Archive for the ‘Articole’ Category

La centenar (19)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (19)

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 14 (869), 13-26 aprilie 2017, p. 3.

Când traversezi localitatea Ludești (comuna Orăștioara de Sus), te simți mai tot timpul vegheat de fleșa zveltă, realizată în stil neobaroc și acoperită cu tablă a bisericii înălțată pe un pinten de deal cam în centrul satului. Inițial închinată „Sfântului Ierarh Nicolae”, locașul de cult poartă azi hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” și este înconjurată de un cimitir în care pătrunzi pe o poartă străjuită de arbore, probabil tisă. Chiar sub ramurile sale se află, parcă la adăpost, mai multe cruci de eroi din cele două războaie mondiale.

Una dintre ele, amplasată pe un soclu circular înalt și masiv, zidit din bolovani de râu, se înalță o cruce relativ simplă, din piatră, văruită cândva cu al și cu marginile registrului superior vopsite cu negru. Acest registru e format dintr-o cruce greacă cu terminațiile brațelor trilobate, având incizată în centrul ei semnul altei cruci. Brațul principal se îngroașă spre bază, terminându-se în doi cilindri decorați în partea din față cu simboluri solare. Sub el se găsește o arcadă în trei trepte realizată în arc coborât, sub care a fost stilizată î ramură de măslin.

Registrul median este și mai sărac în ornamentație, doar două coloane aproximativ dreptunghiulare cu baze și capiteluri simple, ce-și doresc să imite stilul doric, încadrează textul ce oferă doar următoarele informații: „În amintirea lui / Ioan Bogdănescu / dispărut / pe câmpul de luptă / în anul 1914 / în etate de 24 ani / Odihnească în pace / în pământ străin”…

Este trist că nici nu a început bine războiul și tinerii, cel mai probabil în această primă fază a conflagrației, dispar fără urmă pe fronturile din Serbia sau din estul Europei. Cine știe prin ce gropi comune s-or mai fi aflând osemintele lor. Ce se mai poate face în asemenea cazuri este doar o cercetare a arhivelor militare și civile pentru a se cunoaște cel puțin zona în care a fost trimis la moarte și a dispărut fără urmă un erou. Există și posibilitatea ca familia să fi aflat ulterior, după înălțarea crucii, unde și când a murit tânărul Ioan Bogdănescu din Ludeștii de Jos, de pe Valea Grădiștii, dar informațiile să fi rămas doar în amintirea lor, nemaifiind trecute pe monument.

LC 14, in Palia expres, XXII, 14 (869), 13-26 aprilie 2017, p. 3

Anunțuri

Posted 2017/10/10 by danieliiancu in Articole, La centenar

La centenar (18)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (18)

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 13 (868), 6-12 aprilie 2017, p. 3.

O altă cruce ridicată în amintirea unui erou din Primul Război Mondial și amplasată în micul panteon din satul Pricaz, comuna Turdaș, în fața bisericii ortodoxe cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, amintește de Alexandru Stârcu, decedat pe un pat de spital din Moldova. Adică tot dincolo de graniță, o graniță pe care „corporalul” de 29 de ani nu a mai apucat s-o vadă desființată.

Crucea se încadrează în seria cea mai numeroasă a monumentelor ridicate în memoria eroilor: trei registre de dimensiuni medii și aproximativ egale ca suprafață, înălțate pe un soclu de piatră. Partea superioară este constituită din cunoscuta cruce greacă cu extremitățile treflate, cu semnul altei cruci incizate la întretăierea brațelor și cu inscripțiile de consacrare. Partea inferioară a brațului principal se dezvoltă într-o arcadă semicirculară care adăpostește fotografia eroului, înfățișat în costum popular, mai precis o cămașă și un pieptar specifice zonei. Atitudinea mândră, redată în special de privire, este accentuată de mustața cu colțurile puțin ridicate și părul pieptănat cu grijă. Ovalul auriu al medalionului este încadrat de două ramuri de măslin, sculptate în marmură.

Registrul median cuprinde textul principal, încadrat de două coloane terminate în baze și capiteluri pătrate: „Această cruce / sau ridicat în amintirea / fiului meu / Alexandru Stârcu / CORPORAL / născut la 14 Aug. s.v. 1888 / Reposat la 28 Dec. s.n. 1917 / în spitalul din BĂLTĂCEȘTI / jud. Peatra Neamțu / ca luptătoriu de PATRIE”. „S.v”, adică născut pe stilul vechi sau conform calendarului iulian, și decedat pe „s.n.”, adică stilul nou sau calendarul gregorian. Menționarea acestor aspecte ne oferă unele indicii asupra momentului aproximativ când a fost ridicată crucea, cel mai probabil imediat după anul 1919, când România a adoptat oficial stilul nou, dar populația încă se mai raporta și la vechiul calendar.

Partea inferioară, simplă, conține epitaful  „Fie-i țărâna ușoară și memoria / binecuvântată. // Ridicată de iubita sa mamă MĂRIUȚA STÂRCU / spre vecinica pomenire”. Puțin mai jos se găsesc alte două-trei cuvinte, pe care până acum nu le-am putut descifra și care, cel mai probabil indică meșterul care a realizat crucea.

La centenar 018, in Palia expres, XXII, 13, 868, 6-12 aprilie, p. 3

Posted 2017/10/04 by danieliiancu in Articole, La centenar

Povesti (adaptate) pentru Mihnea (4): Povestea cu fata babei…   1 comment

Povestită tot în 2013, când Îngerul nu împlinise încă cinci ani…

A doua seară, nici nu apucă noaptea să ne trimită la pat, că Îngerul începe să se smiorcăie. Inițial am crezut că plânge iar că l-o bătut Atena cu lingura de lenm peste mânuțe, că se trăgea de puță. Dar nu. Uitase deja de bătaia Atenei. Acum voia să-i zic povești.

– Tati meu, da sealaltă fată de babă nu s-o dus după vleo lădisă cu jucălii?

Mi-e îmi stătea inima în loc că tocmai juca Dinamo. Și îmi era să nu care cumva să câștige. N-am înțeles din prima întrebarea. Ce babă, ce jucării, ce ladă? M-am ridicat brusc în picioare, și fără să-mi dezlipesc privirea de televizor m-am dus de i-am adus Îngerului coșul plin de mașinuțe, muțunaci și zbârnâietoare. El s-o apucat de plâns taman când eu râdeam că încasase Dinamo un gol. Din off-side, dar oricum era gol. Inițial m-am șocat. Mi se părea incredibil: MIHNEA E DINAMOVIST???? Apoi mi-am revenit și am văzut că nu se uita la televizor. Deci motivul tristeții sale nu era cel al bucuriei mele. Ceva totuși îl nemulțumea. Plângea mocnit, a ciudă, nu era ceva legat de foame, sete, durere sau somn. Am stat să judec până or dat ăia reluarea: lada cu jucării i-am adus-o? Da! Atunci? Parcă mai zicea ceva de-o babă… Instantaneu mi-i s-a aprins beculețul, taman când dinamoviștii se prăvăleau toți pe jos. Am fugit repede pe balcon și i-am adus o fotografie cu soacră-mea înrămată. Fotografia era înrămată, nu soacră-mea.

-Uite Tati, baba!!!…

Băi frate, ăsta mic parcă a luat foc. Inițial a prins rama în mânuțe, s-a holbat nedumerit de dulce la fața ei acră, și mi-a trântit poza cu tot cu ramă drept pe telecomandă. Instantaneu, în loc de meci am văzut Antena 3.

-Tati meu, sealaltă babăăăă!!!! Cu fata care găsessste jucălii duminicaaaaaa…

…Atunci m-am prins. L-am scos pe Gâdea din priză și m-am așezat lângă Înger. Am dat să sting și becul, dar nu am ajuns la întrerupător. M-am ridicat iar din pat și am apăsat pe bumb. Instantaneu, becul a făcut „bummm!!!”. Beznă totală. Mai puțin o mogâldeață roșie de la o jucărie de tablă care nu dormea.

-Hai, Tati meu, te log, zi-mi de sealaltă fată de babă!… Vocea Îngerului în bezna apartamentului m-a convins.

-Bine Tati. Îți zic. No. După cum spuneam aseară, după ce o vint fata moșului acasă cu toate bunătățile ălea, de la bogății la aur și jucării, o trăit baba cât o trăit pe spinarea moșului, lingușitoare fiind de felul ei. Numai că, la un moment dat i s-a urât cu binele și a vrut să-l pună la punct bietul moș. Așa că s-o pus să-i coacă una…

-Se să-i coacă Tati meu? Plăjituli?

-Cam așa ceva, Tati! Ce s-o gândit baba? Hai s-o trimit pe fata mea în străinătățuri că poate se întoarce cu mai multe bogății, cu ginere harnic, cu căruță de marcă, bașca cu vreo doi puradei care să-mi aline setea la bătrânețe, că pe moșul ăsta puturos nu mă prea pot baza. Zis și făcut. Dimineața la prima oră, când fata babii încă se lăfăia între așternuturi putrede de nespălare, baba se ridică de pe moș și pleacă de-o snopește sănătos în bătaie pe fii-sa. „Să te duci și tu și să-mi aduci bogății cum i-o adus cocoșul moșului”…

– Tatiiiiiiiiiii!!! Asta-i din altă povessste. Ne-o szisz-o Doamna la grădinisă!

– Aaa!!! Da! Stai. Scuze!!! Așaaaaa… Și baba îi trage o scaltoalcă după ceafă fii-sii, dar o nimeri drept în nas. Aia se pune pe plâns și urlă cum numai baba mai știa să urle, dar cum nu avea experiența ei, până l-a urmă s-o potolit. „Să te duci și tu și să-mi aduci bogății mai bogate decât i-o adus nesuferita aia la moș. Vezi, nu fi proastă ca ea! Când ajungi la Sfânta Duminica să pui mâna pe care cufăr îl vei vedea mai mare și să mi-l aduci de îndată, că nu mai pot să stau sub călcâiul moșului până luni sau marți”…

– Tatiiiiiii, în lăsile mari intlă jucălii mai multe si cu telecomensi!

– Bine mă Tati! Tu crezi că babei de jucării cu telecomandă îi ardea?… I-o mai tras o joardă peste ochi feti-sii și o dat-o afară din casă în șuturi. Asta, smiorcăită. Adică cam nespălată la ochi, că era dimineața pe la unșpe și nu se trezise bine. O ieșit din scara blocului și s-o așezat pe bara de jos de la bătătorul de covoare. Cum stătea ea așa și se scobea în nas că habar nu avea încotro s-o apuce, spre Italia sau Spania, numai ce se înfiripă lângă ea o cățelușă sau un cățeloi. Că nu prea știa nimeni ce e. O javră de cățeluș vagabond, mă Tati. Slaaaab, păduchioooos, râioooos, purecooooos, flămâââând! Şi puiul de bichon, când o vede pe fata moşului, numai ce schelălăie: „fată frumoasăăăă, fată frumoasăăă, ai milă de mine şi grijeşte-mă că poate te-oi griji şi eu vreodată”! Fata babei se uita cruciș de uimire!!! Ceee???? Un câine care cerșește atenție??? Pfaiiii!!! Fata babei într-o clipită fu în picioare și-i trase un șut în cur potăii! Săracul o zburat direct în perete, dar o avut și noroc: de la izbitură s-or scuturat toți purecii și păduchii de pe el. Așa că din cum era, a mai rămas doar slab, râios și flămând…

– Se ie aia râie, Tati meu?

– …Ăăă… Râia e atunci când te mâncă undeva și nu te-ai spălat pe mânuțe înainte să te scarpini!

…Eram fericit de explicație. Îngerul meu urma să beneficieze de o educație ca la carte…

Taaatiiii!!! Eu vleau să mă spăl pe mânuse că mă mănâncă după uleche!!!

L-am dus la baie să se spele pe mânuțe, iar în timp ce apa curgea eu povesteam…

– Și uite așa, fata babei o luat-o la fugă să nu o prindă vecinii din bloc că o bătut un biet cățeluș. O fugit ea vreo 15 metri, după care s-o urcat într-un corcoduș, să n-o vadă baba că-i puturoassă și n-are chef de lucru. Acolo, ce să vezi, mă Tati? Corcodușul nu era corcoduș, ci era păr…

– Plin de floli si de omisi, nu-i asa Tati meu?

– Da, Îngerule! Dar de unde ști?

– Mi-ai spus tu aseală!

– Aaaa! Daa! No. Și părul, când o văzut câte kilograme are fata babei, i s-or moleșit crengile. Bătea către suta douăzeci. Așa că o început să plângă: „fată frumoasăăăă, fată frumoasăăă, ai milă de mine şi grijeşte-mă că poate te-oi griji şi eu vreodată”! Asta, turbată, nu alta! „Ceeeee? Mă scorbură, tu mă faci pe mine grasă?”… Și numai ce începu fata babei să țopăie printre crengi de zici că era pe vreo saltea Dormeo. Normal, bietul păr o rămas jumulit de crengi iar fata babii s-o trezit fix în fund în mijlocul trotuarului. S-o ridicat și o plecat repede spre centru. Fata, nu trotuarul.

– Sple fântâna altesiană!!!

– Da, Tati meu. Acolo. Numai că până să ajungă fata babii, ăștia de la primărie făcuseră deja curat. Nu mai era pic de mâl pe fundul ei. Al fântânii, zic. Așa că nici vreo cerință către fata babii nu o mai avut. Asta, bleagă și hapsână, merge direct la covrigăria de lângă. Și aia mergea strună, dar dacă nu lucri nimic, nimic primești. Sau ca să capeți un covrig, trebuie să dai bani la schimb. La casa de marcat însă, spre norocul fetii babei, era chiar Sfânta Duminică. Așa că nu mai rebuia să meargă până în parc. Sfânta îi dă un covrig de milă, iar apoi o pune să dea cu mopul prin covrigărie. Ce să vezi mă Tati? Fata babii, de puturoasă ce era, o adormit în coada măturii…

– Si nu s-o mai dus după lada cu szucălii???…

Vocea Îngerului aducea spre panică.

– Oooo, ba da, s-o dus!!! Că Sfânta Duminică e o tanti blândă și bună la inimă. Așa că o trimis-o pe fata babii să scuture doar preșul de la casă și să își ia ce ladă vrea. Normal, asta fiind hapsână, o luat lada aia mai mare…

– Aia cu szucălii cu telecomesi?

– Tatiiii! Nu mă mai întrerupe. Nu. Lada cea mai mare. O târâit-o după ea, nu o mâncat nici plăcinte și nu o făcut nici baie în fântâna arteziană. O dat un pic să se hodine sub corcodușul ăla de păr. Taman atunci o creangă i-o picat în creștet. Fugea lumea după ea. Doi gealați voiau să-i șutească lada. Ea, deșteaptă, o vârât-o sub fustiță, și gealații duși și prostiți or fost. În final nu o mai pățit nimic, doar că o mușcat-o cățelușul de călcâiul lui Ahile…

– Sine-i Ahile, Tati meu?

– Un nene de la poliție. Dar nu contează. Fata babii a ajuns cu lada acasă și i-o trântit-o pe deștele de la piciorul stâng babei. „Na, Măicuță, lada, fire-ați lada să-ți fie! Spală-te cu ea pe cap! Pe mine la munci așa cumplite să nu mă mai trimeți!”… Baba o început să se vaite și să se dea cu căpicul ei cel mov de toate crucile din încăpere. Dar așa, mai încet, să n-o audă moșul. Nu zic, că de durut poate că o durea, dar gândul la bogățiile din ladă îi puneau lacăt pe gură…

Si cum pui un lacăt pe buse, Tati meu?

– Habar n-am! Taci și ascultă. Baba o luat lada și s-o dus cu ea în cămară. Lada era grea, baba era urâtă, scările erau abrupte. No. S-o întâmplat. Baba s-o împiedecat. Lada o alunecat. Capacul lăzii s-o desfăcut…

– Si szucăliile?

– Ce jucării, mă Îngerule? Că în lada luată de fata babii de la Sfânta Duminică, nu erau jucării. Erau balauri…

– Se-s balaurii, Tatii meu?

– Oooooffff!!! Balaurii sunt un fel de dinozauri, dar mai răi!

– Bine! Desi fata babii o rămas sălacă? Fălă jucălii?…

… Am adormit.

La centenar (17)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (17)

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 12 (867), 30 martie – 5 aprilie 2017, p. 3.

Monumentul eroilor din Căstău (comuna Beriu) e un exemplu de urmat în ceea ce privește interesul comunității locale pentru păstrarea memoriei ostașilor căzuți mai ales în primul război mondial. Fiind unul dintre cele mai simple din punctul de vedere al realizării, cu un minimum de motive decorative și amplasat pe un soclu modest din piatră, monumentul din centrul localității Căstău aduce mai mult, la o primă vedere, cu o cruce de răspântie înconjurată de un gărduleț din fier forjat.

Când te apropii însă și citești textul deslușești următorul text încadrat de formele a două coloane torsionate: „În semn de mulțumire / cătră D-ZEU. / pentru înfăptuirea / ROMÂNIEI MARI / și întru pomenirea / OSTAȘILOR din Căstău / morți în răsboiul din / 1914-1919”, iar pe registru inferior, sub baza coloanelor, mai găsești și informația următoare: „Ridicată de credincioșii bis. ort. rom. / Căstău. la 21. V. 1930”. Deci de ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Cealaltă față a crucii e mult mai interesantă din punctul de vedere al informațiilor pe care le conține. Cei care au realizat monumentul și-au dat silința să afle și sape în piatră nu numai numele celor căzuți prin războaie, ci și locurile unde aceștia s-au jertfit și sunt cunoscute. Cum însă de unii nu s-a mai știut nimic, niciodată, dispărând pur și simplu pe fronturi fără a fi identificați, în dreptul numelor lor nu se află decât un loc gol ce are puține șanse să mai fie umplut vreodată: „Dionisie Morar † Italia / Vasilie Grămesc † Polonia / Nicolae Dubleș † Viena / Dănilă Dăian † Galiția / Nicolae Roșca † Galiția / Ioan Stănuț † Serbia / Samoilă Samoilesc † – / George Crîznic † – / Dănilă Lazăr † Bucovina / Nicoale Lungu † Viena / Iacob Crîznic † Viena / Ilie Măniuț † – / George Samonid † Polonia / Ioan Stanc † Italia / Petru Simerian † – / Nicolae Curea † Italia / Ioan Udrea † Galiția / Nic. Fenișan † – / Ioan Moise † Rusia / George Tomesc † Polonia / Ioan Trifan † Galiția / Savu și Ilie Simion † – / Vasilie Popovici † – / Ioan Lungu † Galiția / Ioan Dănil † Serbia / 1941 – 1944 / Vasilie Dănilă † Rusia / Vasilie Andrei † Pesta / Ioan Cugerian † Turda / Ioan Stanciu † Călimănești / Nicolae Grămesc † Rusia / Ilie Grămesc † M. Tatra / Ioan Spinian † Rusia // Andrei Ioan † Rusia / Andrei Gh. † Lopadia Mare”…

LC 017, in Palia expres, , XXII, 12, 867, 30 martie - 5 aprilie, p.3

Posted 2017/10/03 by danieliiancu in Articole, La centenar

La centenar (16)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (16)

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 11 (866), 23-29 martie 2017, p. 5.

Un prim pas pentru păstrarea vie a memoriei eroilor care s-au jertfit în timpul celor două războaie mondiale este acela de identificare a monumentelor și crucilor ridicate în amintirea lor. Este, din păcate, un demers îngreunat de faptul că timp de un secol nimeni nu s-a preocupat de inventarierea, clasarea pe categorii, elaborarea de fișe sintetice sau tabele sinoptice (care să cuprindă spre exemplu numele inițiatorilor, al susținătorilor materiali, al arhitecților, anul dezvelirii, materialele de construcție, dimensiuni, asemănări și deosebiri, elemente ornamentale sau decorațiuni specifice etc.).

Chiar dacă, izolat, anumite comunități locale au întreprins unele demersuri mai ales prin anumiți reprezentanți ai lor care au menționat (pe parcursul elaborării unor monografii locale) anumite date însoțite de fotografii despre monumentele și crucile de eroi dintr-o localitate sau alta, rezultatele sunt mult prea puțin satisfăcătoare, ca să nu spunem dezamăgitoare. Cu atât mai mult cu cât de-a lungul ultimilor ani a apărut o întreagă suită de monografii de localități, iar marea majoritate a primăriilor au site-uri de prezentare a zonelor pe care le administrează. Foarte rar însă autorii respectivelor volume sau pagini on-line s-au preocupat de monumentele reprezentative, ca să nu mai spunem de crucile de eroi. În cel mai bun caz, ele sunt menționate în câteva propoziții generale sau amintite doar vizual printr-o fotografie slab retușată.

Un asemenea caz este și cel al monumentului eroilor din localitatea Gelmar (orașul Geoagiu), situat în vecinătatea biserici ortodoxe cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Personal nu am găsit nici o informație despre acesta în volumele pe care le-am consultat în ultimele zile. Nu spun că ele nu există, ci doar că momentan nu le-am descoperit eu, o investigație atentă a presei interbelice putând oferi pe viitor detalii semnificative în acest sens. Astfel încât la ora actuală putem oferi doar o descriere sumară a obiectivului, care se încadrează într-o tipologie numeric semnificativă: aceea a „monumentelor cu vulturi”. Realizat din piatră, de dimensiuni impresionante, are o formă de paralelipiped dreptunghic amplasat pe un trunchi de piramidă. Ornamentat simplu în general, dar încununat cu un vultur de bronz cu aripile desfăcute, monumentul conține următoarea inscripție: „EROILOR / CĂZUȚI PE CÂMPUL DE LUPTĂ / PT ÎNTREGIREA NEAMULUI // CISMAȘ VASILIE / ROMOȘAN ZAHARIE / CRANCIOVA IOAN / BOZEȘAN AMOS / ALBU IOAN / CĂLIMAN ADAM / ARDEAN VIOREL / BOZEȘAN VASILIE / BOZEȘAN CALINIC”… Mai multe informații pe viitor!

LC 016, in Palia expres, XXII, 11, 866, , 23-29 martie 2017, p. 5

Posted 2017/09/28 by danieliiancu in Articole, La centenar

Ținutul Orăștiei în documente (6)   Leave a comment

Birje și birjari la Orăștie în 1923

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 34 (889), 21-27 septembrie 2017, p. 3.

În același regulament al răsurilor publice din care am citat numărul trecut, urmează prevederi ce par duse la extrem: „Conducătorilor nu le este permis: a) a conduce trăsura în stare de beție; b) să fumeze când au pasageri în trăsură: c) de a nu permite pasegerilor să mâne caii; d) de a rosti în public expresiuni triviale; e) de avea o atitudine  necuvincioasă față de pasageri: g) de a părăsi trăsura spre a intra în cârciumi, cafenele sau alte localuri; h) de a se preumbla pe stradă fără mușterii; i) este interzis să umble cu haine murdare”. Poate că datorită faptului că erau draconice, respectivele prevederi sunt aproape în totalitate ignorate astăzi.

Însă lucrurile nu se opresc aici. Ca să fi avut dreptul de a fi birjar la 1924, nu era suficient să știi / sau să nu știi să înjuri, ci era obligatoriu să fii informator: „Conducătorii sunt obligați să comunice poliței toate informațiunile ce li se vor cere, precum și pe acelea pe cari le vor culege dela pasagerii suspecți. Conducătorii mai sunt obligați să informeze poliția ori de câte ori vor transporta pasageri la o altă gară în afară de gara Orăștie”. Bineînțeles că existau și aspecte pozitive, deoarece birjarii trebuiau să dea concursul agenților forței publice „ori de câte ori le va fi cerut, fie pentru urmărirea rău-făcătorilor în caz de flagrant delict, fie pentru a ridica bolnavi, răniți, morți etc., căzuți în stradă sau de a conduce poliției pe delicvenții recalcitranți”. În plus, fiecare birjar era obligat, pe rând, să facă ore de serviciu „cu plată” în folosul și pentru buna desfășurare a comisariatului de poliție.

Pe lângă faptul că „toți birjarii sunt obligați ca pe fiecare seară câte doi dintr-nșii să stea la locul de staționare”, „iar în timp de epidemii toată noaptea”, conducătorii de birje trebuiau: „1) să nu maltrateze animalele; 2) să nu umble cu caii răniți, bolnavi, șchiopi sau atinși de infirmități pe cari îi fac incapabili serviciului; 3) să aibă hamurile bine potrivite pe cai, spre a nu le produce rosături sau răni; 4) să acopere iarna caii cu pături în timpul șederii în stație și; 5) să nu primească mai multe persoane în trăsură decât cel mult cinci”.

Morții nu puteau fi transportați cu birjele decât cu permisiunea „d-lui medic al orașului”.

Erau apoi reglementate „stațiunile de așteptare” din Orăștie: „în Centru: Piața Regina Maria, în fața Cafenelei Corso și Piața Gării”. Curățenia acestora trebuia făcută de birjari. Așa că dacă respectivii mâncau semințe de dovleac, cojile tot ei le măturau.

Nu era simplă viața de birjar public sau particular în Orăștie nici acum un secol, mai ales că trebuiau să respecte câteva reguli elementare de circulație prin oraș: „a) să țină totdeauna dreapta; b) să meargă în trapul mijlociu al cailor, iar la intersecția stradelor și la cotituri la pas; c) să nu se ia la întrecere cu trăsurile pe stradele orașului sau să pornească în grup din stațiune; d) să aprindă felinarele dela trăsuri imediat ce se înserează și nu au voe a le stinge înainte de a se lumina”. Vi se par lucruri cunoscute?

Bineînțeles, urmează și capitolul referitor la penalități, mai multe decât cele prevăzute expres de Codul Penal atunci în vigoare, cea mai drastică fiind „luarea dreptului pentru totdeauna de a mai funcționa ca conducător”, iar „orice birjar care se va găsi beat se va aresta de cel dintâiu agent al poliției”. Inclusiv un fel de cod deontologic al birjarilor trebuia respectat, altfel „acei cari se angajează a lua pasageri la ore fixe și nu se țin de angajament, acei care refuză fără motive dovedite să vie la o anumită oră să ducă pasageri la gară sau cari se vor dovedi că distruge tariful oficial de prețuri fixate de comisiune, toți aceștea vor fi dați judecății spre ași primi penalitatea prevăzută de lege”.

Cam acesta era în mare „Regulamentul pentru trăsurile publice” din Orăștie aprobat în 1923. El a fost completat ulterior prin alte acte, precum Hotărârea 2823/1924 a Consiliului Orășenesc adoptată la propunerile făcute de Poliția de Stat, prin care se specifica creșterea cuantumului amenzilor și chiar pedepse de trei zile cu închisoare pentru nerespectarea regulamentului. Primarul de la acea vreme al orașului, Alexandru Herlea, înaintează respectivele modificări prefecturii județului Hunedoara, la 21 februarie 1925. Cât timp a rămas în vigoare respectivul regulament, sperăm să descoperim în viitorul apropiat.

Tinutul Orastiei 006, in Palia Expres, XXII, 889, 21-27 septembrie 2017, p. 3

La centenar (15)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (15)

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 10 (865), 16-22 martie 2017, p. 3.

Un semnal de alarmă trebuie tras și asupra stării de conservare a monumentelor de for public care amintesc de eroii căzuți în timpul celor două conflagrații mondiale. Luând în considerare mai ales faptul că de câțiva ani se tot împlinesc câte o sută de ani de la diferite evenimente ce au avut loc în timpul Marelui Război, poate că nu ar fi lipsite de interes, dar mai ales ar fi o dovadă de recunoștință dacă monumentele eroilor s-ar bucura de o mai mare atenție din partea comunităților și a autorităților locale. Pentru că unele dintre ele, deși peticite din când în când, arată deplorabil.

Aici există un paradox constând în faptul că majoritatea monumentelor realizate în perioada interbelică se găsesc și astăzi într-o stare de conservare bună sau chiar excelentă, în timp ce multe dintre monumentele ridicate după 1989 parcă stau să se prăbușească. Fără a încerca să tragem concluzii, poate că ar trebui să ne punem mai multe întrebări legate de modul cum considerau cei de acum aproape un secol să păstreze memoria eroilor vizavi de realizările de astăzi în același domeniu.

Un exemplu în acest sens este și monumentul din centrul satului Pricaz (comuna Turdaș), ridicat cândva după Revoluție. Momentul exact poate fi identificat studiind eventual actele primăriei, ale parohiei sau presa vremii, deoarece informațiile orale nu ne-au fost de nici un folos, cele trei persoane intervievate oferind trei posibilități de datare. În plus, nu există nici o referire sculptată/gravată pe monument sau în apropierea lui care să se ofere informații despre an, artist, constructor etc. Cert este faptul că el nu apare în lista specificată de Ioachim Lazăr și N. M. Morar (vezi Hunedorenii și Mareea Unire, Deva, 2009, p. 49).

Monumentul în sine este interesant mai ales prin concepție: pe un soclu cu mai multe trepte realizat din marmură albă, se ridică o structură modulară realizată/placată cu marmură neagră care prin îmbinare dau forma unei cruci „de aer”. Din păcate, se pare că monumentul a suferit mai multe deteriorări (cauzele fiind posibil antropice, posibil naturale), reabilitarea lui făcându-se cam în pripă, ca să nu spunem mai mult. Apoi mai trebuie specificat faptul că inscripția de pe monument nu face nici o distincție între sacrificiile supreme din timpul Primului Război Mondial și cele din Al Doilea Război Mondial, eroii fiind menționați doar în ordinea gradului și apoi alfabetic.

…„EROII SATULUI / PRICAZ / DIN CELE DOUĂ / RĂZBOAIE MONDIALE // GHIȘOIU TRAIAN – LT. / CIUȘCĂ ACHIM – SLT. / DAVIDESCU NICOLAE – SERG. / JUNIE NICOLAE – SERG. / OPREAN NICOLAE – SERG. / LICESCU NICOLAE – CAP. / STÂRC ALEXANDRU – CAP. / PETRUȚESCU DUMITRU – FR. / BACIU PETRU – SOLD. / BĂIȘAN CHIRILĂ – SOLD. // DOROGA ROMULUS SOLD / DRAGOI IOAN SOLD / DUTCA DUMITRU SOLD / GEORGESCU NICOLAE SOLD / IVASCOI NICOLAE SOLD / JUNIE NICULAE SOLD / LUP IOAN SOLD / MANIU LEONIDA SOLD // OLEA ARON – SOLD. / OPREANN IOAN – SOLD. / POPA IOASIF – SOLD. / STÂRC IONAȘ – SOLD. / STOIAN SOLOMON – SOLD.”…

La centenar 015, Palia Expres, XXII, 10, 865, 16-22 martie 2017, p. 3

Posted 2017/09/21 by danieliiancu in Articole, La centenar