Teribil de simpatică şi naivă mi s-a părut şi reclama la „covoarele pluşate” produse de Fabrica de Postav „Proletarul” din Bacău. Aaaa!, şi m-a surprins şi numele fabricii, „Proletarul”, parcă prea stalinist pentru anii ’70. Omuleţu’ ăla zâmbitor, desenat ca într-o baltă pe covor, cică ar vrea să demostreze cât de mult de poţi afunda în respectivele covoare, „într-adevăr moi şi pufoase”, deşi eşti atenţionat că „desenatorul a exagerat, dar nu prea mult”!!! Cred că am avut şi noi acasă un covor asemănător, dacă nu produs de „Proletarul”, cel puţin cu motive asemănătoare… Ceea ce mă distrează şi mai mult e că şi ştirile din ultima perioadă pe care le-am văzut pe net, respectiv din 2011, se referă tot la vechiul nume. Abia-abia am dat de noul nume: „Proletarul” Bacău a devenit „Pobac”, cel mai probabil un acronim teribil de neispirat de la „postavuri de Bacău”. Uluitor! (Almanahul „Scînteia”, 1973)

Nu ştiu de ce, dar mi s-a pus într-o zi pata să văd cum arăta lumea în anul în care m-am născut. Aşa că am luat Almanahul „Scînteia” pe anul 1973 şi-am început să-l răsfoiesc. Până am ajuns la secţiunea cu reclame. Foarte tari. Iniţial, asta de mai jos, cu dinozaurii care pot fi valorificaţi, mi-a pus probleme de înţelegere. Apoi m-am prins că-i vorba despre Întreprinderea de Colectarea Metalelor, iar dinozaurii cu limba roşie sunt de fapt capace de borcane, cutii de conserve sau staniol (se pare că doar „de la ambalaje). Bine, şi „obiecte metalice de uz caznic ieşite din uz” (excelent!), care „se preiau imediat”, „cu plata pe loc, la toate depozitele din ţară”! Ceea ce m-a frapat totuşi e faptul că nu se specifică nicăieri că se colectează şi capace de canal, şine de cale ferată sau fier-betoane din construcţii industriale dezmembrate… (Almanahul „Scînteia”, 1973)