Archive for 2021/09/26

Transilvania mea (41)   Leave a comment

Cabana Prislop. Pregătiri pentru Montan 2004

Apărut în Știrile Transilvaniei, 6 august 2021

Cum ediția de Montan 2003, organizată la Pietrele, în Retezat, fusese un succes, m-o tot sâcâit ideea de a organiza următoarea reuniune de montaniarzi, cea din 2004, prin Șureanu. De la gând la faptă. Repede și precis. Adicăăă… mai mult repede, că precis nu prea știam pe unde să o luăm.

L-am sunat pe Bogdan de pe telefonul fix agățat pe peretele din hol și i-am propus să facem o incursiune pentru depistarea traseului, cu bicicletele. Omul s-a declarat încântat. Poate nu o fost chiar încântat, dar a venit cu mine, ceea ce apreciez. Ideea mea inițială a fost să mergem prin Sibișel, să urcăm pe valea Râul Mare pănă la cabană, apoi să facem traseul invers. Vezi de treabă!!!

Ne-am trezit dis-de-dimineață și am plecat în trombă, pedalând cam încet, ce-i drept. Ne-am oprit în Căstău să mai luăm ceva de-ale gurii, după care… țuști până în Sibișel. Comuna Beriu, județul Hunedoara. Acum cică e un singur sat, dar pe vremuri erau două: Sibișel și Baia… Asta din urmă fiind ceva gen colonie muncitorească pentru uzinele de fier, și care acum se numește Sibișelul Nou, Sibișelul numindu-se acum Sibișelul Vechi. Complicată treabă și cu toponimia asta.

Acolo, pe undeva, prin vechea Baia dar prin Sibișelul Nou, era o crâșmă chiar lângă drum. Am intrat direct în ea că n-am putut lua curba cum trebuie. În schimb am luat fiecare câte o bere nu prea rece și am stat pe un fel de așa-zisă terasă, care avea o masă și câteva scaune, în timp ce ne uitam la un țânc care trăgea după el un câine legat cu o funie. Apoi… val-vârtej la deal! Am pedalat de aveam, cel puțin eu, ochi de melc. Priveliștea de pe valea Râul Mare – Sibișel era superbă. Culorile de toamnă (octombrie fiind), neasemuite. Panta era cam mare, ce-i drept, și nici drumul nu era prea bun, așa că făceam popasuri dese!

De la bifurcația între drumurile spre Prislop și Măgureni, unde iar am făcut un popas, am luat-o spre stânga. Apoi pe serpentine. Popasurile s-au întețit pe măsură ce urcam serpentinele. Era cât pe ce să trecem de Cabana Prislop din cauza transpirației care ne pica pe ochi. Noroc cu Bogdan, că o vrut să mai facem un popas și atunci, după o pădure de brazi sau de pini, am zărit minunea albastră. Ne-am bulucit amândoi să ne luăm o bere. Nu de alta, dar eram sătui de la câtă apă plată din izvoare băuserăm pe drum…

După prima bere, am mai cerut încă una. Asta însă am savurat-o în tihnă, la povești cu cabanierul. Cu Ghiță. Eu îl știam, el nu mă mai ținea minte. Și vorbim, și stabilim că putem face Montanul la Cabana Prislop, ne spune prețurile pentru cazare și toate ălea. Apoi trecem la lucruri mai serioase, gen ce i s-o întâmplat lui de-a lungul timpului cât o fost cabanier. Zice: „Mă copii, parcă anul trecut, pe la miezul nopții, numai ce aud bubuituri în ușa cabanei. Era prin decembrie… zăpadă mare… viscol… Prima dată am crezut că-s lupi or urși. Apoi am auzit glas de om care urla că-s oameni buni. Mi-or povestit tot felul de basme cum or dormit ei prin stâni, cum or fugit de urși și lupi, cum or mâncat o lâmâie acia mai sus, pe Lupșa! N-am zis nimica, numa i-am ascultat! Tri beri de fiecare or băut și apoi s-or dus la culcare. Eu am vrut să le fac focul, dar ei or zâs că nu, că îs obișnuiți cu frigul. M-am crucit, dar i-am lăsat în pace!”…

Eu era să mă înec cu o gură de bere, că m-o pufnit râsul. I-am zis domnului cabanier Ghiță că eu am fost ăla. Nu m-o crezut din prima. Apoi i-am dat amănunte despre traseul făcut cu Mihai C. cu zece luni înainte. Figura lui din acel moment trebuia pictată de Michelangelo pe Capela Sixtină. Din nefericire Michelangelo murise cu câteva sute de ani înainte de a ajunge noi la Cabana Prislop.

Omul a insistat să stăm peste noapte la cabană, la povești. Eu aș fi dorit. Bogdan însă s-a opus vehement și a zis că plecăm spre casă. Dar nu pe unde am venit, ci prin Ciungii Romoșelului. Pe primul Ciung, că-s vreo cinci, am stat un pic la povești cu un moș îmbrăcat în straie tradiționale. Culegea nuci. Repet: în straie tradiționale! Faine vorbe ne-o zis, păcat că nu le mai țin minte. Apoi ne-am dat drumul spre Romoșel, comuna Romos. De acolo, pe DN 7 am ajuns acasă, la Orăștie! Recunoașterea traseului fusese făcută. Un succes cât o aselenizare!

Posted 2021/09/26 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea

Monumente celebre ale județului Hunedoara (12)   Leave a comment

Cetatea dacică de la Piatra Roșie

Apărut în Servus Hunedoara, an. XVI, nr. 4023, 7 septembrie 2020, p. 4.

Descrierea conform Listei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, 2015, poziția 14: „cod HD-I-s-A-03156, Cetatea dacică de la Bănița, sat BĂNIȚA; comuna BĂNIȚA; Dealul Bolii”. Pozițiile 15 și 16 următoarele obiective: „cod HD-I-m-A-03156.01; Fortificație; … Dealul Bolii, cartier situat la 902 m altitudine; Epoca medievală timpurie”; „cod HD-I-m-A-03156.02; Cetatea Bănița; … Dealul Bolii, cartier situat la 902 m altitudine; sec. II a. Chr. – sec. I p. Chr., Epoca dacică, Cultura dacică”.

…„grav afectată de construirea căii ferate”…

Monumentul UNESCO este situat pe „un pisc stâncos, deosebit de greu accesibil”, în imediata apropiere a Drumului Național 66, între Hațeg și Petroșani. Această cetate, „prin poziția ei strategică deosebit de favorabilă, era menită să controleze Valea Jiului și Pasul Vulcan, iar la nevoie să bareze drumul unui dușman ce ar fi intenționat să pătrundă dinspre sud în zona Munților Sebeșului. Fortificația de la Bănița constă dintr-un val de pământ și piatră, un zid de piatră locală și ziduri de calcar fasonate”, precizează Ion Horațiu Crișan, (Civilizația geto-dacilor, vol. 1, București, 2008, p. 159).

Lucrările realizate de daci au fost însă de o mai mare anvergură: un zid în lungime de 115 metri apăra prima terasă, care avea în extremitatea nord-estică intrarea constituită dintr-o „poartă monumentală cu trepte de calcar încadrate de balustrade din andezit”. Pe a doua terasă era amenajată o incintă de aproximativ 20 x 17 metri, înconjutată de un zid de 1,4 metri grosime. Acropola, cu poziția ei dominantă, avea o formă trapezoidală.

Potrivit lui Téglás Gábor, care amintește cetatea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, zona a fost „grav afectată de construirea căii ferate dintre Simeria şi Petroşani, în perioada 1868 -1869. Atunci au fost dislocate din ziduri numeroase blocuri de calcar şi au dispărut mai multe dintre terasele de la poalele dealului. Cercetările arheologice sistematice s-au desfăşurat doar pentru o scurtă perioadă, în anii 1960-1961. În prezent, accesul extrem de dificil spre vestigii îngreunează reluarea cercetărilor. Materialele arheologice descoperite aici sunt reprezentate, cu precădere, de fragmentele ceramice provenite de la vase de mici dimensiuni, precum ceşti sau căni, dar şi de la chiupuri, vase destinate păstrării proviziilor. Sunt prezente şi piesele din fier, de la materialele de construcţie până la unelte şi arme, dar într-o cantitate mult mai redusă în comparaţie cu alte cetăţi din Munţii Orăştiei. În cuprinsul cetăţii sau în apropierea sa au fost găsite şi obiecte din metal preţios, precum o brăţară şi o fibulă din argint, monede etc.”, precizează situ-ul oficial cetati-dacice.ro.

Accesul se poate realiza doar pe versantul nordic, astfel că și elementele de fortificare se regăsesc în aceeași zonă. „Pentru ridicarea acestei cetăți au fost utilizate tehnici dacice specifice: ziduri de piatră de talie, terase dispuse în trepte, turnuri construite din elemente din lemn, lipite cu lut amestecat cu paie”, așezarea civilă fiind semnalată la poalele dealului (Monumente UNESCO din România, Baia-Mare, 2008, p. 259-260).

Informațiile, cam aceleași, dar expuse diferit se regăsesc în mai multe volume decât am menționat până acum. Astfel, „în interiorul cetății au fost descoperite urmele unui sanctuar dacic cu tamburi de piatră de genul celor cunoscuți la Sarmizegetusa, temelii sau conturul unor construcții de lemn, un turn de veghe construit din chirpici și lemn, o platformă de luptă etc. Printre particularitățile cetății de la Bănița se numără lățimea mai mică a zidurilor de apărare, care nu depășește 2 metri, precum și felul ingenios de a îmbina tehnica de construcție cu particularitățle reliefului stâncos… Printre descoperirile făcute la Bănița se numără ceramică dacică de diferite tipuri, unelte de fier, fibule de metal, vîrfuri de săgeți, brățară de argint, greutăți pentru războiul de țesut, prâsnele de lut, pietre de râșniță, tipare de lut pentru turnat obiecte de metal, creuzet etc.” (Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, vol. I, București, 1994, p. 171-172).

Cu siguranță, odată cu reluarea săpăturilor sistematice, surprizele nu vor continua să apără la Bănița, cetate dacică care încă își păstrează cu succes, de la înălțimea piscurilor sale, o mare parte dintre secrete…