Viaţă de blogăr (5): M-am apucat să învăţ să înot!   7 comments

Triathlonistul din mine tremură de nerăbdare să iasă cât mai curând afară. Adică să se manifeste în văzul lumii. Mai ales după ce-am citit că nici-nu-mai-ştiu câţi bloggeri vor participa la Triathlon Challange Mamaia 2013. Wowww! Ce n-aş da să fiu printre ei! Să fiu alesul. Mă rog, unul dintre aleşi. Dar… sper să nu păţesc ca în şcoala generală sau în liceu când se făceau echipele de fotbal la orele de sport şi nu mă alegea nimeni, decât atunci când nu mai aveau ce alege. Şi doar şi eu eram fotbalist ca şi ei. Sau poate că lăsau la urmă ce-i mai bun. Oricum, într-un final, la aceste alegeri mă băgau şi pe mine-n joc. Pe post de portar, deşi eu aş fi vrut atacant. Dar ei îmi demostrau cu argumente că o echipă nu poate fi compusă numai din vârfuri de atac. Cineva trebuia să stea în poarta proprie în timp ce toţi ceilalţi jucau la poarta adversă. Mă rog: când înscriam noi era meritul atacanţilor în toată omogenitatea lor, iar când primeam gol era numai vina mea. Uneori posibil să fi fost aşa deoarece la cornere mai meream şi eu în atac…

Dar nu despre asta voiam să vă zic. Ci despre concursul de triathlon de la Mamaia. De aceea am decis să mă pregătesc. Adică să-mi reiau pregătirea de înotător pe care am mai început-o eu de câteva ori la viaţa mea. Inclusiv la facultate când, în loc de fotbal, că tot nu mă băga nimeni în vreo echipă, am ales să fac la orele de sport înot. Din nefericire, pregătirea mea nu s-a definitivat aşa că dacă nu simt pământul sub picioare sau bara de sprijin de pe marginea bazinului la îndemână, mă ia cu călduri şi transpir în apă. Deci alaltăseară am adormit cu gândul că trebuie să merg la ştrand…

…M-a trezit telefonul pe la 10 jumate şi vocea îngerului, care dormise la Dica-sa, m-o atenţionat:

– Tatiiii meu, să vi să mă iei să merem la strand, că afară-i o căldură de mori!

N-am priceput din prima ce vrea să zică. Apoi mi-am amintit că şi io aveam de gând să fac acelaşi lucru şi i-am răspuns entuziast:

– Îhî…

Mă rog, ideea e că pe la ora unu m-am prezentat la bună-sa să-l iau. Pe el, rucsăcelul în care avea de toate plus o saltea de plajă, din aia care se rulează-n pliuri, ca un evantai. Am luat-o pe jos spre ştrand, că nu era departe. Aşa am crezut eu iniţial. Dar când e miezul fierbinte al unei zilei caniculare mai lung îţi pare drumul. Eu n-aveam nimic pe cap. Mihnea avea o şepcuţă. Degeaba, că tot i s-or înmuiat picioruşele, aşa că o început să se linguşească să-l iau în cârcă. Decât să mă tot tragă de bermude, l-am luat, ce era să fac? Că arta de a învăţa înotul cere şi sacrificii.

Într-un final am ajuns şi-am intrat. Puhoi de lume. Găsim şi noi un petec de iarbă liber cât mai aproape de bazinul pentru copii şi de groapa de nisip şi ne despuiem. Mihnea aproape de tot, până o rămas într-un slipuleţ albastru cu steluţe, eu numai de tricou. Aşa că am rămas în bermude. Motivul e unul extrem de pragmatic: nu apucasem să-mi cumpăr şi eu slip mai acătării. Era bine şi aşa că doar voiam să învăţ să înot nu să fac parada modei pe marginea bazinului. Apropo de marginea bazinului, când am luat-o şi noi spre apă pe marginea aia era o tanti care făcea topless, în timp ce se juca cu pistoale de apă cu băieţelul şi cu soţul. Proprietate personală, bănuiesc şi sper. Îngeru’ se uită… se mai uită o dată… şi-mi zice:

– Taaatiiii, ui la tanti aia că-i în sâsele goale!!!

Normal că l-a auzit tot ştrandul, că Mihnea vorbeşte tare. Dar eu m-am făcut că n-aud, mai ales că nenea cu pistol cu apă se încruntase. Şi-mi era şi jenă să mă uit direct la tanti şi să-i spun îngerului că da, aşa e, tanti e în ţâţele goale. Deşi observasem chestiunea înaintea lui… L-am luat de-o mânuţă şi mai mult pe sus l-am dus un pic mai departe, exact la locul unde sunt treptele de te coboară treptat în apă. Aveam şi aparatul cu mine să-i fac nişte poze cum se bălăceşte. La Mihnea, nu la tanti cu ţâţele goale. Îngerul şi-o tras colacul peste mijloc şi, tot ţinându-mă de mână, a intrat în bazin. A fost pentru prima dată în cei 4 ani şi 8 luni de când se ştie când a intrat într-un ştrand. Nebunieeee! Nu ştia ce să mai facă: fugea prin apă, dădea din mânuţe, din picioruşe, se băga cu capul sub apă, stropea în toate părţile, striga la mine să mă uit la el, chiuia… până la un moment dat! Când numai ce l-am văzut că-şi dă căpicul pe spate şi… trage un strănut din ăla sănătos. N-am apucat să-i zic „sănătate şi noroc” că din năsuc începuseră să-i atârne musii. Am lăsat pozatul şi am început să alerg prin apă spre el, să nu cumva să umple bazinul de musi. Am ajuns fix după al doilea strănut. Cât să am timp să-i prind năsucul în palmă. Aşa că o mai strănutat de trei ori dar nu în bazin. Deci: cu o mână ţineam nasul îngerului şi cu una eram deasupra capului ţinând aparatul să nu se ude. Mihnea, de atâta strănutat, nu prea mai vedea pe unde merge. I-am zis să mă apuce de bermude. M-o apucat. Numai că la prima treaptă îngeru s-o împiedecat. De spaimă o tras cu nădejde de pantalonii mei. Care nu erau legaţi bine peste burtă şi au plecat spre genunchi. Norocul meu a fost că aveam şi-o pereche de boxeri pe dedesubt. Cu riscul de-a uda aparatul mi-am ridicat nădragii din vine. Apoi l-am pus pe Mihnea în nisipul pe care puteai face cafea şi prăjii ouă şi am mers la salteaua noastră. să aduc şerveţele şi prosop.

Şerveţele de năsuc am găsit. Prosop, nicăieri. Că uitase bună-sa să ni-l pună. Aşa că am folosit tricoul meu. Lucrurile au continuat un timp în acelaşi ritm. Adică intrare în apă, bălăcit şi ieşit afară în nisip. După fiecare nisipeală îngerul trebuia curăţat, să nu mute cumva toată groapa de nisip în bazin şi invers. Deja teama dispăruse. Însă apăruse altceva. Pe lângă prima tanti de care v-am zis, la un moment dat şi-au mai facut apariţia încă două. Chiar lângă noi. Toată lumea avea privirile îndreptate într-o singură direcţie. Am renunţat să-i mai fac poze la Mihnea că se putea interpreta. Aşa că m-am aşezat pe marginea bazinului şi priveam la înger. Care sărea de pe trepte în apă. La început de pe prima. Apoi de pe a doua. Curajul l-a acaparat şi a încercat la un moment dat şi de pe a treia. Prea mult! Aşa că s-o trezit brusc la fundul bazinului pe unde dădea disperat din mânuţe şi din picioruşe. Am sărit şi eu după el şi l-am prins de mânuţă. Am dat să ieşim din bazin. Cu atenţie să nu se împiedece îngerul de trepte. Io n-aveam treabă. Adică n-am avut. Că la un moment dat… când să urc de tot pe margine… văd în faţa ochilor taman două perechi de sâni dezgoliţi. Habar n-am când dracu or avut timp ăştia de la ştrand să construiască încă o treaptă. Pe care n-am văzut-o, deşi aveam ochii larg deschişi. M-am împiedecat şi am căzut taman în cot în şanţul ăla de pe lângă bazin, în care să te clăteşti pe picioare înaintre de a intra în apă.

– Tati meu, te-ai lovit?

Bărbat fiind, i-am zis îngerului că nuuuuuu, deloc… Ne-am dus şi ne-am băgat un pic la duşuri, să-mi mai treacă durerea din cot.

Cum stăteam noi acolo şi ne pregăteam de plecare, eu eram cam trist. O tură de bazin mare nu apucasem să fac. Că nu avusesem cu cine lăsa îngerul. Când eram mai abătut o apărut o vecină de la bloc care s-o pus la vorbă cu Mihnea. Am rugat-o să steie un pic cu el, până mă bălăcesc şi eu o dată. O fost de acord şi îngerul mi-a promis că nu face prostii până mă întorc. M-am îndreptat, cam temător, spre prima mea întâlnire cu apa din acest an. Cu apa de la ştrand, să nu înţelegeţi greşit. Sper să mai urmeze şi altele… Acolo, la bazinul mare, ghinion. Plin de gagici care stăteau la şuete pe scara de coboară lent în apă. Dau să merg spre trambulină… acolo puhoi de gigoloi care săreau la impresionat gagicile. În tot felul de stiluri, care mai de care mai alambicate. Amărât m-am dus pe marginea opusă şi-am vrut să mă bag lejer în apă. Apoi am zis să sar „bombă”. Mi-am luat elan… în timpul elanului mi-a venit ideea să sar „cap”… şi fix în momentul săriturii am combinat cele două tipuri de sărituri şi am sărit „burtă”. A fost o „burtă” perfectă. Nici nu avea cum să fie altfel la câte aplauze şi chiuituri am primit.

…Până acasă îngerul m-o întrebat de trei ori de ce-s aşa roşu pe burtă. I-am zis că de la soare. Era un pic de adevăr în minciuna mea, că şi soarele mă arsese, dar pe spate. Iar roşeaţa din cot era de la ciment. Să ştiţi însă că toate astea nu m-au demoralizat deloc. Tot vreau şi sper să pot participa la Triathlon Challenge Mamaia 2013!

Anunțuri

Posted 2013/08/04 by danieliiancu in Articole, Viaţă de blogăr

7 responses to “Viaţă de blogăr (5): M-am apucat să învăţ să înot!

Subscribe to comments with RSS.

  1. Cred ca ar trebui sa mergi zilnic la bazin 🙂

  2. Pingback: Câştigători campanie “Haideti la Triathlon Challenge Mamaia!” | Daniel I. Iancu's Blog

  3. Sa incepi antrenamentele serios. Te asteapta 750m de inot. Intr-o saptamana veti afla componenta echipelor.
    Felicitari, greul abia acum incepe! 😉

  4. Pingback: Castigatori campanie "Haideti la Triathlon Challenge Mamaia!"

  5. Salutare şi felicitări pentru selecţia la triatlon ! Foarte faină aventura la ştrand ! Te invidiez ! Faci parte din echipa pe care am hotărât să o susţin la această competiţie ! Mult succes şi ne mai auzim !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: