Jurnal, memorii și amintiri alternative (12)   Leave a comment

Sechestrat de soacră (1)

Știu că pare-o glumă dar nu e…

Am menționat faptul că am primit scrisoarea Atenei pe 25 septembrie 2014. Adică de vreo doi ani și ceva. Scrisoarea aia a fost însă doar cireașa putrezită de pe tortul cu mizerii pe care Caracoștii mi-l serveau aproape zilnic. Nu a fost cu toate țiglele pe casă Atena niciodată, dar după moartea Steluței și mai ales după ce s-au gătat banii din bursă, am băgat de seamă că mergea pe arătură rău de tot. Ghiță nu putea, nu avea curaj și, mai ales, cred că nu voia s-o potolească, iar Marileana îi ținea isonul și o întărâta. I-am lăsat în pace, că doar nu era să-mi pun mintea cu ei… Dar rău am făcut! Că dacă îi trimiteam unde meritau la vremea aia scăpam de stres și de procese…

Ideea e că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită și în vara lui 2014 Caracoștii au început să mârâie la mine. Tot mai mult și mai amenințător. Mă amăgeam că gândul că o să le treacă, mai ales că, așa cum am mai spus, nu era pentru prima dată când dădeau să muște dar nu aveau curaj. Normal, unii i-au întărâtat, dar despre asta o să vorbesc altă dată.

Oricum, pe 19 septembrie, într-o vineri seara, Mihnea era la ei. Trebuia să plec sâmbăta dimineața într-o delegație, așa că nu mi-am mai pus mintea cu Atena. Ar fi trebuit să mă umilesc iarăși, să o rog până la Doamne-Doamne și înapoi să aibă milă de Mihnea și să vină la noi dimineața devreme, când plecam eu, să stea cu Îngerul. Dar gândul la văicărelile ei, false și strecurate printre rânjete, m-au făcut să renunț și să îl las pe Înger să doarmă la ei. Așa că am ajuns pe la 7 fără ceva seara și i-am lăsat să se uite la porcăriile de la TV, la care se uită ei de obicei: crime, scandaluri, accidente. Am deschis laptopul și am lucrat pe el în timp ce Mihnea privea la desene. Ciudat, dar Atena îl tot îndemna pe Ghiță să îmi pună un pahar de bere. Cum ea în mod obișnuit e definiția zgârceniei, lucrul sărea în ochi. Dar mi-am zis că femeia avea chef de băut, așa că am acceptat, mai ales că părea însetată. Ghiță a umplut paharele și până să dau eu noroc, Atena și-a dat paharul peste cap. După vreun ceas, la fel. O vedeam că trepidează, dar credeam că e din cauza vreuneia dintre bolile de care zicea ea că suferă. Voiam să plec, Îngerul dorea să vină cu mine, iar Atena avea chef de bere.

De obicei ea zice că nu pune gura pe băutură. Urla când Ghiță mai făcea câte una și dormea pe bănci în fața blocului, de abia îl aducea acasă Nea Costică, ori bora prin mașina proaspăt cumpărată de Steluța. Că Atena nu știe să vorbească frumos. Ea doar urlă. Ei bine, în seara aia ea a zis că a băut doar două beri… Se făcuse aproape ora nouă seara, iar eu trebuia să mă trezesc dimineața devreme. Am convins Îngerul să doarmă la Atena și la Ghiță și, după ce l-am pupăcit pe măsura frumuseții lui – a Îngerului, că Ghiță nu-i deloc frumos, ca să nu zic că e urât cu spume –, am dat să plec către casa unde locuiam atunci eu cu Mihnea.

Mai precis am dat să ies pe ușă. Până să-mi fac șireturile, Atena a țâșnit pe lângă mine clătinându-se ușor și a scos cheia din yală.

– Dani, noi trebuie să vorbim!

Vocea ei suna atât de violent încât mi-am zis că iar vrea bani. Pentru cine Dumnezeu mai știe care motiv. Și găsea într-una motive.

M-am blocat. M-am uitat la ea cât era de movulie în păr și mi-a venit să vomit. I-am zis că vorbim a doua zi. Ea a început să urle că vrea să vorbim atunci și acolo. I-am spus că nu am chef de poveștile ei la ora aia. S-a isterizat și o repetat că eu nu ies din casa ei. M-am enervat. Am strigat la Ghiță să vină să își țină muierea în frâu. Ăla, ca brăileanu’ din Chițcani, tăcea în păpușoi. Se credea în Balta Brăilei, unde nu-l vede și nu-l aude nimeni.

– Hai mai bine să vorbim mâine, după ce vin de la lucru!, am insistat eu, bâgând de seamă că Atena nu-și poate ține limba în gură. Parcă am pus gaz rusesc pe paie românești. S-a inflamat și a făcut ca toți dracii din Câmpia Bărăganului.

-Tu să nu-mi spui mie să tac! Eu nu tac când vrei tu. Eu-s femeie bătrână și vreau să vorbim acum!…

-Eu nu am zis că nu sunteți bătrână și n-am zis să tăceți, dar nu vreau să vorbim acum. Vorbim mâine.

-Acum!!!

– Acum nu vorbesc cu dumneavoastră!, am încercat eu să fiu politicos. Mâine, după ce mă întorc de la lucru. Seară faină!

S-o proptit în fața ușii. Îmi venea s-o iau de chică și s-o arunc în poala lui Ghiță, care făcea pe mortul în păpușoiul din sufragerie.

-Dă-te la o parte că te iau de cap și dau cu tine de toți pereții până îți iasă movulia din păr!…

…Nu-i venea să creadă. Așa ceva părea să nu mai fi auzit în viața ei de ființă simandicoasă care se vopsește mov-roz în cap! Bine, nici nu cred că ăilalți gineri să fi îndrăznit să vorbească așa cu ea. Că-i lua mama nevestii lor!!!

Poveștile orașului (1)   1 comment

Poveștile orașului. La pas prin Orăștie…

Apărut în Palia Expres, anul XXI, nr. 40 (846), 20-26 octombrie 2016, p. 5.

Fiecare oraș are poveștile lui. Unele știute și răscunoscute, altele ascunse sau doar ignorate. Unele bazate adevăruri istorice, pe documente epigrafice ori de arhitectură. Altele izvorâte doar din imaginație pură, din dorințe ascunse sau din bârfe mai mult ori mai puțin nevinovate ce au ajuns în timp să devină și ele povești.

Prin urmare vă propun să descoperim din când în când poveștile orașului. Cu locurile și oamenii acelor locuri. Cu statui și monumente pe lângă care trecem de cele mai multe ori indiferenți. Cu plăci memoriale amplasate pe ziduri ce mărginesc piețe centrale sau străzi lăturalnice. Cu clădiri fără însemne comemorative, dar care au adăpostit între zidurile și sub acoperișurile lor – ce stau uneori să se prăbușească – oameni și evenimente care și-au pus amprenta asupra comunității locale și, uneori, s-au înscris în spectrul mai larg al istoriei regionale sau naționale.

Cu riscul de a cădea, fără intenție, într-un didacticism prea puțin atractiv, dorința noastră este de a prezenta și date mai seci, termeni mai tehnici ori trimiteri simple la lucrări de specialitate. Și toate acestea doar cu scopul de a îndruma cititorul interesat, care își va permite să străbată la pas orașul în liniștea dimineților de duminică, într-un labirint al poveștilor Orăștiei. Iar poveștile de genul acesta sunt multe. Dacă ar fi să ne referim doar la Lista monumentelor istorice recunoscute oficial la nivelul anului 2015 și tot parcă nu ne-ar ajunge timpul. Căci lista respectivă cuprinde 44 de poziții la nivelul municipiului Orăștie, deși părerea mea este că ea merită completată și pe viitor va fi… dacă vor mai exista monumentele!

Din cele 44 de poziții amintite, 7 sunt de categoria „A”, fiind considerate extrem de importante și la nivelul patrimoniului național: Cetatea Orăștiei, Biserica Lutherană, Biserica Reformată, Mănăstirea Franciscană, Claustrul și Biserica Mănăstirii Franciscane, precum și Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. În categoria „B” regăsim centrul istoric al orașului, în integralitatea sa, cu substrucții, construcții sau fronturi stradale datând din secolele XVIII-XIX, ansambluri urbane constituite din străzi întregi, case și clădiri individualizate prin anul construcției, prin elementele decorative ori prin rolul jucat în istoria orașului. Așa că vă invit să pornim la pas prin Orăștie…

la-pas-prin-orastie

Posted 2016/11/02 by danieliiancu in Articole, Poveștile orașului

Fotograf de ocazie (1)   Leave a comment

Afișul Concursului național „Fotografia – Document etnografic”, XIII, 2016

afis-fotografia-2016

E a doua oară când particip la Concursul național „Fotografia – Document etnografic”. Dar acum este ediția a XIII-a, toamna lui 2016, iar vernisajul expoziției aferente va avea loc tot în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, pe 3 noiembrie, la ora 15.00. Sunt 36 de fotografi care expun, bănuiesc că și eu printre ei din moment ce îs trecut pe afiș, la care se adaugă și invitatul secțiunii speciale, German Mesa Jaramillo, din Medelin. Columbia.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Cluj prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Asociația ArtImage, Universitatea de Artă și Design Cluj și Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj.

O să fiu acolo. Poate veniți și voi…

Posted 2016/10/31 by danieliiancu in Uncategorized

Jurnal, memorii și amintiri alternative (11)   1 comment

27 octombrie 2016

Îmi cer scuze pentru limbajul care urmează, dar așa vorbește de obicei soacră-mea. Fosta soacră-mea. Scriu aici ca să nu uit ce spune.

…După ce că n-or venit să-l ia pe Înger când trebuia, în primul week-end din octombrie, Caracoștii ăi bătrâni or compensat trei săptămâni la rând. Vineri de vineri, spațiul din fața blocului nostru din Orăștie a fost acaparat de culori rozomovulii și chelii acute. Parcări anapoda… ca să simtă lumea c-o venit Ghiță. Plimbări aiurea… ca să vadă poporul c-o sosit Atena. Când a fost vremea ca Mihnea să meargă la Deva, s-a dus. Când sențința judecătorească nu specifica acest lucru, nu s-a dus. Punct.

Azi, joi, 27 octombrie 2016, Atena și Ghiță s-au postat iar în fața școlii. La hăituială. Fix ca acum un an.

Cu chiu cu vai Mihnea și maică-mea scapă din ghearele lor și ajung acasă la noi. La casa noastră din Orăștie. Că la casa noastră din Deva stau ei, după ce ne-au luat-o prin înșelăciune. După ce aflu toată tărășenia o sun pe Atena. Nu răspunde. Îl sun pe bietul Ghiță. Nici atât. Mai sun o dată pe Atena. Moartă în păpușoi. Sun iar pe Ghiță. Surprizăăăăă!!! Răspunde Atena.

O întreb ce caută la Orăștie. Ea, râzând isteric, se arată mirată că de ce-o sun. Că cică ea are dreptul să mă streseze când vrea ea.

-Măicuță dragă, tu ai tot dreptul să-ți vizitezi nepoții când vrei tu!

-Nu-mi mai ziiiii măicuțăăăă!!!!, urlă ea.

-Ce? Nu ești? Ești! Dar pe Mihnea îl vezi doar conform hotărârii judecătorești, nu când vrei tu. Ai priceput, măicuță?

-Nime nu mă oprește pe mine să văd pe cine vreu eu!!!

-Măicuță!!! Doar nu ești proastă și nu ști să citești în calendar?

S-o revoltat până la Doamne-Doamne și înapoi…

-Tu mă faci proastă pe mine??? Inteligentu’ pulii mele.!!!…

Am rămas șocat.

-Ioiiii, tu ai pulă, măicuță???

…O închis.

La centenar (4)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (4)

Apărut în Palia Expres, anul XXI, nr. 39 (845), 13-19 octombrie 2016, p. 5.

Monumentul Eroilor din localitatea Balșa face parte din categoria monumentelor prin care comunitățile locale au ținut să-și materializeze recunoștința publică față de jertfele consătenilor lor, consăteni care în proporție covârșitoare le erau bunici, tați, frați, copii, unchi sau verișori. Până la urmă, poate cu foarte puține excepții, cam fiecare familie a fost afectată de „Marele Război” și și-a adus partea sa de sacrificiu pe fronturile îndepărtate din Balcani sau din alte părți ale Europei.

Monumentul, din ciment, are o formă simplă de obelisc pe care sunt săpate numele celor câteva zeci de eroi căzuți în timpul Primului Război Mondial. Este înălțat pe un piedestal ce are pe una din cele patru fețe inscripționat următorul text: „ACEST MONUMENT / SA RIDICAT IN ANUL / 1925 / CU SPESELE NOTARIULUI / IOAN TRIF / SI A ÎNVĂȚĂTORIULUI / ARON TODEA”. Pe latura din față a piedestalului se găsește încastrată o placă de marmură cu inscripția „CA SEMN DE MULȚĂMITĂ / LUI DUMNEZEU / PENTRU ÎNFĂPTUIREA / ROMÂNIEI MARI”, în timp ce pe celelalte două fețe se află amplasate mai recent alte două plăci de marmură cu „EROII COMUNEI BALȘA CĂZUȚI / ÎN AL II-LEA RĂZBOI MONDIAL / 1940 – 1945”.

la-centenar-4-palia

Posted 2016/10/14 by danieliiancu in Articole, La centenar

Note și recenzii (2)   Leave a comment

Cosmin Budeancă, Represiunea politică în România comunistă. „Garda Albă” – organizaţie subversivă inventată de Securitatea hunedoreană, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2010, 388 p., în Sargetia, II, S.N., 2011, p. 555-557.

La mai bine de două decenii de la momentul decembrie 1989, ororile comuniste continuă să iasă la iveală, dar nu de la sine, ci prin strădania unor cercetători care se încăpăţânează să dezgroape uneori chiar şi morţii, la propriu, pentru a face puţină dreptate. Unul dintre aceştia e Cosmin Budeancă, fost cercetător la Institutul de Istorie Orală din Cluj-Napoca, în prezent la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc din Bucureşti, iar volumul de faţă reprezintă varianta extinsă şi considerabil îmbunătăţită a disertaţiei de masterat, parţial publicată în 1999 sub titlul O înscenare judiciară regizată de Securitatea hunedoreană. Grupul „Garda Albă” (în AIO – Anuarul Institutului de Istorie Orală, nr. 1, 1998, p. 259 – 288).

Din nefericire, doar cu dezvăluiri de acest gen rămânem, pentru că în afară de cercetători nimeni din România actuală nu-şi dă silinţa să remedieze consecinţele valului de nedreptăţi iniţiate după 1947, perpetuate până în 1989 şi tolerate (ca să nu spunem mai mult), până astăzi. Şi totuşi, pentru a le mai alina bătrâneţea unora dintre cei oropsiţi pe vremuri, e cam tot ce se poate face, în condiţiile în care politicienii şi justiţia din România acceptă cu dificultate reabilitarea oficială a pedepsiţilor fără vină, a celor condamnaţi doar pentru faptul că s-au născut şi au trăit în vremuri infernale.

Revenind la volumul lui Cosmin Budeancă, el ar trebui să poarte pe copertă o bulină de genul celor pentru filmele horror de la televizor. Căci cei slabi de inimă, ori cei care au trăit mai mult sau mai puţin direct asemenea orori, ar trebui să se abţină şi, cel puţin, de la a-i răsfoi paginile. Ceea ce autorul transcrie din povestirile celor implicaţi în caricatura procesului grupului intitulat „Garda Albă” (aici mă refer la diabolicul plan de a inventa o organizaţie subversivă, care să bage oamenii incomozi în puşcărie, şi nu la urmările dramatice ale actului „justiţiar” în sine), te face să te cutremuri. Poate că un exemplar din acest volum ar trebui să existe pe masa fiecărui om ce deţine o funcţie politică şi, mai ales, judecătorească, pentru a putea evita pe viitor decizii de acest gen.

Revenind din nou, cartea debutează cu o Listă a abrevierilor (p. 7), ce introduce cititorul în lumea din spatele cărţii, tributară într-o covârşitoare măsură arhivelor, surselor brute. Urmează un Cuvânt înainte (p. 9 – 13), în care autorul îşi face cunoscută o parte din căutări, din munca pornită ca o necesitate (de formare ştiinţifică), dar finalizată în cele din urmă ca un act de implicare emoţional-intelectuală. Totodată sunt descrise şi elementele tehnice ale cercetării şi ale rezultatelor scriptice ale acesteia, fără a uita de recunoştinţa îndreptată asupra celor „care ne-au acordat interviuri şi au făcut eforturi deosebite pentru a rememora unele momente tragice din propriul trecut. Toţi aceştia au înţeles că au făcut parte dintr-un experiment diabolic, care a vizat milioane de oameni, pentru că ideologia comunistă a făcut, şi din păcate continuă să facă, milioane de victime” (p. 12).

Înainte de a intra propriu-zis în fondul cutremurător al cărţii, un capitol substanţial este dedicat tematicii în sine, paginile 14 – 79  (capitolul intitulat Garda Albă – „Organizaţie” subversivă inventată de Securitate), detaliind contextul, accentuând diverse tuşe de portret şi evenimenţialitatea arestărilor, punctând aspecte macabre din cadrul anchetelor, machiavelismul proceselor, duritatea detenţiilor ori situaţia celor rămaşi acasă (dar suferind la fel de mult, chiar dacă nu fizic, ca şi cei condamnaţi). Nu este omis nici contextul înregistrat după 1989, nedesprins în totalitate de trecut şi tributar acestuia, dar soldat, totuşi, cu achitarea celor condamnaţi în noiembrie – decembrie 1958.

Cea mai consistentă parte a volumului este reprezentată de capitolul Interviuri (p. 81 – 303), ce conţine amintirile, deloc plăcute ale unora dintre cei implicaţi în urzelile Securităţii. Este vorba de Dumitru şi Aurica Iacob, Victor Isac, Lazăr şi Cristina Lobonţ, Cornel Lupu, Elena Lupu, Ioan Lupu, Petru Lupu, Elena Moldovan, Dorin Nistor, Ioan Petica, Eleonora Roman, Mircea Tarcea ori Gheorghe Voina. Fiecare interviu, transcris după varianta audio sau video, debutează cu câte o succintă fişă biografică a celui intervievat, ce mai conţine şi data, respectiv locaţia, la care au fost culese informaţiile. Se conturează astfel, o imagine asupra oamenilor şi a evenimentelor din anii ’50, din perspective multiple, dar având numeroase elemente comune, în principal tragice. Spaţiul unei recenzii este însă insuficient pentru creionarea diferitelor aspecte reliefate din discuţiile cu cei implicaţi (aici ne referim strict la cei acuzaţi, deoarece acuzatorii şi uneltele acestora au suferit între timp o ciudată amnezie, refuzând constant şi vizibil iritaţi orice invitaţie la dialog). Ciudăţeniile anchetelor din vremea respectivă arată clar că lucrurile fuseseră demarate doar cu scopul de a condamna pe cineva, fără a avea nimic concret ca bază a cercetării penale. Unii au fost arestaţi doar pentru că fuseseră vecini cu cineva, vreo persoană suspectă în ochii comuniştilor pentru vorbele sale, pentru atitudinea sa ori, pur şi simplu, pentru starea materială şi condiţia socială. Alţii au suferit doar pentru că aveau acelaşi nume cu persoane deja cercetate. Era nevoie de condamnaţi pentru a putea fi daţi ca exemple negative, iar faptul că nu aveau nici o vină conta prea puţin în ochii autorităţilor. Indiferent de modul în care au ajuns în situaţia de a fi cercetaţi, poveştile tuturor sunt complexe şi triste, iar urmările halucinante.

Structura lucrării se continuă apoi cu un grupaj de şase Mărturii scrise (p. 305 – 324), ce cuprind declaraţiile unor condamnaţi sau a diferiţilor membri ai familiilor acestor „bandiţi politici”: Igor Bunescu, Dora Isac, Viorica Manolache, Alexandrina Felicia Milaciu, Lucia Prejban şi Ioan Alexe Sesovici. Acestea întregesc viziunea creionată de interviuri şi, împreună cu partea intitulată Biografiile condamnaţilor (p. 325 – 348), oferă detalii semnificative despre înscenarea pusă la cale de Securitate, precum şi despre oamenii implicaţi. Toate acestea sunt completate cu două Anexe, prima cuprinzând documente (p. 349 – 354), iar cea de-a doua fotografii (pp. 355 – 372), din arhivele personale ale celor condamnaţi sau a familiilor lor. Finalul cărţii beneficiază şi de două instrumente utile în special cercetătorilor, dar nu numai, fiind vorba despre un Indice de nume (p. 373 – 381), şi de un Indice de locuri (p. 382 – 387).

În încheiere, mai trebuie spus, după cum arată şi Cosmin Budeancă, că sentinţele celor trei procese din 1958 (ce au variat de la cinci ani de închisoare corecţională până la condamnări la moarte), au fost anulate prin recursurile din 1994 şi 1997, când instanţele au stabilit că organizaţia numită „Garda Albă” nu a existat, fiind doar rezultatul unei înscenări judiciare. Prin respectivele procese „Securitatea a dovedit odată în plus că a reprezentat o unealtă fidelă în mâna regimului comunist. Astfel, ea nu a avut nici o ezitare să se folosească de un om bolnav pentru a-şi atinge scopurile, care s-au înscris în planul mai amplu ce presupunea eliminarea tuturor celor care se opuneau «mersului înainte» al României spre comunism” (p. 79).

Posted 2016/10/07 by danieliiancu in Cercetare, Note și recenzii

La centenar (3)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (3)

Apărut în Palia Expres, anul XXI, nr. 38 (844), 6-12 octombrie 2016, p. 8.

„In // amintirea / scumpului meu frate / Adam Heiuș / năs. 1883 rep in / Rusia 1917 // Ridicată de sora lui / Ana 1942”…

Crucea, turnată din ciment și lucrată foarte îngrijit, se află în cimitirul din jurul Bisericii Ortodoxe cu hramul „Înălțarea Domnului ” din localitatea Romos. Este prima dintr-un aliniament de patru cruci ridicate, presupunem că tot în anul 1942, în imediata vecinătate a bisericii și aducând aminte de unii dintre membrii aceleiași familii, Heiuș.

Destul de obișnuită ca formă, are brațele crucii propriu-zise de formă grecească, cu terminațiile trilobate, pe suprafața căruia se găsesc atât inscripțiile de consacrare „IC XC NI KA”, cât și semnul simplu incizat al unei alte cruci. Brațul principal, îngroșat spre bază, se sprijină pe o arcadă în interiorul căreia se regăsește primul cuvânt al textului. Registrul din mijloc, la fel de simplu, de formă pătrată, conține într-un chenar având colțurile rotunjite spre interior, restul inscripției funerare, mai puțin detaliile legate de ridicarea monumentului, care sunt săpate pe suprafața registrului inferior. Acesta se sprijină pe postamentul comun al șirului de patru cruci mai sus amintite.

Interesant este faptul că această cruce a fost ridicată în timpul unui război mondial, când România lupta contra URSS-ului, pentru un erou mort cu 25 de ani înainte, în una din bătăliile de pe fronturile din Rusia…

la-centenar-3

Posted 2016/10/06 by danieliiancu in Articole, La centenar