14 octombrie. Prin Bohinjsko
Din cauza stresului provocat de Raoul, mi s-a făcut rău de-a binelea. Raoul nu-i rău de felul lui dar cred că empatia mentală cu Jason l-a stricat la minte în dimineața aia, că m-o abandonat prin Bohinjsko, la o margine de drum. Eu eram stricat la stomac, dar atunci am dat afară pe partea superioară.
Năcăjit și părăsit, am luat-o înapoi spre centrul renumitei stațiuni mai sus amintite și m-am așezat pe o bancă în parcul de pe marginea lacului, pe stânga cum mergi spre alt șlap. Slap Savica, pe numele lui, situat un pic mai sus de Koa pri Savici, (653 metri altitudine). Știți despre ce scriu, așa că nu mai insist. Undeva pe la Camp Bohinj, sinistrat fiind, m-am apucat să fac poze. Lumea normală abia începea să se trezească când eu orbecăiam prin tufișuri, iar Raoul și Jason se căutau de mărunțiș ca să plătească taxa de vizitare și fotografiere a șlapului.
Totul era mirific în jurul meu, așa că m-am oprit din borât. Îmi spuneam eu mie însumi (că Învățăceii mă părăsiseră, după cum am explicat anterior): „Băăă, ce țară frumoasă și curată e Slovenia asta”. Așa că am făcut fotografii la cercurile formate de niște frunze toante care cădeau în baltă. Cădeau ca proastele, că nu se mai spălaseră de prin primăvară, iar noi eram în 14 octombrie. Le-o mai fi stropit ploaia, dar erau ruginite rău. Cum tot făceam eu poze cât mai artistice (să nu mă critice Raoul din nou), numai ce-mi iese în obiectiv o minunăție mare! Un cauciuc de mașină!!! Anvelopă, sau cum s-o fi fiind numind ea. Era să leșin.
M-am uitat cu atenție să văd dacă nu cumva e de la BMW-ul lui Raoul. Cum nu am zărit trupul lui Jason plutind agale pe apele liniște ale lacului (și nici pe Raoul înotând disperat spre mal), m-am liniștit. Nu era roată de BMW. Prin urmare, deducție logică, Raoul nu l-a sinucis pe Jason.
Am plecat spre centrul localității Bohinjsko, unde am poposit un pic în parc, apoi am ajuns iarăși să fotografiez lacul și podul. Mirific, fără cauciucuri. Doar cețuri care se ridicau din ape, munți printre nori, câteva turiste la vederea cărora Jason ar fi salivat, iar Raoul ar fi căscat a plictiseală. Enervanți erau doar turiștii care îmi intrau în cadru. Deja mă cam luase foamea, așa că am apelat la instinctul de conservare: m-am dus să găsesc o terasă și să beau o bere. Că doar nu puteam mânca în lipsa Învățăceilor mei.
Terasa era sublimă, dar arhiplină. Am găsit alta, mai la adăpost de turiști, unde am adăstat până or venit Învățăceii. I-am ginit din prima că îs dejamăgiți de ce or găsit la șlapul unde or fost, dar, asta e! Jason a păți-o că s-o luat după Raoul, și n-o stat cu mine pe malul lacului. Beam și noi o bere liniștitți până își făcea șoferul damblaua. În fine!
Or ajuns și ei, culmea! Taman când voiam să-mi comand a doua bere. Am comandat-o oricum. Jason s-o uitat circumspect la mine, să mă verifice dacă n-am băut mai mult. Neavând etilotest la el, m-o crezut pe cuvânt. Și-o comandat și el două halbe, să mă ajungă din urmă, dar l-am fentat și eu am mai comandat una în timp ce el își savura lichidele. S-au comandat inclusiv meniuri. Mai puțin eu, că nu voiam să par gras când ajung acasă, la Violeta. Apoi am plecat spre Bled. Unde am mai făcut o tură (nu în totalitate), în jurul lacului și un popas la o terasă. Asta după ce Raoul a lăsat mașina în siguranță! La hostels.
14 octombrie. Prin Bohinjsko , varianta lui Raoul
Nu știu despre ce stres vorbește Maestrul, doar a semnat că se înscrie la vacanța activă. Tânguielile post vacanță nu mai sunt acceptate, mai ales că vin la 5 ani după eveniment. Garanția a expirat.
După ce ceața s-a risipit și soarele își făcuse apariția, și o data cu soarele și hoardele de cotropitori asiatici, împreună cu Jason am hotărât sa dăm o fugă până la cascada Savica, mai sus un pic de lacul Bohinj, undeva pe dreapta. De ce doar eu cu Jason am hotărât vă întrebați? Păi după șocul cu bicicletele și multiplele nopți nedormite, ne-am gândit să-l menajăm pe Maestru și să îl luăm ușor, spunându-i că vom merge cu mașina până în celălalt capăt al lacului, ca să nu se obosească. Odată puși în mișcare, nu mai putea face nimic. Doar o sărit din mers.
Zis și făcut. Ne înfățișăm de-a latul Maestrului și îi povestim ce plan avem, cu greu abținându-ne să nu râdem ca doi ratoni la coșul de gunoi.
Maestrul probabil a mirosit ceva din planul nostru că imediat s-a îngălbenit la față, a îmbătrânit cu vreo 10 ani și a început să se tânguiască că el nu se simte bine și că ar mai sta să admire lebedele (deși noi știam de cu o seară înainte că le pusese gând rău,) și poate să mai facă o poză – două la câteva gunoaie împrăștiate artistic pe ici – colo, dar noi putem merge….
Maestrul încă vorbea singur când eu și Jason deja demarasem în forță. La cât de mult îi place să vorbească, probabil noi ne puteam întoarce de la cascada Savica și el nici nu ar fi bănuit că plecasem.
În fine, pe drumul spre cascadă, Jason se uita pe hartă și îmi comunica că de la parcare nu e mai mult de 1 km de mers pe jos până la cascadă. Ce nu a văzut navigatorul amator din dreapta mea, era diferența de nivel (nu că ar știi ce e aia), și cele un milion patru sute șaizeci și opt de mii o sută treisprezece trepte până acolo.
Bazându-mă pe spusele amatorului (greșeală fatală), îmi iau rucsacul cu tot echipamentul foto care cântărea vreo 15 kg și dă-i talpă către cascadă. Vreo 200 metri totul a fost floare la ureche, până când am ajuns la un punct info unde ni s-a cerut 5 euro. Bugetarul fiind lăsat la Bohinj, nu am mai avut parte de lacrimi și durere, așa că am plătit, și, după o serie de turnicheți s-a înfățișat în fața noastră prima treaptă dintr-o serie infinită de trepte.
Acum, să nu vă doriți să fiți în pielea lui Jason tot drumul până la cascadă. Înjuram și gâfâiam, înjuram și gâfâiam. Ne mai opream cam la 15 minute ca să admirăm priveliștea, să facem o poză, să fumeze Jason trei țigări și să-l mai înjur un pic că m-a făcut să car 15 kg în spate, apoi urcam din nou, mai împingând câte un japonez în hău, în amintirea Maestrului care probabil dădea la boboci pe malul lacului Bohinj.
După ceea ce părea o eternitate, am ajuns la un punct de belvedere cam aglomerat după gusturile noastre modeste, așa că am decis să mergem întâi la cascadă și la întoarcere să ne oprim la belvedere, să admirăm peisajul. Auzeam cascada în apropiere și tot ce ne despărțea era un grilaj metalic de vreo trei metri înălțime. Români sadea, ne-am tot uitat de jur împrejur cum să fentăm gardul dar slovenii ăștia probabil s-au gândit la faptul că o să îi vizităm și au pus gardul între stâncă și hău.
Resemnați, ne-am întors la punctul de belvedere deși ne pierdusem orice urmă de motivare. Jason de teamă să nu pățească ca japonezii de mai înainte trăgea tăcut din țigară… la vreo cinci minute de mine.
Ajungem înapoi la mașină și pornim în direcția Bohinj să-l salvăm pe Maestrul de valul de fane care cel mai probabil îl asaltau pentru a le da autografe pe cărțile de colorat. Îl găsim pe o terasă obscură, înconjurat de bosniaci și de trei halbe goale. El și acum jură că nu băuse decât una până să venim noi, dar cine să-l mai creadă?
Jason își comandase și el o halbă, ca să spele toate înjurăturile primite și eu mi-am comandat o cola. La un moment dat parcă s-a comandat și niște mâncare dar nu mai rețin exact ce. Au trecut 5 ani de atunci.
Spre după-masa ajungem iarăși în Bled. Parcăm regulamentar la hostel și, cu chiu, cu vai, aproape îl târâm pe Maestru la încă o tură în jurul lacului Bled.
A doua zi am părăsit Bledul. O nouă locație ne aștepta.
Observațiile Maestrului: 1. Orice tânguieli sunt bine venite. Nu te mai văita atât. 2. Nu e nici o garanție, pentru că nu am semnat nici un contract. 3. Băi, dar mult scrii și tu. 4. Cum adică eu vorbeam singur? 5. M-ați părăsit. 6. Mă faci senil. 7. Întrebare: Jason știe să se uite pe o hartă??? Și să-ți dea indicații??? Dacă e adevărat, e uimitor! 8. Cum adică, voiați să faceți infracțiuni??? Tulai Doamne!!! 9. Nu am scris cărți de colorat. Dar o să scriu, că poate așa ști și tu să citești. 10. Halbele goale nu erau ale mele. 11. Iar mă faci mincinos.
14 octombrie. Prin Bohinjsko, varianta lui Jason
Aș începe cu o elegie la adresa Maestrului care îmi pare că a descris cam superficial locul acțiunii.
Legenda spune că Dumnezeu a împărțit pământul tuturor popoarelor și la sfârșit a observat că a uitat să împartă și unui grup mic de oameni tăcuți și cumsecade. Impresionat de aceștia, de modestia și răbdarea lor, Dumnezeu a hotărât să le dea lor unul din cele mai frumoase locuri de pe Pământ. Lacul se numește Bohinj, iar în limba slovenă Boh înseamnă Dumnezeu. Lacul Bohinj acoperă aproximativ 318 hectare și este cel mai mare lac permanent din Slovenia.
Acum poate că vă bate la ochi acest termen de „lac permanent”. Nu e problemă ca d-aia l-a lovit inspirația pe Maestru să mă facă coautor, să-i dea Dumnezeu sănătate și Măicuța Domnului dimpreună cu el ca să nu-l lase singurel la greu.
Dar să revenim. Un lac permanent se identifică prin cantitatea evaporată substanțial mai mică decât cea de precipitații, iar fiind extrem de adânc tinde să conțină mai multă apă decât este posibil să se fi evaporat. Asta cu adâncimea nu s-a testat deoarece Marele Maestru nu era în apele sale, ca să zic așa, și am decis să nu întindem coarda. Dacă se punea Maestrul la un pescuit cu mâna pe aici am fi avut un prânz pe cinste deoarece acesta este și lac glacial și găzduiește o sumedenie de specii marine, sau în cazul de față specii lăcoase, le zic eu, extrem de delicioase, însă cine bagă în seamă toate aceste detalii.
Maestrul bolea oleacă dar sincer nu prea îmi amintesc din ce cauze, o fi fost aerul de Slovenia prea tare pentru dânsul. Așadar am avut mâna liberă la zburdat, pozat, ş.a.m.d.
Acu, având mâna liberă, sau mai bine zis timp liber, un fel de pauză de la Maestru, căci nu trebuia să ne uităm în spate să vedem de Dânsul să nu care cumva să-l răpească vreo turistă ceva, căci el era deja promis în Ardeal, am cam pierdut noțiunea timpului și ne-am destrăbălat oleacă. Peisajul ne îmbia, griji n-aveam, comentarii nu se auzeau, ce să mai, paradis în adevăratul sens al cuvântului.
Am filmat pentru proiectele lu’ fratele meu de la altă mamă tot așa pe clasic, ba pe post de mediu înconjurător, ba pe post de trepied, ba pe post de asistent și rolul meu preferat cum îi spun eu „crash test dummy” sau, cum îi spun alții, rolul de turist rătăcit. Bineînțeles la ce peisaje superbe aveam în raza ochilor, treaba a ieșit excelent și clar am fost recompensat cu câteva instantanee profesionale. Țin minte că am ieșit chiar foarte bine în câteva cadre, așa de bine încât au scârțâit ceva paturi de pe urma lor.
Timpul a trecut, noi ne-am făcut talentul, vorba aia, dar ceva lipsea. Șoc și groază …
- Bă, oare ce face Maestrul?
- Sigur e bine, si-o fi făcut un grup de adulatori și acum le explica geneza.
Nu eram departe de adevăr căci dăm de Maestru la umbra unei terase cu o halbă relativ goală de licoare de hamei. Terasa arhiplină, așadar nu eram departe de adevăr. Domnia sa își comandă tacticos o halbă proaspătă, mai ales că îi ajunseră la masă Învățăceii. Aici am și mâncat câte ceva, porcește, vă dați seama, că doar silueta ne permitea, mai ales mie.
Cu apetitul satisfăcut am pornit înapoi spre casă, spre cazare, spre Bled, unde aveam să lăsăm mașina în siguranță în parcarea hostelului ca mai apoi să mergem să mai pișcăm câteva beri cu priveliște de lac, alt lac. Șoferul era însetat de pe la orele prânzului însă se desfățase doar cu priveliștea licorii în halbă aburită și eventual a sorbiturilor suave ale Maestrului. Eu băusem frumos apă de hamei, copil cuminte să mă scuipe vreo trei țigani de nu alta. Observațiile Maestrului: 1. M-ai uimit prima dată cât de mult ai scris. 2. M-ai uimit a doua oară când am citit cât de deștept pari să fi. Apoi m-am prins, că nu-s prost, că ai copiat de pe net. 3. M-ai uimit a treia oară când ai scris că te-a îngrijorat soarta mea. 4. M-am crucit când am citit că tu crezi că am descris superficial totul. 5. Nu sunt pescar sub nici o formă. 6. Nedumerire: scârțâitul paturilor se datorează jovialității tale sau talentului de fotograf al lui Raoul? 7. M-a întristat faptul că ne faci grași pe mine și pe Raoul. 8. Când te mai referi la etnii conlocuitoare, gen „țigani”, citează, te rog, Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), editura Univers Enciclopedic, București, 2016, pagina 1279. Altfel o să ai probleme cu sistemul corect din punct de vedere politic.
Daniel I. Iancu's Blog 
Lasă un comentariu