Reportaje (15): Castrul roman de la Bumbeşti-Jiu   Leave a comment

Apărut în Dilema veche, an. VII, nr. 356, 9 – 15 decembrie 2010, p. 6, în cadrul rubricii SOS Provincia

Trecem pe lângă bălării în fiecare zi. Bălării ce înconjoară oraşele şi împrejurul blocurilor din care privim nemulţumiţi, dar oarecum indiferenţi; bălării ce năpădesc uliţele şi se pierd în cărări la margini de sate; bălării ce opresc orizontul de-a lungul drumurilor aşa-zis europene. De obicei toate acestea n-ascund decât gunoaie şi mizerii, dar oricum nu-i de mirare din moment ce la români nu există o „cultură a gazonului”, nici măcar în plan fotbalistic. De ajungi însă pe la Bumbeşti-Jiu, la nici trei kilometri de centrul orăşelului, cum mergi spre Târgu-Jiu, bălăriile acoperă un castru roman. Distrus de oameni, de arme, de vremuri şi de Jiu.

Primul semn că trebuie să încetineşti e şoseaua însăşi, dacă poate fi numită astfel respectiva pistă de bombardament, numai gropi şi cratere peticite ca vai de lume. Aşa că încetineşti, căci şi dacă eşti per pedes rişti să-ţi rupi picioarele. O reclamă pe un panou alb, ce bănuiesc că noaptea e luminat cu neoane, îţi atrage atenţia că te afli la popasul turistic „Castrul roman”. Lângă panoul mare, un altul mic, cu semnul binecunoscut ataşat de monumentele istorice, te înştiinţează că ai ajuns la „Castrul şi aşezarea civilă de la Bumbeşti-Jiu. Cod LMI: GJ-I-s-A-09126. Datare: Epoca romană”. Îţi roteşti ochii de jur-împrejur, căutând vestigiile. Problema e să nu-ţi înalţi privirile deasupra bălăriilor, ci să le laşi să-ţi rătăcească prin mijlocul acestora, şi-atunci vezi castrul, sau ceea ce-a mai rămas din el. Un drumeag trece pe lângă popasul turistic şi, câteva zeci de metri mai încolo, după ce pătrunde pe porta principalis dextra (bănuiesc!), se transformă în cea mai rămas din via principalis: o cărare printre ierburi. De sigur nu poţi fi sigur, căci nu există nici un plan al castrului afişat în zonă care să te lumineze ce vezi din ceea ce mai există.

Pătrunzi printre resturile celor două turnuri dreptunghiulare ale porţii şi te trezeşti cu totul în mijlocul bălăriilor. Pe lângă iarba înaltă, uscată, amestecată cu buruieni de tot felul, tufe dese de măceş, păducel şi de mur, îţi cam barează accesul. Te strecori pe unde poţi, cel mai simplu fiind pe urmele fostelor secţiuni trasate de arheologi. Din loc în loc, ridicate cu puţin deasupra solului, urme ale anticelor construcţii: comandamentul, magaziile, cazărmile. Apoi via principalis sfârşeşte brusc într-o râpă, care nu-i altceva decât malul abrupt al râului. De pe marginea râpei zăreşti jos, în albia majoră a Jiului, acum un soi de câmpie inundabilă, pâlcuri de plopi ale căror vârfuri se înalţă dintre tot felul de soiuri de arbuşti. O balastieră şi o „stână modernă”, cu o remorcă acoperită pe post de adăpost pastoral, întregesc peisajul. Dincolo de râu, ultimele ramificaţii ale Munţilor Vâlcan, cu sate răsfirate pe pantele ce coboară domol dinspre creste.

Iniţial, castrul de la Bumbeşti-Jiu, punctul „Gară” (că mai există şi altele), a fost un castru de pământ, ridicat de ostaşii din cohorta IV Cypria şi dintr-un detaşament al legiunii V Macedonica. Abia la începutul secolului III, în anul 201, se construieşte castrul de piatră, de către cohorta I Aurelia Brittonum, rolul său fiind acela de a asigura paza la intrarea în Defileul Jiului, unde se întâlneau drumurile ce urcau spre nord, spre Sarmizegetusa Ulpia Traiana peste pasul Vâlcan, venind dinspre Drobeta şi Pelendava (azi Craiova). Existenţa lui se încheie cândva după anul 245, iar la ora actuală mai mult de jumătate din suprafaţa sa a fost distrusă de Jiu, care a surpat malul pe care a fost construit castrul. Din incintă se mai păstrează doar latura vestică, lungă de 168,8 metri, şi o porţiune de 76,6  metri din latura sudică.

Te strecori cum poţi printre tufe şi ridicături de pământ, ce par să adăpostească alte ruine, şi părăseşti castrul prin porta decumana, străjuită tot de două turnuri dreptunghiulare, după ce parcurgi ceea ce se numea cândva via decumana. Zidul incintei, ce se îmbină în colţ rotunjit, nu-ţi oferă prea multe posibilităţi pentru a-l urma de aproape. Aşa că priveşti pajiştea de lângă castru. Acum nu ţi se mai dezvăluie nimic, dar odinioară în locul ierburilor se afla o aşezare civilă, se spune că intinsă, cu reţea stradală, ateliere şi locuinţe mari, beneficiind încălzire centrală (hypocaust). Plus thermele, fără de care asemenea complexe nu se putea concepe a fi ridicate decât de barbari… Lumea civilizată voia băi şi apă caldă!

Te întorci la drumeagul de lângă popasul turistic, unde dezordinea şi gunoaiele zac în jurul tomberoanelor aliniate la gard, între o roabă hodorogită şi o chichineaţă din plăci de rumeguş presat, pe care cineva a scris mare şi extrem de inestetic, „WC”. Resturi de lemn împrăştiate peste tot şi un container vechi, ruginit şi răsturnat pe-o parte, întregesc tabloul. Mai faci o ultimă fotografie, înainte de a o apuca din nou pe catastrofa rutieră numită drum european, dintre Bumbeşti-Jiu şi Rovinari, via Târgu-Jiu!

Anunțuri

Posted 2012/01/17 by danieliiancu in Reportaje, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: