Archive for the ‘Scurt-metraje’ Category

Scurt-metraje (1)   Leave a comment

Lucrurile se întâmplă oricum.

Fără acordul meu, nici scris, nici verbal, m-am născut într-o zi de 13. Iulie. Cred că era vineri. Sau marți. O să verific. Anul e sigur, că pe atunci miliția te verifica: 1973.

Din primele luni de viață nu mai țin minte multe fapte. Cândva, pe la câteva luni, am fost dus la creșă. Că pe atunci nu era concediu maternal de doi ani. Primele secvențe despre viața mea sunt de la acea instituție… Ceva horror… Stăteam mai mulți prichindei cu spatele lipit de perete pe parchetul unei săli imense și eram nevoiți să ne rotim brațele, cu pumnii strânși, ca o morișcă… Cine își atingea pumnișorii era pleznit de către Doamna Bodea… Era educatoarea. Îi țin minte numele pentru că era identic cu cel al mamei mele de fată. Doamna Bodea ne pleznea instantaneu dacă greșeam, sau cel puțin așa mi se părea mie.

După un timp am început să plâng și să refuz să mai merg la Doamna Bodea. Urlam de-a binelea. Dar trebuia să fiu dus, pentru că trebuia să fiu educat, iar dacă eram lăsat singur acasă refuzam să mă autoeduc.

Asta se întâmpla când stăteam pe Strada Horea din Orăștie. La numărul 8. Strada avea și are și acum un singur rând de case. De partea ailaltă e doar malul râului Grădiștii, ce curge din Munții Orăștiei. Ca să treci dincolo, erau două scurtături: o punte pietonală betonată și o punte alandala. Adică pe cabluri care se mișcau în toate direcțiile când pășeai pe ea. Cel mai fain era să alergi. Tu parcă zburai… dar nu știai unde ajungi când re-pășeai.

Acolo, la numărul 8 de pe Horea, am prins și cutremurul din 1977, 4 martie. Eu eram mic, dar maică-mea cumpărase niște banane verzi. De care nu aveam voie să mă ating până nu se făceau galbene. Erau puse pe un dulap din ăla solid, anii 70. Curtea era betonată. În fundul curții era un grajd. În mijlocul curții, o fântână. Bananele erau pe dulap.

Când cutremurul a venit, aveam mai puțin de patru ani. Nu înțelegeam implicațiile. Am început să plâng când am văzut candelabrul mișcând și am auzit paharele zdrăngănind prin sertare. Îmi era frică să nu pățească ceva bananele de pe dulapuri.

Ai mei s-au repezit afară, cu mine în brațe. Eu urlam, că uitaseră bananele înăuntru. Până la urmă nu s-a întâmplat mare lucru la Orăștie: candelabrul s-a bălăngănit puțin, bananele au scăpat, fântâna a secat și zidul grajdului din fundul curții doar a crăpat puțin, de jos până sus.

…Esențial a fost însă că, după cutremurul din 4 martie 1977, s-a născut soră-mea, la sfârșitul lui iulie… nu mai știu data, că încă îs marcat de cutremur… A fost un semn!

Reclame

Posted 2018/03/29 by danieliiancu in Articole, Scurt-metraje