Archive for the ‘Note de lectură’ Category

Note de lectură (4)   Leave a comment

Dumnezeu și cu Satana. În trecere prin Orăștie

Apărut în Palia Expres, an. XXV, nr. 39 (1037), 10-16 decembrie 2020, p. 8.

Pentru cei familiarizați cu stand-upul românesc, ori pentru ascultătorii fideli de posturi de radio, numele lui Andrei Ciobanu și Ionuț Rusu nu pot să nu le sară-n ochi. Cum mi-au sărit mie, spre exemplu, într-o librărie. Căutam ceva lecturi apărute sub egida Academiei Române și / sau a Uniunii Scriitorilor din România, pentru a mă pune la curent cu ideile culturale la modă, când ce văd? O carte intitulată Dumenzeu vs. Satana. Vacanță în România și semnată de Andrei Ciobanu (în rolul lui Dumnezeu) și Ionuț Rusu (pe post de Satană). Carte apărută la Editura Litera din București în Anul Domnului 2020.

Am luat volumul fără să mă mai uit la preț, dar o fost scumpă a Dracului. Am mers acasă și m-am descălțat, apoi m-am pus pe citit. Bine, m-am și spălat pe mâini înainte, nu neapărat cu apă sfințită, dar cu săpun cu clăbuci. Și am citit… Și am citit… Și am citit…

Că să vă faceți o idee, la început este vorba despre faptul că Doamne-Doamne a decis să renoveze Raiul. Renovarea a durat mai mult decât Facerea Lumii, iar „cântecul bormașinilor” a răsunat mai ceva ca glasul heruvimilor. Apoi se pomenește despre Poarta Raiului și despre cea a Iadului. Când se referă la RAI (Regia Atotștiutoare a Infinitului), autorii specifică foarte clar că Sfântul Petru, care „era foarte dedicat meseriei de portar” (p. 13), poartă uniformă neagră cu sigla BGS (adică acronimul de la Brigada Gardienilor Supremi) și le refuză intrarea pe motiv că atunci când au murit și-au uitat buletinul acasă, prin urmare o să ajungă în IAD. Am uitat de la ce provine acronimul, ori or fi uitat autorii să menționeze. Oricum, cică Eva era secretara lui Aghiuță și-i ducea cafeaua. Nu intru în amănunte.

Ideea e că Dumnezeu și Satana decid să plece în vacanță taman în România, prin stațiuni precum Mamaia sau Poiana Brașov, pentru că în Dubai erau „prea puține fițe”, iar în Amsterdam „prea puține droguri” (p. 41). De aici încolo cei doi nu mai pot stăpâni situația. Căci „plaja din Mamaia e mai plină de oameni decât politica românească de corupți” (p. 46). Parascheva, Ilie și Lazăr apar și ei în peisaj, alături de un puștan de 15 ani, pe nume Răducu.

Cartea e amuzantă pentru cei cu simțul umorului. Pentru habotnici este pur și simplu o blasfemie. Cică nici „șeful cel mare” nu poate închiria un apartament în Cluj, la cât costă chiria! Dar în drum spre Iași, Satana cere două sticle de apă plată. Vânzătorul îi cere și lui 20 de lei pe ele. Revolta necuratului e de bun simț: „Atâta costă apa caldă pe o lună în Călan, județul Hunedoara” (p. 157).

Dar în încheiere, trebuie să concluzionăm. Se pare că ei au trecut și prin municipiul Orăștie, deoarece pe copertele 1 și 4 se află Muzeul Satului Hunedorean, ăla de pe Hula Turdașului. Deci să avem grijă ce facem, ce vorbim sau ce gândim, căci niciodată nu ști când te întâlnești prin Parcul Tineretului, prin centrul Orăștiei sau pe la vreo terasă de-a locului cu Dumnezeu ori cu Satana, la o apă minerală sau la o bere!

Publicitate

Posted 2020/12/12 by danieliiancu in Articole, Note de lectură

Note de lectură (3)   Leave a comment

Despre Toma Vasinca, primul prefect român al județului Hunedoara

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 25 (975), 4-10 iulie 2019, p. 6.

Istoria este extrem de subiectivă, cu toate încercările istoricilor de a fi cât mai obiectivi. Mai precis istoria, fie ea orală, manuscrisă sau edită, nu ține cont neapărat de cunoștințele istoriografice cât de implicarea autorului în evenimente. 

Un exemplu de istorie subiectivă, asumată ca atare, este și cartea semnată de Ioan D. Vasinca, Povestea primului prefect român de Hunedoara (București, 2019), un fel de cronică a vieții bunicului său redactată din frânturi de povești, călătorii inițiatice, descoperiri întâmplătoare și o bibliografie  care să introducă cititorul și să ancoreze personajul în spiritul istoric al epocii. 

Nefiind istoric de profesie, Ioan D. Vasinca își permite să fie și sentimental. Întâmplările familiale joacă un rol esențial în economia cărții, ceea ce conduce până la urmă la creionarea unui portret extrem de uman a unui personaj politic determinant în primii ani din viața politică a României Mari. Pentru că numele lui Toma Vasinca apare pe majoritatea actelor emise în perioada 1919 – 1921, în calitatea sa de prefect al județului Hunedoara contribuind decisiv la procesul de omogenizare a teritoriului din toate puncte de vedere: al administrației, al infrastructurii, al culturii, al învățământului etc.

Născut la 13 mai 1875 în Bedeleu (astăzi Izvoarele), județul Alba, urmează cursurile școlii primare în satul natal, după care cele ale liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj. Patriotismul de care a dat dovadă încă din timpul liceului a avut drept efect imediat transferarea sa la Liceul Român Grăniceresc din Năsăud, unde va susține și bacalaureatul. Urmează apoi Facultatea de Drept la Cluj, obținând și titlul de doctor la aceeași instituție în 1898. Se stabilește la Pui din 1907, participă la luptele de pe fronturile Primului Război Mondial, devine prizonier în Rusia, se alătură primului grup de voluntari români, ia parte la bătăliile din anul 1917 împotriva Puterilor Centrale și participă ca delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.

A urmat apoi preluarea administrației de către statul român. „Primul funcționar public care urma să fie instalat la Prefectura județului Hunedoara a fost bunicul meu, dr. Toma Vasinca, numit de șeful Resortului de Interne din Consiliul Dirigent, dr. Aurel Lazăr” (p. 109). După nici doi ani, din motive de sănătate și nemulțumit de politică, Toma Vasinca se retrage din funcția de prefect și își deschide un birou notarial la Hațeg, unde va activa până la moartea sa, survenită la 23 ianuarie 1937.

Cam acesta a fost personajul care face subiectul cărții. Dar dincolo de personaj a fost omul politic care și-a pus amprenta asupra administrației județene și locale din primii ani de după Marea Unire. Iar multe dintre documentele referitoare la zona Orăștiei pe care le-am prezentat în paginile Paliei Expres poartă și semnătura lui Toma Vasinca.

Ceea ce merită însă reamintit și reținut este faptul că avem nevoie de asemenea cărți, scrise cu subiectivitate familială, pentru a scoate la iveală acte și fotografii, obiecte și întâmplări repovestite care altfel s-ar fi pierdut. Avem nevoie de urmași ca Ioan D. Vasinca care să-și dorească să salveze o parte din trecutul familiei sale și să readucă în circuitul istoric personalități și evenimente remarcabile, dar momentan intrate într-un con de umbră.

Posted 2020/12/12 by danieliiancu in Articole, Note de lectură

Note de lectură (2)   Leave a comment

Hunedorenii în Marele Război

Apărut în Palia Expres, an. XXIII, nr. 37 (939), 4-10 octombrie 2018, p. 3.

Anul Centeranului constituie un moment de excepție în cercetarea istorică, momentul impulsionând apariția unor volume extrem de necesare pentru cunoașterea cât mai exactă a perioadei Primului Război Mondial și a  evenimentelor din preajma Marii Uniri. Astfel, recent (Editura Astra Museum, Sibiu, 2018) a apărut volumul „Românii din comitatul Hunedoara în Primul Război Mondial. Ancheta ASTREI”, avându-i ca autori pe Ioan Popa (coordonatorul volumului), Mihai Diaconu, Cristina Sava și Rafael Țichindelean, cu o prefață semnată de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. 

Practic, este vorba despre restituirea datelor „anchetei desfășurate după Marele Război de ASTRA sub coordonarea lui Teodor V. Păcățian pentru a evidenția efortul uman și material al românilor din comitatul Hunedoara în anii primei conflagrații mondiale. Trebuie să spunem că suntem în fața unei premiere, fiindcă avem redate informațiile referitoare la anii 1914-1918 pentru o întreagă entitate teritorial administrativă din Transilvania vremii, atât cele tabelare cât și răspunsurile la cele 4 întrebări”, precizează Ioan Bolovan în Cuvântul înainte (p. 7). Volumul este și un prilej de a declanșa anumite dezbateri în sfera istoriografică, atât cu privire la desfășurarea revoluției de la 1918 în Transilvania, cât și la momentul Marii Uniri. 

Interesante însă pentru localitățile din Ținutul Orăștiei sunt aspectele relevate de tabelele și răspunsurile la chestionar păstrate în fondul cercetat. Dar nu toate tabelele și răspunsurile s-au păstrat în fondul cercetat de autori. Deși gradul de acoperire al anchetei a fost de 100% în localitățile din mediul urban și de 99,65% în cele din mediul rural al comitatului Hunedoara, datele păstrate se referă doar la aproximativ 48% dintre localități (p. 16), celelalte rapoarte și răspunsuri nefiind momentan de negăsit. Să sperăm însă că ele vor apărea și vom avea parte de o imagine de ansamblu cât mai apropiată de realitate a sacrificiilor și eforturilor depuse de hunedoreni în timpul Marelui Război și pentru realizarea României Mari.

Posted 2020/12/12 by danieliiancu in Articole, Note de lectură

Note de lectură (1)   Leave a comment

Manualele care au făcut Marea Unire…

Apărut în Palia Expres, an. XXIII, nr. 20 (920), 17-23 mai 2018, p. 4.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva a găzduit luni, 14 mai 2018, un dublu eveniment. În primul rând s-a vernisat expoziția „La școală înainte de Marea Unire. Cărți didactice din patrimoniul muzeului din Deva”, apoi s-a lansat catalogul expoziței, catalog având același titlu și realizat de Georgeta Deju (Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2018). Ordinea evenimentelor a fost alta, dar esențial rămâne faptul că, din nou, un eveniment expozițional a beneficiat la vernisaj și de lansarea catalogului.

Volumul este prefațat de prof. dr. Liviu Lazăr cu un Cuvânt înainte (p. 3-4), prin care se atrage atenția asupra importanței unui asemenea demers în contextul Anului Centenar. Personalitățile timpului, dar mai ales oamenii simpli, „au beneficiat de lumina acestor cărți și au fost aleși de comunitățile lor ca delegați la Marea Adunare Naționalăde la Alba Iulia”, votând astfel, în deplină cunoștință de cauză, actul de la 1 Decembre 1918.

Urmează apoi studiul introductiv semnat de Georgeta Deju, Cărți didactice din patrimoniul Muzeului din Deva (1709 – 1913) (p. 5-16), în care se analizează rolul manualelor din perioada menționată în formarea elitelor, dar mai ales în educarea oamenilor simpli, care astfel „în tumultosul an 1918, au putut afla știri despre evenimentele ce se desfășurau în acele grele zile de război în Europa și au putut conștientiza că venise momentul să fie împreună cu frații lor din România”.

Economia cărții continuă cu Lista cărților didactice (p. 17-21) și o Bibliografie (p. 22-23), după care cititorul se află în fața Catalogului propriu-zis (p. 24-123). Practic sunt prezentate 50 de manuale, de la o Psaltire din 1709, trecând prin ceasloave și bucoavne, compendii și istorii, până la Noul abecedar românesc al lui Vasile Petri, din 1913.

Printre cei care au contribuit la creșterea patrimoniului muzeului devean se numără și mai mulți locuitori din zona Orăștiei. Spre exemplu, Beniamin Basa achiziționează din comuna Sibișel, în 1961, volumul lui Gheorghe Șincai, Îndreptare cătră Arithmetică. Întâia parte, alcătuită, și întocmită pentru folosul, și procopseala tuturor Școlarilor, Normăleșci, a Neamului Românesc (Blaj, 1785).

Dar mai sunt și alții: Călin Cornea din Orăștie a donat în 2007 Bucoavna pentru învățătura pruncilor ce cuprinde în sine Rânduiala Vecerniei, Utreniei și Sfintei Liturghii cu Priceasnele de preste Săptămână, și la Praznice împărătești, cele zece porunci ale lui Dumnezeu și alte învățături bisericești (Sibiu, fără an); de la preotul Ioan Danciu din Almașu Mic de Munte au fost achiziționate, în 1996, volume precum Carte de cetire pentru șcólele populari române greco-orientali. Partea a doua, de Zaharia Boiu și Regule pedagogice: La predarea computului în școala poporală, un manuscris de Giurgiu Dionisiu; iar în 1988, de la Ion Lăzărescu din Orăștioara de Sus a ajuns la MCDR Cartea de cetire și gramatică maghiară pentru școlile poporale cu limba de propunere română. Partea primă, redactată de Adolf Schullerus și Ioan Popovici în 1904.

Dar mai sunt și altele…

Posted 2020/12/12 by danieliiancu in Articole, Note de lectură