Aventuri din copilărie (26)   Leave a comment

„La Horaie”

Sau despre cum am mers cu noaptea-n cap la fân

N-aveți voi cum să știți unde-s „Horaiele”. Dar vă explic eu, după ce mi-am împrospătat memoria întrebându-l pe Aurel. Ca să ajungi la Horaie, trebuia să pleci din Țăuți și să fi amplasat undeva sub Vârful Muntelui. Dar era cale lungă până acolo.

Prima dată urcai dealul până la Zăpodie. Apoi treceai de locul numit Țâroi și ajungeai la Fundul lui Tisco. Așa se numea locul, fără nici o legătură cu o anumită parte anatomică. Nimeni nu mai știe cine a fost Tisco. Cică, pe vremuri, creșteau pe acolo ghiocei mai ceva ca mușcatele în ferești bătrânești. După ce treceai de „La Fețe” făceai stânga, mergeai ușor pe „Potecul murarului” până ajungeai în Plai. Potecul respectiv nu era lung ca lungime, dar avea o hibă: o scăldătoare de porci mistreți!!! Care cam îți dădea fiori.

Lângă scăldătoare era și izvorul de unde luam apă. Mai cu frică, așa, să nu speriem mistreții. Când plecam la fân „La Horaie”, ne trezeam înainte de a ne culca. Pe la trei dimineața căram în spate pe drum în sus tot felul de coase, furci, sticle din sticlă pentru apă, străiți cu merinde… și câte și mai câte. Pe la cinci și jumătate, hai șase, eram „La Horaie”. Bărbații se apucau de cosit, că era răcoare și iarba era numai bună de tăiat. Copiii care eram, ne puneam la somn un pic, până făceau femeile micul dejun. Slană, ceapă, brânză, niște ardei, roșii și castraveți… Și niște pită coaptă în cuptor. 

Cam pe la opt cosașilor li se făcea foame. Lăsau coasele pe unde aveau loc și veneau bombănind că de ce pruncii dorm încă… Săream în sus mai ceva ca cubanezul ăla numit Javier Sotomayor. Ce 2 metri 45 de centimetri!!! El a făcut asta în 1993. Noi prin 1983. Și cred că săream mult mai sus. Dar să nu ne lăudăm prea tare. Cum nu prea erau bidoane de plastic pe vremea aia, ne trimiteau pe noi, niște copii, să luăm apă de lângă scăldătoarea porcilor mistreți. 

Mergeam tiptil, pășind cu grijă, îmbuteliam apa și fugeam tare, dar încet, să nuu se prindă mistreții că le-am furat din apă, spre locul de odihnă. Lumea matură din jurul nostru se minuna de cât de repede veneam noi cu apa. Cică eram harnici. Apoi să vezi nebunie. Cosașii coseau. Femeile pregăteau prânzul. Pădurea de „La Horaie” foșnea în baterea vântului. Noi, copiii, întorceam fânul să se usuce și pe partea cealaltă. 

Apoi mai urma o postată de cosit. Altă tură de mers după apă. Întors iarba ca să se usuce și să devină fân. Luat prânzul. Adunat fânul. Făcut căpițe și pari cu fân. La sfârșitul zilei eram storși. Noi, copiii! Oamenii mari se uitau la noi cu mândrie. Noi nu eram mândri, ci doar obosiți. 

Pe la zece seara ajungeam acasă. Picam instantaneu în pat. Cine mai dorea să mânce mămăligă cu brânză???

Publicitate

Posted 2022/03/12 by danieliiancu in Articole, Aventuri din copilărie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: