Archive for the ‘Articole’ Category

Ținutul Orăștiei în documente (18)   Leave a comment

Conscrierea monumentelor, proprietate a statului maghiar, la 1919

Apărut în Palia Expres, anul XXIII, nr. 4 (906), 1-7 februarie 2018, p. 8.

La câteva luni după realizarea Marii Uniri, mai precis în data de 6 martie 1919, Consiliul Dirigent Român de la Sibiu, prin Resortul cultelor și al instrucțiunii publice, transmitea Prefectului Județului Hunedoara, Toma Vasinca, o notă prin care se solicita ajutorul în vederea identificării edificiilor de cultură și centralizării informațiilor referitoare la acestea.

În respectiva notă, aflat în fondul Prefecturii Județului Hunedoara de la Arhivele Statului,  se specifica, printre altele că „în curând se va prezenta la D-Voastră un delegat al resortului nostru cu mandatul de a studia chestiunea muzeelor, galeriilor de tablouri, monumentelor de artă, monumentelor istorice, bibliotecilor, edificiilor de teatru sau a altor edificii acomodate pentru spectacole cari se găsesc pe teritoriul județului” și „cari formează proprietatea statului ungar sau față de cari statul ungar și-a rezervat anumite drepturi sau a ecsercitat o ingerință oarecare”.

Astfel, la rândul său, prefectul trimite ordin către primăriile și preturile din județ, de la care primește în special răspunsuri că asemenea edificii „nu se află”, printre acestea numărându-se și cel al Preturii Plasei Geoagiu, datat 24 aprilie, în care pretorul Balomiri specifică următoarele: „Cu provocare la ordinul 2064/919 raportez că în plasa Geoagiu muzee, galerii de tablouri, monumente de artă și istorice, biblioteci și edificii de teatru nu sunt”.

Consiliul Orașului Orăștie răspunde și el prin adresa 725/1919, la 31 martie, că „am raportat Consiliului Dirigent, Resortului de culte și instrucțiune publică, următoarele: … pe teritoriul orașului Orăștie muzee, galerii de tablouri, monumente de arte, monumente istorice, edificii de teatru sau alte edificii acomodate pentru spectacole, cari formează proprietatea statului ungar sau față de cari ar avea statul ungar oarecare ingerință, nu sunt. Gimnaziul reformat din localitate care e subvenționat de stat are bibliotecă școlară”.

Tinutul Orastiei 018, in Palia expres, an. XXIII, nr. 4, 906, 1-7 februarie 2018, p. 8

Reclame

La centenar (40)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (40)

Apărut în Palia Expres, anul XXIII, nr. 5 (907), 8-14 februarie 2018, p. 3.

Începuturile timide ale cinstirii memoriei morților din Marele Război debutează practic, la nivel individual și / sau familial, încă din timpul desfășurării conflictului și a continuat pe aceleași coordonate mai mulți ani după încheierea efectivă a luptelor, totul completat însă cu interesul din ce în ce mai mare al comunităților locale pentru un cult al eroilor locali.

La nivel național problema se pune cu acuitate abia aproximativ un deceniu mai târziu, când în 2 iunie 1927, în Monitorul Oficial, este publicată Legea asupra regimului mormintelor de răsboi din România. Iar articolul 1 din prevedea că „mormintele ostașilor – fără nici o deosebire de religie sau origine etnică – căzuți pe timpul și din cauza răsboiului, situate pe teritoriul român, sunt puse sub ocrotirea legii de față”. Totodată, la articolul 2 se face și o clasificare a mormintelor care sunt asimilate mormintelor de război, pentru că, așa cum am specificat de nenumărate ori, eroi nu sunt doar cei care au murit efectiv pe fronturile celor două Războaie Mondiale, ci spectrul este mult mai larg: mormintele cercetașilor, surorilor de caritate și a oricăror altor persoane care au murit un serviciu comandat, „cât și a acelora cari au căzut punându-se benevol în serviciul patriei; mormintele invalizilor de război, mai precis a celor care au murit la distanță de luni sau de ani după ce au fost răniți în bătălii, precum și mormintele tuturor românilor de pretutindeni „cari au căzut dealungul veacurilor pentru desrobirea și înălțarea Neamului”.

După cum se observă, legea era clară și mai specifica că de același trebuie să se bucure și mormintele aparținând fostelor state beligerante, „amice sau inamice”, situate pe teritoriul român, „sub condițiunea reciprocității”, inclusiv mormintele prizonierilor și internaților civili de război.

Articolul 4 specifică cât se poate de clar următoarele: „Toate mormintele de răsboi – naționale și străine – au a fi considerate ca monumente publice, fie că se găsesc izolate sau sunt grupate în cimitire. Tot astfel se vor considera edificiile sau oricare altfel de construcțiuni sau lucrări cari se vor fi înfăptuit pentru comemorarea celor căzuți sau a unor fapte în legătură cu glorificarea eroismului românesc din toate timpurile”. Nu intrau aici mormintele celor aflați în cavourile de familie.

Toate mormintele de război situate pe teritoriul României trebuiau să fie îngrijite, înfrumusețate și păstrate cu toată pietatea, respectiva operă de îngrijire urmând să aibă caracter perpetuu, iar „sub nici o formă”, nimeni nu va putea strămuta mormintele de război fără autorizația societății „Cultul eroilor”. Comemorarea eroilor urma să se facă în fie care an de ziua Înălțării Domnului, decretată ca sărbătoare națională. „Deasemenea, pentru cinstirea celor căzuți și comemorarea glorioaselor acte de eroism național, se vor construi monumente și plăci comemorative în toate localitățile din țară, stimulându-se în special în acest scop inițiativa particulară”, iar fiecare comună era obligată să întocmească o „Carte de aur” cu numele ostașilor și alte date despre ei. Despre asemenea „Cărți de aur”, ale comunelor Beriu și Sereca, am vorbit într-unul din numerele anterioare ale Paliei expres.

Un lucru interesant care merită menționat, este cel menționat în articolul 27: „Județele și comunele sunt îndatorate să asigure întreținerea și paza mormintelor și cimitirelor de răsboi, cât și a tuturor lucrărilor comemorative situate pe teritoriilor lor”. În sfârșit, la articolul 31 se specifică că „orice profanare, distrugere sau vătămare a lucrărilor comemorative, semnelor funerare, mormintelor, monumentelor, construcțiunilor, plantațiunilor etc., cari potrivit art. 4 din lege sunt declarate monumente publice, este calificată ca delict și se vor pedepsi cu închisoare dela 15 zile la 2 ani”… Vom reveni pe viitor cu anumite considerații asupra prevederilor legislației actuale în domeniul protecției monumentelor eroilor.

La centenar 040, in Palia expres, an. XXIII, nr. 5, 907, 8-14 februarie 2018, p. 3

Posted 2018/11/30 by danieliiancu in Articole, La centenar

Istoria ca poveste… (1)   Leave a comment

Hunedorenii și Marea Unire. Câteva impresii din toamna lui 1918…

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2303, 29 noiembrie 2018, p. 1 și 5.

Este o adevărată provocare să mai scrii sau să mai vorbești despre Marea Unire, acum în preajma zilei de 1 Decembrie 2018. Spre dezamăgirea noastră, a multora, pe parcursul întregului An Centenar, parcă am avut parte mai mult de demagogie, de atitudini patriotarde, decât de evenimente și fapte concrete, decente și sincere. Ce să mai spui după un an de articole, discursuri, declamări și recitări? Să mai reamintim desfășurarea evenimentelor? Da, știu, repetitio est mater studiorum, iar acest lucru poate că i-ar face pe mulți să înțeleagă mai bine povestea Marii Uniri.

Prefer însă să redau câteva impresii din însemnările făcute „la cald”. Să ne reamintim cum au trăim bunicii și străbunicii noștri evenimentele din toamna lui 1918. Toate acestea prin pasaje din materialele publicate în toamna acelui an în paginile „Libertății”.

Presa, alături de alți factori, a jucat un rol esențial în dezvoltarea conștiinței naționale la românii din Transilvania, Banat, Crișana sau Maramureș. Printre ei și românii din actualul județ Hunedoara. La acea vreme, prin Transilvania apăreau publicații precum „Gazeta Transilvaniei” la Brașov, „Românul” la Arad, „Tribuna” la Sibiu, „Unirea” la Blaj etc. Dar mai apărea, sau și-a reluat apariția pe data de 1 noiembrie 1918, „Libertatea” de la Orăștie. Este impresionat să răsfoiești paginile tipărite acum un secol, dar este uneori de-a dreptul incredibil ceea ce puteau scrie unii dintre ei și simții cea mai mare parte a românilor din acele vremuri.

…Căci acele vremuri erau în schimbare. Marele Război era pe sfârșite. Imperiile se prăbușeau. Tot mai multe națiuni încercau să-și găsească o cale. În tot acest complex și tumultuos context „Libertatea” a descris evenimentele, a comentat faptele, i-a îndrumat pe unii și i-a informat pe cei mai mulți dintre hunedoreni, da nu numai. Căci cititorii „Libertății” nu erau doar dintre hunedoreni. Abonați și corespondenți regăsim în multe alte zone ale Transilvaniei, influența publicației fiind remarcabilă mai ales în ținuturile limitrofe, fără a fi deloc neglijabilă chiar și în zone mai îndepărtate.

Încă din primul număr al anului 1918 (1/14 noiembrie), se arăta că „ne vom sili să nu jignim pe nimè, dar în acelaş timp vom spune respicat adevărul, oricât ar fi el de dureros pentru noi, ori pentru străini”. Și uneori adevărul a fost dureros. Mai ales pentru redactorii publicației, redactori care trebuiau să tipărească câteodată fapte ce erau departe de a fi considerate mărețe.

„Pe cât ne bucuram de sfârşitul răsboiului şi de întoarcerea oamenilor noştri pe la vetrele lor, pe atât ni s’a înnourat bucuria de pace şi bună rânduială. O seamă de oameni, cari nu au fost de treabă nici înainte de bătaie, nici în bătaie, se întorc acasă însălbătăciți de tot. Aceştia numai la bine nu se gândesc, ci numai la fapte rele şi necuviincioase. Dacă au avut în viaţa lor ceva pricină cu notarul, birăul, preotul sau dascălul lor: acum iscodesc toate mijloacele ca să-şi răsbune tocându-i în cap şi jefuindu-i de tot ce au în casă şi în hambare”, se arată într-o corespondență trimisă redacției în acele zile ale sfârșitului de an 1918. Dar sentimentul că vin vremuri mai bune nu a putut fi estompat și de aceea, hebdomadarul îndeamnă: „Trecem prin cele mari prefaceri şi schimbări din câte ni le-am putut închipui vr’odată. Se naşte o lume nouă pe dărâmăturile celei vechi. Să ne păstrăm cumpătul. Să lucrăm în pace. Să cetim gazetele noastre cu luare aminte şi să lăsăm pe oamenii noştri învăţaţi să-şi spună cuvântul acolo unde trebue să-l spună”.

Pregătirea actului de la 1 Decembrie 1918 s-a făcut însă și prin articole mobilizatoare, prin cuvinte și fraze menite să mențină sentimentul național la cele mai înalte cote, că „între astfel de împrejurări orice român cu scaun la judecată nu poate opta şi nu-şi poate închipui fericirea neamului românesc decât într-o Românie Mare Unitară şi puternică. Ferm convins că adunarea dela Alba-Iulia va consfinţi sfintele aspiraţiuni ale neamului Românesc şi va decreta unitatea naţională a tuturor românilor, vă provoc şi vă rog pe toţi cu mic şi mare să strigăm din toată inima: Trăiască România Mare!”, scria dr. Aurel Vlad, într-un material din numărul 3 al „Libertății” (15/25 noiembrie).

Tot în paginile respectivei publicații sunt redate o serie de rapoarte despre modul în care au decurs adunările populare în cadrul cărora au fost aleși și li s-au oferit „credenționale” celor care urmau să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Apărând la Orăștie, este și firesc ca mare parte din relatări să facă referire la acest oraș precum și la localitățile din jur. Sentimentul românesc din acea perioadă căpătase o amploare nemaiîntâlnită. „Un glas triumfător ne-a trezit din letargie. Un glas de libertate care a pătruns orice suflet românesc! Totul a părut zîmbitor şi-a fost în vrajă toată firea! De-un cântec au trăsărit văile, cântecul sfânt al libertăţii! Nistru, Murăşul, Tisa, Dunărea bătrâne, tustrele Crişuri şi, codrul – frate cu Românul, desferecate din zalele de aramă a asupririi nu mai povestesc de jale, ci îşi revarsă în valuri de bucurie toată povestea vieţii, astăzi, când a răsărit şi pentru noi Românii măritul soare al dimineţii mari de sărbătoare! Lanţurile ruginite în cari au ţinut zătichnit duhul libertăţii s’au sferămat! Dela Nistru şi până ia Tisa să primeneşte neamul nostru oropsit de greul suferinţei şi îndurării. A sosit ziua sfântă a libertăţii, frăţietăţii şi egalităţii!”… Citite acum, după o sută de ani de când au fost scrise și publicate, aceste cuvinte ar putea părea exagerate. Evident, presa avea motive întemeiate să exagereze și atunci. Dar asemenea relatări nu încercau decât să redea cât mai fidel atmosfera care exista în județul Hunedoara, simțămintele autorilor și să creeze în rândul populației românești dorința de a fi votată Marea Unire.

Evenimentul s-a produs, redactorii remarcând ulterior faptul că „prin hotărârea dela Alba-Iulia alipirea noastră cătră România mare s’a decretat în mod sărbătoresc” (nr. 5, 29 noiembrie / 12 decembrie). Sunt amintiți delegații, sunt menționați membrii Consiliului Dirigent, sunt descrise momentele esențiale din județ și cele petrecute la București. Practic, totul era inundat de o euforie pe care noi, astăzi, cu greu o mai putem simți și cu atât mai mult, cu greu o mai putem descrie. Cuvintele nu înseamnă totul, mai e necesar să și crezi în ceea ce scrii, trebuie să mai vezi oameni care cred în ceea ce fac.

România Mare s-a înfăptuit la 1 Decembrie 1918. A fost momentul nostru de glorie. Ne-am bucurat, ca neam, prea puțin timp de acea realizare. Nu știu dacă mai putem spera la ceva la fel de remarcabil, pentru că, deși istoria se repetă, nu se repetă întocmai, nu mai respectă aceleași coordonate.

Închei aici cu câteva fragmente despre cum se bucurau românii în general și unii dintre locuitorii județului Hunedoara în special în acele zile de toamnă spre iarnă ale anului 1918: „Străinii să luau de gând şi, nu le era tocmai simpatică această mişcare viuă… întruniri dese… pe strade să puteau zări ici colea grupuri de inteligenţi, studenţi, meseriaşi şi ţărani, de pe a căror fețe trudite de chiria grea a vieții de până acum puteai ceti desluşit fericirea şi bucuria de mâne a neamului nostru întreg… Grupuri de grupuri să revărsa inteligența şi ţărănimea din jur. Toți în haine de sărbătoare, purtând pe miţe şi în butonieră tricolor – roşu-galben-vânăt, ba sub drapelele falnice, moaşte de-un vechiu renume. Laudă să cuvine fruntaşilor din comuna Spini, cari au venit în frunte cu harnicul şi înflăcăratul lor primar I. Pop în rânduri de patru sub un măreţ stindard… jură întâi, ofiţerii, apoi gardiştii în felul următor: «Eu jor atotputernicului Dzeu, cum că întru toate voi fi cu credinţă şi supunere cătră Consiliul național român din Ungaria şi Transilvania, care este supremul for ai națiunei române din Ungaria şi Transilvania. Conştiu de datorințele ce ne impun vremurile istorice de azi, jur că în toate manifestările vieţii mele voi fi fiu credincios naţiunei unitare române şi nu voi ridica mâna mea asupra fraţilor mei, locuiască pe ori ce fel de teritor politic»… Zi de sărbătoare şi înălţare sufletească! Zi de libertate, egalitate şi frăţietate, iar nu de răsvrătire şi jaf cum credeau străinii! O zi de înviere! O zi de sfântă desgropare a gloriei de veacuri încătuşate— dela Nistru și până ia Tisa! Un glas triumfător trezit din letargie. Un glas de libertate care a pătruns orice suflet românesc! Totul a părut zâmbitor şi-a fost în vrajă toată firea! De-un cântec au trăsărit văile, cântecul sfânt al libertăţii! Nistru, Murăşul, Tisa, Dunărea bătrâne, tustrele Crişuri şi, codrul – frate cu Românul, desferecate din zalele de aramă a asupririi nu mai povestesc de jale, ci îşi revarsă în valuri de bucurie toată povestea vieţii, astăzi, când a răsărit şi pentru noi Românii măritul soare al dimineţii mari de sărbătoare!”…

Istoria ca poveste 001, in Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2303, 29 noiembrie 2018, p. 1

Istoria ca poveste 001, in Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2303, 29 noiembrie 2018, p. 5

Posted 2018/11/29 by danieliiancu in Articole, Istoria ca poveste

La centenar (39)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (39)

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 44 (899), 30 noiembrie – 6 decembrie 2017, p. 4.

Ne oprim puțin din demersul nostru de a descrie cruci de eroi pentru a face un Apel către cititori. Poate suna cam pretențios, însă chiar avem nevoie de ajutorul cititorilor pentru a identifica, dacă nu exhaustiv, cel puțin într-o cât mai mare măsură crucile de eroi răspândite prin cimitire, pe ulițele satelor ori prin grădini.

Este foarte anevoios să descopăr singur asemenea monumente. Poate că pe lângă unele am trecut de zeci de ori fără să le văd, ignorându-le fără voie. Pe altele, ascunse prin livezi, printre morminții de ogradă, nu le-am văzut niciodată. Cu siguranță multe dintre ele s-au distrus iremediabil. Dar, ajutat de unii dintre localnici, am identificat și redescoperit uneori lucruri valoroase. De exemplu, o cruce de piatră situată la o răspântie de drumuri dintr-un sat nu prea mare este considerată de către marea majoritate a locuitorilor doar o simplă cruce de răscruce, un element comun multor locuri și așezări.

Nici lucrările științifice mai noi, nici articolele despre localitate și nici monografiile dedicate zonei nu fac alte precizări. Însă de la doi dintre bătrânii satului am aflat că respectiva cruce, înălțată pe o movilă, a fost cândva un monument dedicat eroilor. Cel mai probabil, celor căzuți în primul război mondial. Cu timpul, scrierea de pe cruce s-a deteriorat, iar văruirea lui succesivă în decurs de câteva decenii a condus la distrugerea textului în totalitate.

Chiar dacă nu există momentan o certitudine, descoperirea în sine se poate constitui într-un punct de plecare pentru o cercetare de arhivă care să aducă alte dovezi. De aceea este necesar ajutorul dumneavoastră, al cititorilor: să identificăm asemenea monumente și să le păstrăm atât cât putem, să încercăm să le protejăm. Cei care doresc să o facă pot să contacte redacția publicației Palia expres, pentru a discuta mai multe amănunte și eventual pentru a ne deplasa împreună la crucile celor care și-au pierdut viața pe fronturile celor două războaie mondiale, sau care și-au dat obștescul sfârșit în urma rănilor provocate de acestea.

La centenar 039, in Palia expres, an. XXII, nr. 44, 899, 30 noiembrie - 6 decembrie 2017, p. 4

Posted 2018/11/29 by danieliiancu in Articole, La centenar

La centenar (38)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (38)

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 42 (897), 16-22 noiembrie 2017, p. 8.

Am vorbit de multe ori despre faptul că, pentru a avea o imagine cât mai completă asupra unui eveniment, pentru a descifra cât mai exact anumite documente, pentru a fi cât mai aproape de adevărul istoric, o cercetare trebuie să coroborată de mai multe surse din teren, din arhive sau din biblioteci.

Țin să amintesc acest lucru deoarece în cazul de față este vorba despre o cruce din cimitirul din localitatea Bozeș (orașul Geoagiu), care oferă extrem de puține informații pentru o istorie a locului și a oamenilor din zonă. Este o cruce realizată relativ recent, turnată din ciment, cu un design nu neapărat futurist ci neobișnuit pentru eroii de război. Asta poate pentru că pe cruce mai este trecută o persoană care, luând în considerare datele nașterii și ale morții, nu prea avea cum să fie soția, în afara cazului în care respectivele date sunt greșite. Mormântul la căpătâiul căruia e amplasată crucea este clar conceput pentru o singură persoană și este înconjurat de un gard în miniatură, care parcă ține cu tot dinadinsul să îl separe de o mult mai veche cruce de piatră, cu terminațiile brațelor ce amintesc de crucile celtice și care pare să caute sprijin pe mult mai noul mormânt de ciment.

O descriere a tipologiei crucii pe care este trecut eroul nu are relevanță, cel puțin în acest moment, fiind evident faptul că meșterul crucer făcea parte din rândul celor care executau comenzi în serie. Așa cum spuneam, textul, săpat în trei plăci de marmură încastrate în ciment, este extrem de vag pentru cercetarea noastră: „FAM. VARTOLOMEI // VARTOLOMEI VIOREL / Dispărut în război / VARTOLOMEI EVA / 1909 – 1979 // Ridicată de fiică și ginere”.

La o primă vedere, eroul pare să fi dispărut pe unul din fronturile celui de-al doilea război mondial. Ar lipsi cu desăvârșire orice fel de conexiune cu Marele Război, dacă nu ar exista monumentul eroilor din Bozeș, despre care am scris recent. Acolo, la ultima poziție e menționat ca „erou bozeșan” din perioada 1914 – 1919 și Vartolomei Viorel, chiar dacă pe ultima poziție luând în considerare criteriul alfabetic. Tot „prin jertfă, la biruință” au mai căzut pe fronturi și alți Vartolomei din Bozeș. Privind însă cu atenție și eroii din cel de-al doilea Război Mondial, deslușim faptul că printre alți Vartolomei se regăsește și un alt Viorel. Prin urmare, eroul e din cel de-al doilea conflict.

Rămâne însă pe viitor de cercetat care a fost legătura dintre ei: tată și fiu, morți la distanță de decenii pe alte fronturi, în alte războiaie? Sau doar neamuri cu un grad mai mare sau mai mic de rudenie? Iar crucea aceea veche cu aparență celtică, al cărui text momentan nu poate fi descifrat, nu este al acelui Viorel Vartolomei, erou din Marele Război? Să sperăm că vom afla cât de curând…

La centenar 038, in Palia expres, an. XXII, nr. 42, 897, 16-22 noiembrie 2017, p. 8

Posted 2018/11/19 by danieliiancu in Articole, La centenar

Raport de tură (33): Raport sloven (8): Vintgar. Câteva impresii   Leave a comment

Vintgarul slovenilor e așa, un fel de chei pentru pantofari. Gen Cheile Turzii pentru români… E ca o potecă betonată, cu poduri și podulețe și podețe care traversează o zonă spectaculoasă, mirifică, dar fără locuri special amenajate pentru treburi intime. Și să fi fost locuri… nu ai cum să te descătușezi, pentru că sunt sute…  mii… poate, exagerând, chiar zeci de mii de vizitatori asiatici în zonă, pe zi. De europeni nu mai vorbesc.

Am plecat așadar în drumeție. După vreo zece metri am dat de o prăpastie de 0,75 m. Slovenii sunt oameni de treabă la faze de astea, așa că au făcut un pod imens peste un pârâu ce putea fi sărit cu pasul, că doar nu degeaba îți iau cinci euro la intrare. Bine, apoi pârâul s-o învolburat. Nici măcar bocancii mei de acum cinci ani nu mai făceau față, ca să nu mai zic de pantaloni. Stânci, cascade, ape limpezi, ape cristaline, bolovani, ape ce aveau culoarea smaraldului, pești de toate dimensiunile…

Dar mai presus de toate a fost rasismul: noi eram trei europeni care ne doream cu tot dinadinsul să facem poze și să bem o bere la celălalt capăt al cheilor. Mai că nu am avut loc de asiatici. Noroc că eu am fost mai repede de picior și am îmbrâncit câțiva chinezi și am ajuns mai în față de am apucat să ocup, într-un final, o masă. Sper că pe unii dintre chinezi nu-i mai caută și acum Ambasada Chinei prin Cheile Vintgarului. Am luat trei beri și m-am așezat. Apoi am făcut poze cu o altă cascadă care fugea din munți spre câmpiile Sloveniei. Wooowwwww!!! În cascadă era o minge roz care sărea ca proasta în mijlocul apei. Nu avea acum să scape. Înspre aval se zăreau creste de Alpi (cred), golașe, stinghere și inabordabile, înconjurate de norișori sub formă de coronițe pentru elevi de clasa I. Iar de jur împrejur, toamna era la ea acasă.

…După două beri am plecat să facem Cheile Vintgar-ului, invers. Am ajuns extrem de lejer la biciclete, le-am descuiat, am urcat, am coborât, ne-am oprit să mai facem niște poze. Am ratat câteva intersecții… Dar am ajuns în Bled…

DSC_0114

Posted 2018/11/13 by danieliiancu in Articole, Rapoarte de tură

Pro memoria (16)   Leave a comment

Monumentele din Fornădia și Burjuc

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. IX, nr. 2126, 16 martie 2018, p. 8.

Am menționat în mai multe rânduri că până în anul 1989 au fost ridicate peste șaizeci de monumente ale eroilor din cele două Războaie Mondiale, ulterior fiind construite alte câteva zeci. Multe dintre acestea sunt cunoscute doar de către localnici și, mai ales cele înălțate după 1990, au doar o valoare simbolică, informația istorică lipsind în unele cazuri cu desăvârșire și doar o căutare prin arhivele recente ale primăriilor sau prin paginile ziarelor și revistelor ar putea contribui la creșterea valorii documentare a respectivelor documente.

Monumentul eroilor din Fornădia

Un exemplu în acest sens este un monument ridicat relativ recent în curtea Școlii Primare din Fornădia (comuna Șoimuș). Realizat din marmură albă, obiectivul memorial propriu – zis este disproporționat ca dimensiuni față de soclul din ciment construit în trei trepte. Practic este vorba despre o simplă cruce, fără nici un fel de inscripție sau ornament, amplasată pe un registru inferior cu o formă aproximativ pătrată, pe care sunt săpate atât textul cât și câteva motive decorative.

Acestea din urmă sunt reprezentate de două steaguri „tricolore” dispuse pe diagonale, având hampele încrucișate, alături de o cască și o floare stilizate. Textul inscripționat pe monument este la fel de simplu redactat, nefiind menționate numele eroilor satului Fornădia: „O CRUCE O FLOARE UN SEMN / DE ONOARE ÎN CINSTEA / EROILOR DIN FORNĂDIA MORȚI / SAU DISPĂRUȚI ÎN CELE / DOUĂ RĂZBOIAE MONDIALE”.

Monumentul din Burjuc

Alt exemplu, foarte asemănător dar care ne oferă mai multe informații, este cel al monumentului din localitatea Burjuc. Soclul este tot din ciment, în trei trepte, iar obiectivul memorial este tot o cruce simplă, de data asta din ciment, însă ornamentată în stil mozaic, cu bucăți mici de marmură de nuanțe diferite care redau motive simple.

În plus, partea superioară (cruce cu terminațiile brațelor trilobate) este decorată și cu bucăți de marmură mai mari dispuse sub forma a patru cruci, dintre care crucea centrală are gravat și inscripțiile de consacrare, fiind amplasată deasupra formei stilizate a potirului. Alte două cruci mai mici încadrau inițial această parte superioară, dar din păcate la data documentării (august 2016), mai exista doar una.

În registrul inferior se găsesc încastrate două plăci de marmură ce conțin două texte, precum și anul realizării monumentului, „1990”, realizat în stilul „mozaic”. Prima placă este decorată și cu o ramură de trandafir care parcă susține inscripția: „CRUCII TALE NE ÎNCHIN- / AM STAPINE ȘI SFINTA / INVIEREA TA O CINTAM / ȘI O MĂRIM”. Cea de-a doua placă de marmură este gravată cu textul principal: „IN MEMORIA EROILOR CAZUTI PENTRU / LIBERTATE DEC. 1989 SI A EROILOR CA- / ZUTI IN ANII 1916-1919 SI 1945 / S-A RIDICAT IN ANUL 1990 DEC. DE BISE- / RICA ORT. BURJUC SI CONTRIBUTIA Pr. / PAROH. GRAMA O. CARE A SUPORTAT CHE- / LTUIELILE. «VESNICA LOR POMENIRE»”.

Pro memoria 16, in Glasul Hunedoarei, an. IX, nr. 2126, 16 martie 2018, p. 8

Posted 2018/11/13 by danieliiancu in Articole, Pro memoria