Hunedorenii și Marea Unire. Câteva impresii din toamna lui 1918…

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2303, 29 noiembrie 2018, p. 1 și 5.

Este o adevărată provocare să mai scrii sau să mai vorbești despre Marea Unire, acum în preajma zilei de 1 Decembrie 2018. Spre dezamăgirea noastră, a multora, pe parcursul întregului An Centenar, parcă am avut parte mai mult de demagogie, de atitudini patriotarde, decât de evenimente și fapte concrete, decente și sincere. Ce să mai spui după un an de articole, discursuri, declamări și recitări? Să mai reamintim desfășurarea evenimentelor? Da, știu, repetitio est mater studiorum, iar acest lucru poate că i-ar face pe mulți să înțeleagă mai bine povestea Marii Uniri.

Prefer însă să redau câteva impresii din însemnările făcute „la cald”. Să ne reamintim cum au trăim bunicii și străbunicii noștri evenimentele din toamna lui 1918. Toate acestea prin pasaje din materialele publicate în toamna acelui an în paginile „Libertății”.

Presa, alături de alți factori, a jucat un rol esențial în dezvoltarea conștiinței naționale la românii din Transilvania, Banat, Crișana sau Maramureș. Printre ei și românii din actualul județ Hunedoara. La acea vreme, prin Transilvania apăreau publicații precum „Gazeta Transilvaniei” la Brașov, „Românul” la Arad, „Tribuna” la Sibiu, „Unirea” la Blaj etc. Dar mai apărea, sau și-a reluat apariția pe data de 1 noiembrie 1918, „Libertatea” de la Orăștie. Este impresionat să răsfoiești paginile tipărite acum un secol, dar este uneori de-a dreptul incredibil ceea ce puteau scrie unii dintre ei și simții cea mai mare parte a românilor din acele vremuri.

…Căci acele vremuri erau în schimbare. Marele Război era pe sfârșite. Imperiile se prăbușeau. Tot mai multe națiuni încercau să-și găsească o cale. În tot acest complex și tumultuos context „Libertatea” a descris evenimentele, a comentat faptele, i-a îndrumat pe unii și i-a informat pe cei mai mulți dintre hunedoreni, da nu numai. Căci cititorii „Libertății” nu erau doar dintre hunedoreni. Abonați și corespondenți regăsim în multe alte zone ale Transilvaniei, influența publicației fiind remarcabilă mai ales în ținuturile limitrofe, fără a fi deloc neglijabilă chiar și în zone mai îndepărtate.

Încă din primul număr al anului 1918 (1/14 noiembrie), se arăta că „ne vom sili să nu jignim pe nimè, dar în acelaş timp vom spune respicat adevărul, oricât ar fi el de dureros pentru noi, ori pentru străini”. Și uneori adevărul a fost dureros. Mai ales pentru redactorii publicației, redactori care trebuiau să tipărească câteodată fapte ce erau departe de a fi considerate mărețe.

„Pe cât ne bucuram de sfârşitul răsboiului şi de întoarcerea oamenilor noştri pe la vetrele lor, pe atât ni s’a înnourat bucuria de pace şi bună rânduială. O seamă de oameni, cari nu au fost de treabă nici înainte de bătaie, nici în bătaie, se întorc acasă însălbătăciți de tot. Aceştia numai la bine nu se gândesc, ci numai la fapte rele şi necuviincioase. Dacă au avut în viaţa lor ceva pricină cu notarul, birăul, preotul sau dascălul lor: acum iscodesc toate mijloacele ca să-şi răsbune tocându-i în cap şi jefuindu-i de tot ce au în casă şi în hambare”, se arată într-o corespondență trimisă redacției în acele zile ale sfârșitului de an 1918. Dar sentimentul că vin vremuri mai bune nu a putut fi estompat și de aceea, hebdomadarul îndeamnă: „Trecem prin cele mari prefaceri şi schimbări din câte ni le-am putut închipui vr’odată. Se naşte o lume nouă pe dărâmăturile celei vechi. Să ne păstrăm cumpătul. Să lucrăm în pace. Să cetim gazetele noastre cu luare aminte şi să lăsăm pe oamenii noştri învăţaţi să-şi spună cuvântul acolo unde trebue să-l spună”.

Pregătirea actului de la 1 Decembrie 1918 s-a făcut însă și prin articole mobilizatoare, prin cuvinte și fraze menite să mențină sentimentul național la cele mai înalte cote, că „între astfel de împrejurări orice român cu scaun la judecată nu poate opta şi nu-şi poate închipui fericirea neamului românesc decât într-o Românie Mare Unitară şi puternică. Ferm convins că adunarea dela Alba-Iulia va consfinţi sfintele aspiraţiuni ale neamului Românesc şi va decreta unitatea naţională a tuturor românilor, vă provoc şi vă rog pe toţi cu mic şi mare să strigăm din toată inima: Trăiască România Mare!”, scria dr. Aurel Vlad, într-un material din numărul 3 al „Libertății” (15/25 noiembrie).

Tot în paginile respectivei publicații sunt redate o serie de rapoarte despre modul în care au decurs adunările populare în cadrul cărora au fost aleși și li s-au oferit „credenționale” celor care urmau să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Apărând la Orăștie, este și firesc ca mare parte din relatări să facă referire la acest oraș precum și la localitățile din jur. Sentimentul românesc din acea perioadă căpătase o amploare nemaiîntâlnită. „Un glas triumfător ne-a trezit din letargie. Un glas de libertate care a pătruns orice suflet românesc! Totul a părut zîmbitor şi-a fost în vrajă toată firea! De-un cântec au trăsărit văile, cântecul sfânt al libertăţii! Nistru, Murăşul, Tisa, Dunărea bătrâne, tustrele Crişuri şi, codrul – frate cu Românul, desferecate din zalele de aramă a asupririi nu mai povestesc de jale, ci îşi revarsă în valuri de bucurie toată povestea vieţii, astăzi, când a răsărit şi pentru noi Românii măritul soare al dimineţii mari de sărbătoare! Lanţurile ruginite în cari au ţinut zătichnit duhul libertăţii s’au sferămat! Dela Nistru şi până ia Tisa să primeneşte neamul nostru oropsit de greul suferinţei şi îndurării. A sosit ziua sfântă a libertăţii, frăţietăţii şi egalităţii!”… Citite acum, după o sută de ani de când au fost scrise și publicate, aceste cuvinte ar putea părea exagerate. Evident, presa avea motive întemeiate să exagereze și atunci. Dar asemenea relatări nu încercau decât să redea cât mai fidel atmosfera care exista în județul Hunedoara, simțămintele autorilor și să creeze în rândul populației românești dorința de a fi votată Marea Unire.

Evenimentul s-a produs, redactorii remarcând ulterior faptul că „prin hotărârea dela Alba-Iulia alipirea noastră cătră România mare s’a decretat în mod sărbătoresc” (nr. 5, 29 noiembrie / 12 decembrie). Sunt amintiți delegații, sunt menționați membrii Consiliului Dirigent, sunt descrise momentele esențiale din județ și cele petrecute la București. Practic, totul era inundat de o euforie pe care noi, astăzi, cu greu o mai putem simți și cu atât mai mult, cu greu o mai putem descrie. Cuvintele nu înseamnă totul, mai e necesar să și crezi în ceea ce scrii, trebuie să mai vezi oameni care cred în ceea ce fac.

România Mare s-a înfăptuit la 1 Decembrie 1918. A fost momentul nostru de glorie. Ne-am bucurat, ca neam, prea puțin timp de acea realizare. Nu știu dacă mai putem spera la ceva la fel de remarcabil, pentru că, deși istoria se repetă, nu se repetă întocmai, nu mai respectă aceleași coordonate.

Închei aici cu câteva fragmente despre cum se bucurau românii în general și unii dintre locuitorii județului Hunedoara în special în acele zile de toamnă spre iarnă ale anului 1918: „Străinii să luau de gând şi, nu le era tocmai simpatică această mişcare viuă… întruniri dese… pe strade să puteau zări ici colea grupuri de inteligenţi, studenţi, meseriaşi şi ţărani, de pe a căror fețe trudite de chiria grea a vieții de până acum puteai ceti desluşit fericirea şi bucuria de mâne a neamului nostru întreg… Grupuri de grupuri să revărsa inteligența şi ţărănimea din jur. Toți în haine de sărbătoare, purtând pe miţe şi în butonieră tricolor – roşu-galben-vânăt, ba sub drapelele falnice, moaşte de-un vechiu renume. Laudă să cuvine fruntaşilor din comuna Spini, cari au venit în frunte cu harnicul şi înflăcăratul lor primar I. Pop în rânduri de patru sub un măreţ stindard… jură întâi, ofiţerii, apoi gardiştii în felul următor: «Eu jor atotputernicului Dzeu, cum că întru toate voi fi cu credinţă şi supunere cătră Consiliul național român din Ungaria şi Transilvania, care este supremul for ai națiunei române din Ungaria şi Transilvania. Conştiu de datorințele ce ne impun vremurile istorice de azi, jur că în toate manifestările vieţii mele voi fi fiu credincios naţiunei unitare române şi nu voi ridica mâna mea asupra fraţilor mei, locuiască pe ori ce fel de teritor politic»… Zi de sărbătoare şi înălţare sufletească! Zi de libertate, egalitate şi frăţietate, iar nu de răsvrătire şi jaf cum credeau străinii! O zi de înviere! O zi de sfântă desgropare a gloriei de veacuri încătuşate— dela Nistru și până ia Tisa! Un glas triumfător trezit din letargie. Un glas de libertate care a pătruns orice suflet românesc! Totul a părut zâmbitor şi-a fost în vrajă toată firea! De-un cântec au trăsărit văile, cântecul sfânt al libertăţii! Nistru, Murăşul, Tisa, Dunărea bătrâne, tustrele Crişuri şi, codrul – frate cu Românul, desferecate din zalele de aramă a asupririi nu mai povestesc de jale, ci îşi revarsă în valuri de bucurie toată povestea vieţii, astăzi, când a răsărit şi pentru noi Românii măritul soare al dimineţii mari de sărbătoare!”…