Archive for noiembrie 2022

Copilărie, adolescență și deloc maturitate (3)   Leave a comment

Vrăbiuța și Pomul de Crăciun. Victime colaterale: Paharele de rubin

Cum stăteam eu așa, citind din Sam Jordison, Marea carte a Răului. Cele mai rele 10 rele din lume (București, 2020), numai ce dau peste un paragraf care sună în felul următor: „Doborâtorii de piese de domino. În 2005, o echipă de olandezi a petrecut o lună de zile instalând pe poziții 4 milioane de piese de domino. Pentru înregistrarea recordului mondial de doborâre în lanț a acestor piese s-au adus camere de luat vederi. Totul s-a sfârșit însă atunci când în centrul expozițional a intrat o vrabie care a doborât din zbor 23.000 de piese. Mai rău decât atât vrabia a fost fugărită și omorâtă” (p. 170)…

Grav! Foarte grav! Căci m-a afectat emoțional. Cum să omori o vrăbiuță? Mai ales o vrăbiuță de casă, specie pe cale de dispariție??? Așa că amintirile m-au răscolit și mi-am adus aminte de o pățanie demnă de ținut minte. Pe când eram copil străzi din oraș cutreieram. Și, într-o iarnă cu ger năpraznic, cum erau iernile de altădată, Moș Crăciun ne-a adus, mie și soră-mii, Adina, un brad de toată frumusețea. Dica și Bubu cică habar n-or avut (nici n-or avut argumente) să ne explice cum a ajuns Moș Crăciun la noi în casă, că n-aveam horn pe care să coboare și să se cocoațe înapoi. Dar noi am crezut în magie, că nu era internet pe vremea aia, ca să aflăm adevărul despre conspirații. Ne-am mulțumit cu portocalele și bomboanele de sub brad. Plus niște jucării fabricate din lemn și din plastic.

După câteva zile și multiple bătăi cu zăpadă prin fața blocului, gașca de bandiți care eram am găsit o vrăbiuță înghețată, în zăpadă. Ca un spartan ce credeam că sunt pe vremea ceea, am luat vrăbiuța în palme și am simțit că nu era moartă. Am fugit cu ea în casă și am băgat-o sub o pătură, să se încălzească. În camera mică, unde era bradul împodobit cu globuri, brad situat în imediata apropiere a dulapului-vitrină plin cu pahare de rubin. S-o încălzit. De vrabie zic, că dulapului îi era bine. Nu se făcuse încă ora 15.30, așa că Dica și Bubu nu erau acasă.

Până să se facă ora cu pricina, vrăbiuța s-o trezit dezghețată. S-o despăturit și o început să umble brambura prin camera mică. Apoi i s-o năzărit să și zboare. Primele încercări or fost mai grele, că era încă amorțită. Eu, care eram în camera mijlocie, am auzit inițial sunetul dezastrului. Adina habar n-aveam pe unde umbla prin casă, că era mică și n-o prea găseam, deși conform Conclavului de Familie trebuia să am grijă de ea.

Sunetul dezastrului nu poate fi confundat cu vreo melodie de manele. E pur și simplu dezastrul în sine. Am sărit ca ars și am fugit să văd ce prostii a mai făcut Adina. N-am găsit-o că se ascunsese după o canapea din sufragerie. Atunci m-am dus în camera mică… Unde catastrofa era în plină desfășurare. Vrăbiuța zbura alandala prin încăpere. Reușise să doboare Pomul de Crăciun, să distrugă globurile și să facă praf și cioburi o parte din paharele de rubin ale Dicăi.

Fiind pe fază, am închis repede ușa de la camera mică în urma mea, să n-o ieie razna vrăbiuța și prin celelalte compartimente ale apartamentului. Apoi am vrut s-o prind. Dar ea nu s-o lăsat! Zbura! Eu executam salturi, ca un Icar în miniatură. Bestia de vrăbiuță se deplasa doar la nivelul tavanului. Eu săream inutil punând la încercare legile gravitației. Am mai spart și eu, cred, câteva pahare de rubin. Într-un final, vrăbiuța a învins! S-a cocoțat pe un dulap și s-a uitat la mine într-un mod ironic, gen „să vezi ce bătaie îți iei când vine Dica acasă!”.

Primul care a venit acasă a fost Bubu, că avea locul de muncă mult mai aproape de casă. I-am explicat dezastrul. El a luat o pătură și a intrat în cameră precum un vânător de lei în junglă. După o luptă acerbă, vrăbiuța fost prinsă în capcană. Apoi a fost eliberată de Bubu în gerul cel mai crunt al iernii. Poate a supraviețuit condițiilor grele, dar eu am luat o mamă de bătaie de la Dica de mi-e și groază să povestesc! Pomul a fost aruncat la gunoi. La fel și globurile de Crăciun. Paharele de rubin s-au dus… Adina a ieșit de după patul unde se ascunsese și a dat vina pe mine. Că no, doar eu am fost de vină că am salvat o vrăbiuță de la îngheț!

Publicitate