Archive for 2021/09/27

Transilvania mea (42)   Leave a comment

Cabana Prislop. Montan 2004

Apărut în Știrile Transilvaniei, 7 august 2021

Fiind deja familiarizați cu zona după descifrarea traseului, în perioada 5-7 noiembrie 2004 am urcat din nou la Cabana Prislop. De data asta, pentru a organiza cum se cuvine ediția a doua din Montan. Nu m-am mai dus cu Bogdan, ci i-am luat cu mine pe alții. Mai corect ar fi să spun că m-or luat alții pe mine, deoarece am mers cu mașina lui Tata lu’ Clau. Mai precis ne-o dus Nea Aurel. Pe mine, pe Clau și pe Radu, normal. Restul trupei habar n-am cum or ajuns sus.

Acum să nu vă închipuiți că ne-o dus Nea Aurel până sus. Nuuu!!! Nea Aurel ne-o lăsat jos în vale. La bifurcația cu Valea Alunului. Clau, mândră de ce o făcut Tati ei s-o avântat prima pe drum. Eu cu Radu am mers mai molcom, că știam ce urmează. Într-un final am răzbit și am ajuns. Cabanierul deja începuse să mă cunoască, așa că o fost veselie mare. După un timp or început să apară și alți oameni de la alte cluburi turistice: de prin județele Alba, Arad, Hunedoara și de pe unde or mai stat ei atunci.

Dar a intervenit o problemă! Nu veneau zlătnenii! Axânte promisese solemn că ajunge, așa că eu personal mă îngrijorasem la fel de solemn. Noi, muritorii de rând care ajunseserăm la destinație, ne beam berile pe terasă și ne uitam pe drum în jos, poate-poate vedem vreo două luminițe de la celebra Dacie 1310 a lui Axânte, folosită pe post de vehicul la clubul de turism Trascău Corp. Bine, adevărul este că și Zlatna (aka Centrul Universului) e situată destul de departe de Cabana Prislop și s-or mai oprit să mânce un mic și să bea o bere. Mai puțin Axânte, care era șofer. Acum nu mai zic ce fel de șofer era… că o greșit drumul. Nu a fost toată vina a lui, că se făcuse și noapte. Ceea ce m-a deranjat teribil a fost altceva.

Cum stăteam noi aproximativ liniștiți pe terasa Cabanei Prislop și pupam fiecare câte o sticlă de bere uitându-ne după mașina lui Axânte, numai ce vedem niște luminițe pe un deal limitrof. Cam la aproximativ cinci kilometri în linie dreaptă. Parcă zbura! Nu că ar fi mers repede, ci că era prea sus. Eu am spus că ăla e Axânte și s-o supărat pe mine, de aia merge să înopteze în altă parte. Nimeni nu m-o crezut. Bine, nici eu nu am avut dreptate în totalitate. Mașina era a lui Axânte, el o conducea, dar el nu dorea să înopteze în altă parte. Doar se rătăcise un pic.

Ca să revin la ceea ce m-a deranjat, sunt nevoit să afirm că am fost acuzat pe nedrept de inducere în eroare a conducătorului auto. Eu i-am explicat că face dreapta la a doua intersecție. Doar că el a înțeles a treia și zburda noaptea pe dealurile de vizavi de noi. S-o oțărât un pic la mine, dar eu am stat calm, ascuns după un copac. Vreo 15 minute. După ce toată lumea s-a calmat am revenit și eu în sânul ei, să facem planurile pentru ziua următoare. Adică să plănuim concursurile pe anul 2005 și apoi să urcăm pe Bătrâna.

Dimineața ne-am trezit fiecare după posibilități. Am completat formulare. Am finalizat calendarul pentru 2005. Cafea. Povești. Apoi am plecat la drum. Cum nu toți erau pregătiți temeinic pentru o aventură până pe Bătrâna, unii or rămas la cabană, să pună de o tocană. Cică! Eu și acum sunt convins că ei or mai dormit.

Ăștia mai viteji am pornit spre Lupșa. Ne-am oprit la un izvor, inainte de poiană, apoi am înaintat vijelios spre Lupșa. Am trecut de vârf. Dosul Lupșii a fost un fleac. Habar n-am cum am ajuns la Cabana Nisipiște. De acolo iar a fost un fleac: câteva ore dus-întors până pe Vârful Bătrâna. Eram mulți și tineri: Radu, Clau, Monica, Mircea I., Călin, Paul etc. Să nu uităm de mine! Din păcate, la întoarcere ne-o prins noaptea din urmă. Am trecut de stâna de sub Lupșa și am ajuns la izvor, unde am poposit. Ăia mai leneși, de or rămas în cabană, or făcut un fel de echipă de salvare pentru noi, ca să ne salveze. Nici o bază pe ei. Până să se hotărască cine vine după noi și cine stă cu ochii pe tocană, noi am ajuns unde trebuie.

Fericire mare pe echipa de salvare. Am mâncat, apoi ne-am pus la povești. După vreo trei ceasuri pe Toma îl roade mațul și i se face foame. Mai precis i se face poftă de o supică de tăiței. Dar era așa frig în Cabana Prislop (zice Călin), de nici primusul nu o pornit. Dar Toma a fost sclipitor și o găsit soluția: o brichetă!!! Vreo 50 de minute o fiert o oală de tăiței cu intrumentul respectiv. Bine, poate nu or fi fost tăițeii fierți, dar apa era călduță iar Toma a dormit satisfăcut.

Ne-am trezit dimineața și ne-am despărțit. Ăia care veniseră cu mașini personale sau ale cluburilor au luat-o la fugă mai ceva ca David Coulthard la o etapă de Formula 1, de teamă să nu ne milogim noi, restul lumii, de ei să ne ducă până jos. Undeva în vale, spre Orăștie sau Cugir. Printre ultimii oameni care am plecat eram eu, Radu, Clau, Călin și Monica. Foarte probabil să mai fi fost și altcineva. Am luat-o pe culme și am ajuns seara în Cugir, la familia Monicăi. Monica o fost tare înțelegătoare și ne-o pus ceva pe masă. Apoi, zice Călin momentan (până la stabilirea variantei finale), am plecat să luăm trenul. Nu l-am luat pe primul, că l-am pierdut! Am ajuns totuși acasă și a fost un Montan de neuitat!!!

Posted 2021/09/27 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea

Pro memoria (49)   Leave a comment

Despre eroii din Beriu

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2337, 1 februarie 2019, p. 8.

Și în localitatea Beriu din comuna cu același nume se găsesc mai multe obiective memoriale care amintesc de eroii din primul și din cel de-al doilea Război Mondial, iar astăzi ne oprim asupra unui monument situat spațiul larg din fața Primăriei, dar și asupra a două cruci situate de-a lungul Drumului Județean 705A, Orăștie – Costești – Grădiștea de Munte, șosea care traversează și Beriul.

Monumentul eroilor din Marele Război

Am precizat cu alt prilej faptul că „monumentul propriu-zis, relativ simplu, e ridicat pe un soclu înalt, în trei trepte, amplasat într-un mic părculeț. De astă dată brațul principal al crucii din registrul superior e mai lung și aduce cu cel al unei cruci latine, însă are terminațiile celorlalte brațe treflate. Nu lipsesc inscripțiile de consacrare și conturul incizat al unei alte cruci”, iar în frontonul din partea superioară a registrului median, și acesta decorat simplu, se află textul „ÎN / AMINTIREA / EROILOR BERIENI”, iar mai jos, între două coloane semicilindrice se găsește continuarea: „Căzuți în răsboiul / pentru întregirea / neamului nostru / 1914 – 1919. / Ridicat de credincioși / Gheorghe Rob / soția Domnica / și mama Sofia / la 10. Iunie 1937”.

Informații suplimentare despre eroii berieni căzuți în timpul Marelui Război găsim mai multe într-un document de la Serviciul Hunedoara al Arhivelor Naționale intitulat „Cartea de aur a ostașilor căzuți (morți) în răsboiul 1914 – 1919 Beriu”, registru întocmit la 1 iulie 1930 și publicat în urmă cu câțiva ani de cercetătoarea Angela Cerean.

Regăsim acolo numele celor 26 de eroi căzuți în război sau din cauza lui, alături de unele informații suplimentare, pe care însă spațiul nu ne permite să le amintim: Baciu Samoilă (Galiția, 1916), Bârsan Dumitru (Doberta, 1915), Crișan Ioan (Galiția, 1915), Cugerean Vasilie (Galiția, 1915), Ciuflea Ioan (Galiția, 1918), Heiuș Ioan (Galiția, 1915), Lup Ioan l. Gligor (Galiția, 1914), Murgoiu Ioan (Cluj, 1915), Pienar Todor (Sîrbia, 1914), Ponivesc Gheorghe (Italia, 1917), Popa Samoilă (Galiția, 1914), Samoilesc Ioan (loc și dată necunoscute), Ștefănie Samoilă (Galiția, 1915), Stiopesc Ioan (Galiția, 1915), Tomuța Iosif l. Luca (Galiția, 1916), Țigu Ioan (Italia, 1918), Țirlea Simion (Viena, 1918), Visărie Ioan, Baciu Ioan, Bărboiu Ioan (ultimii trei „morți în comuna Beriu în urma rănilor căpătate în răsboiu”), Balica Ioan (Rusia, 1918), Covaciu Gheorghe (Rusia 1915), Firidon Filimon (Rusia, 1917), Moga Ioan (Rusia, 1914), Teacoi Samoilă ( Rusia, 1915) și Tomuța Samoilă (Rusia, 1915)…

Eroi din al Doilea Război Mondial

Celelalte două cruci sunt aproape identice din punct de vedere al realizării, prima fiind însă amplasate pe un soclu de mici dimensiuni, aflată în apropierea unui izvor aproape secat, cealaltă ridicată pe un soclu în două trepte, masiv, în zona caselor din preajma primăriei, în fața gospodăriei cu numărul 132. Din punct de vedere compozițional, ambele au trei registre, dintre care cele inferioare sunt simplă, fără motive decorative sau texte explicative. Părțile superioare au formă de cruce grecească, cu inscripții de consacrare și terminațiile brațelor trilobate și alte cruci incizate. Dedesubt, in arcade semicirculare se găsesc fotografiile eroilor, în timp ce registrele de mijloc conțin textele amplasate într-un chenar cu colțurile teșite concav.

Textul crucii de lângă izvor este următorul: „În amintirea / sergentului / Samoilă Ilie / căzut eroic în luptele / dela Islam-terek (Crimeia) / la 23 Ian. 1942 / în etate de 25 ani.”. Textul obiectivului memorial din fața casei cu numărul 132 specifică că acesta a fost ridicat „În amintirea lui / Vasilie Manolesc / căzut eroic / în 25 iunie 1942 / la Sevastopol / în etate de 34 ani”…

Posted 2021/09/27 by danieliiancu in Articole, Pro memoria