Archive for the ‘Mihnea dixit’ Category

Mihnea dixit (72)   1 comment

La faza care urmează nu prea am ce să zic. Decât să-şi pună dopuri de ochi cei mai pudici dintre cititori şi să deie mai departe. Să nu citească. Că și mie mi-i groază să scriu ce vorbe zice Mihnea când nu mai e înger, ci bandit în toată regula. Un fel de Terente de pe malul Mureşului…

… Eu scriam de zor, într-un mini-concediu fiind, când sună telefonul. Nici una, nici două, întrebare:

– Taaatiiiii!!! Unde esti?

Eu, ce să zic? Să mint? Să spun adevărul? Dacă minţeam, şi ziceam că-s acasă da’ lucru, mi-era că mă bate Mihnea de nu mă văd. Dacă ziceam că lucru, da’-s acasă, la fel… Nicicum nu era bine. Aşa că am dat să dreg busuiocul luând eu iniţiativa. L-am întrebat brusc, unde-i el. Mi-o zis că se szoacă cu copiii în fasa blocului. Şi eu să fac bine să cobor repede să mă joc cu ei. De fapt nu repede. Atunci! Pe loc! Instantaneu! Că el vreeeeea! I-am promis că imediat. Numa să mă îmbrac corespunzător şi cobor. La care el, mă aprobă.

– Normal că te îmbrasi, Tati meu. Doar n-o să vi în pula goală!

… Am crezut că mă sufoc. Nu mai aveam raţia normală de 21 la sută oxigen. Parcă respiram numai azot, argon, CO2, neon, heliu, kripton şi ce s-o mai găsi în aer. Iniţial am crezut că-s surd şi n-aud bine, aşa că l-am pus să repete ce-o zis. S-o repliat imediat.

– Mă Tati meu, tu esti surd? Am zis să te îmbrasi si să nu vi în pusa goală!

Posted 2013/11/09 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (71)   Leave a comment

Cu nici două zile înainte să ieie vacanţa de toamnă, îngerul meu merea cu bună-sa spre grădinisă. Dimineaţa. Pe la 8.30. Cursurile încep la 8.00, dar asta e altă problemă. Ei încercau să se grăbească să nu depăşească cele trei sferturi academice, admise la nivel preşcolar. Adică 45 de minute. Să ajungă, dacă se poate, până la nouă fără un sfert. Trecuseră, cică, deja de mijlocul drumului. Se îndreptau vertiginos spre instituţie… îngerul mai mult dormind în ghetuţe, când… Mihnea şi-o adus aminte c-o promis unui coleg de educaţie că-i duce sabia lui. Luată de Dică-sa Rely mai demult. Una argintie, cu teacă. Adică săbiuţa-i argintie şi are teacă. Dică-sa-i numa căruntă.

Normal, i-o ordonat la bună-sa să se întoarcă să ieie sabia. Că el fără armă albă nu se prezintă la grădinisă. Bună-sa l-o refuzat categoric. Primo, pentru că întârziau… Secundo (întârziaseră oricum), pentru că nu au voie nici măcar cu jucării de acasă la grădinisă, decum cu arme albe. Efectul a fost instantaneu: Mihnea s-a pus pe-un plâns de zburda cămeşa pe el. Numa cămeşa zburda, că pe înger îl târâia bună-sa pe jos, prin praf şi frunze ruginii. Într-un final au ajuns la grădinisă. Dică-sa l-o dezbrăcat, l-o scuturat de frunze, l-o pupat, l-o alintat… El nimic. Urla după săbiusă…

Auzind atâta amar de gălăgie, Doamna (educatoare) a lăsat educaţia celorlalţi copii baltă şi s-a repezit pe hol. Să elimine elementul auditiv disturbator. Ce n-o lăsa să-şi ţină lecţia. Când s-a dumirit despre ce-i vorba, şi-a îndreptat atenţia spre Mihnea-al meu şi i-a spus: „Mihnea, treci în clasă şi lasă mutrele!”…

Autoritatea Doamnei e de necontestat. Ştiam asta. Dar seara, când am aflat întâmplarea, l-am întrebat pe înger ce-o făcut el când Doamna i-o zis vorbele celea, cum că să nu mai plângă cu lacrimi de crocodil. Răspunsul lui a fost sec şi resemnat:

– Se să fac, Tati meu, m-am absinut!

Posted 2013/11/01 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (70)   2 comments

Eu – la calculator. Scriam de zor. Mihnea pierdea vremea prin sufragerie, unde se juca cu chestiile alea din cadoul de-l primi eu mai deunăzi. Un săculeţ, un caiet, un pix, o minge. De fapt, la început s-o jucat doar cu pixul şi cu caietul. Vreun sfert de ceas o tot desenat la litere mari şi albastre pe câte foi albe din caiet o avut el chef. Din când în când venea să mă-ntrebe cum se scrie litera cutare. Sau verişoara lu’ litera cutare. Sau sora ei bună. Sau vecina de alfabet. Mă rog. Bine că că nu avem idiograme.

La un moment dat s-o plictisit. Şi a început să bage lucrurile în săculeţ. Caiet. Minge. Pix… Cam puţine! Aşa că o trecut să bage şi jucării. Maşinuţe. Mingiuţe. Puzzle-uri tridimensionale de lemn… Deja or fost cam multe. Aşa că m-o strigat să-i mai dau un rucsac. Mai mare. Să încapă de toatele în el.

I-am dat. Şi-o mai făcut de lucru un timp. Apoi o urlat:

– Taaatiii!!! Vinooo!!!

Am fugit urgent, crezând că o dat foc la ceva cu vreo scobitoare. Nimic. Stătea în mijlocul sufrageriei şi se uita la mingiuţa din mânuţa lui. Aia primită de mine cadó.

– Taaatiii! Vreau să mă szoc cu minzea!

…După o serioasă perioadă de analiză a situaţiei mi-am dat acceptul. Cu anumite condiţii. Să nu deie tare în mingiuţă. Şi să nu tragă şuturi pe sus. Nu de alta, dar „bările” porţilor erau constituite, pe de o parte, din televizor şi uşa de la balcon, iar pe de cealaltă parte dintr-o buruiană gen cactus şi biblioteca mea atârnată pe pereţi. Mi-o promis, extrem de serios, că aşa o să facă. Cum zic eu. Înduplecat, am dat să plec nu înainte de a-i mai atrage o dată atenţia să nu spargă ceva…

– Daaa, Tati!… când am spart seva te chem…

Posted 2013/10/09 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (69)   Leave a comment

Ajuns aseară acasă, m-am repezit la înger să-l ţuc. Am apucat aşa, un pic, pe vârful nasului, că o fugit în cameră. Să exerseze la balet. Trebuia să-şi consume cumva energia prin casă, că doar afară ploua şi nu putea alinia copiii. Am strigat după el să aştepte să mă descalţ şi apoi să-mi arate şi mie ce figuri o învăţat la balet, la grădinisă. A fost de acord şi s-o aşezat oarecum în poziţie de drepţi taman în faţa televizorului, deranjându-l pe Bunicu care nu mai vedea nu-ş ce emisiune la teve. M-o aşteptat (Mihnea, nu Bunicu), să mă aşez confortabil pe covor în faţa lui şi să fiu atent. Apoi a început.

– Fi atent, Tati meu! mi-o strigat în timp ce şi-o desfăcut mânuţele ca nişte aripi şi s-o învârtit pe loc, cam într-un picior. Asta-i piruetă!

„Wowwww!”, am exclamat instantaneu şi mi-o sărit inima oleacă, că îngeru’ s-o dezechilibrat şi era să intre în televizor. „Bravoooo! tatiiiii!”, l-am încurajat. Să continue l-am încurajat, nu să intre în televizor. O mai repetat mişcarea de vreo trei ori, apoi am simţit că ameţeşte de-a binelea şi i-am cerut să-mi mai arate şi altceva. A fost de acord şi, cu mânuţele unite oarecum în faţă, ca un colac, şi cu un picioruş un pic în spate, o început să se lase pe vine. O dată… de două ori… de trei… „Ooooo, ce frumos!”, am zis, şi l-am întrebat cum se numesc figurile astea. S-o crispat brusc şi s-o uitat la bună-sa. Ca şi cum ea ar şti balet. Mă rog. Să presupunem că ştie. Dică-sa îi tot şoptea ceva. Mihnea nu înţelegea că şi pe Bunicu l-o apucat şoptitu’, da’ cu glas mai tare. Aşa că îngeru’ mi-o răspuns la întrebare, zicând după bună-su:

– Flotări!

Eu am ripostat şi i-am zis că eventual îs genuflexiuni, nu flotări. Da’ Dica l-o salvat şi mi-a dat şi răspunsul aproximativ corect: un soi de reverenţe. Apoi am trecut la alte cele: staturi în fundules cu mâinile împreunate pe sub genunchi… un fel de sărituri într-un picioruş… nişte paşi cărora nu le-am înţeles rostul… şi… la final, după o atenţionare verbală imperativă… îngeru’ a sărit brusc în sus… şi s-a lăsat în şpagat!!!!!!! Io am icnit instantaneu, că am crezut că mi s-o răşchirat pruncul. Parcă mă durea pe mine în vintre şi mi-am dus mâinile la burtă. L-am întrebat dacă pe el îl doare ceva. Mihnea o început să râdă, mi-o zis că nu şi s-o avântat spre mine. Io am rămas fără reacţie că nu mă aşteptam la o asemenea figură de balet. Când a ajuns la vreun metru în faţa mea îngerul a sărit iar. De data asta cu picioarele înainte. şi s-o proptit direct în… s-o oprit direct pe… o aterizat direct deasupra…

…Aerul dispăruse brusc din încăpere. Parcă şi ăia din televizor încetaseră să se mai certe. Iar melcii, atâţia câţi s-or fi uitat în clipa aia la mine, crăpau de invidie. Că doar aveam ochii mai ieşiţi din orbite ca ei. În timpul ăsta îngerul m-o luat cu mânuţele de după gât şi m-o întrebat suav:

– Tati meu, di se esti asa de palid?

Ce era să-i zic? Că din cauza lecţiilor lui de balet?

Posted 2013/10/02 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (68)   1 comment

Nu v-am zis eu de atâtea şi atâtea ori că Mihnea le ştie şi le face pe toate? V-am zis! Iar unde nu ştie, învaţă. Şi nu aşa, ca muritorii de rând, care fură meseria după ureche. Nuuuuuu! El ia ore ca să ştie. Unele pe gratis, altele plătite cu bani grei din buzunarul meu subţire. Mă rog. Noroc că fie se plictiseşte repede, fie învaţă în câteva ore cât alţii-ntr-o viaţă. Şi trece la altceva.

Aşa şi azi. Când îl sun pe la amiază, el era tot într-o veselie. Îl întreb ce are de-i aşa fericit, că doar nu s-o fi apucat să sărbătorească meciul Stelei cu Chelsea cu câteva ceasuri mai nainte. El mă lămureşte imediat:

Tatiiiiii, io asi am fost la balet!

De lămurit m-o lămurit, doar că mi-o explodat prin toţi porii sentimentul uimirii. „Baleeeet?”… Doamne Maica Domnului! Stam şi mă gândeam cum s-or fi împăcând cursurile de balet de la grădinisă cu lecţiile de box şi lupte libere! Ca să fiu sigur despre ce-i vorba l-am chestionat cam ce-o făcut el la „balet”.

Mă Tati, nu pot să-si arăt la telefon!

Clar că nu. Sau poate da, doar că-i foarte complicat şi Îngeru’ meu nu are timp de pierdut. Şi m-o şi expediat rapid:

– Paaa, Tati meu! Eu trebuie să eserses, că asi la balet am învăsat să dau cu stângu’-n dreptu’!

Posted 2013/10/01 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (67)   Leave a comment

Îngerul meu nu-şi mai vede căpicul de la atâta treabă câtă are. De fiecare dată când îl sun el găseşte ceva de făcut. De aranjat unele, de moşmondit altele, de reparat cu Bunicu te miri ce, de mutat dintr-o parte în alta jucării, de ascuns după dulapuri papucii de casă ai bunicilor, de făcut cerul şi de îndreptat pământul. Normal, cu atâta treabă a devenit cam irascibil. Aşa că dacă Dica, sau Bunicu, sau io dăm să-i mai temperăm din hărnicie, el începe să se ambaleze. Să urle. Să vorbească urât. Să se încrunte. Să se răţoiască la noi.

Ameninţările cu diferite pedepse (exprimate de către Dica şi Bunicu) sau punerea lor în practică (executate de către mine), au asupra îngerului efectul alimentării unui motor Diesel cu apă de ploaie. Noi zicem şi facem, Mihnea îşi vede de ale lui. Adică îl cam doare la cipilică. Prin urmare, tot familionul am ajuns la concluzia că trebuie să-i repetăm zilnic de zeci de ori că-i un înger rău. Care nu ascultă de dracii serioşi care-am fost noi la viaţa noastră exemple de cuminţenie şi cumpătare. Mihnea’al meu o suportat el cât o suportat toate criticile venite din toate părţile. Dar la un moment dat, săptămana asta, o decis că e vremea să facă cum zicem noi. Şi vreo jumate de zi o fost înger în toată puterea cuvântului, adică n-o făcut şi n-o zis nici o prostioară mai de Doamne ajută! Însă la amiază, când se se pună la somnic lângă bună-sa, nu l-o mai răbdat inimioara şi a solicitat o confirmare din partea autorităţilor superioare:

– Dicaaaa, oare io am fost cuminte asi? Că nu mai sin minte!

Posted 2013/09/29 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (66)   2 comments

După câteva zile de umblat brambura pe la tot soiul de manifestări, ieri am ajuns mai devreme acasă. Cum afară ploua şi îngeru’ dădea să cadă într-un soi de depresie infantilă, l-am sunat şi i-am promis că o să stăm toată seara ca bărbaţii. Adică o să bem. Io bere, el lăptic şi ceiuţ. Şi o să ne uităm la televizor. El la desene, io la fotbal. Că doar o jucat Steaua, aveam la ce să mă uit. Nu că la Pandurii – Dinamo n-aş fi avut satisfacţii la fel de mari, da’ no… n-am fost acasă.

Prin urmare ne-am făcut de cap. Mai mult el. Că io nu pridideam să văd golurile marcate de Steaua. O întors toată casa pe dos. Mihnea, nu Steaua o întors casa pe dos. Mă rog. Trei trenuleţe cu şinele aferente montate în aşa fel încât să treacă unele peste altele şi altele peste unele. Maşinuţe de metal legate cu aţă de papiotă, în şir indian, ca să arate ca o coloană pe DN 7. Staţie cu cinci boxe amplasată prin toată sufrageria. Cortul cu cel puţin o sută de mingiuţe înălţat în camera îngerului. Şi altele.

Într-un final a venit şi vremea somnului. Cum în camera lu’ Mihnea nu prea mai era loc de dormit de atâtea jucării, îngerul a decis că cel mai bine e să dormim în camera mea. Unde patul e din ăla cu două peroane. Adică te poţi cocoţa în el şi pe-o parte şi pe alta. Bine, la fel de bine poţi şi pica din el de de două lături. Aşa că ne punem la somnic. Io pe partea dinspre uşa de la hol, îngeru mai lângă televizor, pe partea cu uşa ce dă spre balconul-birou. Cum aveam o presimţire, am pus lângă pat, pe partea lu’ Mihnea, toate plapumele, perinile, sacii de dormit şi cuverturile ce le-am găsit. Şi nici aşa n-am dormit liniştit. Că doar cu un ochi visam, iar cu altul mă uitam la înger să nu pice de lângă mine. După câteva ceasuri, îmi amorţise partea dreaptă şi pe spate nu prea pot dormi, că sforăi. Aşa că mi-am zis să mă întorc un pic.. un picus doar… şi pe partea stângă…

Nu mai ştiu cât timp să fi trecut. Că numa am simţit în spatele meu mişcare. Îngerul se foia. Am zis că nu-i nimic. Foiala s-a accentuat… şi am auzit… bufff… bufff… bufff… bufff… adică patru „buf”-uri consecutive… Până am sărit io jos şi am ocolit patul, îngerul se rostogolise deja până lângă uşa de la balcon. Aşa că stătea în fundules şi se uita prin bezna deasă la lemnul din faţa lui, pipăindu-l cu mânuţele. Când şi-o dat seama că nu-i în pătuţ o dat să se pună pe plâns. Da’ am fost pe fază şi l-am luat în braţe. În trei secunde era deja iar în pat şi sforăia angelic… Când ne-am trezit l-am întrebat foarte serios de ce-o vrut să fugă de acasă. O făcut ochişorii mari. I-am explicat cum noaptea, după ce-o căzut din pat, l-am găsit la uşă. Nu i-am zis care. Ochii lui nu mai puteau de atâta uimire. Io am continuat să-i explic sistematic, dar la un moment dat m-o întrerupt:

– Mă Tati meu… nu mai glumi! Io am dormit toată noaptea!

Posted 2013/09/15 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (65)   2 comments

Îngeru’ meu nu prea are voie să mânce ouă. Aşa că nici nu mâncă prea des. Cam o dată pe săptămână, cu toate restricţiile impuse de nenea doctoru’, Dică-sa îi face vreo trei ouă-ochiuri, din care Mihnea mâncă doar miez de pită înmuiat în gălbenuşul moale. Tare bun. Da’ de-o vreme o venit Tită-sa din Spania cu tot felul de reţete catalane. Mă rog. Într-una din zile, îi trage îngerului o papară. Adică omletă spartă din ouă, nu bătaie ruptă din rai. Mihnea s-o uitat atent cum Tită-sa o spart ouăle, cum o presărat nu mai ştiu ce pe ele, cum o început să le bată cu furculiţa. Chestia cu bătutul o fost cea mai tare. Doar că n-o prea reţinut el cuvântul care trebuie. Aşa că la final, când se ştergea de unsoarea de la guriţă cu mânecuţa de la tricou, lumea l-o întrebat dacă i-o plăcut ce-o mâncat. A răspuns teribil de încântat:

– Daaaa! Au fost tare bune ouăle tocate!

Posted 2013/09/09 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (64)   Leave a comment

Mâncam. Îngerul fugea pe afară cu, de şi după vară-sa, Iris. Îi auzeam io cum urlă, da-mi era foame. La un moment dat or cam obosit şi erau însetaţi. Aşa că Mihnea pune mânuţa pe telefonul Dică-sii şi-mi zice:

– Tati, vreau să vi să-mi cumperi Fanta!

Atât. Nici tu „te rog frumos”, nici tu „hai, bătrâne odată, până nu te pleznesc”. Io, slab de înger, îi zic îngerului că plec imediat, numai să gat de mâncat, apoi mă îmbrac şi vin de i-oi cumpăra sucul cela. Ei, na! Că doar n-o fi foamea mea pe măsura setii lui! El atunci voia.

– Acum, Tati! Vreau să aud cum te-mbrasi!

…Cred că multă lume o jucat „mima” la viaţa lui. Adică să mimezi cuvinte doar dându-ţi ochii peste cap şi mâinile peste urechi. Dar ceea ce am făcut eu întrece orice imaginaţie: am „mimat” la telefon sunetele gesturilor îmbrăcării. „Şşşşşştttt”… cică mi-am tras pantalonii… „Crîîîîîîî”… voiam să zic că mi se mula tricoul pe burtă… „Brîîîîî”… fermoarul de la bluza de trening… „Prrîîîî”… „prrîîîî”… era scaiul de la sandale… În timpul ăsta, la capătul celălalt al telefonului doar se respira. Mihnea n-o zis nimic. Dar nimic. Asculta… Era linişte… Apoi i-am auzit vocea când îi spunea lu’ bună-sa, înainte să închidă telefonul:

– Tati nu se-mbracă… Minte!

Posted 2013/09/04 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Mihnea dixit (63)   2 comments

Un fel de taifun în miniatură s-a abătut aseară asupra Devei. Mă rog! Taifunel. Furtună. Vijelie. Nu Vali Vijelie. Prăpăd, ce mai! Zburau coperişurile de pe blocuri de zicea-i că-s zmeie şi zmeoaice. Ce vreţi? Coperişuri făcute de mântuială, la negru, de meşteri români pricepuţi la toate cele. Cred că de data asta or zburat ălea făcute de instalatorii care vin să verifice gazu’. Nu contează. Esenţial este că or zburat. Presa zice că şi-or văzut de drum chiar şi 60 de metri. Apoi n-or mai putut, că erau din tablă veche şi ruginită şi cred c-or căzut peste nişte maşini care le stăteau în cale.

Pe lângă coperişuri în unele locuri şi-or luat zborul şi nişte pomi. No. Puterea exemplului. Că doar nu tot ce zboară se numeşte acoperiş. Bine, pomii or zburat mai puţin că n-or avut nici elan, nici experienţa traiului la înălţime. Aşa că şi-or scos rădăcinile din pământ sau crăcile din trunchi şi s-or prăvălit pe unde or apucat. În atare situaţie s-o găsit şi un piersic de lângă „marmură”, pe acolo pe unde îşi face îngerul meu veacul. Acum toţi puştii mâncă piersici verzi…

Azi dimineaţă eram la lucru. Normal. Când numai ce aud vocea îngerului că dădea deşteptarea în faţa muzeului.

– Taaatiiii!!! Taatiii meuu!!! Iesi la geam si hai afară că noi merzem la parc!

Am coborât după vreun ceas când l-am auzit iară urlând că el pleacă la grădină. Bine, nu singur. Ci cu tot familionu’: Dica, Bunicu, Iris, Marco şi Tită-sa. L-am luat în braţe şi l-am pupăcit. Apoi l-am întrebat ce face el la grădină.

– Tatiiii, merzem să vedem se-i acolo… Că aseară a fost vizelie si un copac a doborât o furtună!

Posted 2013/08/27 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit