Daaa! Mai nainte îmi bătu la uşă un nene care-mi aduse un premiu. Ăla de-l câştigai când v-am povestit cum m-am apucat eu de fotbal în faţa blocului… în Viaţă de blogăr (10): Ca mingea-n zamă!… unde era vorba despre o campanie UEFA Champions League Trophy Tour presented by UniCredit in Romania… şi m-or anunţat că-s unu’ dintre cei zece câştigători ai locului doi!!! Nu-i bai, e bine şi aşa. Mai ales că mingiuţa face toţi banii…ăăăă… tot timpul pe care l-am alocat unei asemenea amintiri. Să vedeţi de-acum ce-mi trage îngeru’ cu mingea-n farfurie!

No, zilele astea am intrat şi eu în posesia unui premiu pentru că – nu-i aşa? – Şi eu am fost cutode!… Adică premiul din fotografii, nişte super albume, de care îs super încântat. Plus două agende care duc până hăăăăt, departe, în 2014. Plus un CD. Toate de la Fundaţia Centrul Național pentru Dezvoltare Durabila (CNDD), care a realizat proiectul InfoNatura 2000 finanțat de Uniunea Europeană, din Programul Operational Sectorial de Mediu (POS-Mediu). Bine, nu-i neapărat meritul lor că mi-au dat premiul. E meritul meu. Că am participat la campania Bloggerii susţin Biodiversitatea, unde m-am plâns că Şi eu am fost custode!…

M-o trăznit! Cică am câştigat. Acum toată lumea se roagă să nu pic cu ei în echipă. Că o să fiu singurul participant la triathlon care înoată cu vestă de salvare, colac de copii la brâu şi colăcele la mâini şi picioare. Şi doar le-am spus că acum m-am apucat de înotat când am scris M-am apucat să învăţ să înot. Faptul că voiam să particip nu însemna că trebuie să şi câştig. Deja curg apele ca mine ca şi cum aş fi în lacul Siutghiol…

Vă mulsumesc la toţi, da’ sel mai frumos cadou l-am primit de dimineaţă de la îngeru’ meu când o vint de m-o pupat şi mi-o zis: „La mulsi ani, Tati meu!”…

Nu vă gândiţi la prostii…

Adevărul: „Traian Băsescu va fi în culmea fericirii! EBA anunţă pe Twitter un nou mambru al familiei”

Realitatea: „Surpriză, EBA anunţă un nou membru în familie. Traian Băsescu nu va fi prea fericit”

Unde-i adevărul şi care-i realitatea? La cum se simte Traian Băsescu mă refer…

Poate nu vă vine să credeţi, dar cică aşa ceva chiar există şi anul ăsta au ajuns la cea de-a treia ediţie.  Am primit de la Florin (drumliber.ro) un mail în care sunt detalii despre organizare, locaţie, perioadă, participanţi, probleme de discutat şi altele. Cică se întâlnesc pe 27-29 iulie, într-un camping din Sovata. Despre ceea ce au de gând să facă au scris într-o „motivaţie”: „În primul rând, oferim mai departe șansa ca cei mai puțin experimentați să învețe de la câțiva dintre noi care călătorim mult. În al doilea rând, vrem să arătăm că a călători înseamnă deschidere și nu depinde de buget. Poți călători cu bani mulți, dar la fel de bine poți călători cu bani puțini. Este o alegere pe care o faci și credem cu tărie că experiențele trăite la drum, oamenii cunoscuți în drumețiile și călătoriile făcute îți oferă o altă viziune asupra vieții tale, asupra lumii. Lumea este mult mai mare decât crezi, dar în același timp este și mică. Uite, eu de exemplu m-am întâlnit (pur întâmplător) în Madrid cu o colegă de la competiția inginerească la care am fost cu 2 luni înainte, în celălalt capăt de Europa, în Tallinn (Estonia). Vrem să atingem și alte puncte:  Levente ne va povesti despre ultimele lui experințe lungi prin Europa, iar un clujean (surpriză) ne va zice cum a fost în călătoria lui prin Rusia, Mongolia și alte țări!„

Dacă vreţi să citiţi mai multe intraţi pe articolul postat de Florin chiar aici…

Io mă chinui să-mi amintesc cum am ajuns cu autostopul până-n vârfu’ Retezatului, la Cabana Buta…

Mai zilele trecute, adică pe 31 octombrie, la Casa de Cultură din Orăştie a avut loc o manifestare urmată de-un bufet sudez. Ambele acţiuni, una mai apreciată decât cealaltă, au avut ca punct de plecare faptul că, în urmă cu 15 ani, mai precis prin „Noiembrie 1996” (după cum scrie pe prima pagină a primului număr), a apărut „Palia Expres”. Acum, ca să mă laud, am primit şi eu o diplomă şi-o plachetă aniversară, alături de alţi colaboratori şi oameni de bine, cel mai mândru’ de lucrurile astea fiind Mihnea („Uite se-o plimit Tatiiii!), mulţumirile trebuind exprimate şi pe această cale. Mai jos reproduc ce mi-a debitat mintea pentru numărul omagial apărut cu această ocazie…

PALIA EXPRES! În rest e lipsă de cuvinte!

Apărut în Palia Expres, anul XVI, nr. 40 (606), 27 octombrie – 2 noiembrie 2011, p. 4.

Ce a însemnat Palia Expres pentru mine? Grea întrebare, şi mai greu răspuns! Pe vremea când încercam să-mi găsesc un drum (publicistic) în viaţă, la răscruce fiind, m-am trezit în braţe cu 4 (6?) pagini tipărite pe hârtie faină, nu din cea ordinară, de ziar. Era o hârtie albă, pe care parcă puteai să-ţi aşterni gândurile fără să te murdăreşti. Şi-n plus avea un titlu care te făcea mândru chiar făr’ să ai motiv. „Palia Expres”! Acest expres din coadă mi s-a părut atunci un pic exagerat, dar am ajuns cu timpul să-l îndrăgesc. Poate unde am publicat şi eu sub ista nume! Ei, na! Cârcotaşi sunt mulţi, dar puţini sunt cei ce i-au dat viaţă! Nu mi-e ruşine de ce-am scris. Cu atât mai mult nu mi-e ruşine de ce-am scris în Palia Expres! Ştiu doar că acasă nu aveam căldură, căci municipalitatea se îngrijise să ne debranşeze pe toţi. În termeni politicianişti se cheamă rentabilitate. În termeni umani a însemnat mizerie, frig, teamă, oboseală, plânset pe întuneric, certuri şi gunoi. Singura zi luminoasă din iarnile acelor ani a fost joia fiecărei săptămâni când apărea Palia Expres. Fugeam până la „Greu’”, la „Poştă” sau la oricare  alt punct de vândut ziare. De fapt greşesc. Palia Expres nu se vindea! Se cumpăra! Citeam rânduri scrise de Vasiu, de Haţegan, de Ciuflea, şi de … atâţia alţii. Îmi cer scuze că nu-i mai pomenesc. Unii mai scriu, alţii-s certaţi! Cu lumea, cu redacţia. Poate cu viaţa! Poate şi cu mine!

Dar i-am apreciat pe toţi. Poate-s tâmpit, dar atunci am auzit de-un Blaga, de-un Munteanu, de-un consiliu local… Citeam poveşti şi epigrame de Bălan şi Olinovici şi-mi doream să pot să scriu şi eu ca ei. Da-mi îngheţau mîinile pe creion în timp ce încercam să dau o viaţă rimei. Aşa că o lăsam baltă. Ca şi acum, şi pe atunci exista o Poştă a Redacţiei. Dură. Foarte dură. Căci într-o noapte mai călduroasă m-am încumetat şi eu să scriu. Şi-am scris. Nici nu mai ştiu dacă de mână sau la maşină! Că nu erau calculatoare, cel puţin la noi în casă. Oricum am pus plicul la Poştă. Mai ţineţi minte ce însemna LOCO? Nu nebun, cum s-ar crede, ci „în localitate”! Adică gratis! Săptămâna următoare am fugit să iau ziaru’! Nimic. A doua săptămână, la poşta redacţiei, redactorul şef mă apostrofa că nu mi-am scris datele de contact, iar aşa ceva, chiar dacă să presupunem că ar fi un articol bun, nu se publică! Nici nu m-ai ţin minte de ce mi-a fost mai ruşine! Că nu mi-am scris adresa sau că numele mi-a fost pomenit în ditamai ziarul. A doua zi m-am prezentat la redacţie. Cu gâtul uscat, cu palmele umede! Urma să-l întâlnesc pe Redactorul-Şef! Pe Marcel îl mai ştiam eu din liceu, dar tot un fel de zbir îmi apărea! Că era din an mai mare. Când l-am văzut însă pe domnu’ Vasiu am rămas stupefiat. Era un om normal, chiar dacă sub media obişnuită de înălţime! Vorba ardeleanului: „Aşa ceva nu se esistă!”. Cred că am reuşit să zic ceva. Nu mai ştiu ce! Cert e că l-am convins pe Domnul Vasiu să-mi publice un aşa-zis reportaj. După cum v-am spus deja, nu mi-e ruşine de ce-am scris. Deşi, judecând după supratitlu, „Călătorii sentimentale” sună cam siropos. Doar sună, căci toţi suntem sentimentali într-un moment sau altul. Când am văzut rândurile scrise de mine în ziar am sărit în sus de bucurie. Tulaiiii! Eram şi io în rându’ lumii! Au urmat apoi alte articole. Şi epigrame! Şi ştiri! Şi mai te miri ce!

Apoi, după cum se întâmplă de obicei, viaţa îţi joacă feste. Un anunţ, un concurs, o recomandare. Cine să o scrie altul decât domnu’ Vasiu? Când am văzut rândurile scrise la maşină, am crezut în prima fază că nu-i vorba de mine. Apoi mi-am zărit numele printre rânduri. Şi-am ajuns să cred cu toată fiinţa că Palia Expres poate însemna ceva în viaţa oamenilor. Şi de atunci scriu (şi) pentru Palia Expres. E o mândrie şi o datorie. Trebuie să facem ceea ce credem cu îndârjire că este bine. Şi eu o voi face până la capăt, chiar dacă o fac cu sincope, cu salturi, cu inegalităţi estetice, cu lipsă de har sau de tact. Îmi cer scuze faţă de toţi şi, mai ales, faţă de Palia Expres. Pentru că eventualele prostii pe care eu le scriu se constituie şi în pete pe obrazul publicaţiei. Şi al cititorilor care mă acceptă şi mă citesc. Care ne acceptă şi ne citesc! Care acceptă!

Nu mai ştiu ce să spun! Oricum vorbele sunt prea multe. Domnul Vasiu mi-a zis să scriu ceva şi de viitor. Nu pot! Urările să le facă alţii. Eu consider că, pe măsura puterilor mele, am pus umărul meu slab la consolidarea trecutului. Cât despre viitor numai de bine!