Archive for martie 2022

Aventuri din copilărie (26)   Leave a comment

„La Horaie”

Sau despre cum am mers cu noaptea-n cap la fân

N-aveți voi cum să știți unde-s „Horaiele”. Dar vă explic eu, după ce mi-am împrospătat memoria întrebându-l pe Aurel. Ca să ajungi la Horaie, trebuia să pleci din Țăuți și să fi amplasat undeva sub Vârful Muntelui. Dar era cale lungă până acolo.

Prima dată urcai dealul până la Zăpodie. Apoi treceai de locul numit Țâroi și ajungeai la Fundul lui Tisco. Așa se numea locul, fără nici o legătură cu o anumită parte anatomică. Nimeni nu mai știe cine a fost Tisco. Cică, pe vremuri, creșteau pe acolo ghiocei mai ceva ca mușcatele în ferești bătrânești. După ce treceai de „La Fețe” făceai stânga, mergeai ușor pe „Potecul murarului” până ajungeai în Plai. Potecul respectiv nu era lung ca lungime, dar avea o hibă: o scăldătoare de porci mistreți!!! Care cam îți dădea fiori.

Lângă scăldătoare era și izvorul de unde luam apă. Mai cu frică, așa, să nu speriem mistreții. Când plecam la fân „La Horaie”, ne trezeam înainte de a ne culca. Pe la trei dimineața căram în spate pe drum în sus tot felul de coase, furci, sticle din sticlă pentru apă, străiți cu merinde… și câte și mai câte. Pe la cinci și jumătate, hai șase, eram „La Horaie”. Bărbații se apucau de cosit, că era răcoare și iarba era numai bună de tăiat. Copiii care eram, ne puneam la somn un pic, până făceau femeile micul dejun. Slană, ceapă, brânză, niște ardei, roșii și castraveți… Și niște pită coaptă în cuptor. 

Cam pe la opt cosașilor li se făcea foame. Lăsau coasele pe unde aveau loc și veneau bombănind că de ce pruncii dorm încă… Săream în sus mai ceva ca cubanezul ăla numit Javier Sotomayor. Ce 2 metri 45 de centimetri!!! El a făcut asta în 1993. Noi prin 1983. Și cred că săream mult mai sus. Dar să nu ne lăudăm prea tare. Cum nu prea erau bidoane de plastic pe vremea aia, ne trimiteau pe noi, niște copii, să luăm apă de lângă scăldătoarea porcilor mistreți. 

Mergeam tiptil, pășind cu grijă, îmbuteliam apa și fugeam tare, dar încet, să nuu se prindă mistreții că le-am furat din apă, spre locul de odihnă. Lumea matură din jurul nostru se minuna de cât de repede veneam noi cu apa. Cică eram harnici. Apoi să vezi nebunie. Cosașii coseau. Femeile pregăteau prânzul. Pădurea de „La Horaie” foșnea în baterea vântului. Noi, copiii, întorceam fânul să se usuce și pe partea cealaltă. 

Apoi mai urma o postată de cosit. Altă tură de mers după apă. Întors iarba ca să se usuce și să devină fân. Luat prânzul. Adunat fânul. Făcut căpițe și pari cu fân. La sfârșitul zilei eram storși. Noi, copiii! Oamenii mari se uitau la noi cu mândrie. Noi nu eram mândri, ci doar obosiți. 

Pe la zece seara ajungeam acasă. Picam instantaneu în pat. Cine mai dorea să mânce mămăligă cu brânză???

Publicitate

Posted 2022/03/12 by danieliiancu in Articole, Aventuri din copilărie

Pentru Țară și Popor. Aventurile unui soldat amărât (21)   Leave a comment

Istoria se repetă. Mai ales dacă n-ai habar de ea.

Că tot e vreme de război și eu îs ditamai TR-istul (adică militar, dar cu termen redus, de ăla deștept de am slujit Patria după ce am făcut facultatea), trebuie să vă spun câteva secrete, dar să nu le mai ziceți la nimeni!

Printre alte chestii obișnuite în cazarmă, noi, deștepții, mai făceam și școală. Adică nu alergam tot timpul pe câmpii și dealuri după inamici invizibili ci mai stăteam să ședem în Sala de studiu. Unde învățam despre pistolete, puști cu lunetă, mitraliere, grenade, drept internațional, securitate națională, alimentație publică, igienă personală, bromură etc. Matematică, chimie sau biologie nu!!! Dar am început cu istoria. Din cei 23 de militari în devenire care trebuia să fim fără dorința noastră expresă, vreo șase chiar terminaserăm istoria. În sensul că am terminat o facultate de profil, nu că am făcut praf istoria.

Și vine prima oră de istorie. N-am habar ce maior, locotenent-major sau colonel era ditamai profesorul. Eu țin minte prima oră. Cum personal predasem deja un an ca profesor suplinitor la tot felul de clase (de la a V-a la a XII-a), aveam un pic habar cam cu ce se mănâncă istoria când trebuie predată. Așa că, după cinci minute de ascultat istorie la nivel de clasa a XII-a (varianta veche, edițiile de dinainte de 1989), pe mine m-o pufnit un râs de era să explodeze sala de clasă.

Domnul maior, locotenent-major sau colonel (ce-o fi fost), s-o încruntat la mine și m-o întrebat (la modul foarte serios) de ce râd. Am raportat că realitattea istorică nu e chiar așa. M-a privit câteva secunde, în timp ce eu făceam pe mortul în păpușoi stând drepți în fața domniei-sale, apoi a grăit tare și adânc (din punct de vedere filosofic): „Bă, dacă ești tu așa deștept, hai și predă!”

Ceea ce am și făcut șase luni de zile. Plecând din preistorie, neolitic, daci, romani, evul mediu, epoca modernă, cea contemporană și tot ce îmi mai rămăsese mie în scăfârlie de pe vremea facultății.

Am apreciat că Domnul maior, locotenent-major sau colonel (ce-o fi fost) a fost prezent la fiecare oră pe care am predat-o. Poate mă verifica dacă predau corect. Habar n-am. După șase luni vine comisie de la București: colonei, generali etc. Totul trebuia să fie „Zeis”. Așa că am fost informat că trebuie să fac niște întrebări pe domeniul „Istorie”, la care să răspundă amărâții de TR-iști. Inclusiv eu. Am întocmit testele conform informațiilor adiacente și le-am predat conducerii unității.

Nu a trecut mult timp și am fost chemat la Raport. Bine-bine!!!. Testele erau!!! Dar nu erau răspunsurile. Că de unde să știe comisia de examinare care sunt răspunsurile corecte? Așa că am făcut URGENT și răspunsurile: câte 4-5 rânduri la fiecare întrebare redactată tot de mine. Să știe comisia.

Vine ziua examenului. În comisie erau cei de la București, dar mai erau și două persoane care știau că eu am predat istorie la TR-iști timp de șase luni. Am crezut, inițial, că e o glumă. N-a fost. Trag subiectul pe care eu cu mâna mea îl scrisesem. Știam întrebarea. Știam răspunsul. M-am prefăcut că nu știu. Era punctul 1. Despre Revoluția de la 1821, Tudor Vladimirescu etc. Atunci m-am exaltat. Am  început cu Evul Mediu. Domniile Fanariote. Cine o fost Tudor. Cum s-a ajuns la revoluție. Etc. Comisia o intrat în panică. Eu vorbeam și nu mai tăceam. Comisia căuta răspunsurile la întrebările puse de mine. Nu existau pe foile care le aveau în față. Până la urmă, cineva și-o pus mâinile în cap și a exclamat: „Sergent IANCU, ieși afară! Nu-ți mai bate joc de noi! Ai 10”…

Posted 2022/03/11 by danieliiancu in Articole, Pentru țară și popor

Aventuri din copilărie (25)   Leave a comment

Ziua lui Tata Mare

Sau despre 6 martie

Drept să vă spun anul în care s-a născut Tata Mare nu mi-l mai aduc bine aminte. Posibil să fie 1924, după cum zice și Dica, dar data de 6 martie e de neuitat, căci atunci s-a născut el. De-aia țin eu minte ziua: că instaurarea Guvernului Dr. Petru Groza a avut loc tot pe 6 martie și dacă nu știai asta rămâneai corigent la istorie pe vremea lui Ceaușescu. Noi, copiii și nepoții, ne bucuram de ziua lui Tata Mare, nu de ceea ce o făcut Petru Groza: nu cântam imnul Republicii Socialiste România, nu mâncam tort, dar băgam în noi la turtată de ne plezneau burțile. Adina plângea că eu mâncam, cică, mult mai mult. Ceea ce mă enerva teribil, și o mai plezneam, ușor, din când în când… Așa, de complezență!

Am mai vorbit de turtată, un fel de plăcintă făcută în cuptor din făină, ouă, unt și, de gust, un pic de coajă de lămăie rasă pe răzătoare. Tata Mare mânca turtata abia după ce găta prima tură de lucrat prin grădină. Și după ce merea la ștrec. Adică să controleze liniile de cale ferată între Ampoița – Tăuți – Meteș și retur. Mergea pe-o șină și venea pe alta. Bătând în șine, pe fiecare direcție a sensului, cu un ciocan imens să vadă dacă nu s-o deșurubat vreun șurub. Apoi aducea două găleți de apă până sus În Deal, se așeza la masă, mânca pită cu slănină și ceapă, sau mămăligă cu brânză, apoi două felii din turtata care trebuia să fie tort. Era fericit că are ce mânca. Poate era fericit și că ne are pe noi lângă el: Mama Mare, Adina, eu… Dica și Bubu… Toate neamurile din Tăuți… posibil și niște gagici pe care le învârtea la nunți, la câte o sârbă.

Dacă n-ar fi lucrat cât l-au dus puterile Tata Mare ar fi fost nefericit. Noroc că l-am mai mobilizat eu să lucre. Când mă vedea că lenevesc citind, numai ce se încrunta la mine mai ceva ca Dr. Petru Groza la Zăroni. Căci Păstorel Teodoreanu specifică clar și fără dubii într-o epigramă: „Caligula Imperator, A făcut din cal senator; Petru Groza, mai sinistru, A făcut din bou ministru”. Mai există o legendă privind replica sub formă de epigramă a lui Zăroni, dar nu insist asupra sa. Despre aceste evenimente, scrieri și documente îmi aduc eu aminte referitor la 6 martie multe fapte. Fie de 6 martie 1924, fie de 6 martie 1945. Să-ți fie țărâna ușoară, Tată Mare!!! Chiar dacă ai murit pe 10 octombrie 1987, noi te mai ținem minte. O lumânare pusă în amintirea ta face cât o mie de cuvinte!

Posted 2022/03/06 by danieliiancu in Articole, Aventuri din copilărie