SuperBlog 2013 (7): Vacanţa perfectă la Straja   Leave a comment

Telefonul suna deja de câteva minute şi nu-l auzea nimeni. Nu de alta, da’ Mihnea de uita la Chip şi Dale, iar eu visam la Albă la Zăpada. Aaaa, nuuu! Mă rog… citeam „Prolegomene”-le lu’ Immanuel Kant. Deci eram concentraţi amândoi. Chip şi Dale îl sabotau pe Donald răţoiul care voia să taie ilegal lemne din pădure. Că avea un fel de ocol silvic privat cu tot cu joagăr. Albă ca Zăpada, în visul meu, îmi detalia specificitatea oricărei cunoaşteri metafizice şi-mi punea o întrebare esenţială şi generală: „Cum este posibilă cunoaşterea prin raţiune pură?”… Pe săracul Donald răţoiul îl treceau trasnpiraţiile de nervi că-şi băteau joc de el două maimuţe de veveriţe care nici măcar nu vorbesc inteligibil ci mai mult chiţăie. Pe mine curgeau apele ca pe cascada Duruitoarea că n-o puteam da pe spate pe învăţătoarea celor şapte pitici răspunzând la două întrebări elementare: cum este posibilă fizica pură şi cum este posibilă metafizica în genere? Cum? Cuuuum? Cuuuuuuuum?

– Tatiiii! Vesi că sună telefonu’!… Se, vrei să si-l aduc io?… m-o întrebat îngerul după zece minute. Că la el la desene s-o făcut pauză. Pe când eu încă nu găsisem răspunsul la întrebările esenţiale ale omenirii. Puse de Albă ca Zăpada. Dar am răspuns instantaneu la întrebarea venită din telefon:

– Nimic! Adică lumea de la celălalt capăt mă întreba ce fac în ziua următoare. Iar răspunsul meu a fost că nu fac nimic. Lumea a continuat convorbirea. O zis ceva de genul: „atunci hai cu noi… că merem la Straja… zăpadă… schi…”. Prima dată am vrut să-i refuz. Da’ când am auzit de zăpadă, imediat mi-o fugit gândul la pitici. Adică la Alba. Şi-am zis că poate găsesc acolo răspunsurile la întrebările ei. Dar am pus condiţia să-l iau şi pe înger cu mine şi să găsim o cazare confortabilă…

Dimineaţa următoare, cu noaptea-n cap, cu rucsacu-n spate şi cu Mihnea-n braţe, am coborât la maşină. De fapt la maşini, că erau două. Le-am recunoscut uşor, că erau doldora de schiuri. Şi maşinile m-au recunoscut pe mine… Prin urmare după două ceasuri şi 120 de kilometri (că atâţia îs din Deva până la Lupeni, cred), am ajuns la baza pârtiei. Şi a telecabinei. Îngerul era buimac şi eu ca îngerul. Habar nu mai am cum am ajuns în Straja. Unde trebuia să găsim cazare. Că doar nu ne gândisem la vreo rezervare…

N-am apucat să ne dăm jos de pe trocolici când ne-o acostat un nene. Care ne-o îmbrobodit cu tot felul de poveşti. Cum că are el de toate. Şi camere libere. Şi masă. Şi mâncare. Şi baie. Şi duşuri ca la Niagara. Şi condiţii ca la parlamentari. Şi televizor. Şi desene. Şi… Nu mai ştiu ce ne-o tot zis că are. Oricum, la o privire sumară, omul nu avea haine. Că eram cam jerpelit. Plus că, m-am gândit eu, era cam econom. Nu prea folosea apa. Ceea ce era de rău. Dar, m-am gândit, o fi lăsat-o pentru turişti ca noi. Ceea ce era de bine. Aşa că, entuziasmaţi, am zis că gata. Merem ne cazăm şi apoi la schi.

Am urcat vreo două serpentine. Am trecut pe lângă nişte căsoaie impresionante. Creştea inima în noi de bucurie. Aşa ne imaginam şi noi cotineaţa unde o să stăm: ca un fel de cabană tiroleză cu trei nivele minim şi terase în cascadă.

…Acum… ce să zic… cascadă am avut! Că la bordeiul cela unde trebuia să stăm era spartă ţeava de alimentare cu apă. Şi tot ţâşnea şi îngheţa. Foarte fain. Artistic. Numai bine de pozat. Dar nu de stat. Că pe Mihnea l-a scăpat pişu când a văzut cascada. Şi am dat să-l duc la baie.

– Aloooo! Domnuuuu’… am auzit vocea cabanierului. N-aţi vrea voi să faceţi pişu colea şa, sub brad? Că am ţava de scurgere înfundată!

Am vrut, cum să nu vrem. Că oricum intrarea la buda din bordei se făcea doar pe bază de cheie. Care era la cabanier. Bine că nu ne-o scăpat treaba mare. Că nu mai ajungeam la brad.

După ce-am venit din vegetaţia înzăpezită, mi-am luat rucsacul în spate şi îngerul de mână şi am dat să mă duc la camera noastră. Care bănuiam că trebuie să fie la etaj. Că unde eram deja era un fel de sufragerie-bucătărie-bar-dormitor cu priciuri…

– Alooo! Domnuuuuu’… Unde vrei să meri? am auzit iar vocea râgâită a cabanierului în timp ce o luasem pe singurele scări ce duceau la etaj şi, bănuiam eu, la camerele de dormit. Acolo-i nevastă-mea! Voi dormiţi aici!

– Aici? În bucătărie?… am întrebat. Apoi am privit în jur. Toată lumea cu care venisem era la uşă cu bagajele-n spate. Dar nu ca să intre. Ci ca să plece. Unii se pregăteau de dormit în zăpadă. Ca să-mi facă loc mie şi îngerului să dormim în maşină. Alţii blestemau la cabanier de zor. Mihnea nu pricepea de ce plecam de lângă bradul unde tocmai ne marcasem teritoriul. Când…

…Ce să vezi? Chiar în faţa noastră apare o mândreţe de cabană. Oricum trecuserăm pe lângă ea şi la sosire. Da’ n-am văzut-o, că Mihnea are obiceiul să mă ţine de ochi când îl car în spate. „Vila Alpin” scria mare şi lat pe frontispiciu. Trei stele. Cică oferea cazare şi bucătărie tradiţională. Plus internaţională. Dar de internaţională prea puţin îmi pasă. Că eu vreau mămăliguţă cu brânză, sărmăluţe, cartofi ţărăneşti şi ardei copţi. În nici un caz nu vreau fructe de mare la munte. Sau tăiţei italieneşti. Plus că aveau şi un centru de închiriere echipament sportiv. „Poate găsesc schiuri pentru înger”, mi-am zis. Iar apa caldă era asigurată. Şi internetul wireless!

Aşa că week-end-ul la Straja a fost un succes. Vacanţa perfectă! Nu ne-am prea dat noi cu schiurile. Eu şi Mihnea, zic. Dar am văzut Chip şi Dale în continuare pe net. Plus că am aprofundat „Prolegomenele” lu’ Kant visând la Alba ca Zăpada!

VilaAlpinStraja_exterior

Anunțuri

Posted 2013/10/18 by danieliiancu in Articole, SuperBlog 2013

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: