Archive for Octombrie 2012

Stâne din Şureanu (7): VALEA STÂNII, iulie 2009   Leave a comment

 

Anunțuri

Posted 2012/10/31 by danieliiancu in Fotoreportaje, Galerie foto

Sub semnul crucii (1)   Leave a comment

Una dintre cele trei troiţe situate în satul Cheia, comuna Râmeţ, judeţul Alba. N-are rost s-o descriu, redau doar textul pentru o mai bună receptare a mesajului: „MONOMENTUL / ACESTA SA / RIDICAT LA / ZIUA TĂMĂD[uirii] / DE FAMILIA / PETRUŢ ION / MARIA / LAUURICA / ARGENTINA / 25-V-1967”. Superb!

Posted 2012/10/25 by danieliiancu in Galerie foto, Sub semnul crucii

Pictură naivă silvestră (3)   Leave a comment

Pe DN 7A, pe lângă cabana „Groapa Seacă”…

Sate la marginea lumii (11): CURPENII SILVAŞULUI, com. Topliţa, HD, noiembrie 2009   Leave a comment

Un sat părăsit total de câteva decenii. A avut odată şi biserică, dar n-a avut drumuri şi curent electric. Acum, până şi uliţele sunt invadate de curpeni…

SuperBlog 2012 (8): COTY: Press to Play cu Playboy VIP!   Leave a comment

Am ajuns să scriu şi despre asta. Auziţi voi, seducţie. Mamăăă, de-aş fi ştiut io pe viu ce-i aia pe vremea când eram tânăr flăcău… Da’ atunci nu aveam habar decât din dicţionaru’ ăla explicativ al limbii române. Am aflat astfel că vine din franţuzescul „séduction” şi că înseamnă, printre altele, „corupţie”. Vorbesc serios, aşa zice DEX-u’. Prin urmare, pe mine seducţia nu m-o interesat deloc că o asociam cu toată clasa politică românească sau, mai rău, printr-o perversitate a imaginaţiei, chiar cu chipul lui Ion Iliescu care, nefiind cică corupt, nu poate fi decât sărac şi cinstit…

Am abandonat definitiv respectivul concept în subconştient până într-o zi când, făcând o brumă de ordine prin dulăpioarele din baie am descoperit o sticluţă de parfum, înghesuită printre alte sticluţe de parfum. Habar nu mai aveam de la cine şi cu ce ocazie oi fi primit-o, da’ mi-o sărit în ochi design-ul, cu capac în formă de urechiuşe negre de iepuraş şi papion auriu. „Numa’ bună-i pentru înger, să se deie când mere la grădinisă!”, mi-am zis. Am luat recipientul şi l-am pus deoparte, nu înainte de a zări ce scrie pe cutie: „Playboy VIP”! Wowww! Mai că-mi venea să nu-i mai dau la Mihnea parfumu’ şi să-l ţin pentru mine… Am uitat o perioadă să i-l înmânez că am avut tot felul de alte treburi pe cap. Unele de-ale mele, alte de-ale îngerului, deşi nu-i neapărat vina lui. Staţi să vedeţi.

Într-o bună zi mă cheamă educatoarea îngerului la o şedinţă fulger şi inopinată. Şedinţă cu părinţii. Nu cu toţi, doar câţiva, că am băgat de seamă că-s singurul părinte de băiesel, restul având prin casă fetise. Ceea ce m-a cam pus pe gânduri. Am stat câteva minute până ce-o apărut şi Doamna. Noi, părinţii aşteptam să ne zică ce şi cum. Roşie la faţă, Doamna se cam codea. O luat-o pe ocolite. Că ce copii buni avem, ce frumoşi, cât de isteţi şi alte bla-bla-bla-uri de acest fel, de parcă io nu ştiu cum îi îngeru’. Că doar el, pe vremea când abia învăţase el să răspundă la curiozităţile deşănţate ale celor din jur, dacă-l întreba cineva cum îl cheamă, răspundea prompt şi dintr-o suflare: „Mihnea, ocos si flumos!”. Adevărul e că nici acum nu prea face diferenţa între numele propriu şi adjectivele ce i se atribuie. Mă rog. Prin urmare, ceea ce-mi spunea Doamna nu-mi era necunoscut. Ceea ce mă cam nedumerea e de ce le spunea şi la ăilalţi părinţi!

Am lăsat-o să-şi gate partea introductivă, fiind convins că nu pentru asta ne chemase. Într-un final s-o potolit şi ne-o zis care-i baiul. Adică s-o luat de mine. De fapt mi-o adus la cunoştinţă faptu’ că îngeru’ meu îi face praf toată grupa. Că o să-i bage în spital pe toţi copiii, pentru că pe fetise le băgase deja-n boală. Că degeaba îşi dă ea silinţa, când apare Mihnea în peisaj autoritatea ei se duce de râpă şi până nu zice el „nu mai vreau, lăsasi-mă-n pase”, ea nu poate face nimic cu toate ameninţările pe care le proferează, gen buline negre şi pusu pe scăunelu’ ruşinii, la colţ…

Lumea era siderată. Iar eu şocat de-a binelea. Înainte ca ceilalţi părinţi să mă linşeze, educatoarea s-o apucat să dea explicaţii. Şi bine-o făcut, că o calmat spiritele. Iar de unde la început era să iau bătaie, la final am primit solicitări de iertare, că doar îngeru’ meu n-avea nici o vină, ci odraslele lor o purtau pe toată. Că, cică, în fiecare dimineaţă când apărea Mihnea în cadru’ uşii, fetisele tăbărau pe el să-l pupe. Câteva dintre ele, direct pe botic şi, până nu pleznea vreuna apărându-se, urletele Doamnei nu aveau nici un efect. Efectul venea abia după ce începea şi fetiţa pleznită să urle. În concluzia şedinţei li s-o atras atenţia celorlalţi părinţi să mai ogoiască din elanul şi pasiunea amoroasă a fetiselor, iar mie mi s-a pus în vedere să fac ceva şi să-l îndemn pe Mihnea să respingă orice tentativă de pupat de fete, barem până la 18 ani.  Apoi, la final, ni s-o adus la cunoştinţă că a doua zi era teatru pentru copii şi că ar fi bine să-i lăsăm, că se joacă „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”.

Normal, am zis că-l las, mai ales că era desenul lui preferat şi se cam amorezase îngeru’, că atunci când nu apărea tanti aia albă în peisaj, să cânte lacrimogen, mă chema să derulez înainte. De pitici nici că-i păsa. Putea să se-mpiedice Mutulică cât voia, Mihnea nu schiţa un zâmbet, în schimb când o vedea pe prinţesa surghiunită/salvată printre omuleţi i se lumina tătă faţa şi rânjea cu guriţa până la urechi. Ce mai, era îndrăgostit, iar VIP-ul visurilor sale, vedeta de televiziune (mă rog, mai mult de DVD), la care îngeru’ se uia de-i picau băluţe pe covor, era taman Albă ca Zăpada.

O vreau pe Albă ca Zăpada, Tati meu!, era vorba lui preferată când se afla în vreo dispoziţie romantică.

Ajuns acasă, i-am administrat corecţia de rigoare impusă de educatoare. Adică i-am interzis categoric să se mai lase pupat de fetise. Eventual, ca o concesie, aş fi putut fi de acord cu faptul să le pupe el. Da’ el o zis:

Bine no, Tati meu, nu le mai las!, (ceva de genu’, hai, no fie cum vrei tu), după care o început să se pregătească psihologic de grădinisă, pentru a doua zi. Mai precis de piesa de teatru. Adică m-o pus să-i pun Albă ca Zăpada… Înainte de asta, ca să-l îmbunez pentru faptul că tocmai îl certasem, i-am dat sticluţa cu parfum. Ioi, ce încântat o fost: o privit-o; o mângâiat-o; o mirosit-o; o desfăcut-o de zece ori; m-o întrebat dacă sticluţa e chiar-chiar a lui…

Câteva ceasuri mai târziu dormea cu zâmbetul pe buze. Am oprit desenele că mi se făcuse acru de la atâta dulcegărie. Am uitat să pun ceasu’ să sune, dar Mihnea m-o zgâlţâit la 7 fără 10. Era tot o voie bună şi-mi spunea cum mere el la grădinisă să se întâlnească cu Albă ca Zăpada. Buimac, am trecut la fapte: să-l duc la oliţă, să-i încălzesc lapte, să-l îmbrac. El, nimic! O început direct să se parfumeze. Şi-o luat singur sticluţa, că era pe-o măsuţă la înălţimea lui, şi şi-o turnat vreo doi-trei picuri direct pe burtică, că numa unul cică nu-i ajungea. L-am lăsat, apoi l-am dus la baie să-l spăl. Au urmat celelalte etape şi, într-un final, am plecat spre grădinisă şi l-am lăsat în voia sistemului educaţional…

Ce a urmat după aia a fost de groază. „Press to play!” Adică, io n-am văzut. Da’ vuieşte tăt oraşul cum o sedus-o un pici de grădinisă pe Albă ca Zăpada… Şi mi s-a relatat cu lux de amănunte că no, oameni-s invidioşi. Până la ora zece, când o început teatrul pentru copii, Mihnea cică a stat abătut într-un colţ. Sperase ca visul să se-mplinească mai repede, însă VIP-ul la care tânjea nu sosise încă. Când Doamna a anunţat că vine Albă ca Zăpada, îngeru’ s-o făcut palid de emoţii şi s-o dus de s-o aşezat în primul rând de scăunele. O aşteptat înfrigurat. În cele din urmă, o vint şi trupa de teatru, care era formată din copii: o domniţă mai mare, către 30 de ani să fi avut, cu rochisă albă şi coronisă pe creştet, şi şase băiesei mici, da’ de clasă generală. Îmbrăcaţi într-un fel de zdrenţe de-ale părinţilor. Da’, n-am greşit. Erau numa şase, că unu’ făcuse pojar şi abandonase cariera actoricească numa cu câteva ceasuri înainte. Bine, pentru Mihnea n-o contat. Putea să nu fie nici un pitic de faţă. Cu atât mai bine. Principalu’ era că era prinţesa…

Spectacolu’ a fost sublim. Toată lumea aplauda. Copiii-spectatori erau în picioare şi chiuiau. Nu toţi. Că Mihnea doar suspina. N-avea ochi pentru teatru: el o vedea doar pe Albă ca Zăpada.

Acum no, bănuiesc că ştiţi şi voi povestea originală. Totul se sfârşeşte când vine nu ştiu ce caricatură de prinţ-bagabond. Că un prinţ în adevăratul sens al cuvântului, serios, cu împărăţie, avere şi tot ce vrei, nu se apucă de umblat prin lume ca Carol II al României după lupi verzi pe pereţi. Deci, în poveste, un prinţ-bagabond vine la căsuţa piticilor şi se apucă la pupat la prinţesă, care şedea să se hodinească pe pat. De Albă ca Zăpada zic. Băiiiiiiiiii! Auzi tupeu la el! Să pupe el VIP-u’ lu’ Mihnea!!! Atât i-o fost. La aşa-zisu’ prinţ. În secunda următoare spectacolu’ a fost gata. Adică piesa de teatru originală. Pentru  că îngerul meu s-o apucat de urlat:

– Dă-teeeee zsos de pe eaaaaaa! N-o mai pupaaaaa!!!

O sărit de pe scăunel, o făcut doi paşi pe scenă şi l-o împins pe prinţ. Ală o căzut în fund şi o început să plângă. Mihnea i-o tras una la gioale, apoi o fugit spre Albă ca Zăpada. S-o salveze din buzele măgarului. N-o mai apucat, că aia se trezise deja. Şedea şi ea tot în fund, şocată. Îngeru’ s-o apropiat de ea. Ea o simţit mirosu’ de Playboy VIP. Că chiar dacă-l spălasem, mirosu’ persista. Ce-s două-trei-patru capete în înălţime când un parfum îşi face efectul? Nimic. Aşa că Mihnea o pupat-o zdravăn şi nicidecumsilenţios pe frunte. Aşa-zisa prinţesă l-o luat în braţe şi l-o pupat şi ea. Pe obrăjori. La care Mihnea i-o zis-o în faţă:

– Vreau să vi acas’ cu mine! Că Tati meu e de acord…

Posted 2012/10/23 by danieliiancu in Articole, SuperBlog 2012

Biserici de lemn (3): MODOLEŞTI, com. Întregalde, AB, octombrie 2012   Leave a comment

Biserică monument istoric, cu hramul „Sf. Ilie”. A fost construită în anul 1774, dar a suferit modificări în secolul al XIX-lea.

Űlker LAZER (27): S.61/A SEA KING   2 comments

 

Posted 2012/10/22 by danieliiancu in Surprize, Űlker LAZER