Aventuri din copilărie (27)   Leave a comment

Cum vopsam eu casa pe dinăuntru

Sau despre cum se igieniza odinioară odaia pe interior

Două lucruri erau esențiale când eram eu mic. Primo: să mă spăl pe față înainte să mă spurce cucul. Adică să mă trezesc vara pe la ora 03.30. Maximum 04.00. Secundo: să vopsesc casa înainte de Paști. Punctul unu îl realizam urgent, că nu apuca cucul să se scoale și să ciripească cucuceala lui de dus de-acasă când eu eram deja spălat pe față. Punctul doi era greu tare…

Mama Mare mă trezea cu noaptea-n cap, să mă apuc de lucru. Tata Mare cosea deja de rupea iarba mai ceva ca o motocositoare. Eu eram buimac. Pe la ora 05.00 eram și eu dus la ligheanul cu apă să mă spăl a doua oară…

Punctul doi era mai greu de îndeplinit și din alte puncte de vedere. Pe lângă faptul că trebuia să te trezești tot de dimineață, înainte de Paște mai trebuia să și muncești. Să dai mobila bătrânească mai la o parte; să speli pereții; să-i tragi o palmă după cap la sor-ta care țipa că nu-și poate face somnul de frumusețe de dimineață; să te plângi că ți-e foame… Și multe altele! Apoi să te duci să aduci var din groapa cu var. Să bagi în ea ceva albastru de Voroneț. Sau sulfatul de cupru cunoscut și sub numele de  „Vinețală”, „Piatră vânătă” sau „Albastru de Mândră Mărie”…

Mândra de sor-mea, Adina pe numele ei, dormea, ca de obicei. Eu munceam, că, cică, ăștia mai bătrâni cu patru ani, trebuia să lucrăm. Habar n-are ea nici acum cât am suferit eu din punct de vedere fizic, nu mai vorbim de psihic. Aduceam tot ce zicea Mama Mare. Aveam ochii bulbucați că nu vedeam bine nici atunci. Dar m-am descurcat. Pe la ora 12.00, când se trezea Adina, eu eram rupt de somn. O dădeam în șuturi jos din pat și fugeam după ea să nu intre înapoi în casă. Nu intra, că Lăbuș stătea de pază. Așa că Adina stătea la ușă și se uita la mine cum muncesc.

Mie nu-mi convenea că eu lucrez în timp ce ea se uita. Mai și râdea. De Adina zic. Mama Mare doar zâmbea. Dar m-am prins că-s pe-o mână!!! Mama Mare cu Adina! Tata Mare era la lucru pe ștrec. Nu avea cine să mă apere. Așa că mă apucam să văruiesc casa mică înainte de Paște. Grozavă treabă făceam. Am dat cu atâta var că am crezut că pică casa peste noi de fiecare dată. N-o picat!

…Până la urmă am văruit. Nu cum trebuie, dar am văruit… O ieșit pe culoare gen „Albastru de Voroneț”… Lumea a fost nemulțumită. Cică, ce: așa lucrează meseriașii adevărați??? Eu am spus că nu sunt meseriaș. Până la urmă, Mama Mare râdea în gura mare de mine. Dar eu tot am vopsit casa mică, de mai multe ori… În culorile tradiționale. Sunt eu mai încet la minte, dar am știut să vopsăsc o casă. Tata Mare tăcea și se minuna de cât de harnic îs. De deștăptăciune nu s-a pus problema!

Publicitate

Posted 2022/07/09 by danieliiancu in Articole, Aventuri din copilărie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: