Transilvania mea (46)   Leave a comment

Prin Apuseni. Sfârcea și Detunatele

Apărut în Știrile Transilvaniei, 07 octombrie 2021

Ne-am trezit dimineața cu ochii bulbucați de la soarele ce dădea să ne usuce corturile pline de rouă. Am strâns lucrurile de prin corturi și am așteptat ca soarele să-și facă treaba. Nu ne grăbeam prea tare. De fapt nu ne prea grăbeam deloc, că nu trebuia decât să trecem din Necrilești prin Sfârcea și de acolo… hop… la Detunate.

Nu a fost să fie atât de ușor precum ne-am imaginat noi. În primul rând că dimineața, cum stăteam noi lăbărțați pe iarbă în grădina omului, numai ce apar niște pezevenghi de copii pe uliță. Se uită la noi, se uită la corturi, se uită iar la noi… pun mânuțele pe niște pietre de pe drum și… zvrrrr… după corturile noastre! Într-un fel o fost bine că or mai scuturat roua de pe corturi. În alt fel o fost tot bine că ne-o mai trezit din amorțeală pe unii și le-o mai stat bucăturile de slănină în gât la alții. Pentru prichindei o fost mai rău, că taman atunci a apărut proprietarul terenului care dorea să ne îmbie cu niște lapte proaspăt muls. Și cu niște caș, ceva.

Când o văzut ce făceau copiii satului la el în ogradă o lăsat laptele și cașul și s-o pus la fugă după ei. Nu i-o prins pe toți, numai pe unul mai mic și mai amărât, care nu putea fugi bine că-i cădeau nădragii peste genunchi. Bine că l-o prins și pe ăla, care cred că era fi-su, sau ceva nepot, că și-o descărcat nervii pe urechile lui, de nu mai știam ce să ascultăm mai întâi: urletele pruncului, scrâșnetele de urechi sau vorbele de duh ale proprietarului: „Măăăă!!! Vin oamenii ăștia de la oraș la mine-n grădină și voi dați cu pietre după ei??? Nu vă ie o țâră de rușine???”… Fulgerul e mic copil pe lângă alergătura pruncului după ce o scăpat din mâinile proprietarului cu urechile cât de cât întregi!

Când soarele o zvântat corturile și noi am gătat de mâncat, am dat mulțămită omului din Necrilești și am pornit spre Sfârcea. Ionuț povestește că ne-am împărțit în două grupuri: cei care ne țineam după Dănuț și beam doar socată de la plic… și restul… care se opreau la fiecare boltă să se mai hidrateze cu câte o bere. Regruparea, după cât mai țin eu minte, s-a făcut pe la Dâmbul Neamțului, undeva sub vârful Pârjolita (1254 m), de unde am pornit cu toții spre Poienile cu Narcise de la Negrileasa. A nu se confunda cu Necrilești!

Acolo, într-o șa, altă dandana. Iar s-a spart gașca în două: unii au luat-o brusc la vale către Valea Negrilesii și Poieni, alții l-am urmat pe Dănuț spre pasul Mogoș. Primii or fost mai șmecheri la început, că or coborât mult. Apoi or urcat până sub Detunate. Ceilalți ne-am rătăcit un pic, că așa e fain. Prima dată am coborât și noi până la o bifurcație de drumuri. Colosală bifurcație. Că nu mai știam pe unde să o luăm. Noi aveam hartă la noi, numai că, vorba lui Ionuț, ieșiserăm de pe hartă! Așa că a trebuit să desfac eu altă hartă, fiind de obicei singurul care cară după el lucruri inutile.

Cum eram mai mulți ne-am împărțit sarcinile în mod aproximativ egal: eu am mers să găsesc drumul pe partea stângă; Pig a fost nevoit să o ieie la dreapta; restul or stat și or băut socată în timp ce păzeau (legenda spune) rucsacii. În comparație cu Pig, eu am fost mai norocos: n-am găsit drumul, dar am văzut niște cerbi carpatini fabuloși. Când n-am mai putut trece de tot felul de tufe spinoase, m-am întors spășit la grup convins fiind că ce o să-mi aud nu mă mai spală toată apa Mureșului de la izvorul din munții Hășmaș până la vărsarea în Tisa. Undeva prin Ungaria, cred. Dar norocul a ținut cu mine! Când am ajuns lângă socatiști, ăia erau veseli că tocmai ce găsise Pig drumul cel bun… era pe dreapta, nu pe stânga cum o luasem eu.

Am plecat mai mult sau mai puțin voioși și am ajuns într-o altă șa: cea dintre Detunata Flocoasă și Detunata Goală! O parte din partea a doua a grupului denumit „Dănuț” am mers să vedem Flocoasa. N-am văzut nimic, că ne-am băgat printr-o pădure de brazi, prin tufișuri pline de spini, urzici și alte cele. Cred că am ajuns pe un fel de vârf de pe care nu se vedea nimic: nu mai vedeam pădurea din cauza copacilor. Zgâriați, frânți și rupți de oboseală am plecat spre Detunata Goală. De unde am putut aprecia la adevărata ei valoare frumusețea Munților Apuseni.

După ce am făcut o poză, am coborât pe lângă pereții cu coloane de bazalt și am ajuns la locul de campare. Am  trecut pe lângă flocoșenii gen vipere și pe lângă ciuperci frumos colorate. Lumea era deja acolo, că ajunseseră în timp ce noi ne rătăceam și vedeam cerbi în fața ochilor. Ne-am pus corturile și ne-am organizat temeinic: Alin s-a dus după bere în sat, la Bucium, în timp ce eu cu Ionuț puneam de-o tocană de cartofi. Radu, care e master chef, s-a pus pe gătit un fel de mămăligă, rețetă proprie: prăjești un pic de slănină, apoi pui ceapă, torni apă, pui făină de porumb și apoi amesteci cu niște caș (mai mult sau mai puțin proaspăt). Numai bine s-or făcut toate până o venit Alin cu berile. Apoi ne-am pus la somn!

Publicitate

Posted 2021/10/11 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: