Cabana Prislop. Primele impresii

Apărut în Știrile Transilvaniei, 28 iulie 2021

Nu vă gândiți la Mănăstirea Prislop și la Arsenie Boca, că Prislopuri sunt mai multe. Mai există și celebra trecătoare Prislop între Maramureș și Bucovina. Plus vreo șase localități din județe amplasate total aiurea pe harta României: Sibiu, Maramureș, Caraș-Severin sau Argeș. Nu insistăm!

Ceea ce contează este faptul că pe culmea dintre județul Hunedoara și județul Alba, între văile Râul Mare – Sibișel (dinspre Orăștie, județul Hunedoara) și Râul Mic – Cugir (normal, dinspre Cugir, județul Alba) se află un prislop. Unde este o cabană. Sau, mă rog, a fost, că acum e în paragină. Conform celor 13 definiții din dex-ul online, prislopul e un fel de tarniță. Iar tarnița e o șa. Adică ceva din lemn sau / și piele ce se pune pe un cal, măgar sau catâr. Cică, toponimul „prislop” reprezintă o formă geografică care este o „culme de munte sau deal în formă de șa” (vezi Anghel Nistor, Mihail N. Rudeanu, Topografie hunedoreană. De la daci la români, Deva, 2002, p. 273). Că tot a venit vorba, localități cu numele de Tarnița mai întâlnim prin județele Bacău, Iași și Mehedinți.

Dar să revenim la Cabana Prislop. Acum vreo treizeci și cinci de ani am ajuns pentru prima dată prin zonă. Frumos!!! Apoi, prin anii 90 am mai fost de vreo câteva ori, cu rucsaci în spate și dormit în cort. Cabana era în plin avânt. Veneau oameni din Cugir și Orăștie (și de prin alte părți) ceva de speriat. Abia aveai unde să îți pui cortul, dar măcar mâncai o zamă caldă și beai o bere rece la umbra pădurii de brazi sau de pini (ce-or fi fost, că între timp s-or defrișat). Dimineața plecai și totul era fain!

În vara lui 2003, mai precis în luna iunie, ne-am decis din nou să mergem la Cabana Prislop. Cred că ideea a fost a mea, dar au împărtășit-o cu entuziasm și Alin și Ionuț. Așa că am decis că mergem prin Cugir, să urcăm pe valea Râului Mic și să dormim lângă cabană. Apoi să ne dăm drumul la vale spre Orăștie. De ajuns la Cugir am ajuns, că am mers lejer pe DN7 o postată de 13 kilometri până la ieșirea din județul Hunedoara și am continuat până la Șibot. Apoi am apucat-o pe DJ704 , între Șibot și Cugir. Mai precis 13 kilometri. De acolo am luat-o la deal de ne-or ieșit ochii din cap.

La un moment dat drumul mai bun s-o lăsat bătut și o luat-o la stânga. Noi… tot în față! Pe un drum mai rău. Că doar citisem Cireșarii lui Constantin Chiriță de 24 de ori fiecare volum. Pentru cine nu știe sunt cinci volume. Așa că am scurtat traseul cu câțiva kilometri, dar l-am lungit cu câteva ore. Că am „muncit” la împins biciletele până la Cabana Prislop de nu ne mai vedeam unii pe alții datorită transpirației care ne picura de pe frunte. Am blestemat la țoacle  de nu s-or văzut!

În sfârșit, am ajuns! Am pus corturile, am mâncat, am cumpărat câte două beri per persoană de la cabană și ne-am pus la povești. La un moment dat vine cabanierul la noi. Eu m-am speriat. M-am speriat degeaba, că Ghiță, cabanierul, dorea să ne invite la televizor să vedem nu mai știu ce meci în care juca România. Am zis da și am început să mâncăm. Am împachetat totul și am fugit să vedem meciul. Drept să vă spun, de meci nu îmi mai aduc aminte. Dar o făcut doamna cabanieră niște „cocoși” (adică popcorn), de te lingeai pe dește. Încă două beri or mers ca unse. Am fost foarte fericiți deși nu mai știm cine a câștigat, cu ce scor și de ce! Nu are importanță.

Fericiți că am mâncat popcorn, duminică dimineață am țâșnit ca din fulger! La vale, pe valea Sibișelului – Râul Mare. Asta nu înainte de a ne spăla la izvor cu o bombonieră și a ne înfrupta din niște roșii, castraveți, ceapă și slănină. Poate și niște brânză și ardei din ăla galben. După siestă, ne-am urcat pe biciclete și am început coborârea. Eu nu aveam frâne la semicursiera mea fabricată în URSS, așa că mai mult mă târâiam!!! Am stricat o pereche aproape nouă de „adidași Puma” făcuți în China la cât am pus frâne pe pietriș! Un picior îl țineam pe pedală, celălalt îl târâiam după mine pe pământ. Toate mașinile care veneau din urmă claxonau. Eu am crezut că mă felicită. Dar nu, șoferii doreau doar să mă dau la o parte din fața lor!!! Nu am mai avut adidași cu talpă când am ajuns acasă!

Monumentele din Brad și Hațeg

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2318, 21 decembrie 2018, p. 8.

Alte două obiective memoriale se găsesc amplasate în centrul localităților Brad și Hațeg, fiind ridicate după anul 1989. Ele se încadrează în categoria monumentelor de for public post-decembriste, fiecare fiind marcate de amprenta sculptorilor care le-au gândit și realizat.

Obiectivul memorial din Brad

Monumentul din Brad a fost inaugurat în decembrie 2015 și a stârnit unele controverse legate de oportunitatea și costurile ridicării sale. Operă a artistului plastic Ioan Vasile Grama și construit de către S.C. Global General Activitis SRL Deva (vezi Glasul Hunedoarei, din 5 decembrie 2015), dezvelirea obiectivului a făcut parte dintr-o serie de evenimente care au marcat aniversarea a 20 de ani de la ridicarea orașului Brad la rang de municipiu.

Din punct de vedere artistic, monumentul este atipic, fiind constituit practic din trei coloane dreptunghiulare dispuse pe aceeași linie și care se înalță dintr-un soclu în două trepte. Un alt corp, amplasat în fața monumentului și legat practic de acesta simbolizează un mormânt dedicat eroilor. Structura este din ciment, acoperită cu plăci de travertin pe care au fost ulterior amplasate mai multe elemente decorative din bronz, preluate practic din simbolistica utilizată pe acest gen de obiective în perioada interbelică.

Textul este extrem de simplu și se găsește amplasat de treapta superioară a soclului: „GLORIE ETERNĂ EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC”. Ornamentica este dispusă pe toate suprafețele monumentului, fiind în special reprezentată de frunze de stejar. Coloana din mijloc, puțin mai înaltă decât celelalte două, are în vârf un vultur de bronz care ține în cioc o cruce și în gheare o ramură de stejar. Motivele decorative de pe așa-zisul „mormânt” al eroilor sunt mult mai diverse: frunze, o ramură întreagă, o cască stilizată, o spadă, un vârf de lance, o carte deschisă parțial acoperită de (cred) un drapel stilizat și fragment de roată de car cu două spițe, o aluzie la tragerea pe roată doi dintre conducătorii răscoalei de la 1784.

Așa cum am amintit, toate aceste elemente le regăsim în ornamentica monumentelor ridicate în special în anii 30 ai secolului XX, atât în memoria eroilor din primul război mondial, dar și a celor căzuți în răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan sau în timpul revoluției de la 1848-1849.

Monumentul din Hațeg

În centrul orașului Hațeg se găsește un alt monument, ridicat în anul 2007. Nu știu dacă este înălțat pe locul fostei troițe dedicate eroilor și realizată, din informațiile mele de către sculptorul Nicolae Adam. Cert este că monumentul e din marmură albă, mărginit de două tunuri de artilerie și amplasat pe un soclu înalt, octogonal (cred), pe care se găsesc amplasate colonete.

Monumentul propriu-zis e o cruce imensă, ale cărei brațe sunt înscrise într-un cerc. Ornamentica imită motivele etnografice din zonă regăsite pe troițe, cruci sau rugi.

Textele, răspândite pe mai multe suprafețe, sunt următoarele: „G-ral / GRIGORE BĂLAN / Mr. Pm. / STÎNGĂ IOAN / Cpt. / ZEPA VIOREL / Lt. / CHIRILĂ IOAN / Lt. / BUDIU HOREA / Lt. / MEDREA VICTOR / Lt. / FABIU BONTESCU / Slt. pm. / CRISTEA VALERIU / Plt. mj. / MARIȘ CRISTEA / Sg. mj. / TIMAR ROMULUS / Sg. mj. / IVAȘCU NICOLAE / Sg. mj. / MARIȘ GHE. / Fr. / KÜR FRANCISC / Fr. / KÜR IOAN // VEȘNICA POMENIRE / EROILOR / NEAMULUI. // RIDICATĂ ÎN ANUL / DE GRAȚIE CU / AJUTORUL LUI / D-ZEU. AUGUST / – 2007 – / PRIMAR / NICOLAE TIMIȘ”…

Cetatea dacică de la Bănița

Apărut în Servus Hunedoara, an. XVI, nr. 4012, 21 august 2020, p. 8.

Descrierea conform Listei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, 2015, poziția 14: „cod HD-I-s-A-03156, Cetatea dacică de la Bănița, sat BĂNIȚA; comuna BĂNIȚA; Dealul Bolii”. Pozițiile 15 și 16 următoarele obiective: „cod HD-I-m-A-03156.01; Fortificație; … Dealul Bolii, cartier situat la 902 m altitudine; Epoca medievală timpurie”; „cod HD-I-m-A-03156.02; Cetatea Bănița; … Dealul Bolii, cartier situat la 902 m altitudine; sec. II a. Chr. – sec. I p. Chr., Epoca dacică, Cultura dacică”.

…„grav afectată de construirea căii ferate”…

Monumentul UNESCO este situat pe „un pisc stâncos, deosebit de greu accesibil”, în imediata apropiere a Drumului Național 66, între Hațeg și Petroșani. Această cetate, „prin poziția ei strategică deosebit de favorabilă, era menită să controleze Valea Jiului și Pasul Vulcan, iar la nevoie să bareze drumul unui dușman ce ar fi intenționat să pătrundă dinspre sud în zona Munților Sebeșului. Fortificația de la Bănița constă dintr-un val de pământ și piatră, un zid de piatră locală și ziduri de calcar fasonate”, precizează Ion Horațiu Crișan, (Civilizația geto-dacilor, vol. 1, București, 2008, p. 159).

Lucrările realizate de daci au fost însă de o mai mare anvergură: un zid în lungime de 115 metri apăra prima terasă, care avea în extremitatea nord-estică intrarea constituită dintr-o „poartă monumentală cu trepte de calcar încadrate de balustrade din andezit”. Pe a doua terasă era amenajată o incintă de aproximativ 20 x 17 metri, înconjutată de un zid de 1,4 metri grosime. Acropola, cu poziția ei dominantă, avea o formă trapezoidală.

Potrivit lui Téglás Gábor, care amintește cetatea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, zona a fost „grav afectată de construirea căii ferate dintre Simeria şi Petroşani, în perioada 1868 -1869. Atunci au fost dislocate din ziduri numeroase blocuri de calcar şi au dispărut mai multe dintre terasele de la poalele dealului. Cercetările arheologice sistematice s-au desfăşurat doar pentru o scurtă perioadă, în anii 1960-1961. În prezent, accesul extrem de dificil spre vestigii îngreunează reluarea cercetărilor. Materialele arheologice descoperite aici sunt reprezentate, cu precădere, de fragmentele ceramice provenite de la vase de mici dimensiuni, precum ceşti sau căni, dar şi de la chiupuri, vase destinate păstrării proviziilor. Sunt prezente şi piesele din fier, de la materialele de construcţie până la unelte şi arme, dar într-o cantitate mult mai redusă în comparaţie cu alte cetăţi din Munţii Orăştiei. În cuprinsul cetăţii sau în apropierea sa au fost găsite şi obiecte din metal preţios, precum o brăţară şi o fibulă din argint, monede etc.”, precizează situ-ul oficial cetati-dacice.ro.

Accesul se poate realiza doar pe versantul nordic, astfel că și elementele de fortificare se regăsesc în aceeași zonă. „Pentru ridicarea acestei cetăți au fost utilizate tehnici dacice specifice: ziduri de piatră de talie, terase dispuse în trepte, turnuri construite din elemente din lemn, lipite cu lut amestecat cu paie”, așezarea civilă fiind semnalată la poalele dealului (Monumente UNESCO din România, Baia-Mare, 2008, p. 259-260).

Informațiile, cam aceleași, dar expuse diferit se regăsesc în mai multe volume decât am menționat până acum. Astfel, „în interiorul cetății au fost descoperite urmele unui sanctuar dacic cu tamburi de piatră de genul celor cunoscuți la Sarmizegetusa, temelii sau conturul unor construcții de lemn, un turn de veghe construit din chirpici și lemn, o platformă de luptă etc. Printre particularitățile cetății de la Bănița se numără lățimea mai mică a zidurilor de apărare, care nu depășește 2 metri, precum și felul ingenios de a îmbina tehnica de construcție cu particularitățle reliefului stâncos… Printre descoperirile făcute la Bănița se numără ceramică dacică de diferite tipuri, unelte de fier, fibule de metal, vîrfuri de săgeți, brățară de argint, greutăți pentru războiul de țesut, prâsnele de lut, pietre de râșniță, tipare de lut pentru turnat obiecte de metal, creuzet etc.” (Enciclopedia arheologiei și istoriei vechi a României, vol. I, București, 1994, p. 171-172).

Cu siguranță, odată cu reluarea săpăturilor sistematice, surprizele nu vor continua să apără la Bănița, cetate dacică care încă își păstrează cu succes, de la înălțimea piscurilor sale, o mare parte dintre secrete…