La centenar (5)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (5)

Apărut în Palia Expres, anul XXI, nr. 43 (849), 10-16 noiembrie 2016, p. 4.

Monumentul Eroilor din Aurel Vlaicu este unul dintre acele monumente asupra cărora s-a intervenit agresiv, restaurarea constând practic într-o „tencuire” a suprafețelor inițiale și amplasarea mai multor plăci de marmură peste inscripțiile originale. Forma acestuia este relativ simplă, fiind înălțat pe un soclu compus din mai multe trepte. Monumentul propriu-zis se constituie din patru registre ale căror dimensiuni se reduc dinspre bază spre vârf, ultimul dintre aceste registre constituind și baza pe care se sprijină brațul principal al unei mici cruci grecești, ce încununează ansamblul. După cum se poate observa în fotografiile vechi, în forma sa inițială inscripțiile cu numele eroilor se regăsesc pe cele trei registre superioare, câmpul principal fiind încadrat de două semicoloane care după restaurarea de la sfârșitul anilor 2000 nu mai există.

Trebuie specificat că monumentul se înscrie în seria dedicată de comunitățile locale eroilor proveniți din rândurile lor, în perioada în care organizarea administrativă a teritoriului a dispus ca localitatea Aurel Vlaicu să se încadreze în rândul comunelor. Din acest acest motiv regăsim în partea superioară a plăcii principale de marmură inscripția „MONUMENTUL EROILOR / DIN COMUNA / AUREL VLAICU / 1914-1919”, urmată de listele cu numele celor căzuți pe fronturile „Marelui război”: „SERG. BOȘOROGAN NICOLAE / GAVRILĂ LAZĂR / MĂIERAȘ NICOLAE / FLOREA IOAN / CHIRILĂ LAZĂR / SUSAN DUMITRU / BODEA LAZĂR / CARAȘCĂ ACHIM / FRÎNCU AUREL / CĂRĂGUȚ ANTONIE // MARTA PAVEL / HERȚA ACHIM / IOAN RUSAN / BORZA ACHIM // MURG NISTOR / MIHUȚ GHEORGHE / MOȚA TODOR / COLOJI IOSIF”. Celelalte două plăci de marmură, cuprind martirii din răscoala de la 1784 și eroii căzuți în cel de-al doilea război mondial la care a fost adăugat în momentul restaurării și numele maiorului (p. m.) Tiberiu Iancu.

la-centenar-005

Posted 2016/11/23 by danieliiancu in Articole, La centenar

Eu prin presă (1)   Leave a comment

Observator Special, Antena 1, 16 noiembrie 2016, ora 20.00… „O mină de poveste”

Eu, „Grimm” și cei șapte pitici… pe Antena 1, la Observator Special, 16 noiembrie 2016… Pentru cei care nu au timp să vadă toți piticii, eu apar pentru prima dată în poveste doar cu glasul la minutul 02.08, aproape imediat după scena din filmul Disney în care piticii sunt exploatați cu sălbăticie, pe fața lor citindu-se însă fericirea. Bănuiau că acasă îi așteaptă Albă ca Zăpada. A doua interveție a mea printre pitici e la minutul 02.42… Vizionare plăcută!

piticii

Posted 2016/11/19 by danieliiancu in Uncategorized

Fotograf de ocazie (2)   Leave a comment

Câștigătorii FDE 2016

Publicat de Consuela Bendea pe Tradiții clujene, 7 noiembrie 2016

Concursul naţional “FOTOGRAFIA-DOCUMENT ETNOGRAFIC” şi-a desemnat câştigătorii pentru anul 2016. Premierea acestora s-a făcut în cadrul vernisajului organizat joi, 03.11. 2016, în foaierul Bibliotecii Judeţene « O.Goga » din Cluj.  Juriul concursului a ales lucrările următorilor fotografi:

Trofeul „Carol Popp de Szathmáry”, secţiunea alb-negru

Petru Alexandru Gheorghiu –Târgu Mureș, pentru lucrarea „Carul cu boi”

Premiul al II-lea, secţiunea alb-negru

Daniel I. Iancu –Orăștie, pentru lucrarea „Cețuri”

Premiul al III-lea, secţiunea alb-negru

Adela Lia Rusu –Oradea, pentru lucrarea “Viii și morții”

Trofeul „Szabó Tamás”, secțiunea color

Ádám Gyula-Miercurea Ciuc, pentru lucrarea  „La răscruce de drumuri”

Premiul al II-lea, secţiunea color

Fülöp Jenő-Sângeorgiul de Mureș, pentru lucrările “Gătindu-se” și “La bunica”

Premiul al III-lea, secţiunea color 

Balázs Ödön–Odorheiu Secuiesc, pentru lucrarea “Ritm”

       Premiul secţiunii speciale “Fereastra”

Ovi D.Pop-Oradea, pentru lucrarea „Perdea

       Premiul secţiunii “Reproducere după fotografie veche”

Ana-Maria Abrudan-Cluj, pentru lucrarea „Ceterași”

       Premiul Asociaţiei ArtImage   

Fodor Zsuzsánna-Miercurea Ciuc, pentru lucrarea “Îmbrățișare”

Expun: Abrudan Ana-Maria – Cluj, Ádám Gyula – Miercurea Ciuc, Algasovschi Marco – Braşov, Balázs Ödön – Odorheiu Secuiesc, Bálint Zsigmond – Târgu Mureş, Bogdan Lucian – Cluj, Boriceanu Gabriel – Braşov, Both Gyula – Târgu Mureş, Bozoki Adriana – Cluj, Chițu Margareta Adela – Miercurea Ciuc, Dumitrescu Vlad – Braşov, Flach Jolanta – Zakopane(Polonia), Fodor Zsuzsánna – Miercurea Ciuc, Fülöp Jenő – Sângeorgiul de Mureș, Gheorghiu Petru Alexandru – Târgu Mureş, Héjja Árpád – Harghita, Iancu Daniel – Orăştie, Incze Domokos – Miercurea Ciuc, Incze Laszló – Miercurea Ciuc, Ioja Oszkár Norbert – Cluj, Kucsera Jenö – Târgu Mureş, Kuti Zoltán Hermann – Miercurea Ciuc, Labancz Istvàn – Miercurea Ciuc, Macarie Vera – Cluj, Matyas Marius Mirel – Sălaj,   Negru Carmen – Cluj, Oltean Alina Ruxandra – Cluj, Petrila Gheorghe – Oradea,  Pop Ovi D. – Oradea, Rusu Adela Lia – Oradea, Săteanu Felician – Baia Mare, Szabó Attila – Miercurea Ciuc, Szegedi Ferenc – Târgu Mureș, Szigeti Vajk István – Miercurea Ciuc, Vincze Szabolcs – Cluj, Vitos Hajnal-Miercurea Ciuc

Invitatul Secțiunii internaționale: German Mesa Jaramillo- Medelin (Columbia).

Mulțumim partenerilor proiectului: ArtImage, UAD și Biblioteca Județeană „O.Goga” și tuturor fotografilor pentru participarea în cadrul concursului.

Mulțumim TVR Cluj pentru prezență.

Posted 2016/11/11 by danieliiancu in Fotograf de ocazie

Poveștile orașului (2)   Leave a comment

Poveștile orașului. „Palia”, cartea…

Apărut în Palia Expres, anul XXI, nr. 42 (848), 3-9 noiembrie 2016, p. 3.

Pentru că tot e numită Orăștia drept „urbea Paliei” și pentru că tot există un monument, o publicație sau clădirea unui fost magazin universal amintind de așa ceva, poate că ar trebui să ne oprim puțin asupra cărții. Asupra acelei cărți tipărite la 1582 și cunoscută, după cum știe toată lumea, drept „Palia de la Orăștie”. Se vorbește destul de des pe la colț de stradă ori pe sub umbrele de terasă, într-un stil doct și afectat despre această carte, în principiu vehiculându-se adevăruri auzite prin liceu la lecțiile de limba română, amestecate cu date inventate și informații asimilate după ureche.

La ora actuală, conform Institutului Național al Patrimoniului, în România se mai păstrează doar cinci exemplare: patru Biblioteca Academiei Române din București (cu numerele de inventar 105-108), iar al cincilea la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia (cu numărul de inventar 33291), filială a Bibliotecii Naționale a României.

Tipărită de diaconul Şerban, fiul mult mai celebrului Coresi, şi diacul Marien, „Palia de la Orăștie” reprezintă prima traducere parțială în limba română a Vechiului Testament, traducătorii folosind pentru prima dată denumirea de „români”, în loc de „rumâni”. Practic este vorba doar despre primele două cărți ale lui Moise, „Creațiunea” și „Ieșirea”, traduse în română după o versiune maghiară („Pentateuhul” lui Gáspár Heltai) și o Vulgată, o versiune a Bibliei tradusă în limba latină. Chiar termenul de „Palia” nu înseamnă altceva decât „vechi” (vezi atâtea alte exemple, precum „paleozoic”, „paleolitic” ori „paleografie”), de data asta termenul făcând referire directă la Vechiul Testament.

Exemplarele aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române din București, au o proveniență necunoscută, în timp ce volumul de la Alba Iulia, cu legătură veche în piele pe lemn, provine din succesiune, el aflându-se la momentul înființării mai sus amintitei biblioteci (31 iulie 1798) în posesiunea baronului Ignatius Batthyany. În plus, nu regăsim în exemplarul albaiulian nici pagina nenumerotată cu ornamente manuale și o xilogravură cu blazonul familiei Bathory.

Nu zăbovim acum asupra celor care au trudit, au susținut ori doar și-au dat acceptul ca „Palia de la Orăștie” să apară la 1582. Nici asupra celor care, câteva secole mai târziu, au încercat să-i descifreze geneza și izvoarele, ori să-i pună în valoare influența pe care a avut-o asupra culturii române. Cert este că, până la apariția „Noului Testament de la Bălgrad”, în 1648, „Palia de la Orăștie” a reprezentat cea mai reușită traducere a respectivelor texte biblice. Căci, după cum afirma și Nicolae Cartojan într-un subcapitol special din Istoria literaturii române vechi (București, 1996, p. 110), „Palia ocupă în ciclul traducerilor românești din veacul al XVI-lea un loc aparte prin frumusețea traducerii, prin limba ei vioaie, pitorească și armonioasă. Traducătorii au știut să folosească frământările unui veac de muncă literară pentru a nimeri cuvinte expresive, care deșteaptă imaginația și mișcă simțirea”…

povestile-orasului-2-palia-cartea

Posted 2016/11/10 by danieliiancu in Articole, Poveștile orașului

Jurnal, memorii și amintiri alternative (12)   2 comments

Sechestrat de soacră (1)

Știu că pare-o glumă dar nu e…

Am menționat faptul că am primit scrisoarea Atenei pe 25 septembrie 2014. Adică de vreo doi ani și ceva. Scrisoarea aia a fost însă doar cireașa putrezită de pe tortul cu mizerii pe care Caracoștii mi-l serveau aproape zilnic. Nu a fost cu toate țiglele pe casă Atena niciodată, dar după moartea Steluței și mai ales după ce s-au gătat banii din bursă, am băgat de seamă că mergea pe arătură rău de tot. Ghiță nu putea, nu avea curaj și, mai ales, cred că nu voia s-o potolească, iar Marileana îi ținea isonul și o întărâta. I-am lăsat în pace, că doar nu era să-mi pun mintea cu ei… Dar rău am făcut! Că dacă îi trimiteam unde meritau la vremea aia scăpam de stres și de procese…

Ideea e că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită și în vara lui 2014 Caracoștii au început să mârâie la mine. Tot mai mult și mai amenințător. Mă amăgeam că gândul că o să le treacă, mai ales că, așa cum am mai spus, nu era pentru prima dată când dădeau să muște dar nu aveau curaj. Normal, unii i-au întărâtat, dar despre asta o să vorbesc altă dată.

Oricum, pe 19 septembrie, într-o vineri seara, Mihnea era la ei. Trebuia să plec sâmbăta dimineața într-o delegație, așa că nu mi-am mai pus mintea cu Atena. Ar fi trebuit să mă umilesc iarăși, să o rog până la Doamne-Doamne și înapoi să aibă milă de Mihnea și să vină la noi dimineața devreme, când plecam eu, să stea cu Îngerul. Dar gândul la văicărelile ei, false și strecurate printre rânjete, m-au făcut să renunț și să îl las pe Înger să doarmă la ei. Așa că am ajuns pe la 7 fără ceva seara și i-am lăsat să se uite la porcăriile de la TV, la care se uită ei de obicei: crime, scandaluri, accidente. Am deschis laptopul și am lucrat pe el în timp ce Mihnea privea la desene. Ciudat, dar Atena îl tot îndemna pe Ghiță să îmi pună un pahar de bere. Cum ea în mod obișnuit e definiția zgârceniei, lucrul sărea în ochi. Dar mi-am zis că femeia avea chef de băut, așa că am acceptat, mai ales că părea însetată. Ghiță a umplut paharele și până să dau eu noroc, Atena și-a dat paharul peste cap. După vreun ceas, la fel. O vedeam că trepidează, dar credeam că e din cauza vreuneia dintre bolile de care zicea ea că suferă. Voiam să plec, Îngerul dorea să vină cu mine, iar Atena avea chef de bere.

De obicei ea zice că nu pune gura pe băutură. Urla când Ghiță mai făcea câte una și dormea pe bănci în fața blocului, de abia îl aducea acasă Nea Costică, ori bora prin mașina proaspăt cumpărată de Steluța. Că Atena nu știe să vorbească frumos. Ea doar urlă. Ei bine, în seara aia ea a zis că a băut doar două beri… Se făcuse aproape ora nouă seara, iar eu trebuia să mă trezesc dimineața devreme. Am convins Îngerul să doarmă la Atena și la Ghiță și, după ce l-am pupăcit pe măsura frumuseții lui – a Îngerului, că Ghiță nu-i deloc frumos, ca să nu zic că e urât cu spume –, am dat să plec către casa unde locuiam atunci eu cu Mihnea.

Mai precis am dat să ies pe ușă. Până să-mi fac șireturile, Atena a țâșnit pe lângă mine clătinându-se ușor și a scos cheia din yală.

– Dani, noi trebuie să vorbim!

Vocea ei suna atât de violent încât mi-am zis că iar vrea bani. Pentru cine Dumnezeu mai știe care motiv. Și găsea într-una motive.

M-am blocat. M-am uitat la ea cât era de movulie în păr și mi-a venit să vomit. I-am zis că vorbim a doua zi. Ea a început să urle că vrea să vorbim atunci și acolo. I-am spus că nu am chef de poveștile ei la ora aia. S-a isterizat și o repetat că eu nu ies din casa ei. M-am enervat. Am strigat la Ghiță să vină să își țină muierea în frâu. Ăla, ca brăileanu’ din Chițcani, tăcea în păpușoi. Se credea în Balta Brăilei, unde nu-l vede și nu-l aude nimeni.

– Hai mai bine să vorbim mâine, după ce vin de la lucru!, am insistat eu, bâgând de seamă că Atena nu-și poate ține limba în gură. Parcă am pus gaz rusesc pe paie românești. S-a inflamat și a făcut ca toți dracii din Câmpia Bărăganului.

-Tu să nu-mi spui mie să tac! Eu nu tac când vrei tu. Eu-s femeie bătrână și vreau să vorbim acum!…

-Eu nu am zis că nu sunteți bătrână și n-am zis să tăceți, dar nu vreau să vorbim acum. Vorbim mâine.

-Acum!!!

– Acum nu vorbesc cu dumneavoastră!, am încercat eu să fiu politicos. Mâine, după ce mă întorc de la lucru. Seară faină!

S-o proptit în fața ușii. Îmi venea s-o iau de chică și s-o arunc în poala lui Ghiță, care făcea pe mortul în păpușoiul din sufragerie.

-Dă-te la o parte că te iau de cap și dau cu tine de toți pereții până îți iasă movulia din păr!…

…Nu-i venea să creadă. Așa ceva părea să nu mai fi auzit în viața ei de ființă simandicoasă care se vopsește mov-roz în cap! Bine, nici nu cred că ăilalți gineri să fi îndrăznit să vorbească așa cu ea. Că-i lua mama nevestii lor!!!

Poveștile orașului (1)   1 comment

Poveștile orașului. La pas prin Orăștie…

Apărut în Palia Expres, anul XXI, nr. 40 (846), 20-26 octombrie 2016, p. 5.

Fiecare oraș are poveștile lui. Unele știute și răscunoscute, altele ascunse sau doar ignorate. Unele bazate adevăruri istorice, pe documente epigrafice ori de arhitectură. Altele izvorâte doar din imaginație pură, din dorințe ascunse sau din bârfe mai mult ori mai puțin nevinovate ce au ajuns în timp să devină și ele povești.

Prin urmare vă propun să descoperim din când în când poveștile orașului. Cu locurile și oamenii acelor locuri. Cu statui și monumente pe lângă care trecem de cele mai multe ori indiferenți. Cu plăci memoriale amplasate pe ziduri ce mărginesc piețe centrale sau străzi lăturalnice. Cu clădiri fără însemne comemorative, dar care au adăpostit între zidurile și sub acoperișurile lor – ce stau uneori să se prăbușească – oameni și evenimente care și-au pus amprenta asupra comunității locale și, uneori, s-au înscris în spectrul mai larg al istoriei regionale sau naționale.

Cu riscul de a cădea, fără intenție, într-un didacticism prea puțin atractiv, dorința noastră este de a prezenta și date mai seci, termeni mai tehnici ori trimiteri simple la lucrări de specialitate. Și toate acestea doar cu scopul de a îndruma cititorul interesat, care își va permite să străbată la pas orașul în liniștea dimineților de duminică, într-un labirint al poveștilor Orăștiei. Iar poveștile de genul acesta sunt multe. Dacă ar fi să ne referim doar la Lista monumentelor istorice recunoscute oficial la nivelul anului 2015 și tot parcă nu ne-ar ajunge timpul. Căci lista respectivă cuprinde 44 de poziții la nivelul municipiului Orăștie, deși părerea mea este că ea merită completată și pe viitor va fi… dacă vor mai exista monumentele!

Din cele 44 de poziții amintite, 7 sunt de categoria „A”, fiind considerate extrem de importante și la nivelul patrimoniului național: Cetatea Orăștiei, Biserica Lutherană, Biserica Reformată, Mănăstirea Franciscană, Claustrul și Biserica Mănăstirii Franciscane, precum și Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. În categoria „B” regăsim centrul istoric al orașului, în integralitatea sa, cu substrucții, construcții sau fronturi stradale datând din secolele XVIII-XIX, ansambluri urbane constituite din străzi întregi, case și clădiri individualizate prin anul construcției, prin elementele decorative ori prin rolul jucat în istoria orașului. Așa că vă invit să pornim la pas prin Orăștie…

la-pas-prin-orastie

Posted 2016/11/02 by danieliiancu in Articole, Poveștile orașului

Fotograf de ocazie (1)   Leave a comment

Afișul Concursului național „Fotografia – Document etnografic”, XIII, 2016

afis-fotografia-2016

E a doua oară când particip la Concursul național „Fotografia – Document etnografic”. Dar acum este ediția a XIII-a, toamna lui 2016, iar vernisajul expoziției aferente va avea loc tot în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, pe 3 noiembrie, la ora 15.00. Sunt 36 de fotografi care expun, bănuiesc că și eu printre ei din moment ce îs trecut pe afiș, la care se adaugă și invitatul secțiunii speciale, German Mesa Jaramillo, din Medelin. Columbia.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Cluj prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Asociația ArtImage, Universitatea de Artă și Design Cluj și Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj.

O să fiu acolo. Poate veniți și voi…

Posted 2016/10/31 by danieliiancu in Fotograf de ocazie