Archive for aprilie 2022

Transilvania mea (55)   Leave a comment

Concurs la Crivadia. Partea a III-a. Marcarea traseului

Apărut în Știrile Transilvaniei, 22 februarie 2022

Dimineața zilei de vineri, 8 august 2003, a fost splendidă. Când am deschis fermoarele de la cort, soarele m-a izbit cu putere drept între ochi, iar roua depusă pe el (pe cort, nu pe soare), mi-a căzut direct în creștet. Un fel de duș matinal și involuntar. Alin s-a fâțâit un pic și apoi o dat să-și aranjeze hainele pe care le folosise toată noaptea pe post de pernă. Și… surpriză!!!

…Că am uitat să vă spun data trecută, dar noi toată seara căutaserăm celebra sticlă de Tanita, să avem motiv să mai stăm la foc. Eșec total. Parcă se evaporase. Nici urmă de ea. Inițial l-am bănuit pe Ionuț de o răzbunare chibzuită zile întregi. S-a dovedit însă că nu a fost el, căci toată noaptea Alin dormise pe biata sticlă înfășurată în hainele folosite drept pernă. Și a extras-o dintre bulendre cu grijă, dar și foarte încântat de descoperire.

În tot acest timp Călin era dezorientat și se plimba printre corturi. Nu-și mai găsea plasa cu mâncare, aia de și-o agățase în pom seara. Eu, Clau, Ionuț și Alin ne-am pus la masă pe bucatele noastre. Călin se tot uita prin copaci, bănuind că nu-și mai amintește el mărul, părul, prunul sau caisul cu pricina. S-o uitat și prin sălcii și arini. Nimic. Toate crengile erau goale. Niciun pom sau arbore ori arbust nu rodise alte plase cu slănină, cârnați, conserve de pește, conserve de carne, pateuri, roșii, ardei, castraveți și ce alte bunătățuri i-o mai ai fi pus Jana în rucsac pentru patru zile.

Năcăjit, s-o lăsat înduplecat de noi să mănânce din sărăcia noastră, adusă cu trudă de acasă. Nu i-am zis nimic, dar privirile noastre spuneau totul. De data asta l-am bănuit pe Călin că o ascuns mâncarea lui numai ca să guste din bucatele noastre. Iar am greșit amarnic pentru că, în timp ce ne făceam siesta, numai ce-l vedem pe moș venind pe cărare spre noi clătinând într-o mână plasa inconfundabilă a lui Călin.

Ceea ce a urmat ar fi fost demn să fie relatat într-o piesă de teatru de Eugen Ionesco. Absurdul prin excelență. La prima vedere a plasei, Călin a sărit în sus mai ceva ca atletul român Sorin Matei la Bratislava, pe 20 iunie 1990, proba de sărituri în înălțime (unde a izbutit 2,40 m). Călin a avut pe puțin 3,10 m din poziția culcat – stat pe-o rână. Glasul i-a răsunat în toată valea Crivadiei: „Bunăăă dimineațaaa!!!”, a zis el. Moșul a fost mult mai calm și a întrebat oarecum retoric: „Cauți plasa?”…

Călin a confirmat, iar nenea i-a întins comoara. Numai că în loc de conserve, slănină, cârnați și alte cele, plasa era plină cu mere. Moșul s-a simțit obligat cu o explicație, așa că i-a spus lui Călin că a găsit plasa în curtea casei. „Or fi luat-o câinii azi noapte, că io am găsit-o de dimineață și am zis să vin să v-o aduc. V-am pus și niște mere în ea”. Călin se holba la merele din plasă mai ceva ca Prâslea cel Voinic la merele de aur. „Păi în plasă mai era niște slănină, niște cârnați…”. La care moșul, zen, spune: „Le-or fi mâncat câinii”. Călin a insistat: „Dar erau și niște conserve, cum le-or mâncat câinii?”. Moșul: „Dă-i dracu, că ăștia mâncă de toate!!!”…

La asemenea răspuns nici Călin n-o mai avut replică. Am făcut bagajele și am plecat să marcăm traseul de concurs. Am mers pe drum de asfalt, am urcat dealurile din jur și am coborât din nou spre locul de campare. La un moment dat Călin prinde semnal pe telefonul lui mobil. O sună instantaneu pe Jana să vină cu altă tură de slănină, de cârnați și de conserve, că el deja prăpădise resursele pentru patru zile într-o singură seară. Jana s-o crucit, dar nu l-o certat tare. Am ajuns în tabără și am mâncat tot din resursele noastre. Călin ne-a mulțumit frumos. Între timp sosiseră și alți organizatori, dar și zeci de concurenți. Din Alba, Arad, Sibiu, Zlatna, Cluj… etc. Așa că am purces să facem pasul următor: mersul la crâșmă. Cum v-am spus, barul-magazin era proaspăt deschis, iar aprovizionarea nu era pe măsura unui concurs cu zeci de participanți. Așa că, după vreo două ceasuri de băut bere Noroc, stocul a fost epuizat. Atunci Tanti de la birt l-a sunat pe patron să-i spună să vină repede cu marfă că-s zeci de turiști însetați. Am plecat de acolo cu promisiunea că a doua zi totul o să fie OK, iar berea nu va lipsi din meniul birtului. Ne-am mulțumit cu sucuri, că ăștia nici măcar Tanita nu aveau.

Posted 2022/04/26 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea