Viaţă de blogăr (2): Şi eu am fost custode!   8 comments

Da, da! Repet: şi eu am fost custode! Poate n-o să vă vină să credeţi asemenea minunăţie dar realitatea întrece – în cazul meu, desigur -, imaginaţia. Bine, n-am fost custode singur ci însoţit de câţiva prieteni şi nuuu, n-am fost custode de muzeu, cum s-ar putea bănui, ci de rezervaţie naturală. Eiiii? Ce spuneţi? Aşa-i că v-am impresionat?

Cum am ajuns io custode, asta e altă poveste. În ruptul capului n-am vrut. Da’ or vrut alţii. Şi nu s-or lăsat până nu m-or uns şi pe mine custode-şef. Apoi s-or spălat pe mâini de la atâta unsoare cât or folosit să mă ungă. Că doar ei aveau pe cine da vina dacă ceva merea prost. Şi, slavă Domnului, cum să nu poată lucrurile să meargă prost? Aşa că or mers din plin.

E-heee, dragii moşului! Era pe vremea când io eram tânăr şi pe când încă natura nu exista. De Natura 2000 zic că nu exista, nu de natură aşa, în general. Aia exista, normal, şi era organizată în tot felul de rezervaţii naturale, nu în situri cum e acum. No, şi cum cineva trebuia să aibă un cap în care să se spargă toate oalele prietenii şi-or zis că al meu ar fi numa bun. Zis şi făcut, ei. Resemnat şi cu cucuie, eu. Da’, no! Trebuia s-o facă cineva şi pe asta, mai bine – mai rău. Că era păcat de biata rezervaţie să se facă de minune între rezervaţiile ţării că numa ea să rămână fără custode. Râdeau parcurile naturale, naţionale şi rezervaţia biosferei de ea ca de o cenuşereasă nechemată la bal.

Deci eu – supravegheat de custozii de rând, fireşte -, am decis să o scap de ruşine şi să accept ungerea. Că no, doar avea şi ea cu ce se lăuda. Era o rezervaţie ca toate rezervaţiile. Adică de tip mixt. Avea şi stânci, şi apă, şi pădure, şi animăluţe, şi floricele. Printre floricele se putea mândri cu laleaua pestriţă, o specie endemică numită de tipii super-deştepţi (din biologie, nu din energie) Fritillaria meleagris. No. Asta cică era protejată de lege, era un fel de ditamai monument al naturii. Adevăr grăiesc.  Chiar era protejată de lege cam 11 luni şi jumătate pe an. Nimeni nu se atingea de ea în timpul ăsta. Că ştiţi şi voi, legea e ca un pietroi de dură, dar e lege. Însă două săptămâni pe an… parcă legea ori intra în vacanţă, ori se făcea ca o gelatină… şi era jale… găseai exemplare din săracu’ monument pe toate tarabele din pieţele din împrejurimi. Unele smulse cu tot cu rădăcini. Surprinzător era faptul că ălea două săptămâni se suprapuneau până la perfecţiune cu perioada de înflorire a respectivelor buruieni. Bineînţeles că vinovatul era custodele-şef, adică io, că n-am stat paznic la lalele pe stânci, în timp ce ăia de făceau scandal şi plângeau de mila naturii le cumpărau gata culese din pieţe, să le facă cadou la gagici.

Lalele pestrite

Aşa că m-am nervat şi, împreună cu colegii care mă supravegheau dacă fac totul cum trebuie, am lipit afişe pe stâlpii din satele din jurul rezervaţiei. Un toner, trei topuri de hârtie şi cinci scociuri am consumat. Pe afiş scria ceva de genul să nu mai rupă toţi bulangii buruienile că primesc amendă de la poliţie. Conform nu mai ştiu cărui articol, din nu mai ştiu ce lege. Vaiiii… În urma unui asemenea demers am văzut oameni tăvălindu-se pe jos de atâta râs. Râdeau şi poliţiştii de li se umfla burtica sub cămeşoaie şi dădeau cu caşcheta pe macadam. La un moment dat am vrut să schimb articolul de lege cu un blestem de impotenţă da’ o trecut perioada (de înflorire, nu de impotenţă) şi am renunţat, că poate luam şi bătaie.

Aşaaa… pe lângă floricele, rezervaţia de custodia căreia mă ocupam mai avea şi animăluţe. Nu prea multe, da’ cornute. La propriu. Adică vipere cu corn. Vipera ammodytes. Băăiiiii, cică până şi ăstea erau protejate de lege, da’ nu cred să fi avut nevoie. Cinci ani cât am fost custode n-am văzut pe unu’ să le rupă coarnele sau să le vândă prin piaţă. Nuuu! Din contră, când dădea vreun iubitor de natură cu ochii de bietul şerpişor, când se apuca de urlat ca din gură de piton şi o lua la fugă ca din faţa te miri cărei pantere. Acum hai să fim sinceri. Oamenii ăştia chiar exagerau. Cine s-a uitat vreodată în gură la vreo viperă ştie că are nişte buzişoare micuţe-micuţe, şi că n-are cum să înghită ditamai purtătorul de şlapi numărul 43. Mă rog. Deci pe linie de târâtoare n-am avut probleme.

Vipera

…În schimb mi s-or albit nu mai ştiu câte fire de păr de pe burtă din cauza plutitoarelor. Bine, ăstea nu-s specii protejate de lege dar îs iubite de săteni. Ce zic io săteni! De ţărani. Care, după ce abuzează de ele şi le golesc, le aruncă pe gârlă. Peturi, conserve de tablă, cutii de aceaşi tablă, sticle minione sau grăsulii din sticlă îşi găseau obştescul terminal în apa care traversa rezervaţia naturală de tip mixt. Normal, or fi ele necuvântătoare şi aclasabile din punct de vedere organic, dar iubitoare de frumos îs. Am dovezi. Băi fraţilor!, toate se opreau în chei, în rezervaţie, să se uite la frumuseţea din jur. Şi acolo rămâneau. Aşa că io cu custozii de mă supravegheau trebuia să le adunăm de prin te miri ce cotloane, să le băgăm în plase, pungi sau saci şi să le cărăm în cârcă până hăăăăt, la mama supărării. Zeci de drumuri am făcut astfel!

Apoi, tot ca custode am avut de înfruntat vijelii. Nu de ălea cu tunete şi fulgere, ci din acelea majore, cu înjurături. Ioiiiii! Voi ştiţi cum e să vă certaţi cu proştii? Da’ proşti, nu făcături minore care-ţi zic una şi se duc că li s-o gătat vocabularu’… Băiiii, am găsit unu’… io căram saci plini cu  plutitoare în spate, adunate de prin rezervaţie, şi colegii mă încurajau şi-mi făceau poze… iar el urca zâmbind… cu maşina… un jipan ordinar… pe firul apei… călca totul în picioarele roţilor în timp ce rânjea la mine… am aruncat gunoaiele şi am dat să-i fac şi io poză. Masculu’ s-o panicat!. Femela de-i era la dreapta şi-o ascuns făţăul. Wow… şi apoi mi-am auzit ce-nseamnă să fi custode! Neamurile de primă gradaţie s-ar simţi ofensate. Ideea era că io, ca custode, ajungeam fix până la schimbătorul lui de viteze. Că toţi care eram acolo o să facem puşcărie că i-am făcut lui, neasemuitului, superdodatului, neînfricatului o poză în timp ce era cu amanta pe fir. Pe firul apei, zic. De fapt prin mijlocul firului apei. Că o să-mi văd io lungul nasului. Că el lucră la judecătorie. Praful şi pulberea urma să se aleagă de mine, de aparatul meu foto şi de plutitoarele ce le căram în spate. Chiar urma omu’ să se dea jos din jip şi să-mi altoiască vreo două. Dar… custozii care mă supravegheau nu m-au lăsat de izbelişte. Aşa că gagiul o întors mastodontul dintre peşti şi o plecat suduind şi ameninţând. O vreme, vreo 30 de minute am cam avut un pic de morcov. Apoi am ajuns acasă. Am scris în presă. Am fost sunat de… şi am dat detalii la… poliţie. Perfect totul. În sensul că omul chiar lucra la judecătorie. Ca şofer! Deci nu s-a mai făcut tam-tam…

Într-un final a venit şi despărţirea. Cam brusc, e drept, dar a venit. Nu că am fi vrut noi, adică io şi rezervaţia. Dar aşa a vrut statul. Căci a lăsat-o să-şi facă de cap iar acum, după ce vechea rezervaţie s-a înhăitat cu încă două-trei ca ea, formează ditamai situl Natura 2000. După cinci ani frumoşi şi năbădăioşi, statul, prin instanţele sale a decis s-o ia altul. M-am supus, fericit. Şi mândru în acelaşi timp că i-am fost o vreme custode!

Anunțuri

Posted 2013/07/18 by danieliiancu in Articole, Viaţă de blogăr

8 responses to “Viaţă de blogăr (2): Şi eu am fost custode!

Subscribe to comments with RSS.

  1. Tot imi e super frica de serpi 😦

  2. teribil de amuzant modul tau de-a povesti! trist ca mereu se adevereste ca practica bate teroria si ca, indiferent cat de frumos vorbim despre protejarea mediului, nu reusim niciodata sa punem in aplicare vorbele astea frumoase ;(

    • mda, suntem tare buni când e să vorbim de ce frumos e în natură… dar eu foarte rar am văzut natură fără gunoiae şi proşti… aaaa, şi muţumesc pt. apreciere… 🙂

  3. Pingback: Castigatori campanie "Blogerii sustin Biodiversitatea"

  4. felicitari pt. premiu, ai fost favoritul meu 😉

  5. Pingback: Ce-am primit eu că am fost custode! | Daniel I. Iancu's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: