Archive for 2021/09/21

Pentru Țară și Popor. Aventurile unui soldat amărât (20)   Leave a comment

Ce bine am mâncat până s-o schimbat rația de hrană!

În primele săptămâni lumea părea să fie OK în armată, cel puțin din punct de vedere al alimentației. Norma de hrană era mai mult decât satisfăcătoare, că mergeam acasă o dată la două săptămâni cu niște triunghiuri de brânză topită. Cu solda nu prea eram de acord, că era atât de mică de nu-ți puteai lua două pachete de țigări. Pe lună. Iar noi fumam aceeași cantitate pe zi.

Ca să explic cum trebuie situația, fiecare dintre noi primea dimineața, în primele zile, la micul dejun, după înviorare, câte două ouă (fierte, nu din dotarea personală a unuia sau a altuia), șuncă, salam, măsline, unt, dulceață, ceai cu bromură, pâine cât puteai băga în burta ta, etc., etc. Nu mâncam acasă cât mâncam în armată. La ora 11.00, te miri pe unde eram, numai ce vedeam că vine prin păduri și pe pășuni „omul cu marmita”. Era cel care ne aducea ceai, pâine și câte o cutie de brânză topită tip triunghiuri… Cutia trebuia împărțită la doi, că doar nu era să bagi ca nehalitul în tine șase sau opt bucăți de unul singur. 

Eeeeiiii, dar vremurile bune s-au dus repede. Că s-a schimbat ministrul sau sistemul și contextul a devenit nasol rău de tot. Noi tot militari cu termen redus am rămas, dar norma de hrană nu a mai fost aceeași!!! N-am mai văzut măsline toată armata. Untul s-a transformat în margarină. Cele două ouă de persoană au devenit jumătate de ou de căciulă. Salam sau șuncă vedeam doar la televizor. Când îl zăream pe cărătorul de marmită venind către noi fugeam mai ceva decât dacă ne-ar fi atacat rușii. Ceai aducea, dar nu mai era îndulcit… În schimb brânza… wow… brânza… era atât de împuțită că îți muta nasul din loc. Nu numai ție, dar până și păsările mai cădeau de prin copaci când marmita era desfăcută!

Și așa ne-a apucat nostalgia. Vremurile bune de haleală apuseseră și noi mâncam ce ni se mai dădea. De mâncat trebuia să mănânci că altfel leșinai alergând cu pușca în mână. Un timp am mai avut speranța că o să mâncăm bine la prânz și la cină. Dar și acele visuri ne-au fost spulberate când am fost puși să curățăm la cantină cartofi, ceapă, morcovi… după ce alergaserăm ore bune prin pădure. Eu m-am pus pe făcut greva foamei, ceea ce nu ar fi fost cazul că oricum eram cel mai slab și amărât din pluton.

Dar cum sunt încăpățânat mi-am zis că dacă tot sunt prost măcar să-mi duc destinul până la capăt. Țigări aveam, apă de la chiuvetă la fel… Câte o felie de pită cu margarină și ceai neîndulcit îmi țineau de foame la micul dejun. Cu brânză împuțită mă săturam pe la ora 11.00. La amiază era festinul, pe la 16.30 devoram niște pufuleți sau biscuiți, iar seara… oooo, seara… era un deliciu: macaroane fără brânză și fără sare! Noroc cu slănina și cu ceapa de prin valizele de sub pat. Așa că vreo patru luni am făcut foame de era primejdie mare să nu ne mai căcăm pe noi, că nu aveam ce! Și nici unde, că buzile din unitate erau turcești. De dușuri nu se punea problema, nici de apă caldă, decât o dată pe săptămână. Dar despre apa caldă și Prea-Curatul care o furniza băgând cărbuni pe focul din furnal într-o scriere viitoare!

Posted 2021/09/21 by danieliiancu in Articole, Pentru țară și popor

Transilvania mea (36)   Leave a comment

Întâlniri de pomină. Cum am fugărit o viperă

Apărut în Știrile Transilvaniei, 19 ianuarie 2021

Când celor care nu cuvântă li se pune pata pe tine, ai pus-o! După ce-am faăcut cât de cât pace cu un mistreț și apoi cu un urs m-am văzut târât în altă tărășenie. Că mă tot băteau unii și alții dintre prieteni la cap să parcugem creste înalte și vârfuri maiestuase din Carpații Meridionali, dar așa, mai la vest, să nu cârcotească lumea că suntem pro-estici. Lumea asta mă bătea la cap să traversăm ditamai Făgărașul, ori ce puțin Retezatul sau Parângul. De Cindrel nici nu se punea problema, că-s molcomi. Șureanu parcă-s un fel de câmpie dacă mergi vara, nu iarna. Dar pe acolo am mai fost. Cel puțin eu! Așa că am zis: nu! Mergem în Vîlcan!!!

Munții Vîlcan sunt situați deasupra municipiului Vulcan din Valea Jiului. Prin apropiere sau oarecum pe partea dreaptă a Jiului de Vest, undeva între Petroșani, Uricani și Câmpu lui Neag, dar mărginind și Valea de Pești, Valea de Brazi, Lupeni, Paroșeni etc. Citisem eu prin cărți demult scrise dar de foarte puțini oameni citite că munții ăștia îs ceva de groază de faini. Că au „culmi aproape neîntrerupt împădurite, cu forme line și vârfuri rotunjite, pierdute în pâcla lui miază-noapte”(Nae Popescu, Munții Vîlcan, București, 1979, p. 9).

Auzi cică: Miază-noapte!!! Noapte o fost în mintea mea când am propus traversarea parțială a Vîlcanului. Că ne-am trezit cu noaptea în cap. Eu, Ovidiu și Florin. Era, parcă aievea țin minte, data de 2 iulie 2016. Dimineața devreme am poposit la o benzinărie pe lângă Simeria  și apoi la un supermarket din municipiul Vulcan, situat undeva pe după blocuri. După ce am realizat cumpărăturile de rigoare am plecat spre telecabină. Am lăsat mașina în parcare, am luat bilete numai dus, ne-am jucat cu niște căței mici-mici și am pornit la deal cu drăcovenia făcută pe timpul domniei doamnei Elena Udrea la Ministerul Turismului. Sau ceva de genul.

Mie cel puțin îmi cădeau ochii în gură. Nu că eram somnoros!!! Nuuu!!! Ci de la câtă frumusețe era în jur. Munți, păduri, cețuri, nori. Fabulos. Și etc. Pe la zece și ceva, să tot fi fost zece și un pic, am izbutit să coborâm din telecabină drept în Pasul Vîlcan. Stațiunea, nu pasul propriu-zis. Am zăbovit nițel, cât să ne tragem sufletul, apoi am pornit să cucerim Vîlcanul.

Am mers noi ce-am mers, ca trei feți mai puțin frumoși (cel puțin eu), zi de dimineață până la amiază. Nu se zărea picior de Ileană Cozânzeană prin împrejurimi. Așa că am luat o decizie radicală: nu mai urmăm drumul binecunoscut! „Mergem pe o scurtătură”, le-am grăit ortacilor mei. Ovidiu s-o c-am încruntat la mine, dar Florin m-o urmat necondiționat. Scurtătura aia era ceva de genul: printr-o pădure de brazi, pe o cărăruie abia vizibilă, asezonată cu tot felul de tufișuri umede, că nu apucase prea-bunul soare să dea de ele ca să le usuce…

Bineînțeles, nici lighioanele. Așa că, mergând noi voioși, cu mine-n frunte, numai ce zăresc pe cărare frumusețe de monument al naturii: o viperă!!! Amodites amodites! Amorțită de umezeala de dimineața de dinaintea după-amiezii. Stătea… așa… cum să vă zic.. ca o balegă! În mijlocul cărării. Eu dau să calc calm pe cărare. Vipera tresare. Tresar și eu, normal! Vipera fuge în tufișul de lângă. Dar nu o fugit tare că era viperă din Ardeal. Așa că numai s-o împiedicat un pic și o rămas jumătate afară, pe cărare…

Eu ce era să fac? Spuneți și voi? Să calc pe coadă o viperă? Am urlat ușurel la Florin să-mi deie bățul telescopic, ce-mi atârna de rucsac. Mi l-o dat. L-am luat și am izbit cu el în pământ până or ajuns Ovidiu și Florin la loc de liniște și verdeață. Adică lângă drum. Vipera, panicată de urletele mele, s-o băgat de tot în tufișuri. Eu am fugit nainte, fără să țin cont de consecințe. Vreo 30 de minute am așteptat după ei să mă ajungă din urmă… De Ovidiu și Florin vorbesc, nu de viperă…

Dar a urmat furtuna.

Posted 2021/09/21 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea

Monumente celebre ale județului Hunedoara (9)   Leave a comment

Biserica de piatră de la Strei

Apărut în Servus Hunedoara, an. XVI, nr. 3999, 4 august 2020, p. 8.

Descrierea conform Listei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, 2015, poziția 456: „cod HD-II-m-A-03452, Biserica Adormirea Maicii Domnului, sat STREI; oraș CĂLAN; În cimitir; sf.. sec. XIII – sec. XIV”. Alte obiective aflate în zonă, incluse LMI, se regăsesc la poziția 113, o villa rustica (cod HD-I-s-B-03208) aflată „în perimetrul cimitirului satului” și datată „sec. II-III p. Chr”, dar și la poziția imediat următoare, respectiv 114, (cod HD-I-s-B-03208), Reședința medievală de la Strei, situată „la NV de Biserica Adormirea Maicii Domnului” și plasată cronologic în secolul al XIII-lea.

Acoperișul turlei este „o piramidă construită din piatră”…

La momentul actual multă lume trece indiferentă pe lângă acest semnificativ monument istoric „Dela mare distanță ne întâmpină, nu departe de linia ferată, între aceasta și șosea, pe marginea răsăriteană a platoului care coboară spre Streiu, vechea biserică ortodoxă a satului, poate cea mai veche biserică dela noi”, scriau Octavian Floca și Victor Șuiagă în perioada interbelică (Ghidul județului Hunedoara, Deva, 1936, p. 269). Cercetările ulterioare au dovedit că cel puțin acest aspect nu corespunde realității istorice, dar faptul nu este de blamat ținând cont de resursele materiale și științifice de care beneficiau la acea vreme autorii.

„Biserica e construită din piatră brută. Acoperișul e din lemn. Padimentul e făcut din cărămidă romană … La etajul de sus al turnului există un chenar din cărămidă, în zig-zag. Parterul turnului are o boltă semicilindrică. Între etaje avem scânduri. Acoperișul [turnului] se termină în interior printr-o cupolă, iar la exterior printr-o piramidă construită din piatră” (p. 270).

La momentul actual, după ridicarea construcțiilor mult mai moderne, din ultimele decenii, ansamblul nu mai este foarte vizibil, mai ales când mergi cu mașina pe DN 66. Trebuie să știi în ce direcție să privești pentru a observa acoperișul de piatră al bisericii din Strei. „Asemănător întru totul în ceea ce privește compoziția volumelor arhitectonice cu biserica hațegană de la Sântămăria Orlea, a cărei replică mai modestă pare să fie, lăcașul de cult din Strei, fostă capelă de curte a familiei cneziale locale” are nava boltită cu scânduri, altarul boltit în cruce pe ogive masive, „firide cu rol de proscomidiar, respectiv de diaconicon”, dar și trei ferestre, o ușă și un pridvor realizate în secolul al XIX-lea. (Florin Dobrei, Bisericile ortodoxe hunedorene, Reșița, 2011, p. 59).

„Zidirea bisericii a fost probabil, și aici, realizată de meșteri locali, care au folosit spolii de la monumentele locale din apropiere. Urmele unei reședințe medievale descoperite prin săpături arheologice la nord-vest de biserică, pe de-o parte, iar pe de alta dimensiunile sale reduse au generat ipoteza conform căreia, la origini, biserica ar fi servit drept capelă de curte cnezială” (Arta din România. Din preistorie în contemporaneitate, editori Răzvan Theodorescu și Marius Porumb, București – Cluj-Napoca, 2018, p. 113).

Ceea ce ar mai trebui menționat este faptul că vizitatorii nu pot să nu observe pictura prezentă atât în interiorul bisericii, dar și în exterior. Decorul mural, realizat în secolul al XIV-lea, a fost restaurat la începutul anilor 1970 de către pictorul Nicolae Sava.

Pro memoria (45)   Leave a comment

Monumentul eroilor din Baru Mare și Petros

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2308, 7 decembrie 2018, p. 8.

O situație mai aparte în ceea ce privește cultul eroilor o găsim în localitatea Baru Mare, centru administrativ al comunei cu același nume. Situat în piațeta din fața Primăriei, monumentul este singular prin faptul că prezintă eroii din cele două războaie mondiale din două sate: Bare Mare și Petros, una dintre localitățile componente ale comunei.

Realizat parțial din marmură, parțial din ciment placat cu marmură (din câte am observat în momentul documentării de teren), monumentul este realizat din punctul de vedere al volumelor dintr-o suită de patru paralelipipede dreptunghice, care constituie registrul inferior, și un obelisc încununat de o cruce de tip grecesc. Toate cele patru fețe ale monumentului sunt inscripționate cu numele eroilor din cele două localități, pe fața principală regăsindu-se și un ornament din bronz constituit din trei elemente: o cască militară suprapusă pe un drapel  stilizat, având la bază o ramură de laur. Pe laturile registrului inferior se regăsesc inscripțiile: „GLORIE ȘI RECUNOȘTINȚĂ / VEȘNICĂ / EROILOR CĂZUȚI PENTRU / LIBERTATE ȘI UNITATE / NAȚIONALĂ”; „6 IUNIE 1993”; „REALIZAT CU CONTRIBUȚIA / S.C. REFRACTARA S.A. BARU MARE / PREOT BOLEA VIRGIL / ING. TĂMAȘ TODOR / FAM. PASCAL MIHAI / DR. ING. RODEANU TIBERIU / SECTOR FORESTIER BARU MARE / CONSILIUL LOCAL BARU / U.M. BARU MARE / A.C.C.F. PETROȘANI BARU MARE”.

Eroii din Baru Mare

Revenind la eroi, textele referitoare la cei care și-au pierdut viața pe fronturile celor două războaie sunt următoarele: „BARU MARE / 1914 – 1918 / ADOREAN TRAIAN / ANDRAȘ ANDREI / ANDRAȘ VASILE / BARA PETRU / BĂIESCU CRĂCIUN / BĂIESCU C-TIN / DANCIU SAMOILĂ / FLOROI ION / GÎRBEA PETRU / GÎRBEA VASILE / JITEA LĂPĂDUȘ / JITEA SIMION / KESERU LUDOVIC / LASCU ILIE / MANIȚIU DUMITRU / NOVĂCESCU ION / POPA PETRU / RAHOTĂ ION / RAHOTĂ ION OPRIȚI / RAHOTĂ NICOLAE / RAHOTĂ ȘTEFAN / RAHOTĂ VASILE / RUS ION / ȘOTINGĂ VASILE / STOICA ION / SUCIU ION”…

…„BARU MARE / 1941 – 1945 / ANDRAȘ SILVIU / COSTEA PETRU / GHITROI ION / KLUCS HELMUTH / MUNTEAN VALERIU / OPRIȘIU CLAUDIU / PÎRV FILIP / PÎRV PETRU / POPA PETRU / RAHOTĂ NICOLAE / RAHOTĂ ROMULUS / RECH IOSIF / VANCEA CAROL”.

Eroii din Petros

Pe celelalte două fețe ale monumentului sunt trecuți eroii din Petros: „PETROS / 1914 – 1918 / BERNA ȘTEFAN / BROȚEI LELIUGA / BROȚEI ION / BUZDUGA ȘTEFAN / COSTIN PETRU / CRISTEA ION / DEATCU ION / DRAGOTĂ ION / DRĂGAN DAN / NEAG ION / SĂLĂȘAN PETRU / ȘOTÂNCĂ ION / ȘOTÂNCĂ PAVEL / ȘOTÂNCĂ ȘTEFAN / ȚOTÂNCĂ TODOR / ȘTEFONI ION / TAMAȘ ALEXANDRU / BOTA PETRU”…

…„PETROS / 1941 – 1945 / COSTIN AUREL / DAMIAN ION / DAVID NISTOR / DRĂGĂNESCU FĂNUCĂ / GRANDA AUREL / JUGLEA ILIE / MUNTEAN ION / NEAG PETRU / PĂCURAR CRĂCIUN / POPESCU IOAN – INV. / ZAGRANDA ION // DECEMBRIE 1989 / CRISTEA VALERIU”…

Posted 2021/09/21 by danieliiancu in Articole, Pro memoria