Reportaje (28): Monumentul Dragalina   Leave a comment

Pornind din Petroşani de-a lungul Jiului, prin defileu, şoseaua parcă se chinuie să coboare printre munţi. De-o parte e Parângul, de cealaltă Vâlcanul, iar la mijloc valea şerpuitoare şi zgomotoasă. Privit dintr-o simplă perspectivă turistică, Defileul Jiului ar putea avea multe de oferit, mai ales dacă lucrurile ar fi şi puse în valoare. Însă o indiferenţă crasă, dublată de o nesimţire dusă la extrem, împânzesc cei aproximativ 30 de kilometri cu gunoaie, aşa încât locuri de popas nu prea ai, clădirile pe care le întâlneşti în cale se prăbuşesc, iar campingurile şi mai ales zonele din preajma lor arată deplorabil. La un moment dat, pe stânga, dai de-o poiană uriaşă ce, de la distanţă, pare ideală să te opreşti, cu indicatoare rustice din lemn frumos lăcuite, arătând însemnele şi zicerile Parcului Naţional, în preajma cărora zăreşti şi-o bornă kilometrică, ce indică kilometrul 113, şi-un tomberon de gunoi. Gol. Căci tot gunoiul e aruncat dincolo de parapet, în albia Jiului. Iar poiana… nu-i de fapt decât o imensă budă publică pentru şoferii aflaţi în trecere. E destul de riscant să te aventurezi pe cărările ei.

Mai jos de Lainici, nu mult după ce treci de mănăstirea ce e cam singurul loc cât de cât îngrijit, cu parcare, măsuţe acoperite, panou cu hartă turistică, coşuri de gunoi şi scări de lemn ce urcă spre locuri mai dosnice, dar special construite, dai, într-o curbă nu prea largă, de-un monument în formă de cruce. De jur-împrejurul lui, răsărind dintre buruieni, un gărduleţ din fier forjat, vopsit în albastru spălăcit, cu o spărtură în el, pe post de poartă. Spaţiul nu e amenajat decât extrem de rudimentar, iarba amestecându-se cu pietrişul ce pare a trasa nişte „alei” la întâmplare. Dintr-un coş de gunoi n-a mai rămas decât scheletul sub forma buturilor unei porţi de rugby în miniatură. La câţiva metri mai încolo, o măsuţă cu două băncuţe ca pentru pitici îşi arată vopseaua verde ivită de sub stratul galben, mai recent şi scorojit. O a treia bancă, cu o scândură ruptă, completează ansamblul. De partea cealaltă a monumentului, aceeaşi dispunere a „mobilierului”, doar că, de data asta ascuns, cotropit de tufe.

Monumentul, în sine, e destul de frumos şi bine păstrat. În partea superioară, o cruce aproape grecească de marmură, decorată cu un cerc profilat ce parcă-i uneşte braţele: un fel de cruce solară, cu cercul plasat însă la îmbinarea braţelor şi nu la extremitatea acestora. Mai jos, într-o prelungire mai lată a braţului inferior, pe ambele feţe ale acestuia, se găseşte portetul în ramă „aurită” a generalului Ion Dragalina (1860 – 1916), cu chipiu, mustaţă şi decoraţie. E încadrat de o cunună de frunze de laur, dispuse pe trei rânduri şi unite la bază printr-o cocardă ce s-ar dori tricoloră prin tripla ei împărţire în registre separate, simbolizând gloria. Dedesubt, soclul cu baza din ciment ridicată în trepte şi corpul sub formă de trunchi de piramidă. Pe două dintre faţade, înscrise în chenare cu arcadă, stau cioplite-n marmură cuvintele: „AICI AM FOST RĂNIT/ FĂCÂNDU-MI DATORIA/ PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ”. Deasupra scrie „JIU” pe-o parte, „CERNA” pe cealaltă. Mai multe lămuriri pentru privitorul simplu aduce înscrisul „din faţă”: „ÎN ANUL/ 1927/ LUNA OCTOMBRIE ZIUA 12/ Sa ridicat această cruce pe locul unde/ GENERALUL ION DRAGALINA, Comandantul Armatei 1-a,/ a fost rănit în ziua de 12 Oct 1916, Cauzându-i moartea – ./ Ridicată de Societatea Mormintelor Eroilor CRAIOVA, / având Preşedinte pe Gl. de Div. C. DUMITRESCU/ Cdt. al C.I. ARMATĂ, cu concursul ostaşilor care/ au luptat la CERNA şi JIU sub ordinile lui. -/ În semn de veşnică amintire şi ca un îndemn/ ca orice ROMÂN trebue să-şi jerfească/ vieaţa pentru NEAM şi ŢARĂ”… Iar undeva, într-un colţ, e menţionat şi realizatorul monumentului – cred –, „Filip A. Gosler/ Craiova/ 1927”.

… Generalul Dragalina, născut la 3 decembrie 1860 la Caransebeş, pare să fi avut scris în destin ca naşterea şi moartea lui să fie legată de graniţă: era descendentul unei familii de grăniceri din Banat. Născut de-o parte a graniţei, va muri încercând să o apere de cealaltă parte. Absolvent, printre altele al Academiei de Război din Viena, în 1884, se stabileşte trei ani mai târziu în România, unde i se recunoaşte atât pregătirea militară, cât şi gradele. După încă trei decenii ajunge comandantul Diviziei I Infanterie la Turnu-Severin, iar în urma luptelor de pe Culoarul Timiş-Cerna, şi eliberarea Orşovei, este numit, pe 11 octombrie, la comanda Armatei I-a. Plecat pentru a inspecta prima linie a frontului, pe 12 octombrie este prins într-un schimb de focuri şi rănit, fiind apoi îngrijit la Târgu-Jiu, Craiova şi Bucureşti. La 24 octombrie, din cauza unei septicemii, moare…

Multe n-ar mai fi de spus. Un monument simplu, o viaţă oarecum tragică, o posteritate cam nerecunoscătoare. Nerecunoscătoare nu atât prin faptul că nu s-ar lăuda suficient cu o asemenea personalitate ori de câte ori are ocazia, cât mai ales prin acela că lasă în paragină şi la voia întâmplării îngrijirea un monument care aminteşte de aceasta. Cazul „Monumentului Dragalina” nu e singular, dar aceast lucru nu reprezintă, nicidecum, o scuză!

Anunțuri

Posted 2012/09/13 by danieliiancu in Articole, Reportaje

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: