Archive for the ‘Jurnal, memorii și amintiri alternative’ Category

Jurnal, memorii și amintiri alternative (12)   2 comments

Sechestrat de soacră (1)

Știu că pare-o glumă dar nu e…

Am menționat faptul că am primit scrisoarea Atenei pe 25 septembrie 2014. Adică de vreo doi ani și ceva. Scrisoarea aia a fost însă doar cireașa putrezită de pe tortul cu mizerii pe care Caracoștii mi-l serveau aproape zilnic. Nu a fost cu toate țiglele pe casă Atena niciodată, dar după moartea Steluței și mai ales după ce s-au gătat banii din bursă, am băgat de seamă că mergea pe arătură rău de tot. Ghiță nu putea, nu avea curaj și, mai ales, cred că nu voia s-o potolească, iar Marileana îi ținea isonul și o întărâta. I-am lăsat în pace, că doar nu era să-mi pun mintea cu ei… Dar rău am făcut! Că dacă îi trimiteam unde meritau la vremea aia scăpam de stres și de procese…

Ideea e că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită și în vara lui 2014 Caracoștii au început să mârâie la mine. Tot mai mult și mai amenințător. Mă amăgeam că gândul că o să le treacă, mai ales că, așa cum am mai spus, nu era pentru prima dată când dădeau să muște dar nu aveau curaj. Normal, unii i-au întărâtat, dar despre asta o să vorbesc altă dată.

Oricum, pe 19 septembrie, într-o vineri seara, Mihnea era la ei. Trebuia să plec sâmbăta dimineața într-o delegație, așa că nu mi-am mai pus mintea cu Atena. Ar fi trebuit să mă umilesc iarăși, să o rog până la Doamne-Doamne și înapoi să aibă milă de Mihnea și să vină la noi dimineața devreme, când plecam eu, să stea cu Îngerul. Dar gândul la văicărelile ei, false și strecurate printre rânjete, m-au făcut să renunț și să îl las pe Înger să doarmă la ei. Așa că am ajuns pe la 7 fără ceva seara și i-am lăsat să se uite la porcăriile de la TV, la care se uită ei de obicei: crime, scandaluri, accidente. Am deschis laptopul și am lucrat pe el în timp ce Mihnea privea la desene. Ciudat, dar Atena îl tot îndemna pe Ghiță să îmi pună un pahar de bere. Cum ea în mod obișnuit e definiția zgârceniei, lucrul sărea în ochi. Dar mi-am zis că femeia avea chef de băut, așa că am acceptat, mai ales că părea însetată. Ghiță a umplut paharele și până să dau eu noroc, Atena și-a dat paharul peste cap. După vreun ceas, la fel. O vedeam că trepidează, dar credeam că e din cauza vreuneia dintre bolile de care zicea ea că suferă. Voiam să plec, Îngerul dorea să vină cu mine, iar Atena avea chef de bere.

De obicei ea zice că nu pune gura pe băutură. Urla când Ghiță mai făcea câte una și dormea pe bănci în fața blocului, de abia îl aducea acasă Nea Costică, ori bora prin mașina proaspăt cumpărată de Steluța. Că Atena nu știe să vorbească frumos. Ea doar urlă. Ei bine, în seara aia ea a zis că a băut doar două beri… Se făcuse aproape ora nouă seara, iar eu trebuia să mă trezesc dimineața devreme. Am convins Îngerul să doarmă la Atena și la Ghiță și, după ce l-am pupăcit pe măsura frumuseții lui – a Îngerului, că Ghiță nu-i deloc frumos, ca să nu zic că e urât cu spume –, am dat să plec către casa unde locuiam atunci eu cu Mihnea.

Mai precis am dat să ies pe ușă. Până să-mi fac șireturile, Atena a țâșnit pe lângă mine clătinându-se ușor și a scos cheia din yală.

– Dani, noi trebuie să vorbim!

Vocea ei suna atât de violent încât mi-am zis că iar vrea bani. Pentru cine Dumnezeu mai știe care motiv. Și găsea într-una motive.

M-am blocat. M-am uitat la ea cât era de movulie în păr și mi-a venit să vomit. I-am zis că vorbim a doua zi. Ea a început să urle că vrea să vorbim atunci și acolo. I-am spus că nu am chef de poveștile ei la ora aia. S-a isterizat și o repetat că eu nu ies din casa ei. M-am enervat. Am strigat la Ghiță să vină să își țină muierea în frâu. Ăla, ca brăileanu’ din Chițcani, tăcea în păpușoi. Se credea în Balta Brăilei, unde nu-l vede și nu-l aude nimeni.

– Hai mai bine să vorbim mâine, după ce vin de la lucru!, am insistat eu, bâgând de seamă că Atena nu-și poate ține limba în gură. Parcă am pus gaz rusesc pe paie românești. S-a inflamat și a făcut ca toți dracii din Câmpia Bărăganului.

-Tu să nu-mi spui mie să tac! Eu nu tac când vrei tu. Eu-s femeie bătrână și vreau să vorbim acum!…

-Eu nu am zis că nu sunteți bătrână și n-am zis să tăceți, dar nu vreau să vorbim acum. Vorbim mâine.

-Acum!!!

– Acum nu vorbesc cu dumneavoastră!, am încercat eu să fiu politicos. Mâine, după ce mă întorc de la lucru. Seară faină!

S-o proptit în fața ușii. Îmi venea s-o iau de chică și s-o arunc în poala lui Ghiță, care făcea pe mortul în păpușoiul din sufragerie.

-Dă-te la o parte că te iau de cap și dau cu tine de toți pereții până îți iasă movulia din păr!…

…Nu-i venea să creadă. Așa ceva părea să nu mai fi auzit în viața ei de ființă simandicoasă care se vopsește mov-roz în cap! Bine, nici nu cred că ăilalți gineri să fi îndrăznit să vorbească așa cu ea. Că-i lua mama nevestii lor!!!

Anunțuri

Jurnal, memorii și amintiri alternative (11)   1 comment

27 octombrie 2016

Îmi cer scuze pentru limbajul care urmează, dar așa vorbește de obicei soacră-mea. Fosta soacră-mea. Scriu aici ca să nu uit ce spune.

…După ce că n-or venit să-l ia pe Înger când trebuia, în primul week-end din octombrie, Caracoștii ăi bătrâni or compensat trei săptămâni la rând. Vineri de vineri, spațiul din fața blocului nostru din Orăștie a fost acaparat de culori rozomovulii și chelii acute. Parcări anapoda… ca să simtă lumea c-o venit Ghiță. Plimbări aiurea… ca să vadă poporul c-o sosit Atena. Când a fost vremea ca Mihnea să meargă la Deva, s-a dus. Când sențința judecătorească nu specifica acest lucru, nu s-a dus. Punct.

Azi, joi, 27 octombrie 2016, Atena și Ghiță s-au postat iar în fața școlii. La hăituială. Fix ca acum un an.

Cu chiu cu vai Mihnea și maică-mea scapă din ghearele lor și ajung acasă la noi. La casa noastră din Orăștie. Că la casa noastră din Deva stau ei, după ce ne-au luat-o prin înșelăciune. După ce aflu toată tărășenia o sun pe Atena. Nu răspunde. Îl sun pe bietul Ghiță. Nici atât. Mai sun o dată pe Atena. Moartă în păpușoi. Sun iar pe Ghiță. Surprizăăăăă!!! Răspunde Atena.

O întreb ce caută la Orăștie. Ea, râzând isteric, se arată mirată că de ce-o sun. Că cică ea are dreptul să mă streseze când vrea ea.

-Măicuță dragă, tu ai tot dreptul să-ți vizitezi nepoții când vrei tu!

-Nu-mi mai ziiiii măicuțăăăă!!!!, urlă ea.

-Ce? Nu ești? Ești! Dar pe Mihnea îl vezi doar conform hotărârii judecătorești, nu când vrei tu. Ai priceput, măicuță?

-Nime nu mă oprește pe mine să văd pe cine vreu eu!!!

-Măicuță!!! Doar nu ești proastă și nu ști să citești în calendar?

S-o revoltat până la Doamne-Doamne și înapoi…

-Tu mă faci proastă pe mine??? Inteligentu’ pulii mele.!!!…

Am rămas șocat.

-Ioiiii, tu ai pulă, măicuță???

…O închis.

Jurnal, memorii și amintiri alternative (10)   1 comment

1 octombrie 2016

Iarăși sunt nevoit să scriu lucruri care nu-mi plac. Dar trebuie să știe lumea că în week-end-ul ăsta, conform prevederilor Ordonanței Prezidențiale 922/2015, Atena și cu al ei Ghiță trebuiau să vină vineri, la ora 16.00, să preia minorul (pe Îngerul Meu, adică) de la domiciul părintelui (adică eu), și să-l ducă la apartamentul nostru pe care și l-au însușit prin înșelăciune și unde acum stau ei (hapsânii, adică).

De când a venit Îngerul din ultimul week-end petrecut la ei, acum două săptămâni, fix pe 18 septembrie 2016, Mihnea mi-a transmis că Atena i-a zis să-mi zică – ceea ce este imoral, se spune, dar și ilegal gândesc eu – că așa-zișii săi bunici materni vor veni să-l ducă iar la distracție pe la Shopping, în primul weekend din octombrie, mai precis pe 1 octombrie. Că acolo, la Shopping, sunt mașinuțe care merg cu 10 lei ora sau minutul, nu știu. Acolo sunt televizoare mari la care ei îl lasă să se joace jocuri cu orele… Mihnea a așteptat să vină week-end-ul cu pricina, cu toate emoțiile pe care le trăiește când trebuie să meargă la Atena, la Deva. Că oricum o zis că Ghiță nu se ocupă de el, că atunci când e la grădină are grijă mai mult de câinele Blechi, că-i din ăla cu pedigriu…

…A sosit și ora 16.00 prevăzută în Ordonanța Prezidențială 922/2015. Îngerul Meu era echipat complet, așteptând la geamul de la balcon să vadă mașina noastră apărând în fața blocului. După un timp a coborât cu plăsuța în mânuțe, să aștepte în fața intrării, alături de Dica… A așteptat degeaba. Ghiță și Atena cred că ne vindeau iarăși lucrurile prin cine mai știe care târg sau care piață… Că n-au venit!!!

A fost trist. E normal. Dar parcă s-a ușurat când a văzut că nu-s și nu mai vin. I-am explicat că nu știu ce e în capul Caracoștilor. Și că nu știu de ce nu au venit să îl ducă la Deva, dacă tot mă obligă pe mine o Ordonanță Prezidențială să îl las. S-a agățat cu mânuțele de gâtul meu și m-a făcut să-l ridic în brațe, apoi și-a lipit obrazul de al meu și mi-a șoptit:

– Nici eu nu știu de ce n-au venit, mă Tati! Că doar mi-au promis că vin…

Jurnal, memorii și amintiri alternative (9)   Leave a comment

25 septembrie 2016

Se împlinesc doi ani de când am primit scrisoarea soacrei…

Stau, scriu și descriu momentul când am primit celebra scrisoare a soacrei…

Un telefon. Un prieten mă cheamă la bere. Nu ies, că mai am de scris. Și îs cam răcit. El insistă. Eu refuz, că urăsc să ies la crâșme de când, acum vreo 3-4 ani, Atena și Ghiță puneau oameni să mă urmărească dacă beau apă. Dacă mânc. Dacă mă duc la budă. Dacă beau bere… nici nu mai zic. Atena ura să beau bere. Fără ea. Că ea le suge (berile) pe ascuns. Dar nici eu nu puteam să beau bere cu ea la masă, că făcea urât. Ghiță ar fi fost de acord, dar să nu afle Atena, că atunci făceau urât amândoi….

…După ce le spun prietenilor că nu ies în oraș, oamenii mă informează că au lucruri importante să îmi comunice. Că tocmai fuseseră la târgul duminical de la Hunedoara. Unde, în pauză de bunici fiind, Caracoștii s-au apucat să-mi vândă lucrurile. Ălea confiscate în noiembrie 2014 de către Ghiță, când a schimbat yala la ușă. Cică Ghiță și Atena vindeau cu 70 de lei, printre altele, un troller-ul cumpărat de Steluța pe banii mei. Că eram măritați când l-a cumpărat. Unul mare, gri. Pe lângă troller, sunt convins că vindeau și jucăriile Îngerului cumpărate de mine, de prieteni sau de neamuri.

…Țin minte troller-ul ăla pentru că am cumpărat două gri, dar de dimensiuni diferite. Unul pentru cală, altul pentru „bagaj de mână”. Zburam pe vremea aia cu avionul, nu zburam singur din casă. Am poze cu Îngerul băgat în trolller, când ne jucam de-a zborul. Bine, atunci am cumpărat mai multe. Patru, cred. Că Steluța, Dumnezeu să o ierte, nu putea cumpăra ceva doar pentru noi. Ea, Mihnea, eu… Nu… Făcea praf banii familiei și pentru mă-sa și Ghiță. Așa că pe lângă trollerele gri, a mai cumpărat două trolleree roșii. Identice cu ălea gri, dar roșii. Că Atena nu suporta griul. O demoraliza. Dorea doar roșu, mov sau rozuluiu.

Acum, după ce ne-a dat afară din casă pe Mihnea și pe mine, Atena vinde ce poate prin târg la Hunedoara.  Nu poate vinde ea cam tot, că l-ar vinde și pe Ghiță. Dar mașina noastră nu are cine o conduce, că Atena nu are carnet. Nici nu a avut vreodată. Mașina e pe numele ei pentru că Steluța era pita lui Dumnezeu. Și o zis că să pună mașina pe numele mă-sii, că vede lumea că are și Atena ceva. De condus mașina, conduce Ghiță. Dar mașina nu e a lor, ci a lui Mihnea.

În plus, lucrurile și jucăriile tot i le vând ei cumva prin  târguri…

Jurnal, memorii și amintiri alternative (8)   Leave a comment

Analiză de text pe scrisoare de soacră… Ultimele paragrafe

Nu mai am nervi să tot revin cu scrisoarea abisală a Atenei așa că redau acum ultimele paragrafe la grămadă, că oricum sunt cele care îi încheie apoteotic delirul și demonstrează totala ei rupere de realitate…

„Tu în loc să ne mulțumești că am crescut copilul fără nici un leu din partea ta. Tu CE FACI ?! Intreții tot.

Te rog să stai strînb și să gîndești Drept Dacă nu Ne trimitea Marilena bani din ce îi dădeam la Mihnea să mănânce?! cu ce îl înbrăcam.? Vreau să vorbin ca niște oameni civilezați – Nu cu NERVI

Pentru NOI DACĂ LAI JIGNIT PE MIHNEA NEAI jignit pe NOI.

Mihnea aeste f. Educat dar INVIDIA LE ROADEEE”…

…Mi-e silă, dar trebuie să continui să fac analiză de text pe câteva rânduri ce pot figura oricând ca exemplu elocvent pentru cuvântul agramatism.

M-am enervat de fiecare dată când am citit minciunile și prostiile scrise de Atena. Faza cu „am crescut copilul fără nici un ban din partea ta” e strigătoare la cer, dar se vede treaba că femeia chiar ține la imaginea sa de martiră pe altarul creșterii copiilor. Pentru că, să fim înțeleși, nu ea l-a crescut pe Mihnea. Iar despre faptul că l-ar fi crescut și fără ajutor financiar din partea mea… nici nu-mi găsesc cuvintele. Acum. În schimb am găsit printre lucrurile pe care mi le-a aruncat Ghiță în casa scării, când ne-a schimbat yala la apartament, foarte multe hârtii și chitanțe și bilețele scrise tot de mâna Atenei, care demontează minciunile Caracoștilor. În care se vede clar că, în proporție covârșitoare, ceea ce a însemnat creșterea, educația și sănătatea Îngerului îmi aparține. Normal, au contribuit și ei și mi se pare firesc, că doar erau bunicii lui. La fel cum au contribuit și părinții mei. Le-am mulțumit de fiecare dată când au avut grijă de Mihnea.

Faptul că le trimitea Marilena bani LOR, nu e treaba mea și nu a fost niciodată. Nu e singurul copil plecat prin străinătate care își ajută părinții trimițându-le bani. Dar să minți cu nerușinare spunând că dacă nu primeai banii de la fică-ta nu aveai cu ce-l îmbrăca pe Mihnea și ce-i da de mâncare, e de-a dreptul jenant.

Nu mai vreau să insist. Vreu să fiu „civilezat”! Cine mă cunoaște știe adevărul. Cine a picat în plasa minciunilor și prefecătoriilor Caracoștilor oricum nu mai vrea să afle adevărul. Sau cel puțin varianta mea asupra adevărului. Dar scrisoarea asta există, cum există multe alte dovezi împotriva minciunilor lor. Am scris aceste rânduri și voi scrie altele pentru cei care sunt prinși oarecum la mijloc sau sunt sceptici că oameni precum familia Caracostea pot ființa.

…Faza cu „INVIDIA LE ROADEEE”… pare desprinsă din versuri de manele.

Astăzi, 16 august 2016, Steluța ar fi împlinit 43 de ani. Să vă fie rușine – Ghiță, Atenă, Marilenă – pentru toate tristețile pe care i le-ați provocat și i le provocați în continuare, cu intenție și răutate, Îngerului!

Scrisoare soacra 2a

Jurnal, memorii și amintiri alternative (7)   1 comment

Analiză de text pe scrisoare de soacră… Paragraful 3

Dar să revenim la oile noastre. Unele vopsite rozomovuliu strident, altele negre, celelalte pe post de umplutură de turmă. Cum își continuă Atena epistola? N-o să vă vină să credeți, dar e de-a dreptul genială…

„Eu de la casa Ei NU Am cheie. Vreau cheia de la casa mea care era a lui Steluța să stea iar în ușă – să simt că fata mea este acasă. Ai observat că noi NU PREA am mai venit în casa noastră?! DE CE? Povestea cu copilul Este o bârfă DEA LUI MĂTA. A pregătit totul de când Steluța sa STINS.

RUȘINE să îi FIE”…

Îmi vine foarte greu să analizez inepțiile Atenei. Acum îmi dau seama de ce cânepa și inul au fost interzize. Dar eu militez în continuare pentru interzicerea vopselelor de păr rozomovulii la babele cărunte, că le afectează neuronul.

Prima prostie scrisă cu pixul ei cu pastă albastră pe hârtie albă în acest paragraf, e că ea, Atena, nu are cheie de la casa maică-mii. E genială. Prostia e genială, nu soacră-mea. Apoi continuă în delirul ei scriptic și totodată mistic declarând că vrea cheia de la „casa ei”, cheie care era a Steluței, ca să stea iar în ușă. Cheia să stea în ușă, nu Steluța. Nu din alt motiv, argumentează Atena, ci doar pentru faptul ca să simtă ea că fata ei e acasă. Deja vorbim de povești cu fantome. Dar de la Atena și Ghiță te aștepți la orice…

…Aici se cuvine să fac unele precizări din punct de vedere locativ. Din momentul în care am cunoscut-o pe Steluța și până la aruncarea mea și a lui Mihnea în casa scării prin schimbarea yalei de la apartament de către Ghiță, situația a stat în felul următor (și poate fi verificată la Primăria Deva, serviciul Taxe și impozite): Atena și Ghiță viețuiau liniștiți în apartamentul care inițial era al Steluței, apoi al devenit și al meu, iar după decesul ei a devenit mai mult al lui Mihnea și puțin al meu, fiind bun dobândit înaintea căsătoriei (Deva, bd. Nicolae Bălcescu, bl. 13, sc. A, ap. 2).

Steluța, apoi Steluța cu mine, apoi Steluța cu mine și cu Îngerul nostru, ulterior doar eu cu Îngerul meu, am locuit în apartamentul fostei mele cumnate, Marileana, plecată de ani buni prin Italia și Spania (Deva, bd. Nicolae Bălcescu, nr. 28, bl. 17A, sc. A, et. 2, ap. 5). Situația s-a datorat faptului că Atena era ipohondră pe vremea aia. Avea toate bolile din lume, inclusiv boala care îi interzicea să stea în apartamentul ei. Nu știu cum se numește, dar ea și Ghiță aveau un apartament (Deva, cred că prin cartierul Gojdu, blocul O4…), care era dat în chirie, să mai scoată Ghiță un ban, să-i astupe gura Atenei.

Deci, să recapitulăm: în septembrie 2014, când am primit scrisoarea, Ghiță și Atena stăteau în apartamentul nostru, al meu și al lui Mihnea, fără să ne plătească chirie; apartamentul lor era dat în chirie; iar eu cu Mihnea stăteam în apartamentul Marileanei și plăteam nu neapărat chirie, ci un soi de servicii pe care Atena, în calitate de bunică, le presta: avea grijă de Mihnea. Eu nu aveam cheia de la casa noastră, aia în care stăteau Atena și Ghiță, ci doar de la apartamentul în care locuiam. Ei aveau cheile de la toate apartamentele, mai puțin de la apartamentul Dicăi Rely și al lui Bubu. Ceea ce a deranjat-o enorm pe Atena. Că nu putea să afle ea ce fac Dica și cu Bubu, dacă nu intra brusc peste ei. Stați liniștiți. Bubu a murit. Dar pe Atena tot o mâncă în cur.

Prin urmare expresia „vreau cheia de la casa mea” e de o idioțenie crasă. Casa ei era dată în chirie. Avea cheia, că mergea aproape zilnic să spioneze ce făcea chiriașa, sau chiriașul (bărbați în chirie au avut mai puțini, că nu suportau să-l vadă și pe Ghiță spionându-i). De la apartamentul lui Mihnea și al meu aveau iar cheia, că doar acolo ei stăteau și stau, încă. Plus că aveau toate cheile de la apartamentul în care locuiam eu cu Mihnea.

Că le aveau, nu-i problemă. Problema a apărut imediat după moartea Steluței, când veneau la cele mai incredibile ore din zi și din noapte și intrau în casă. Nu conta motivul. Să ieie un făraș. Să vadă dacă este gheață la frigider. Să mânce Ghiță ce era prin frigider. Să fure Atena cadourile de nuntă nedesfăcute încă. Ea zicea că nu le fură, că doar îs ale ei, că le-a primit cadou Steluța. Doar Steluța, eu fiind cantitatea neglijabilă în ecuația Caracoștilor. Cadourile erau nou-nouțe și nedesfăcute. Plus că, într-o bună zi m-am trezit și fără toate prosoapele și lenjeriile de pat. Ba mai mult, Ghiță mi-a șutit cutiile de palstic, ermetice atunci, în care îmi pun mâncarea când merg pe dealuri. Cadourile de nuntă, ca cadourile de nuntă. Dar cutiile mele de plastic??? I-am zis lu’ Ghiță să remedieze situația și s-a executat. Dar nu m-a iertat…

Deci ei aveau toate cheile, mai puțin cheia de la apartamentul unde stăm acum după ce ne-au izgonit. Atâta mai trebuia, să aibă Atena cheia și de la apartamentul părinților mei. Că stăteam toți în cort, în fața blocului.

Mai departe, ceea ce scrie Atena e de domeniul psihiatriei… „Vreau cheia de la casa mea care era a lui Steluța să stea iar în ușă – să simt că fata mea este acasă”… Lăsăm la o parte ortografia și gramatica. Mihnea oricum e bulversat de faptul că Mami lui e și în cer, printre îngeri, și îngropată în pământ, sub un mausoleu de marmură. Atâta mai trebuie să i se spună că e și acasă și bântuie prin camere…

„Ai observat că noi NU PREA am mai venit în casa noastră?!”… Da, observasem, și mă bucuram. Credeam că le-a venit mintea la cap. Doar că NU ERA CASA LOR. Era casa NOASTRĂ în sensul în care noi, eu și Mihnea, plăteam tot. Plus că le plăteam și lor din cheltuieli, că pe Marileana o durea drept în pizmă.

În ceea ce privește citatul „povestea cu copilul Este o bârfă DEA LUI MĂTA. A pregătit totul de când Steluța sa STINS”…, Atena este în afara oricărei realități, multiple și/sau virtuale. Inclusiv gramaticale. Eu mi-o închipui pe maică-mea, pe 20 ianuarie 2011, în timp ce Steluța își dădea ultima suflare, cum plănuia deja bârfele aprinzându-i lumânarea la căpătâi. Atena, ca mamă de fată ce tocmai se stingea pe pat, a considerat însă oportun să deschidă ușa la apartament și să urle pe scară să audă lumea ce-o pățit ea… EA, ATENA…

„RUȘINE să îi FIE”, vorba Atenei…

Scrisoare soacra 1g

Jurnal, memorii și amintiri alternative (6)   1 comment

5 august 2016

Azi am șters o persoană din lista de prieteni de pe Facebook. Facebook-ul și-a cerut scuze pentru neplăcerile produse. Și mie îmi pare rău, dar chiar am fost nevoit. Nu îmi pare rău pentru faptul că persoana respectivă m-ar fi ajutat vreodată în viață, ci pentru că la un moment dat, timp de câțiva ani, am fost colegi de serviciu și ne-am înțeles bine. Zic eu. Plus că, într-o perioadă critică din viața respectivei persoane, ajunsesem un fel de confesor, prin stații de autobuz, pe microbuze sau prin cafenele, când aveam nițel timp și o minimă dipoziție. Din câte îmi povestea atunci, problemele erau grave. Rolul meu însă nu era de a judeca, ci de a asculta. Am făcut acest lucru fără să dau sfaturi, pentru că un confesor nu poate fi nici măcar sfătuitor. Rolul confesorului e altul. Persoana în cauză a trecut peste problemele respective. Sper din tot sufletul. Din păcate, după ce a ieșit cu bine din chestii murdare s-a apucat de lapidat pe alții.

Așa că azi dimineață, când am deschis Facebookul, ce mi-au văzut ochii? Un mesaj la postarea cu al doilea fragment din scrisoarea adnotată a Atenei. În care eram făcut cu ou și cu oțet. Ceva de genul că să fac bine și să nu o mai bârfesc pe Atena. Că săraca e femeie bătrână și suferă. Și oricum cu bârfele mele nu o mai pot schimba. Și că nici eu nu mă mai pot schimba, la vârsta mea.

…Ceva de genul că pe boul bătrân nu-l mai înveți la jug. Sau că pe măgar geaba dai cu bâta…

Cunosc osârdia cu care unii vreau să pupe pe cineva în fund cu orice preț. Ceea ce nu accept e faptul ca cunilingviștii să iasă în față și să dea sfaturi despre moralitate, dreptate, atitudini față de soacră și altele. Și nu accept nici ca relataterea unei realități din spațiul privat și expunerea ei în spațiul public pe baza unor dovezi irefutabile (recte, pasaje din scrisoarea scanata a Atenei) să fie considerată bârfă. Doi ani am așteptat ca Atena și cu Ghiță să se potolească. Nu au făcut-o și nu au de gând să o facă, dimpotrivă… Judecătoriile și tribunalele au devenit un fel a a doua lor casă. În plus, calomniile, intrigile, minciunile și istericalele lor ne inundă zilnic (mie și îngerului meu, Mihnea) spațiul de minimum confort psihic de care are nevoie orice persoană normală pentru a viețui decent.

Este foarte ușor să acuzi fără motiv și să minți cu nonșalanță. Eu public acum în foileton și cu explicații doar scrisoarea soacrei, scrisoarea aia care a devenit picătura ce a făcut să se reverse paharul plin de umilințe pe care cei doi ni l-au administrat din ianuarie 2011 până în septembrie 2014. Cui nu-i convine sau nu-i place, să nu citească. Scrisoarea, oricât ar părea de incredibilă, e reală până la ultima literă, fiind olografiată de Atena și cred că e pătată de balele urii care i se scurgeau printre dinți când a scris-o.

Așa că hai să o citim în continuare!