Archive for 2021/09/17

Transilvania mea (32)   Leave a comment

Cum ajungi din Cluj la Orăștie. Înnoptând la Tarnița

Apărut în Știrile Transilvaniei, 13 decembrie 2020

În joia dinaintea Păștițelor, 2005, ne-am trezit cum se cuvine în Dealu Crișului, că doar nu era să ne facem de minune dormind până la zece. Bine, eu m-am trezit pe la opt. Opt și ceva. Să tot fi fost opt și 115 minute. Cu ochii bulbucați, amețeala m-o luat când am văzut hăul din fața mea! Eram într-o șură cu etaj, iar casele păreau departeee! Bogdan dormea încă, dar sforăia mai încetinel, că era către dimineață, după conceptele și aprecierile lui. Radu, nu! Adică nu sforăia, că el fiind harnic pregătea deja cafeaua!

Eu, ce să fac? M-am coborât din podul șurii. Am stat la povești cu oamenii. Am admirat priveliștea. Am pozat podul cu fân. Nimic impresionant. L-am pozat și pe proprietar. Impresionant! O floricică. Adică am fotografiat și o floricică galbenă, nu pe nea Nenea, că v-am zis că nu mai știu cum îl cheamă. Apoi am imortalizat drumul ce trecea pe lângă casă. Casa. Tot felul de lucruri vechi. Am stat la masă și ne-or omenit oamenii. Ne-am făcut bagajele mai mult în lehamite, că deja intrasem într-o rutină de ne venea să ne luăm câmpii. Sau munții, mă rog!

Pe la 11.00 ne pornim și noi la drum. Ce să zic, că am fugit ca din pușcă?… Nu! Din câte mai țin minte parcă am urcat o țâră și apoi a trebuit să coborâm. Când am dat să ne lăsăm la vale am zărit oameni harnici: cel puțin cinci femei zdravene și un bărbat corespunzător arau câmpul cu un cal. Bine, ca să înțelegeți, calul trăgea plugul și era înhămat conform standardelor tradiționale. Să nu cumva să-mi sară-n cap cei de la protecția animalelor. Pe un gard împrejmuitor, un țânc îmbrăcat multicolor chiuia de mama focului și apoi s-o năcăjit când a văzut că dau să-i fac poze…

Am mai trecut pe lângă case, șuri și grajduri prăbușite, am traversat Cheile Crișului Alb, ălea de mai dinsus de Dragu-Brad, am urcat pe niște pinteni de stâncă de pe care cădeau în prăpăstii cascade, am trecut prin sate precum Criș, Plai și Blăjeni, iar în cele din urmă am ajuns la Berlin…

Aici fac două paranteze. Prima paranteză: Berlin e un „cartier” de conlocuitori situat între fantomaticul baraj de la Mihăileni și centrele comunelor Buceș și Blăjeni. A doua paranteză e mai complexă. În sensul că, după Revoluție, apăruseră casetofoanele prin România. Și, cică, locuitorii din satul Criș prinseseră ciudă mare pe cei din localitatea Plai, că ăștia din urmă aveau buton propriu la casetofon. Ce mi-e „Play”, ce mi-e Criș!!!

Din Berlin am făcut stânga până la Buceș. Pe drum ne-o prins o ploaie de ne-o uscat! Am stat o țâră la adăpost sub streașina primăriei apoi am pornit spre Stânija. Un curcubeu a răsărit în fața noastră. Am trecut prin După Piatră. Serios, așa se numește satul. Apoi am poposit la o crâșmă în Tarnița. Faaain!!! Un cățel cât un bocanc de-al lui Bogdan ne-o păzit până ce-am băut două beri.

Dar noaptea venea cu repeziciune, așa că am renunțat la a treia bere și am pedalat până la asudare să ajungem în capătul satului Tarnița. Acolo, se poate să fi fost ultima casă din sat, ne-a primit alt om bun să dormim. El a zis că să-noptăm în casă, noi am contraatacat că vrem să dormim în fân. Am câștigat!!!

Un alt cățel se uita cu milă la noi!

Posted 2021/09/17 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea

Pro memoria (42)   Leave a comment

Monumentele din Lupeni

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2294, 16 noiembrie 2018, p. 8.

Aproximativ în centrul municipiului Lupeni, între biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” și strada Eroilor, se găsește amplasat un mic scuar în care pătrunzi după ce treci pe sub un fel de poartă vopsită tricolor și pe care scrie „CINSTIRE ETERNĂ EROILOR / NEAMULUI ROMÂNESC”. Drept în față, la capătul aleii se găsește vechiul monument, ridicat în 1936, la împlinirea a 20 de ani de la sacrificiile rezultate în urma bătăliilor de pe Jiu și de pe crestele Carpaților Meridionali. Acesta este străjuit de două morminte ale unor eroi martiri împușcați în decembrie 1989: Gagiu Nicușor și Lukács J. Tibi. Iar alături se găsește monumentul nou, ridicat doar în memoria eroilor căzuți pe fronturile celui de-al doilea război mondial.

„…PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI”…

Monumentul vechi este împrejmuit de un mic brâu din piatră de râu, cimentată, și este construit în stilul caracteristic al deceniului patru al secolului XX, pentru asemenea obiective memoriale. Relativ simplu atât compozițional, cât și din punctul de vedere al motivelor decorative, monumentul este constituit din două registre, cel inferior fiind un monolit de piatră având forma unui trunchi de piramidă.

Partea superioară este o cruce cu partea superioară în stil grec, pe care se găsesc montate două plăci de marmură și o altă cruce cioplită în relief și de culoare neagră. Cele două plăci au fost montate la momente diferite, prima avându-se la bază și conținând următorul text: „1916 – 1936 / ACEASTĂ SF. CRUCE SE RIDICĂ ÎNTRU / AMINTIREA EROILOR CĂZUȚI PENTRU / ÎNTREGIREA NEAMULUI”. Între cei doi ani se află un motiv ornamental cioplit în marmură, ce ar putea reprezenta extrem de stilizat o medalie, fiind vorba despre un cerc cu semnul crucii, cercul fiind decorat în partea superioară cu alte elemente dispuse într-un chenar tip „evantai”. Această placă se într-o stare avansată de degradare, fiind crăpată în zeci de bucăți ca urmare a aplicării unor lovituri puternice. Doar calitatea realizări monumentului, prin încastrarea plăcii de marmură în structură, a făcut ca textul inițial să mai poată fi descifrat.

Cea de-a doua placă a fost amplasată câteva decenii mai târziu și enumeră „EROI AI LUPENIULUI / CĂZUȚI LA DATORIE / PENTRU PATRIE / 1941 – 1945 // SIMON NICULAE ELEV SER. / FURDUI ROMULUS SERG. / NICOARĂ TEODOR CAP. / FAGAȘ GHE. CAP. SANIT. / JUNC NICOLAE FR. / DOBNER IOAN SOLD. / COLDA PETRU SOLD. / LAMAR IOAN SOLD. / MITRUȚI IOSIF SOLD. / VELOVAN GLIGOR SOLD. / LISKA IOAN SOLD. / ZAHORKA PETRU SOLD. / FURDUI AUREL SOLD. / PAVEL IOAN SOLD. / RUS PARTENIE SOLD. / BOLAI CORNEL SOLD. / DUNA PETRU SOLD. / FURDUI IOAN SOLD.”…

Monumentul nou

Celălalt obiectiv memorial din scuarul de la Lupeni este dedicat exclusiv eroilor din cel de-al doilea Război Mondial, iar particularitatea sa rezidă din faptul că a fost ridicat prin eforturile materiale ale unei singure persoane, după cum rezultă din textul amplasat pe partea „din spate” a monumentului: „RIDICATĂ DE / PĂRĂU EMIL ILIE”. Deasupra, într-un chenar dreptunghiular, se găsește redat, într-o manieră artistică naivă, un soldat cu arma în mână, dar fără a avea o poziție războinică.

Monumentul e realizat, cred, din marmură, și amplasat pe un soclu de ciment placat cu plăci de gresie. Sunt trei registre principale: o cruce de tip latin, simplă, cu terminațiile brațelor trilobate; registrul median sub formă de paralelipiped dreptunghic și decorat în partea superioară, ce aduce aminte de numele eroilor; și registrul inferior, cu alt text, care se apropie din punct de vedere al structurii geometrice de un cub. Dar nu l-am măsurat.

Textele sunt următoarele: „GLORIE ETERNĂ EROILOR / NEAMULUI ROMÂNESC / 1941 – 1945 / SIMON NICOLAE EL. SERG. / FURDUI ROMULUS SERG. / FĂGAȘ GHEORGHE CAP. / NICOARĂ TEODOR SOLD. / JUNC NICOLAE SOLD. / DOBNER IOAN SOLD. / MITRUȚ IOSIF SOLD. / LISZKA IOAN SOLD. / ZAHARIA PETRU SOLD. / LAMAR IOAN SOLD. / FURDUI AUREL SOLD. / RUS PARTENIE SOLD. BOTOI CORNEL SOLD. / DUNA PETRU SOLD. / VELOVAN GLIGOR SOLD. / COLDA PETRU SOLD. / FURDUI IOAN SOLD. / PAVEL IOAN SOLD”… Apoi epitaful: „DIN EST PÂNĂ-N VEST / ÎNTREGUL PĂMÂNT / CU SÂNGELE LOR / CU TRUPURI UITATE SUB / CRUCI DE MORMÂNT / TOT DRUMUL GOLGOTEI / A FOST JALONAT”…

Posted 2021/09/17 by danieliiancu in Articole, Pro memoria

Cu ochii-n cărți… (10)   Leave a comment

Ipostaze ale morții

Astrid Cambose, Cealaltă grădină. Cultura tradițională a morții la români, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2019

Apărut în Știrile Transilvaniei, 10 mai 2020

Înainte de redacta câteva cuvinte despre moarte și ipostazele ei, se cuvine a preciza faptul că volumul în cauză a apărut în colecția Anima Mundi, coordonată de Astrid CAMBOSE (Iași), Laura JIGA-ILIESCU (București), Andi Emanuel MIHALACHE (Iași) și Nicolae MIHAI (Craiova). Dacă la dragoste și fizica ei se poate presupune că ne pricepem toți, moartea e un capitol ceva mai aparte.

Astfel, în Avertismentul ce deschide volumul de peste 600 de pagini se specifică faptul că „în elaborarea discursului are loc o interacțiune între logica limbii, contextul cultural al scribului, talentul lingvistic și personalitatea acestuia, pe de o parte, și conținuturile pe care acesta are intenția să le exprime, pe de altă parte” (p. 10). Cine parcurge cartea își va da seama cât adevăr se ascunde în spatele citatului de mai sus. Căci după Avertisment, urmează un Argument. „Am pornit cercetarea pe care urmează s-o desfășurăm în paginile studiului de față de la opinia (sau intuiția?) că la întrebările metafizice majore se pot da doar răspunsuri metaforice, al căror adevăr constă tocmai în subtilitatea și frumusețea lor” (p. 22).

Patru capitole mari și late conțin informații esențiale despre moarte ca un „obiect despicat”, despre raportarea țăranului român față de moarte; despre „tărâmul de dincolo și legăturile lui cu cel de aici” și despre „metafizica tradițională românească a morții – expresie rituală și lingvistică”. Da, știu, lucrurile par complicate la prima vedere. Dacă îndrăznim însă să parcurgem subcapitolele volumului, vom înțelege mai multe. Din punctul de vedere al cuiva care vrea să scrie o pagină despre o carte de peste 600 de pagini, e mai greu. Nu însă imposibil pentru a stârni interesul.

Referințele bibliografice sunt esențiale și denotă o documentare minuțioasă. Mai mult decât atât, poate că pe unii dintre cititori îi vor face să lectureze și alte cărți. Altora le vor aminti despre lucruri care le-au citit dar pe care le-au uitat. Evenimente, autori, replici celebre sau conexiuni între toate acestea par mai clare după ce parcurgi volumul.

Nu este o lectură ușoară. Dar trebuie să citim uneori și lucruri „grele”. Și-a pus cineva problema, spre exemplu, „câte morți suportă sufletul”? Sigur. Inclusiv Platon. „Pentru Platon există nu doar două, ci un număr imprecis de morți, conform rândurilor de veșminte trupești pe care le schimbă omul înaintând prin viață; când survine ultima moarte, sufletul se află îmbrăcat în ultimul său trup, singurul căruia nu-i supraviețuiește” (p. 113). Câte tipuri de suflet există? Ce este fiziologia sufletului?

În cartea asta este vorba și despre lucruri precum „moartea lui Dumnezeu” sau despre „Dumnezeu în posturi umile”. Despre ipostazele morții. Moartea ca atare (proprie), bună sau rea, milostivă, păcălită, ucisă, „moartea-nuntă”. Despre solii morții, „paharul amar” sau cauza care duce la moarte, căci „întreaga vină o poartă cei care împlinesc ritualul înmormântării, consătenii și consângenii celui plecat în marea călătorie” (p. 530).

„De cele mai multe ori, a fi în interiorul unui fenomen înseamnă a nu putea avea o perspectivă realistă asupra lui” (p. 557). Prin urmare, când mori nu mai poți să te exprimi coerent asupra a ceea ce ți se întâmplă. Interesant!

Posted 2021/09/17 by danieliiancu in Articole, Cu ochii-n cărți...