Archive for the ‘Articole’ Category

Comori mai puțin știute ale Hunedoarei (21)   Leave a comment

Peștera de la Prihodiște

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2419, 13 – 16 septembrie 2019, p. 8.

Descrierea conform Listei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, 2015, poziția 124: „cod HD-I-s-A-03213, Situl arheologic de la Vața de Jos, sat VAȚA DE JOS; comuna VAȚA DE JOS; Peștera Prihodiște”. Următoarele două poziții din LMI sunt trecute sub aceeași denumire, „așezare” și cu aproximativ același cod, având în plus doar terminațiile „.01” și „.02”. La poziția 125, după Peștera Prihodiște apare și localizarea oarecum mai precisă, „la 3 km NV de sat”, fiind datată în „epoca bronzului timpuriu”. La poziția 126 se specifică că așezarea din „neolitic” se află „la 1 km de sat, pe Valea Crișului Alb”.

…„ condițiile favorabile de locuire sunt completate de prezența în apropiere a unui puternic izvor”…

Țara Zarandului, privită din perspectiva unui spațiu mental deschis dar și drept categorie geografică, „cuprinde o sumă de elemente, în speță cele de ordin psihologic, care conturează identitatea locului” (Nicoleta David, Țara Zarandului ca proiecție spațială mentală, în Geographia Napocensis, an. III, nr. 1, 2009, p. 64). Aici se înscrie și zona comunei Vața de Jos, renumită mai ales prin apele ei termale, casa natală a lui Arsenie Boca sau peisajul specific. 

Mai puțin cunoscute publicului larg sunt aspectele legate de descoperirile arheologice. Și nu ne referim aici la cele romane, spre exemplu, ci la relictele din preistorie. Cum ar fi cele de la Hânzasca, sau Peștera Prihodiște, obiectiv situat la aproximativ 3 kilometri de sat, ce „are o poziție retrasă, într-o zonă carstică, la izvoarele văii Prihodiste, în imediata vecinătate a unei foste cariere de exploatare a calcarului. Zona este împădurită, ceea ce limitează vizibilitatea spre si dinspre peșteră. Accesul este relativ facil, iar condițiile favorabile de locuire sunt completate de prezența în apropiere a unui puternic izvor (izbuc)” (N. C. Rișcuța, M. Cosac, R. Pavel, Cercetările arheologice din Peștera Prihodiște…, în Sargetia, an. III. 2012, p. 60).

Stabilit inițial din punct de vedere cronologic în perioada de trecere de la eneolitic la epoca bronzului, „inventarul recuperat în urma cercetărilor arheologice este divers: ceramică, unelte din piatră, podoabe. Ceramica descoperită este de bună calitate, cu pereți uniformi și subțiri, realizată dintr-o pastă omogenă degresată cu nisip. Culorile predominante sunt negrul și galbenul, ceramica fiind lustruită, în general, până la dobândirea unui luciu metalic … Ornamentarea constă în incizii, impresiuni sau aplicații plastice. Majoritatea ornamentelor sunt realizate prin incizie și impresiune, cu precizarea că decorul realizat prin împunsături succesive (Furchenstich) este relativ redus numeric” (p. 64).

„Deși documentația arheologică de care dispunem este încă relativ săracă și inegală ca valoare, ceramica descoperită în Peștera Prihodiște și în alte câteva situri din nord-estul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și Crișana are câteva caracteristici care o deosebesc de cea descoperită în cadrul locuirilor tipice ale etapei a III-a a culturii Coțofeni, ilustrând un palier cultural și cronologic diferit. Cu alte cuvinte, aceste caracteristici ale culturii materiale, alături de elementele de habitat specifice definesc, în opinia noastră, ultima etapă evolutivă a culturii Coțofeni, ilustrând conținutul material al sub-fazei Coțofeni IIIc” (p. 72).

Alte obiective în zonă

Vața de Jos, inclusă în categoria stațiunilor, a fost renumită la un moment dat cel puțin în rândul anumitor categorii de vârstă și printre persoanele cu anumite afecțiuni, fiind recunoscută ca și punct de tratament. Vremurile au trecut, stațiunea a decăzut până la stadiul de a fi închisă în prezent, iar zona a devenit aproape necunoscută. Prin gara de care se pare că nu se mai ocupă nimeni, cetățenii mănâncă semințe de bostan, scuipă cojile pe jos, înjură și urinează lângă fântână. Nu îi deranjează mai nimeni pentru că, pe respectiva rută, CFR acceptă să mai circule două trenuri pe zi. Parcul din centrul localității îți aduce aminte de trecut. De pleci mai departe, pe firul apei în amonte, din Vața de Jos ajungi și în Vața de Sus. Dar locurile sunt superbe. Păcat de mizeriile din jur. Pe teritoriul comunei Vața de Jos se găsește, spre exemplu, satul Basarabasa, cu alte două monumente aflate pe Lista Monumentelor Istorice. Sau localitățile Birtin, Căzănești și Ciungani, cu mult mai multe asemenea obiective…

Orăștie 796 (2)   Leave a comment

Clubul Sportiv din Orăștie. Raport din martie 1925

Apărut în Palia Expres, an. XXV, nr. 9 (1007), 5-11 martie 2020, p. 4.

„Desvoltarea repede a industriei mari a adus cu sine îngrămădirea locuitorilor în orașele industriale (cu fabrici) mai de frunte și a desvoltat viața orășenească, în care cea mai mare parte a locuitorilor își duc traiul, de cărturari sau de industriași, închizându-se între pereții strâmți ai cancelariei sau ai Atelierului (lucrătoriei) cu aerul îmbâcsit, pare că anume ca să slăbească nervii și așa ruinați de muncă, a muncitorilor”.

Astfel începe un articol din 1925 publicat în revista Libertatea (an. XXIII. nr. 14, 26 martie, p. 2), intitulat Dela Clubul Sportiv din Orăștie și semnat de profesorul I. Rodean. Introducerea continuă cu relatarea efectelor sedentarismului, specificându-se că înlăturarea relelor păgubitoare sănătății societății a ajuns a fi un gând mare pentru cârmuitorii de pretutindenea”, cel mai bun mijloc de luptă fiind întărirea întărirea trupului pe cale sportivă, „prin mișcări viguroase în aer sănătos”. Sunt amintite apoi măsurile luate la nivel central de către autorități, prin înființarea Institutului Național de Educație Fizică, dar și ajutoarele legislative și materiale acordate mișcării sportive.

Prin urmare, „s-a pus temei unui Club local de acest fel și în orașul Orăștie cu scopul ca toți fiii acestei localități să aibă prilegiul a-și cultiva sănătatea lor trupească”. Profesorul Rodean încurajează tinerii să se înscrie în această Societate Sportivă („fac călduroasă chemare către toți”), pentru că „tânărul Club, prin bunăvoința Primăriei, în curând va avea la capătul Promenadei un loc sportiv al său, unde membri vor avea pe viitor prilej a-și arăta destoinicia”.

Printre sporturile practicate acum 95 de ani la Orăștie se numărau „atletica, scrima, tenisul, footbalul etc.”, care trebuiau promovate prin conferințe publice destinate atragerii atenției asupra „îngrijirii de trup”, dar și prin „aranjarea de sărbări câmpenești și excursiuni”.

„Dintre Secțiile Clubului și-a început lucrarea de timpuriu aceea a footbalului. În Dumineca trecută, în ziua de 8 l.c. (luna curentă), a aranjat o întrecere amicală cu echipa Regimentului 92 Orăștie, pe arena din curtea liceului Kun. Jocul s-a început la orele 3 d.m., pe lângă participarea unui public numeros și ca fapt foarte îmbucurător, am putut zări acolo câteva doamne și domni chiar din fruntașii societății noastre, ceea ce e o nădejde de bine pentru viitor”.

În continuare este redată pe scurt o cronică a meciului de fotbal, specificându-se faptul că „ambele echipe sunt la începutul deprinderilor, ceea ce se vede pe stângăcia loviturilor, pe lipsa jocului metodic, prin obosirea de timpuriu a jucătorilor. Totuși, așa cum s-a jucat, întrecerea a fost plină de interes, mai ales că în repriza lor a doua, când au căzut toate goalurile. Dintre jucători s-au osebit câțiva printr-un joc mai ales. Am putut privi cu multă plăcere apărarea portarului din echipa C. S. O. Tot de aicea, halful stâng, centrul înaintaș și mărginașul dela dreapta dau dovadă de a fi elementele de tărie ale echipei. La militari jocul e mai compact, exceptând apărarea. S-au remarcat centrul half și linia înaintașilor.”. În cele din urmă echipa Regimentului 92 a câștigat meciul cu Clubul Sportiv Orăștie, scorul fiind 3 la 2. Este menționat și arbitrul partidei: „dl. Szöllösy”.

Posted 2020/03/07 by danieliiancu in Articole, Orăștie 796

Aventuri din copilărie (1)   Leave a comment

Cum m-o bătut Tata Mare

Sau cum să educi un copil ca mine

Am luat eu multe bătăi la viața mea. La propriu și la figurat. În primul caz durerile erau fizice și îmi sfârâiau bucile, coapsele, bulănașele, spatele, obrajii, urechile etc., etc., etc. În al doilea caz durerile erau mai mult interioare, că mă durea inima. Preferam, prin urmare bătaia pomenită la punctul 1, că oricum nu mi se vedeau bucile, coapsele sau bulănașele vinete de la curea sau joardă, iar despre obrajii roșii puteam argumenta că sunt timid și despre urechi că mi-e frig la ele (iarna) sau le-o prăjit soarele (vara). La punctul 2 nu am ce comenta, că unii mă bat și acum de tresare sufletul în mine mai ceva ca un tractor pe drum de țară.

Dar cea mai cruntă bătaie e cea care o primești și la propriu și la figurat. Ști că ești vinovat. Ști că o meriți. Ai vrea să te doară bulănașele, să sfârâie joarda pe pielicica ta de să sară sângele până în tavan, să te ți taie și respirația și să nu zici nimic în timp ce lacrimi de durere se înoadă cu mucii ce-ți curg din năsucul ăla de copil obraznic, care nu ascultă de sfaturile bătrânilor. Mă rog. Cred că știți situația. O știți dacă ați fost obraznici, altfel nu aveți cum.

Oricum, cum m-o bătut Tata Mare nu m-o mai bătut nime, deși am văzut stele verzi de multe ori în viața mea. Tata Mare e tata lu Mami meu. Adică Dica. Un fel de Mama Mare a lui Mihnea, Îngerul meu…

Nu m-o bătut tare din punct de vedere fizic. Accentuez acest aspect ca nu cumva să se autosesizeze Protecția Copilului și să-l deshumeze pe Tata Mare și să demonstreze în instanță că eu eram un fel de neprihănit în ale obrăzniciilor. No! Eram prihănit! Că am întors vorba…

Dar să vă spun. Era vacanța de vară. Era vară. Doar că afară ploua. Când ploua, cel puțin la țară, prin Apuseni, tu ca și copil nu aveai voie să ieși din acasă că veneai înapoi în odaie umplut de noroi și mocirlă și tot felul de reziduri animaliere neconforme standardelor secolului XXI. Bine, atunci era abia sfârșit de secol XX. Nici oamenii mari, gen Tata Mare, nu prea aveau ce face pe afară. Așa că își găseau alte activități prin casă.

Prin urmare, Tata Mare s-o pus să să bărbierească. Era un om calm. Nu ridica vocea. Orice zicea era sub formă de glumă că, vorba lui, viața nu e lungă. Dar o glumă bună e oricând bine primită. Ani de zile nici măcar nu s-o încruntat la mine. Acuma nu vă închipuiți că i-or trebuit ani mulți. Cred că io aveam deja vreo cinci ani. Hai, șase!

Băiiiiii! Și vine o ploaie dinspre Răsărit!!! Era august!!! Tata Mare se pune la masă și își desface trusa lui de bărbierit. Că afară tuna și fulgera. Ce era să facă? Scoate cureaua de piele și o prinde în cârligul de la geam. Scoate briciul și începe să îl ascută pe curea. Scoate bărbia în fața oglinzii. Dă să taie barba lui cu briciul lui… Pe mine atunci mă mâncă undeva să ies în curte. Tata Mare zice NU! Eu nu zic nimic, dar ies în curte. Uitându-se după mine Tata Mare s-o tăiat un pic la gâlgoț…

Ceea ce a urmat a fost epic. Eu stăteam ca prostul lângă ușa ce dădea în curte. Puteam să fug, dar Tata Mare m-o prins. Înainte să mă prindă o avut timp să ieie cureaua din cui. L-am văzut că vine să mă bată, dar eram paralizat. M-am blocat și am așteptat biciuirile curelei de piele de bou. Un fel de bou mai mic eram și eu. Îi curgea sânge de sub „mărul lui Adam” și asta m-o șocat. Două-trei curele bine plasate pe bucile mele m-or făcut om. Ceea ce cred că sunt și acum….

…Azi, 6 martie 2020, ar fi fost ziua lui Tata Mare. Ar fi împlinit 97 de ani, dacă nu ar fi murit acum 33. Odihnește-l Doamne!

Posted 2020/03/06 by danieliiancu in Articole, Aventuri din copilărie

Pro memoria (32)   Leave a comment

Monumentele din Trestia și Săliște

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. IX, nr. 2234, 24 august 2018, p. 8.

În localitățile comunei Băița există mai multe monumente ridicate în memoria eroilor căzuți în războaiele mondiale, da nu numai. Printre acestea se numără și două monumente noi, înălțate în ultimele decenii, la Trestia și la Săliște.

Eroii din Trestia

La Trestia monumentul este amplasat lângă stația de autobuz. Butucănos, construit pe un soclu în patru trepte, obiectivul memorial din Trestia atrage atenția prin irealitatea proporțiilor. Ansamblul este înconjurat de un gard format din stâlpișori și lanțuri, vopsit în roșu și alb. Într-un colț e atârnat un drapel, iar în față stă de obicei o coroană ofilită.

Deasupra e o cruce de tip grcesc, din marmură albă, cu brațul principal terminat în formă de triunghi, inscripționată cu altă cruce și cu literele de consacrare. Mai jos e un monolit din ciment în formă trunchi de piramidă dezvoltat pe verticală, pe care se află încastrată o placă de marmură cu următorul text: „EROII SATULUI TRESTIA CĂZUȚI ÎN / PRIMUL RĂZBOI MONDIAL 1914 – 1918 / POPA ILIE / DAN TODOSE / DAN ROMAN / CHINDA GHEORGHE // SORCOTA DUMITRU / DUBAR GHEORGHE // BARB PETRU / OPRIAN GHEORGHE / STANCA TEODOR / JURCA IOAN / DUBAR PETRU // AL DOILE RĂZBOI MONDIAL 1939 – 1945 / SÎNZIANA ANGHEL / VESA ARON / BARB ALEXANDRU / HANCI PETRU / HOGMAN IOAN / TOMA ANDREI / DUMA NICOLAE / BEDEA PETRU / BARB ILIE / BARB TRAIAN / TRIF IOAN / CRIȘAN NICOLAE / STANCI AVRAM / DRĂGUȘ SOLOMON / IGNA LAZĂR / DAN ROMAN / CRIȘAN ROMAN / SÎNZIANA NICOLAE / SANDRU NICOLAE”.

Registrul inferior este alcătuit din două nivele, pe unul dintre ele fiind o altă placă de marmură cu epitaful: „A TOT PUTERNICE PĂRINTE / AL ZĂRILOR ALBASTRE / AȘEAZĂ ÎN LOCURILE SFINTE / EROII ȚĂRII NOASTRE”. Pe treptele soclului se află alte texte, realizate din bucăți mici de marmură aranjate în ciment: „CONSTR. NEAGU I. / RIDICAT ÎN MEMORIA EROILOR DE CETĂȚENII SATULUI / 1997”…

Eroii din Săliște

În localitatea apropiată, la Săliște, se află alt monument, construit într-un stil oarecum asemănător, dar mai redus din punct de vedere al proporțiilor. Crucea superioară este în stil latin, mai zveltă, ceea ce conferă obiectivului memorial un aspect general mai impunător deși are diemnsiuni mai mici ca cel din Trestia. Pe lângă drapelul României, la acest monument flutură și steagul Uniunii Europene. În centrul registrului superior se află triunghiul și „ochiul lui Dumnezeu”, iar pe baza brațului principal este inscripționat următorul text: „LUPTA CEA BU- / NĂ AU LUPTAT / CĂLĂTORIA / AU SĂVÂRȘIT”. Textul din registrul principal este următorul: „EROII SATULUI SĂLIȘTE / 1914 – 1918 // MIHĂILĂ ARON / RAD PETRU / SAFTA GHEORGHE / MIHĂILĂ IOAN / MIHĂILĂ MIRON / DUGA PETRU / PÂS PETRU / FEIER NICOLAE / FAUR IOAN // 1940 – 1944 / RAD GHEORGHE // RAD PETRU / RAD PETRU / SAFTA VASILE / RAD IOAN / SAFTA TOADER / TOPOR AVRAM / MIHĂILĂ / CORNEL / BRĂNEȚ / SEBASTIAN / MIHĂILĂ ARON / PERIAN ARON / MIHĂILĂ ANDREI / BOTICI NICOALE / GHERMAN IOAN // PRIMEȘTE DOAMNE SUFLETELE LOR / ÎN ÎMPĂRĂȚIA TA ȘI SCRIE NUMELE LOR / ÎN CARTEA VIEȚII!”. Conform textului de pe soclu, acest monument a fost ridicat în anul 2003.

Posted 2020/02/29 by danieliiancu in Articole, Pro memoria

Comori mai puțin știute ale Hunedoarei (20)   Leave a comment

Castrul roman de marș de pe Muncel

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2417, 6-9 septembrie 2019, p. 8.

Descrierea conform Listei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, 2015, poziția 74: „cod HD-I-s-A-03195, Fortificație romană de pământ de la Grădiștea de Munte, sat GRĂDIȘTEA DE MUNTE; comuna ORĂȘTIOARA DE SUS; Vârful Muncel, sf. sec. I p. Chr”.

…„sistemele de luptă romane și dacice s-au adaptat configurației terenului”…

Se vorbește mult despre cetățile dacice din Munții Orăștiei, oronim acceptat mai ales de istorici și ignorat în special de geografi. Lumea însă știe despre locurile acestea și asta este ceea ce contează. Cel mai corect, spun unii, ar fi denumirea de Munţii Şureanu, „care fac parte din Carpaţii Meridionali, pe teritoriul judeţului dezvoltându-se între Culoarul Streiului inferior în vest, Culoarul Mureşului la nord, Depresiunea Petroşani şi Valea Jiului de Est la sud. Limita faţă de Munţii Retezat este formată de Valea Crivadiei, Pasul şi Valea Băniţei, până la confluenţa cu pârâul Roşia”. Și asta deoarece „numele de Şureanu a fost dat de geograful francez Emmanuel de Martonne, în anul 1907. Geograful român V. Mihăilescu a utilizat pentru aceşti munţi denumirea de Munţii Mărginimii” (Județul Hunedoara. Monografie, vol. 1, Iași-Deva, 2012, p. 21).

Ceea ce contează însă este faptul că în această zonă „s-a consumat ultimul episod din conflictul daco-roman, care a schimbat soarta acestei regiuni și a inclus Dacia pe harta latinității europene. În cele două conflicte daco-romane (101–102; 105–106) sistemele de luptă romane și dacice s-au adaptat configurației terenului iar rezultatele acestora se observă în teren și azi” (D. Micle, Al. Hegyi, C. Floca, Urme peste timp: topografierea castrelor romane de marș din Munții Șureanu, în Arheovest, IV/2, 2016, p. 715).

Bineînțeles, „un rol important în studiul războaielor dacice îl dețin cercetările arheologice … S-au cercetat un număr de castre romane (cele mai multe cu val de pământ) din acest răstimp, trăgându-se o serie de concluzii cu privire la împrejurările construirii lor și la trupele care au staționat în aceste garnizoane” (Istoria Românilor, vol. 1, București, 2001, p. 698). „Traian a dat ordin lui Lusius Quietus, care pătrunsese în fruntea trupelor sale de mauri, probabil prin pasul Vâlcan, să execute o operațiune de învăluire dinspre sud și sud-est; această operațiune este sugerată și de prezența castrelor de pământ” (p. 704).

Începând cu 2010, „păstrând indicativul încetățenit în bibliografia de specialitate pentru evitarea unor confuzii”,  au fost analizate cu tehnică modernă șase castre de marș romane: „Vârful lui Pătru (Aușelu / Ocol / Cetate) – [Petrila, jud. Hunedoara – Șugag, jud. Alba]; Jigoru Mare (Vârful cu Ocol) – [Bănița, jud. Hunedoara];  Comărnicel III – [Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara]; Comărnicel II – [Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara]; Comărnicel I (La Fântână la Gruișor) – [Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara – Cugir, jud. Alba]; Muncel – [Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara]” (p. 716). Trebuie precizat că există mai multe castre romane de marș decât cele amintite, precum cele de la Târsa ori Bătrâna, dar studiul menționat anterior a avut în vedere doar obiectivele situate „la mare înălțime, pe culmile ori vârfurile montane din această zonă”.

Lucrurile nu sunt însă suficient de clare nici astăzi, pentru că există ipoteze și ipoteze. „Despre castrul de pe Muncel, expunem ultima teorie a lui A. S. Stefan, care, pe baza fotografiilor aeriene din 1968, 1979 și 1982, consideră că avem de-a face cu o fortificație dacică, ultima în încercarea disperată a dacilor de a apăra Sarmizegetusa în fața înaintării legiunilor romane pe drumurile de plai din Munții Șureanu. Și Dan Oltean sesizează bine cele două valuri din colțul de NV, care creează un culoar până la singurul izvor cu apă potabilă de pe acest vârf” (p. 718). Ceea ce contează însă este faptul că lumea este interesată într-o tot mai mare măsură de obiectivele istorice care, mai ales în cazul castrelor romane de marș situate la altitudine mare, pot deveni și obiective turistice cu prețul depunerii unui efort fizic considerabil.

Alte obiective în zonă

Pe lângă castrele romane deja menționate și mult mai celebrele cetăți și așezări dacice din Munții Orăștiei, cei interesați pot vizita extrem de multe obiective în zonă. În primul rând trebuie amintit întreg Platoul Luncanilor, cu satele și cătunele lui răsfirate pe culmi, unele părăsite, altele depopulate și foarte puține locuite cât de cât: Măgureni, Costești-Deal, Ludeștii de Sus, Târsa, Prihodiște, Ursici și altele. Practic aproape totul se află pe teritoriul Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, unde se află excepționalul sistem carstic ce cuprinde Fundătura Ponorului, Ponoriciul sau Valea Stânii, dar și peșterile Șura Mare, Cioclovina cu Apă, Cioclovina Uscată sau Tecuri. Bineînțeles, nu pot fi omise nici elementele de arhitectură tradițională cu specific pastoral, precum stânele din Poiana Omului, Meleia, Șteaua Mare, Șteaua Mică, Scârna sau cea de sub Godeanu…

Etnologice (2)   Leave a comment

Despre „zânul” Dragobete

Apărut în Palia Expres, an. XXIV, nr. 7 (1005), 20-26 februarie 2019, p. 3.

Ultimele decenii au condus la o scindare evidentă a opiniei publice între tradiționaliști și adepții globalismului mai ales în ceea ce privește respectarea / adoptarea obiceiurilor. Certurile datează însă de sute de ani, cele două tabere fiind „mânate în luptă” fie de convingeri religioase, de antipatii personale sau de interese diverse. Am menționat, nu cu mult timp în urmă, disputele din jurul adoptării „bradului cu lumini” în casele românilor (vezi Palia Expres, an. XXIV, nr. 47 (997), 12-18 decembrie 2019, p. 5). Exemplele sunt însă multe și lumea, mai ales persoanele care nu au pus în viața lor mâna pe o carte de etnologie, nu le cunoaște.

Este binecunoscut faptul că dezvoltarea mijloacelor de comunicare și de exprimare, mai ales pe rețelele de socializare, a condus la proliferarea „fake-news”-urilor. În același timp, libera exprimare a unor opinii, extrem de multe dintre ele eronate, a devenit regulă, verificarea surselor trecând în plan secund. Cazul sărbătorilor așa-zis tradiționale nu este singular, dar este reprezentativ. Astfel, unii vorbesc despre „zestrea neamului”, „rădăcinile poporului român”, „comorile satului strămoșesc”, „obiceiurile ancestrale” de orice tip care sunt pângărite de „globalisme” care își doresc dispariția lor. Asta fără a reflecta la zestre, rădăcini, comori sau obiceiuri, la ce înseamnă ele, la ce punct de pornire au avut, cum au evoluat și (de ce nu?) la ce se va alege de ele în contextul actual.

Dragobetele este un asemenea caz. Tradiționaliștii nu scapă ocazia, în nici un an, de a înfiera „Valentines Day”, acuzându-i pe adepții acesteia de consumerism, globalism și kitch-uri cu inimioare, și propunând în schimb mult mai neaoșul Dragobete. Nu susțin nici o tabără, nici alta, dar le accept pe amândouă, deși până în urmă cu două decenii personal nu am auzit nici de Valentin, nici de Dragobete. Prin Apuseni și pe Valea Mureșului nu se ținea nici o sărbătoare din asta. Pentru cei care nu sunt cât de cât familiarizați cu etnologia, redau în continuare câteva citate pentru a mai calma spiritele și a ne bucura, în cele din urmă de cele două sărbători destinate iubirii (conform normelor opiniei publice actuale), „fără ură și fără părtinire”.

„În vechile calendare agrare, la 24 februarie începea primăvara. În vetrele etnofolclorice ale țării această zi era o sărbătoare în vechime, deosebit de apreciată în comunitățile locale, dovadă multitudinea de termeni care o denumeau, Sântionul de primăvară, Ion Dragobete, Drăgostițele, Dragobete, Cap de primăvară, Logodna paserilor, dar cea mai des întâlnită este Dragobetele. (…) Asemenea occidentalului Sfântul Valentin (14 februarie), Dragobetele este protectorul tinerilor ce se vor uni în viață, căsătorindu-se” (Marcel Lapteș, Timpul și sărbătorile țăranului român, Deva, 2009, p. 145-146). Pentru Transilvania, unde sunt incluse, bineînțeles și zonele etnografice ale județului Hunedoara, Capul Primăverii „semnifică în calendarul popular sfârșitul iernii și începutul primăverii. Ultima săptămână din februarie este una a fertilității, pusă sub semnul unor zeități mitice agrare, cum ar fi Dochia (…), iar în sud (Muntenia, Oltenia, Dobrogea), Dragobetele, ca patron al păsărilor. În ziua de 24 februarie comunitatea tradițională credea că este ziua perechilor, atât la oameni, cât și la păsări și animale domestice. Această sărbătoare asigura tranziția către un an roditor, care trebuia apărat de acțiunile destructive ale forțelor malefice. (…) În satele izolate din zona etnofolclorică a Orăștiei, în această săptămână se credea că bărbații nu au voie să se certe cu soțiile sau femeile, că nu le va merge bine tot anul. (…) Aproape uitat în secolul trecut, Dragobetele apare mai mult ca o sărbătoare revitalizată de mass-media, în special la televizor, în concurență cu Sfântul Valentin al occidentalilor” (Marcel Lapteș, Anotimpuri magico-religioase. Schițe etnografice, Deva, 2011, p. 78-80).

„În mai multe comune din Muntenia, și mai cu seamă în cele din județul Gorj și Olt, Aflarea capului Sf. Ioan, care cade totdeauna în 24 februarie, se numește Dragobete. Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare pentru băieți și fetele mari, ba chiar și pentru bărbați și femeile tinere. În această zi, dimineața, toate fetele și băieții se piaptănă, se premenesc și, dacă este vreme frumoasă, pornesc după ghiocei la luncă sau după lemne în pădure, mai întâi fetele, apoi băieții în cete. Dacă este vreme urâtă, fetele se strâng prin case pe la prietine și rude, unde vin și băieții de primprejur” (Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. 2, Păresimile, ed. de Iordan Datcu, București, 2011, p. 25). „Chiar numele – Dragobete – semnifică întruchiparea unei făpturi dragi, mitico-erotice. După o legendă mitică, „Dragobetele (Iova) era fiul Babei Dochia”, ceea ce înseamnă o presupusă filiațiune mitică anterioară denumirii lui ca atare. Înfățișat adesea ca tânăr, voinic, frumos și bun, inspira fetelor și femeilor încredere și dragoste curată. El patrona sărbătoarea petrecerilor. La 24 februarie, ziua de Dragobete, gospodinele dădeau o hrană erotogenică păsărilor domestice, iar pentru păsările cerului zvîrleau pe acoperișurile caselor boabe de mei, grîu, orz, secară. De Dragobete nu se sacrificau păsările domestice și nici nu se vînau sau blestemau cele sălbatice. Aceste restricțiuni urmăreau să nu turbure rostul împerecherilor” (Romulus Vulcănescu, Mitologie română, București, 1987, p. 337-338).

Posted 2020/02/20 by danieliiancu in Articole, Etnologice

Pro memoria (31)   Leave a comment

Monumentul eroilor din Turdaș

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. IX, nr. 2227, 10 august 2018, p. 8.

În piațeta din centrul localității Turdaș, distrusă în ultimii ani de o construcție neterminată și devenită deja ruină, în apropierea micului cimitir care înconjoară biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” (datând de la 1774), se găsește un alt monument al eroilor căzuți pe fronturile celor două războaie mondiale.

Numele eroilor

Principalul obiectiv memorial din Turdaș este construit într-un stil caracteristic unui anumit tip de monumente ridicate în perioada interbelică. Partea superioară are forma unui obelisc creștinat cu semnul crucii dispus chiar în vârf pe două dintre fețele monumentului și înconjurat pe margini de motive decorative geometrice.

Textele, dispuse imediat sub cele două semne ale crucii, au literele foarte îngrijit și artistic săpate în piatră și conțin următoarele informații: „EROILOR / CĂZUȚI PENTRU / ÎNTREGIREA / NEAMULUI / 1914 – 1918 / TODOR ROMULUS / SENTIVAN NICOLAE / TODOR NICOLAE / LUPȘOR GHEORGHE / RĂDUȚ IOSIF / BURS GHEORGHE / TALABA NICOALE / BENKÖ IOAN / LAZĂR TITU / LUPȘOR IOAN / RĂDUȚ ADAM / LAZĂR IOSIF / KIS IOAN / LUPȘOR IOAN / KIS MARTIN / VLAD IOAN // BEKES MATEI / CHIFOR PETRU”.

Pe partea cealaltă inscripția este dedicată „EROILOR / CĂZUȚI ÎN / RĂSBOIUL DIN / 1940 – 1945 / CAP. BÎLDEA IOSIF / SERG. TODOR CORNEL / -//- MUNTEAN CORNEL / -//- RADU ADAM / -//- URS DĂNILĂ / -//- ȘTEF NICOLAE”.

Registrul inferior este realizat în trepte, simplu, fără ornamente sau alte texte. O gradenă de piatră, decorate cu motive vegetale dar care nu a face efectiv parte din structura monumentului, este amplasată pe una din treptele inferioare. Obiectivul memorial este ridicat pe un postament de piatră văruită în alb și este amplasat în centrul unei mici grădinițe cu flori înconjurată de un mic gărduleț de piatră și fier, acesta din urmă fiind vopsit cândva în albastru.

Trei dintre crucile eroilor

În ultimii ani, în cadrul cercetărilor de teren efectuate în cadrul proiectului privind Centenarul, am identificat mai multe cruci ridicate în memoria eroilor în localitatea Turdaș, cruci amplasate fie de-a lungul drumurilor din localitate, fie în cimitirele din jurul bisericilor. Amintim acum doar textele de pe trei cruci, extrem de interesante atât din punctul de vedere al realizării lor artistice cât și din cel al informațiilor care se regăsesc în textele inscripționate.

„Întru memoria lui / IOAN LUPȘOR / în etate de 20 ani / cazut pe campul de / onore în Războiul / …dial / la anul 1918. / Aceasta s. Cruce / sa ridicat de jalnici sei / Parinti la anul…”

„Aici odihnește / în Domnul / Octavian Todor / rěp. în 11 Nov. 1918 / în etate de 18 ani. // Dormi în pace suflet blînd. // Deplîns de dulcele său Tată / Mamă soră și Moș.”… „GHEORGHE  LUPȘOR / ÎN ETATE DE 29 ANI / CĂZUT CU ONOARE / ÎN RĂZBOIUL DIN 1917”. În acest din urmă caz textul inițial a fost mult mai amplu și realizat prin cioplire cu o scriere impresionantă, caligrafică, după cum se poate constata și din epitaful amplasat în registrul inferior și descifrabil parțial: „[…] e o taină / Viația lui e vis / Sufletelor blânde / Ceriul e deschis! // Împărăția cerească / e […]”.

Posted 2020/02/19 by danieliiancu in Articole, Pro memoria