14 octombrie. O dimineață la Bohinjsko
Pentru cine nu a învățat la școală geografia Sloveniei țin să precizez următoarele: nu are ea râuri precum „Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul” din Moldavia descrisă în Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, dar nu are nici munți precum Măcinul, din Dobrogea. Altitudinea maximă… aproximativă… că munții respectivi sunt în continuă scădere de înălțime…
Datorită faptului că eu știu extrem de multă geografie, le-am explicat lui Raoul și lui Jason Teorema lui Pitagora. Dar de unde să înțeleagă ei teorema, dacă nu știau cine-i Pitagora și ce-i aia axiomă? De geometrie nu mai zic! Așa că am stabilit (mă rog, nu eu cu Jason, ci Raoul, cu de la sine putere), că trebuie să plecăm spre Bohinjsko la ora 03.30. Ca să fim la ora când răsărea soarele, fix la 7 și ceva. Acum trebuie să vă dezvălui un secret: Raoul nu știa că respectiva comună Bohinj se afla la mai puțin de 21 de kilometri distanță! Și dacă mergi în alergare ușoară nu-ți ia patru ceasuri.
Dar cu Raoul nu te pui. Așa că nu m-am pus bine la somn și m-o trezit un pic nervos. Cică să plecăm. Am plecat. Eu am ațipit nițel pe bancheta din spate, Jason a sforăit, iar șoferul conducea pe ce drumuri dorea el. Ne-am băgat iar pe sensuri interzise. Raoul o băgat GPS-ul pe mut, că prea îl contrazicea. Eu mă gândeam cum să contactez Ambasada României din Slovenia, pentru a fi repatriat. Lui Jason nu-i păsa, că dorea doar să fugă de acasă. Dar visul lui Jason nu s-a îndeplinit și am ajuns la Bohinjsko!
A fost o dimineață crâncenă. Când am ajuns noi, pe malul lacului Bohinj nu era nimeni, așa că Jason nu avea pe cine agăța. Raoul se tot agita să fotografieze rațe. De fapt, dacă-mi amintesc bine pe malul lacului era niște ceață. Eu, promis fiind către cununie, mi-am proptit obiectivul în niște bărci. Învățăceii or râs de mine de s-or prăpădit. Asta e.
După ce rațele or dispărut, Raoul a grăit: „Hai la pozat!”. M-am conformat și l-am depășit în viteză pe Jason. Am ajuns primul la podul de peste râu, de unde se vedea splendind biserica din Bohinj. Fără trepied, am făcut niște poze pentru care Raoul era să mă bată. Dar lui Jason i s-a făcut milă de mine și nu l-a lăsat să facă asemenea lucru nedemn. Am scăpat nevătămat de Raoul și m-am căsătorit. Nu cu Raoul și nici cu Jason, ci cu Violeta!!!
Am pozat noi podul și biserica de după pod, după care ne-am dus la plimbare prin parcul din jurul lacului Bohinj. Artistul fotograf de Raoul îi făcea poze pseudo-actorului Jason. Eu fotografiam alei și frunze moarte. Mort eram și eu de la atâta vacanță activă. Dar Doamne-Doamne nu te lasă la greu! Nu m-o lăsat nici pe mine, chiar dacă mai înjur din când în când.
Așa că mi-a scos în cale o toaletă civilizată. Se lumina de ziuă, la fel cum s-a luminat și viața mea după ce am pus mâna pe o viață adevărată, adică am luat postul de cercetător științific. Când am ieșit eu din budă, soarele se crăcăna de ziuă. Raoul și Jason erau plictisiți de mult. Am ajuns iar la BMW-ul lui Raoul, care a decretat că mergem la nu știu ce cascadă. Eu, pașnic fiind de felul meu, am zis da, ca să nu mă violenteze oamenii. Doar că ceea ce îți dorești nu se întâmplă de fiecare dată. Pe Violeta am pus mâna și am luat-o de nevastă, dar Raoul și Jason nu m-au lăsat să mă ating de ei. Că s-or dus să se plimbe doar amândoi pe la nu știu ce cascadă, unde or trebuit să plătească 3 euro ca să vadă prin gard un fel de apă care face pișu. Dar revenim!
14 octombrie. O dimineață la Bohinjsko , varianta lui Raoul
Văd că tovarășii de călătorie nu contenesc să mă băhulească și să se plângă constant de lipsa de somn. Știau la ce s-au înhămat când au acceptat să vină în vacanța activă și nu înțeleg de unde atâta tânguire. Nu e ca și cum nu au dormit deloc. 2-3 ore sunt mai bune decât niciuna.
Ah, tura la Bohinj, una dintre preferatele mele din această vacanță activă. După o seară presărată cu glume indecente și multă bere, seară care s-a prelungit până către ora unu jumate noaptea (spre disperarea Maestrului care încerca să profite de unu-două clipe de liniște ca să ațipească), a venit momentul să ne trezim devreme, iarăși spre disperarea Maestrului care probabil si-ar fi dorit să îl sufocăm în somn, doar-doar se putea odihni. Odihna de veci e tot odihnă. După un pic de militărie care se poate, sau nu, să se fi lăsat cu urlete și tot felul de apostrofări la adresa celorlalți doi participanți, am reușit să ne urnim din umila cameră de hostel și să ne ocupăm locurile în deja celebrul BMW.
Mult nu am condus pentru ca oricât de voinic aș fi și oricât de rezistent la oboseală aș fi, o cafea tot aveam nevoie să beau, să se urnească rotițele. Jason a aprobat din start ideea dar Maestrul a început veșnicele tânguieli: că să ne mișcăm mai cu talent când ieșim din mașină, că intră frigul și îi sare somnul, să nu trântim ușile că îi sare somnul, să bem cafelele afară că e sătul de poveștile noastre și… îi sare somnul. Puteam să nu ne conformăm? Nu puteam, așa că am lăsat un geam deschis, am închis ușile ușor până la prima treaptă, suficient cât să nu intre frigul dar insuficient cât să se stingă luminile ambientale din mașină, ne-am luat cafele și ne-am pus pe povești și râsete la doi metri de Maestru. Probabil că somnul plănuit nu a prea bătut cu ce se întâmpla în jurul lui, că la un moment dat a sărit ca ars din mașină și i-a cerut lui Jason o țigară.
Era ora 5 fără vreo 10 minute când ne-am pus în mișcare. Am mai condus încă vreo 15 minute din cauza ceții dense și, cu ajutorul simțului meu perfect de orientare, am ajuns cât ai spune „Maestrul nu a pupat gram de somn” într-o parcare, chiar pe malul lacului Bohinj.
Ora 5:10 AM. După ce ne-am învârtit vreo 10 minute prin respectiva parcare, ne-am dat seama că am ajuns puțin cam devreme și am hotărât, împreună cu Jason să îl evacuăm pe Maestru din mașina, să rabatăm scaunele și să tragem un pui de somn de minim o oră.
Planul nostru era să profităm de problemele lui digestive și să îi spunem că la vreo 50 de metri e o toaletă publică. Auzind asemenea veste bună, nici nu apucăm să îi arătăm direcția că Maestrul a și dispărut ca… în ceață. Până să se întoarcă dezamăgit și furios, eu cu Jason deja sforăiam. Am auzit ca prin vis ceva apostrofări dar nu le-am băgat în seamă.
După vreo 40 de minute de odihnă, ne-am trezit, l-am primit și pe Maestru în mașină, să-și mai încălzească un pic sufletul, am fumat o țigară și am decretat că e cazul să pornim către lac, să găsim ceva locuri fotogenice pentru momentul răsăritului. Jason, de această dată, a percutat fără cea mai mică obiecție, iar Maestrul probabil nu mai avea energie să zică ceva și a dat numai aprobator din cap.
Lacul era învăluit de o ceață densă de nu puteai distinge unde se termină malul și unde începe lacul, iar o liniște mormântală era de jur împrejur, străpunsă doar de exclamările dezaprobatoare ale Maestrului. Biserica de pe malul lacului abia se distingea, deși eram la 20 de metri de ea dar toată atmosfera era feerică. Am pozat niște rațe care își făceau plimbarea de dimineață, am prins câteva cadre și cu biserica și podul de piatră de peste capătul din aval al lacului, am făcut și o sesiune foto cu Maestrul și cu Jason și, cât ai spune răsărit, zona s-a umplut de turiști asiatici și localnici care își făceau plimbarea de dimineață.
Împreună cu Jason, am hotărât să dăm o tură în jurul lacului să vedem ce mai are zona de oferit. Maestrul nu a fost prea dornic de plimbare, decretând că el o să găsească o bancă, își ia o bere și ne așteaptă acolo, poate mai pozează ceva frunze. După vreo oră ne întoarcem voioși nevoie mare. Maestrul deja bănuia că ceva nu e în ordine. Când i-am spus că am descoperit la vreo 20 de kilometri o cascadă și că trebuie să mergem vreo 40 de minute prin pădure ca să ajungem la ea, Maestrul mai că a leșinat la auzul celei mai proaspete idei ivită din mințile gemene (a mea și a lui Jason).
Cu un tremurat în voce și la un pas de o cădere de calciu, Maestrul a refuzat și ne-a urat drum bun, dispărând din nou în ceață. Acum, căutarea cascadei a venit cu niște regrete din partea mea și a lui Jason. Pe hartă, drumul până la cascadă nu părea foarte anevoios, pe teren… situația era un pic diferită, și nu în sensul bun.
Observațiile Maestrului: 1. După cum am mai precizat, nu știam la ce mă înham, pentru că detaliile oferite inițial erau formulate la modul idilic. 2. Da, bine că ne-ai lăsat să ațipim 2-3 ore pe noapte. Noroc că am mai recuperat noi și în mașină. 3. Berile nu au fost așa de multe, să nu mai exagerăm. 4. Tu chiar voiai să-mi acorzi favorul somnului de veci? Ioiii!!! Bine că aflu numai acum. 5. Eu știam de seara că ajungem mult mai devreme, dar tu ai ținut morțiș să nu mă lași să dorm. Iar Jason ți-a ținut isonul. 6. Complotul tău cu Jason, împotriva mea, abia acum îl descifrez cu atenție și îngrijorare. 7. Nu m-ați băgat în seamă tot timpul. 8. Hai că nu am comentat atât la modul dezaprobator. 9. Cel puțin recunoști că toate deciziile le luai singur sau, în cel mai rău caz, împreună cu Jason. Ce să mai zic? Super complot în toată regula!
14 octombrie. O dimineață la Bohinjsko, varianta lui Jason
Aș începe prin a preciza faptul că organizatorul acestei vacanțe active știa de la bun început, sau, cum se zice pe plaiurile noastre „știa de la capul locului”, ce și cum se vor mișca lucrurile. Vedeți dumneavoastră el a avut timp să caute, să se documenteze, să lase impresia că e doar o vacanță tipică, relaxare în natură și ceva peisaje uimitoare de fotografiat. Dacă cumva a-ți auzit vreodată de termenul „bucket list” acesta este exemplul perfect. Eu am încredere orbească în fratele meu de la altă mamă, fapt dovedit prin acordul dat cu ochii închiși și asigurarea locului prim în această vacanță activă.
Dar să revenim la amintirile clare ce nu se pot șterge din memorie, aici în mare parte pentru că nu poți uita așa ușor momentele când ești privat de odihnă. Din nou orologiul bate orele 03:30 AM și o voce caldă începe să murmure mieros:
– Trezirea putorilor, că n-am ajuns în Slovenia să dormim!
Raoul cred că era într-o stare de veghe perpetuă. Cum să mai dormi când emoția trezirii spre a pleca în pustietate îți urlă în timpane? Așa că, hop-hop, ne spălăm, ne îmbrăcăm, mai fumăm câteva țigări, bem și cafea că, vorba aia, ce să și faci când aștepți Maestrul? Pe de altă parte unde era graba? Era puțin trecut de orele 04:00 AM iar soarele răsărea undeva la orele 07:00 AM, drumul nostru cu mașina spre lacul Bohinj dura undeva la 33 de minute, însă aveam să ajungem la fix, deoarece misterioasele sunt drumurile Sloveniei.
În loc să luăm un mic dejun local plin de bunătăți ale locului căci nu e ca și cum în zonă n-ar fi o grămadă de ferme, chiar și o fabrică de brânzeturi, iar celebrul ementaler e ca și la el acasă, noi am fost duși la o locație relativ izolată, aproape punct turistic, în realitate peisaj pentru pasionați. Bun și așa, că doar organizatorul avea puncte de bifat în itinerar. Eu nu mă plâng deoarece vedeta din mine este mituită constant cu instantanee.
Am trezit și Maestrul odată ajunși la locație, deoarece dânsul a avut plăcerea unui pui de somn pe bancheta din spate a autovehiculului cât timp noi am călătorit pe plaiuri slovene. Odată descălecați, încep pregătirile pentru instantanee. Care mai de care cocoțați pe te miri unde, pentru ca mai apoi să facă schimb de impresii. Aici cred că v-ați prins de personaje, Raoul și Maestrul.
Am purces apoi la plimbare prin jurul lacului iar la un moment dat am ajuns și la pod iar mai apoi la biserică, unde Maestrul a avut o epifanie preț de vreo 5 minute. Eu cred că i s-a arătat ce îi era promis în Țara Ardealului odată cu întoarcerea din vacanța activă, unii putând chiar afirma că poate fi considerată gen săptămâna burlacului. Săracul Maestrul, câte a pătimit domnia sa.
Nimic de zis, frumos la slovenii ăștia, nu că ar fi neapărat meritul lor că s-au trezit în așa paradis însă bravo cǎ îl mențin curat și primitor pentru turiști. Dar să revenim că ne mai așteaptă aventuri, doar nu credeați că se scapă așa ușor. Eu cu Raoul eram siguri, Maestrul credea că îi vom oferi clemență, Săptămâna Burlacului continuă.
Observațiile Maestrului: 1. Bravooo, Jason! Ai punctat extrem de fin faptul că am fost trași pe sfoară de Raoul în privința desfășurării vacanței atipice, deghizată sub numele de „vacanță activă”. 2. Te contrazic un pic: vocea lui Raoul nu era prea mieroasă la ora 3 și jumătate dimineața. Sau poate urechile mele erau prea sensibile??? 3. Pe buneee??? Ne-a făcut putori??? Simt că leșin! 4. Nu cred că era veghe permanentă, ci mai mult un soi de somnambulism. 5. Sunt surprins de câte informații ai despre bucătăria slovenă. 6. Asta cu faptul că ești mituibil e perfect adevărată, dar vezi că e ilegală. 7. Nu se spune „descălecare” ci „demașinare”, că nu ne-am dat jos de pe cal, ci am coborât din mașină. 8. Felicitări că ai folosit cuvântul „epifanie”. Sper că nu în sensul lui peiorativ. 9. Mda, asta cu Săptămâna Burlacului e bună, doar că trebuie specificat faptul că eram necăsătorit și nu holtei. Dar bun de căsătorit eram, după cum s-a dovedit ulterior!
Daniel I. Iancu's Blog 
Lasă un comentariu