Raport sloven, 4. Spre Slovenia. Prin Ungaria și Croația   Leave a comment

Până la Margina totul a fost cam în ceață, că era noapte. De acolo până la vamă nu îmi aduc aminte mare lucru, că deși nu dormeam am avut ochii închiși. Gândeam profund. Plus că încă nu îl știam foarte bine pe Jason și aveam oarecari rețineri să mă bag în seamă cu un actor de asemenea calibru.

M-am deșteptat când am ajuns în vamă și Raoul mi-a cerut buletinul. Se crăcăna ușor de ziuă și inițial am avut impresia aia din adolescență, când în sălile de cinema se aprindea lumina ca miliția să verifice buletinele pentru a se ști exact cine chiulește de la ore pentru a viziona filme indiene cu Rajkapoor. Dar Raoul nu avea asemenea intenții, doar că îi trebuia buletinul ca să-l arate la vameșii ăia invidioși că noi mergem în Slovenia iar ei stau să păzească granițele României. Cum n-aveam buletin, i-am dat cartea de identitate. Se pare că totul a fost în regulă, deoarece ne-au lăsat să fugim din țară. După aproximativ 50 de metri am oprit. Ca să pipe Jason două țigări și să cumpere Raoul, în sfârșit, vinietă de Ungaria și Slovenia.

DSC_0007

Apoi am mers prin pusta maghiară ore în șir. Soarele a răsărit, ceața s-a ridicat, căprioarele stăteau indiferente cu fundul la noi, pe marginea autostrăzii. Mă rog, dincolo de gardul de protecție. La un moment dat ne-am oprit din nou să mâncăm. Raoul niște sandvișuri, eu niște zacuscă, Jason niște țigări. Am făcut și niște poze cu telefonul că era tare faină toamna prin parcările din Ungaria. Atât de faină încât eu am propus să trimitem guvernului Dăncilă o propunere de anexare a respectivului teritoriu, urmând să dăm la schimb Cadrilaterul și județele din nordul Dobrogei (Ismail, Cahul și Bolgrad), că oricum nu mai sunt la noi. Iar Dăncilă nu știe istorie și poate naște conflicte și când zâmbește. Cam tâmp, așa.

Am renunțat la ideile expansioniste în momentul când ne-am apropiat de Budapesta. Lucră unii la centura capitalei maghiare de zici că-s români. Mai repede ajungi de la București la Sinaia decât să traversezi M0. Când în sfârșit am scăpat din calvarul budapestan, ne-am îndreptat spre Balaton. Cică e marea Ungariei. N-am văzut pic de țărm din ea, doar indicatoare spre tot felul de localități care încep cu Balaton și se sfârșesc cu terminații imposibil de reținut de mintea unui român aflat în vacanță. Fie ea și activă. Vacanța, nu mintea.

DSC_0039

Bine, după ce am reușit să trecem de Maribor, nu mi-a fost rușine nici cu centura de la Ljubljana. Între timp am prins semnal la telefon și de prin Croația. Ultima parte a drumului a fost năucitoare. Alpii ne-au cam tăiat respirația. Iar când am ajuns la Bled am rămas fără cuvinte: pe lângă faptul că nu știam limba, ne-au mai luat și 5 euro pe o halbă de 400 ml de bere băută pe malul lacului. Suma era să mă facă să cad în depresie…

Va urma.

Posted 2018/10/21 by danieliiancu in Articole, Rapoarte de tură

Raport de tură (28): Raport de tură sloven, 3. Plecarea   1 comment

În deja celebra „vacanță activă” am intrat brusc. Sau mai precis ea a intrat în viața mea exact la ora trei dimineața. Când a sunat spurcăciunea de alarmă de la telefon. Inițial nu am realizat ce mi se întâmplă, mai ales că la nivel național se preconiza un fel de exercițiu pentru situații de urgență catastrofale, gen cutremure.

Înainte să mă dau jos din pat, mi-a trecut prin fața ochilor toată viața. Copilăria mea cu vacanțe în care dormeam până ajungea soarele în crucea zilei. Cu zile de școală în care cursurile  începeau după ora 12 (uneori nu ajungeam nici atunci, că se dădeau desene pe TVR 2 fix cu 10 minute înainte de ora de desen). Adolescența, cu somnul de după masă, ăla de dinainte de a merge la discotecă seara. Studenția cu chiulul de la orele de luni dimineața… și de marți… și de miercuri… și de joi. Vinerea nu aveam ore dimineața!!! Apoi viața mea tihnită și plină de vise frumoase care se prelungeau până spre amiază…

N-am apucat să mă bucur de visele frumoase că blestematul de telefon a început să sune din nou. Nu, nu era alarma. Era Raoul, care verifica dacă m-am trezit. De fapt era convins că dormeam buștean și a sunat numai așa, să mă aducă din raiul viselor în purgatoriul vacanței active. M-am prefăcut vesel și fericit că urma să plecăm. Nu am deschis însă ochii pentru că mai aveam câteva frânturi de vise cu somn prelungit. Dar m-am dat jos din pat și am nimerit cu genunchiul în colțul de sticlă al măsuței pentru cafea pe care țin eu o grămadă de cărți…

…Nu am mai avut nevoie de cafea, pentru că durerea m-a trezit instantaneu. Cum bagajele erau deja făcute, m-am echipat și apoi m-am așezat în fund pe pat să se facă ora de plecare, adică patru dimineața. Raoul a sunat mult mai târziu, când a ajuns în fața blocului, după ce l-a preluat inițial pe Jason, că doar el era vedeta. L-am pupat pe Mihnea în timp ce dormea și m-am rostogolit pe scări având în mână o plasă cu borcane de zacuscă, o cutie cu cârnați și o cutiuță cu telemea. Alături de cana de tablă cu carabă și borcănașul de nes. Zgomotul produs de ciocnirea tuturor acestor lucruri pe o scară de bloc comunist la ora patru și un pic dimineața e demențial. Ar merita înregistrat și folosit pe post de coloană sonoră.

Jos, în fața blocului, a intervenit primul șoc. În loc să o tăiem ca fulgerul spre Slovenia care abia aștepta intrarea noastră în ea, Jason își aprinde tacticos o țigară. Raoul ne-a anunțat sec și indiferent că el s-a lăsat de pipat de două luni, trei zile, șapte ore și nouă minute… Nouă minute și o secundă, nouă minute și două secunde… etc… Pe măsură ce ne spunea de cât timp nu mai fumează el, se apropia tot mai mult de Jason, de parcă voia să-i simtă respirația. Mi s-a părut puțin ciudat, dar mie îmi era somn.

Într-un final, plecăm. Nu mult, ci de pe strada Pricazului până la Mol. Cică să cumpere Raoul vinietă de Ungaria. Vreau să vă spun că de oprit am oprit la Mol, dar în loc de vinietă ăștia doi și-or luat cafea. Dar Jason nu poate bea cafea fără să pipe o țigară. Așa că… ce să fac… vacanță activă… Am așteptat.

Apoi ne-am urcat pe autostradă și duși am fost. Bine, ne-am urcat pe autostradă abia la Margina, că până acolo am mers pe DN 7 câteva ceasuri bune. Dar Slovenia era din ce în ce mai aproape. Urma să intrăm în ea.

DSC_0010a

Va urma.

Posted 2018/10/19 by danieliiancu in Articole, Rapoarte de tură

Raport de tură (27): Raport de tură sloven, 2. Pregătirea   Leave a comment

Nimic de zis, totul a fost organizat impecabil de către Raoul. Asta din cauza faptului că a vrut inițial să plece singur, deci nu se mai aștepta să care încă doi hăndrălăi după el. Iar când faci un lucru pentru tine, îl faci cum trebuie.

Greșeala organizatorului a intervenit în momentul în care a început să dea telefoane. Să se laude că el pleacă în Slovenia. Instantaneu, cei pe care i-a sunat au devenit interesați de event și au cerut, conform dreptului de veto, să meargă și ei. Până aici am vorbit de Jason-Adrian. Apoi Raoul a format din neatenție numărul meu. Șocat de ceea ce a făcut, n-a mai avut replică și mi-a spus direct adevărul: că merge în Slovenia. Taman atunci l-a apucat un puseu de generozitate și m-a întrebat dacă nu cumva aș avea de gând să bântui drumurile de prin respectiva țară. Bineînțeles că nu se aștepta să zic da. Prin urmare am zis.

DSC_0023.JPG

Cinci minute nu l-am mai auzit la telefon. Bănuiesc că îi ieșise cafeaua pe nas. Apoi, vag, a spus ceva de plecare pe data de 11 octombrie, dimineața. Eu, bugetar fiind, nu-mi permit să pierd timpul la discuții pe rețele de socializare, că doar nu pentru asta mă plătește statul, așa că mi-am văzut de treaba mea și am muncit de mai să-mi iasă ochii din cap. Noroc că aveam ochelarii puși, că altfel îmi dezlipeam corneea de pe monitor…

Spre seară, iar mă sună Raoul. Că cică plecăm la ora 4 dimineața, asta fiind doar o atenționare că trebuie să mă trezesc la 3. „No problem, man!”, i-am răspuns într-o engleză aproximativă, ce aducea mult cu spaniola vorbită prin Brazilia. Vorbeam din instinct, că nu am realizat ce mă așteaptă. Urma să aflu. Omul, sper că de bună credință, îmi mai spune o dată că va fi un fel de „vacanță activă”. „No problem, man!”, am răspuns eu fără să fiu atent la finețurile discuției. Aceste finețuri însă aveau să-mi iasă ulterior pe nas, eu nefiind obișnuit cu termenii de „vacanță activă”. În visele mele, asta consta în dat jos din pat pe la 10, lălăit prin cameră, plecat la tură foto de maximum 45 de minute și revenit pentru masă, bere și somn.

…Să nu fiți proști ca mine. Documentați-vă înainte ce înseamnă „vacanță activă”!!! Mai ales dacă pe organizator îl cheamă Raoul. Dacă respectivul pomenește și de un anume Jason Statham, poreclit Adrian, refuzați, pentru că individul îi ține partea. Adică e un fel de somnambul, care bântuie noaptea pe străzile cătunelor, satelor, orașelor și (posibil să existe), municipiilor din Slovenia.

Dar vă spun eu mai multe data viitoare. Ne vedem și ne citim!

Posted 2018/10/18 by danieliiancu in Articole, Rapoarte de tură