Pentru Țară și Popor. Aventurile unui soldat amărât (20)   Leave a comment

Ce bine am mâncat până s-o schimbat rația de hrană!

În primele săptămâni lumea părea să fie OK în armată, cel puțin din punct de vedere al alimentației. Norma de hrană era mai mult decât satisfăcătoare, că mergeam acasă o dată la două săptămâni cu niște triunghiuri de brânză topită. Cu solda nu prea eram de acord, că era atât de mică de nu-ți puteai lua două pachete de țigări. Pe lună. Iar noi fumam aceeași cantitate pe zi.

Ca să explic cum trebuie situația, fiecare dintre noi primea dimineața, în primele zile, la micul dejun, după înviorare, câte două ouă (fierte, nu din dotarea personală a unuia sau a altuia), șuncă, salam, măsline, unt, dulceață, ceai cu bromură, pâine cât puteai băga în burta ta, etc., etc. Nu mâncam acasă cât mâncam în armată. La ora 11.00, te miri pe unde eram, numai ce vedeam că vine prin păduri și pe pășuni „omul cu marmita”. Era cel care ne aducea ceai, pâine și câte o cutie de brânză topită tip triunghiuri… Cutia trebuia împărțită la doi, că doar nu era să bagi ca nehalitul în tine șase sau opt bucăți de unul singur. 

Eeeeiiii, dar vremurile bune s-au dus repede. Că s-a schimbat ministrul sau sistemul și contextul a devenit nasol rău de tot. Noi tot militari cu termen redus am rămas, dar norma de hrană nu a mai fost aceeași!!! N-am mai văzut măsline toată armata. Untul s-a transformat în margarină. Cele două ouă de persoană au devenit jumătate de ou de căciulă. Salam sau șuncă vedeam doar la televizor. Când îl zăream pe cărătorul de marmită venind către noi fugeam mai ceva decât dacă ne-ar fi atacat rușii. Ceai aducea, dar nu mai era îndulcit… În schimb brânza… wow… brânza… era atât de împuțită că îți muta nasul din loc. Nu numai ție, dar până și păsările mai cădeau de prin copaci când marmita era desfăcută!

Și așa ne-a apucat nostalgia. Vremurile bune de haleală apuseseră și noi mâncam ce ni se mai dădea. De mâncat trebuia să mănânci că altfel leșinai alergând cu pușca în mână. Un timp am mai avut speranța că o să mâncăm bine la prânz și la cină. Dar și acele visuri ne-au fost spulberate când am fost puși să curățăm la cantină cartofi, ceapă, morcovi… după ce alergaserăm ore bune prin pădure. Eu m-am pus pe făcut greva foamei, ceea ce nu ar fi fost cazul că oricum eram cel mai slab și amărât din pluton.

Dar cum sunt încăpățânat mi-am zis că dacă tot sunt prost măcar să-mi duc destinul până la capăt. Țigări aveam, apă de la chiuvetă la fel… Câte o felie de pită cu margarină și ceai neîndulcit îmi țineau de foame la micul dejun. Cu brânză împuțită mă săturam pe la ora 11.00. La amiază era festinul, pe la 16.30 devoram niște pufuleți sau biscuiți, iar seara… oooo, seara… era un deliciu: macaroane fără brânză și fără sare! Noroc cu slănina și cu ceapa de prin valizele de sub pat. Așa că vreo patru luni am făcut foame de era primejdie mare să nu ne mai căcăm pe noi, că nu aveam ce! Și nici unde, că buzile din unitate erau turcești. De dușuri nu se punea problema, nici de apă caldă, decât o dată pe săptămână. Dar despre apa caldă și Prea-Curatul care o furniza băgând cărbuni pe focul din furnal într-o scriere viitoare!

Posted 2021/09/21 by danieliiancu in Articole, Pentru țară și popor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: