Archive for 2021/09/20

Pentru Țară și Popor. Aventurile unui soldat amărât (19)   Leave a comment

Cu noaptea-n cap. O alarmă!

Aveau ofițerii un stil de a se juca cu noi mai ceva ca pisica cu șoarecii… ceva de speriat!!! Fie veneau pe nepusă masă prin dormitor, în timp ce noi mai puneam de-o tablă, că de șah nu mai zic nimic, fie dădeau alarme la ore extrem de nepotrivite. 

Noi eram temeinic pregătiți să facem față cerințelor lor. Dar ofițerii schimbau regulile în timpul jocului, dacă vedeau că suntem pregătiți. Că numai ce te puneai tu la somn, cam după două ore după ce se dădea stingerea că și apărea cineva să facă mișto! Striga în gura mare „Deeeeș-teeep-taaaa-reaaaa!!!”… Noi săream ca arși și ne îmbrăcam în cinci secunde, ne aliniam frumos în fața patului corespunzător (nu întotdeauna conform Regulamentului, că mai stăteam și cu fața la perete și cu fundul la ofițer că eram buimăciți de somn), după care venea comanda supremă: „Soldați!!! La somn!!!”…

Personal nu am înțeles de ce să mă trezești noaptea la o oră infernală numai să-mi dai ordin să dorm. Eu dormeam deja. La fel ca marea majoritatea dintre colegii mei de suferință. Dar armata e armată și Patria trebuie ajutată, când e nevoie, de către soldați bine instruiți. Cum se preconiza că o ajungem și noi. Nu a fost cazul, cel puțin pentru unii dintre noi.

Într-o noapte… ce să vezi!!! Pe la patru dimineața toată comenduirea unității ne pune gând rău. Numai ce auzim tot felul de sunete de sirene (mecanice, nu de la gagici care trăiesc prin mări și oceane), urlete de ofițeri, sergenți și plutonieri și maiștri militari care cântau la fluiere și ne ordonau să ne urcăm în dubă. Buimăciți de cap, nedormiți și complet afoni la melodiile lor, ne-am luat bocancii și armele din dotare (care erau bine baricadate într-o încăpere separată) și am urcat în ditamai hardughia pe roți care, credeam noi, urma să ne ducă la război. 

Numai că războiul nu începuse!!! Încă! De ai dracu ce erau, rușii nu or vrut să ne atace! După că ce ne-am echipat, am luat armamentul și am fugit la 04.30 la dubă, ne-am călcat în picioare unii pe alții, ne-am cățărat în mașină, am adormit o leacă… vreo trei minute… Am mers un pic de eram să vomităm de la atâtea curbe… La un moment dat un urlet ne-a comandat să ne dăm jos din dubă. Noi, cum ațipisem deja liniștiți, n-am prea prins ideea, așa că urletul nu și-a făcut imediat efectul! Câteva fracțiuni de secundă mai apoi unii am alergat spre ușa de la dubă. Alții, mai somnoroși, or încercat să sară pe geamuri. 

…La un moment dat duba s-a oprit! Surprinzător, după o altă comandă gen „Coooo-boooo-rââââ-reeeeeaaa!!!” am sărit toți cei 23 de teriștii din mașină ca din avion. Doar că eram tot în unitate, ora fiind diferită: 04.33!!! Șoferul făcuse doar câteva ture de camping. Noi ne-am dat jos buimăciți. Le ziceam săru mâna la ofițeri după ce ne-au ordonat să mergem la culcare. Ne-am culcat la ora 05.00 și a sunat goarna la ora 06.30. Cred! A urmat înviorarea!

Dar asta a fost armata. Amuzantă când îți aduci aminte de ea, nu când o trăiești!

Posted 2021/09/20 by danieliiancu in Articole, Pentru țară și popor

Transilvania mea (35)   Leave a comment

Întâlniri de pomină. Cum am speriat un urs la Măgureni

Apărut în Știrile Transilvaniei, 18 decembrie 2020

Totul a fost pregătit din timp. Mai puțin eu, care m-am ocupat de ieșirea la o cabană din Măgureni, la „Pajiști”, taman în ziua în care, conform tradiției strămoșești, trebuia organizat parastasul de șase săptămâni după Bubu. Bubu fiind bunicul lui Mihnea al meu și Tati meu. No, pricepeți voi! Mami meu nici n-o vrut să audă de vreo scuză care să mă facă să lipsesc de la biserica tip catedrală din Orăștie, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”…

…Acum ce era să fac? Te pui tu cu Mami tău? Nu te pui, că îți mai este uneori poftă de sarmale sau vărzare cu varză, cartofi sau brânză. Sau ceva bulion ori murături. Cum eu mă erijasem în ditamai organizatorul evenimentului catastrofele nu aveau cum să nu apară. Parcă mi-a intrat în sânge să le fac toate pe dos. Așa că dimineața m-am trezit târziu.

De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, eu m-am trezit corespunzător, doar că dimineața a venit mai devreme decât speram eu. Sărit din pat, dat telefoane, alergat după cheia de la cabană, îmbarcat pe Mihnea al meu în mașină la Radu, bărbierit pe repede înainte, un duș scurt cu apă rece și fugit la biserică. Acolo, istericale că am întârziat zece minute. Eu m-am isterizat și mai tare, că doar părintele putea să aștepte să înceapă să facă slujba și după ce soseam eu.

Mă rog, ne-am calmat și cu smerenie ne-am rugat pentru sufletul lui Bubu. Impresia mea este că el râdea de se împrăștia prin ceruri. Apoi toți participanții am mers la o agapă corespunzătoare. La final doar eu am fugit să îmi iau izmenele și tricoul de ciclist și să pedalez de să-mi iasă ochii din cap spre Măgureni, comuna Beriu, județul Hunedoara. Acum citez din mine, căci Măgureni este „un cătun ce își trăiește agonia ultimelor zile, înainte de a se transforma, după cum speră unii, într-o mini stațiune montană, undeva sub vârful Godeanului. Pe cele câteva culmi dintre văile Gliva și Măgureaua, la 1.100 de metri altitudine, gospodăriile vechi își prăbușesc casele printre buruienile ajunse până la șindrila acoperișului” (vezi Dilema veche, anul IV, nr. 191, 8-14 octombrie 2007, p. 24).

Fuga-fuguța am trecut de Căstău, Beriu (la blocuri), Sibișelul Vechi și Sibișelul Nou (fost Baia, a nu se confunda cu Naia). Nu știu alții cum sunt dar eu după ce particip la câte o agapă parcă nu mă mai țin genunchii. Că să tot pedalezi la deal vreo 30 de kilometri parcă nu-i totuna să stai acasă și să te uiți la TV. Dar nu m-am lăsat, că-s brav!!!

Bine…. nu chiar așa brav cum mi-aș dori. Am făcut niște popasuri. Am realizat instantanee fotografice… nu foarte spectaculoase… dar erau motive să fac pauze. La un moment dat o iau la dreapta. La al doilea moment dat o iau iar la dreapta. Trei: dreapta! Patru: stânga. La fel și cinci…

Până să ajung însă la a treia dreaptă era cât pe ce să fac praf un urs. Eu mergeam liniștit și tăcut, transpirat și inofensiv, urcând și gândind la cele sfinte… Pădurea foșnea în jurul meu. Apa clipocea în stânga mea. Gâfâiam. Pedalam. Oarecum înjuram. Nu-mi ardea nici de pozat, așa că îmi baricadasem aparatul foto în rucsac. Dar nu m-am dat bătut. Tăcut și bătut de soartă (pedalând adică) eram un fel de guru pentru oameni chinuiți.

La un moment dat nu se mai auzea prin munții Șureanu decât gâfâitul meu. Pădurea nu mai foșnea. Pârâul nu mai pârâia. Dar se pare că io gâfâiam cam încet. Că numai ce trec de o curbă înfricoșătoare și… drept în fața mea la vreo zece metri… din pârâu îmi sare drept în față o namilă de urs!!!

Eu am picat efectiv de pe bicicletă. Câteva secunde sau fracțiuni de secunde am așteptat să mă pape ursul… Dar nu a fost cazul! Că eu fiind cam gras am picat ca bolovanul! Și am făcut zgomot. Ursul s-a speriat și o fugit napoi la vale. Imaginați-vă un butoi de slănină care sare înapoi în apă…

Curajos fiind de felul meu, iau aparatul să pozez ursul. Îmi închipuiam că traversează pădurea de fagi de pe partea ailaltă a pârâului. După trei minute mi-am dat seama că ursul s-ar putea să se fi ascuns după ceva tufe.

Usain Bolt pe post de ciclist e mic copil față de ceea cea am realizat eu în următoarele 20 de minute!

Posted 2021/09/20 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea

Monumente celebre ale județului Hunedoara (8)   Leave a comment

Cetatea medievală a Devei

Apărut în Servus Hunedoara, an. XVI, nr. 3994, 28 iulie 2020, p. 8.

Descrierea conform Listei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, 2015, poziția 1: „cod HD-I-s-B-03149, Situl arheologic de la Deva, punct Dealul Cetăţii, municipiul DEVA; Dealul Cetăţii, versantul de S al dealului”. Următoarele trei pozițíi din listă, având codurile HD-I-s-B-03149.01, HD-I-s-B-03149.02, HD-I-s-B-03149.03, au la descriere același Deal al Cetății și sunt caracterizate drept așezări din perioada „Hallstattului”, din „Epoca Bronzului – Cultura Wietenberg” și „Neolitic, Cultura dacică”. Ce ne interesează pe noi este însă monumentul înregistrat la poziția 136: „cod HD-II-a-A-03216, Ansamblul Cetatea medievală Deva, municipiul Deva, Dealul Cetății, sec. XIII, transf. și extindere sec. XV-XIX”.

…„de la centru al puterii voievodale la spațiu în care se organizează diferite evenimente”…

Monumentul nu poate trece neobservat decât dacă turistul stă cu ochii în smartphone. O privire aruncată pe geamul mașinii sau al trenului, de pe șaua unei biciclete sau al unui motor, de orice fel ar fi el, va fi automat îndreptată spre obiectivul numit Dealul Cetății Deva. Acesta „este situat în partea nord-estică a Munților Poiana Ruscă, la contactul acestora cu Valea Mureșului, în partea de nord a municipiului. Din punct de vedere administrativ rezervația se află în administrația Primăriei Municipiului Deva. Din punct de vedere geologic, Dealul Cetății Deva este un corp vulcanic format din andezite amfibolice cu biotit, rezultat al unei intense activități vulcanice care a avut loc în Neozoic (Badenian superior – Sarmațian). Studiile geologice și petrografice au arătat că în urma distrugerii aparatului vulcanic nu s-a mai păstrat decât umplutura atât de caracteristică a coșului său. În starea sa actuală, conul vulcanic are altitudinea absolută de 378 m” (Marcela Balasz, Rezervația naturală Dealul Cetății Deva, în Deva. Monografie, vol. 1, Istorie și economie, Deva, 2016, p. 35).

Condițiile geografice și geologice au influențat cârmuitorii din zonă să ridice în vârful conului vulcanic o cetate. „Poziţionarea acestei fortăreţe a atras atenţia de-a lungul timpului multora dintre călătorii care au trecut prin aceste părţi. Dintre aceştia, Giovandrea Gromo (1564) consideră cetatea Devei ca una din cele mai importante fortăreţe ale ţării, întrucât se afla într-un defileu periculos. Cetatea domina râul Mureş, râu care nu putea fi traversat pe nici o cale, iar faptul că era aşezată la o asemenea înălţime făcea ca ea să nu poată fi bătută de nicio artilerie. Era atât de tare încât nu se putea mina şi era aprovizionată cu tot ce îi trebuia pe o perioadă de trei ani şi chiar mai mult. Toate acestea, în concepţia lui Gromo, făceau cetatea Deva de necucerit” (Ionuț Cosmin Codrea, Comitatul Hunedoarei în Evul Mediu, în Județul Hunedoara. Monografie, ed. a II-a, vol. 1, De la începuturi până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Deva, 2012, p. 174).

Același autor, alături de Cristina Bodó și Daniela Marcu Istrate, au tipărit în 2019, la Cluj-Napoca, un volum intitulat Cetatea Deva. 750 de ani de la prima atestare documentară. „Cetatea, considerată una dintre punctele strategice ale Transilvaniei medievale, este atestată documentar pentru prima dată în 1269, când fortificația a fost donată de către ducele Ștefan greavului Chyl din Câlnic” (p. 2). Nu insistăm asupra momentelor care țin de istoria strict evenimențială precum anii 1307, 1453, 1579, 1640, 1752 etc. Ajungem la anul 1849, când ziua de 13 august a reprezentat un moment „dramatic care a încheiat istoria de aproape șase secole a cetății Deva” (p. 81). Evenimentele revoluționare din 1848-1849 sunt prea bine cunoscute. 13 august este ziua în care depozitul de muniție al cetății a sărit în aer. Cum au resimțit locuitorii din zonă momentul se poate afla din volumul anterior amintit. „Sursele oficiale maghiare clasifică dezastrul ca fiind un accident. Conform raportului oficial al Gărzii Naționale din Deva, întocmit pe 24 august de Daniel Beke, cetatea a explodat în 13 august, ora 9, îngropându-i pe cei aproximativ 120 de artileriști din Batalionul nr. 50 de honvezi, format din voluntari din comitatul Hunedoara” (p. 84).În 2008 și 2013 cercetările arheologice au stabilit mai multe aspecte care au condus la restaurarea parțială a monumentului. Astfel că, „la 750 de ani distanță de la prima atestare documentară a cetății Deva, Muzeul Civilizației Dacice și Romane propune publicului vizitator un periplu prin istoria fortificației, de la centru al puterii voievodale la spațiu în care se organizează diferite evenimente, de la punct strategico-militar la loc de promenadă” (p. 107).

Pro memoria (44)   Leave a comment

Alte monumente de eroi din Valea Jiului

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2303, 29 noiembrie 2018, p. 8.

Este plină Valea Jiului și munții din jurul ei de monumente, cimitire, osuare și simple cruci de eroi. Am mai vorbit despre unele. Pe altele, în goana documentării, nu le-am găsit. Despre câteva știm, dar timpul nu ne-a permis să ajungem până acum la ele. Dar o să o facem, chiar dacă Anul Centenarului se apropie de sfârșit.

Monumente și statui noi

În fața Casei de Cultură din municipiul Petroșani se găsește o primă cruce. Se pare că ea a fost amplasată chiar în acest an, 2018, fiind înălțată pe soclul (evident, reabilitat) care a susținut zeci de ani un ceas. Este de fapt o troiță sculptată se pare într-o singură bucată de lemn lăcuit, acoperită cu două foastăne protejate cu șindrilă.

Brațele crucii sunt trilobate, fiind decorate pe margine cu un brâu format din cercuri dispuse într-un registru compus din pătrate sau patrulatere convexe. În mijloc se găsește sculptat un Iisus răstignit, având deasupra capului inscripția „INRI” („Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor”), capetele brațelor fiind decorate cu alte trei personaje. La picioarele lui Iisus se află un motiv floral, iar mai jos stema municipiului și inscripția „1918 – 2018 // PETROȘANI”. Pe registrul superior al soclului, din ciment placat cu marmură de Rușchița, se găsește o altă placă de marmură neagră, ce conține textul      „GLORIE / EROILOR / NEAMULUI”…

Cimitirul eroilor din Iscroni

Orașul Aninoasa e mai retras de la drumul național, dar are în componența sa administrativă și localitatea Iscroni, care este situat mult mai vizibil pentru vizitatorii grăbiți. Undeva într-o curbă a satului se găsește cimitirul eroilor, înconjurat de morminte de civili mai vechi sau mai noi.

Privirea îți este atrasă de monumentul în sine, un unicat pentru județul Hunedoara, cel puțin din câte am documentat până acum. Este atât de atipic că te și miri cum de mai stă în picioare. Baza de ciment extrem de fragilă sprijină două registre: un „monolit” dreptunghiular pe care a fost amplasat un alt corp (realizat, cred, din pietre cimentate), ce are forma unui trunchi de piramidă și este dispus cu baza mare spre cer. Vopsit cu var alb, are partea superioară decorată cu o bandă tricoloră. O palcă de marmură, ce stă cam într-o rână, conține următoarea inscripție: „GLORIE ETERNĂ EROILOR CĂZUȚI / LA DATORIE PENTRU APĂRAREA / GLIEI STRĂMOȘEȘTI”. Două ramuri de laur, dispuse încrucișat, întregesc ornamentația. De o parte și de cealaltă a monumentului, dispuse pe trei rânduri, se găsesc cruci de eroi căzuți „pentru apărarea gliei strămoșești”. În total, dacă am reușit să le număr pe toate, sunt 46 de cruci. Toate realizate la fel. Toate văruite în alb. Câteva dintre ele sunt înscripționate cu nume: „INF. ȘTEFAN FLOREA”; „SERG. ILIE”; „ANDRAS WRABEL”; JAG. ALBERT BRUNS” etc. Dar cele mai multe sunt următoarele inscripții care se tot repetă și alternează de la o cruce la alta, de la un rând la celălalt: „UN OSTAȘ ROMÂN”… „UN OSTAȘ UNGUR”… „UN OSTAȘ ROMÂN”… „UN OSTAȘ UNGUR”… „UN OSTAȘ ROMÂN”… „UN OSTAȘ UNGUR”…

Posted 2021/09/20 by danieliiancu in Articole, Pro memoria