Archive for 2021/09/15

Transilvania mea (30)   Leave a comment

Cum ajungi din Cluj la Orăștie. Prin Ghețarul Scărișoara

Apărut în Știrile Transilvaniei, 25 noiembrie 2020

Era deja a treia zi de Paști. Marți, 3 mai 2005. În calendarul ortodox era însemnată, printre altele, și cu denumirea de „Drumul spre Emaus”. Nefiind un fin cunoscător al celor biblice, eu habar n-aveam cine-i Emaus! Pe mine m-o interesat atunci drumul spre Gârda de Sus. Și musai să vizitez și ditamai monumentul (al naturii) intitulat Ghețarul de la Scărișoara.

Am pornit repejor din Poiana Horea. Mai precis cred că ne-am trezit pe la nouă și am mâncat ceva plăcinte de la oamenii la care sforăiserăm în șură. Apoi am făcut bagajele, le-am suit pe biciclete, am mai stat un picuț la povești (că doar e bine știut faptul că orice muncă, fie ea și ciclistică, se începe cu o pauză) și ne-am aruncat în șei. Cică așa se găsește prin dicționare pluralul de la „șa”, provenit din latinescul „sella”. Dar noi, pui de daci fiind, nu ne-am împiedecat de asemenea amănunte lingvistice.

De aruncat ne-am aruncat în șei. Eram în fața porții omului și de-a lungul gardului, așa că nu se făcea să picăm taman în mijlocul satului. Cu un pic de sprijin din partea gardului am început să purcedem la drum. Drumul urca, noi oboseam. Drumul urca tot mai mult, noi parcă nu mai aveam aer. Cel puțin eu, care eram ultimul. Apoi am dat de priveliști de vis.

Prima dată de niște domnișoare îmbrăcate (normal) în costume tradiționale care mergeau sau veneau (habar n-am) de la biserică. Apoi de căsuțe din lemn răspândite pe toate dealurile și văile. Dar nu în cele din urmă am zăbovit cu privirea și asupra floricelelor întâlnite de-a lungul drumului.

Nu am mers mult că am obosit. Așa că, la ordinul meu expres, ne-am descocoțat de pe biciclete și am făcut o binemeritată pauză. Oricum nu ne mai vedea nimeni. Iar zăpada de pe margine era numai bună se te așezi pe ea. Bine, o fost bună cât timp s-o ținut la distanță și o stat pe de lături. Dar la un moment dat s-o pus, ditamai zăpada, taman în mijlocul drumului. Bogdan o răzbit. Radu nu, așa că s-o dat jos și s-o pus pe admirat priveliștea. Bicicleta lui a rămas mută de uimire sprijinită de zăpadă până la osii. Eu nici măcar n-am îndrăznit să urmez calea lor și am luat-o mai pe ocolite.

Am trecut apoi pe lângă un soi de magazin. Zic asta pentru nu era nimic în afară de un fel de șură împrejmuită cu lațuri și care avea la poartă următoarea inscripție: „MAGAZIN – ABC / TĂRÂȚE FĂINĂ LEGUME”. Sau cel puțin așa am dedus eu atunci, iar acum mă bazez și pe analiza documentelor fotografice înregistrate la cald, deși afară era zăpadă. Normal, magazinul de tip ABC era închis.

N-am mai mers mult că Bogdan o face de oaie. I se rupe. Nu că ar fi fost indiferent, ci pur și simplu i-o pușcat nu-ș ce arc de la pinioane. Bogdan s-o cam bosumflat, dar Radu imediat o sărit cu trusa de scule și l-o ajutat s-o pună pe picioare. Mă rog! Pe roți. Cât timp Bogdan îi dădea indicații la Radu ce și cum să facă eu am mai pozat niște brândușe de primăvară, le-am admirat calitățile tehnice (la Bogdan și la Radu, nu la brândușe) și m-am așezat pe un buștean. În sinea mea gândeam că uitându-mă la ei voi deveni și eu un fel de specialist în reparații biciclete. De unde! Am ajuns mai rău. Cred că Radu o furat informații din capul meu ca să repare bicicleta lui Bogdan…

Mă rog!!! Am trecut și de asta. Am ieșit din județul Cluuuj și am intrat în ăla de-i zice Alba. Sau poate eram deja în Alba. Am mers prin cătunul Ocoale. Cred că pe vremea aia i se spunea așa deoarece trebuia să ocolești toate bălțile pline de noroaie întâlnite în cale. De căzut în vreo baltă n-am căzut, dar de murdărit ne-am murdărit, că săreau picurii de noroi de pe roata din spate taman în ochii din față.

Așa murdari cum eram, am ajuns în cătunul Ghețari. Taman ce era deschis un birt și am luat două beri de fiecare, la repezeală. Apoi am plecat val-vârtej să vizităm așa-numitul Complex carstic Scărișoara, „care ocupă o suprafață de circa 200 ha, situată în Munții Apuseni” (Gh. Mohan, A. Ardelean, M. Georgescu, Rezervații și monumente ale naturii din România, București, 1993, p. 220). „O încântătoare potecă” situată pe la 1200 m altitudine ne-a condus la „un aven lung cu deschiderea de 60 m în diametru”, unde, „coborând în acest puț gigantic, adânc de aproximativ 50 m, apare poarta largă a peșterii”. În grotă am văzut câte ceva din Sala Mare și am pozat stalagmite și stalactite din depozitul de gheață care cică ar data de foarte mult timp. Dar nu peste așteptările mele…

Am ieșit repede la soare și am dat să mai luăm o bere, dar crâșma era deja închisă. Așa că ne-am urcat iarăși pe biciclete și am început coborârea spre Gârda de Sus. Noaptea ne-o prins pe uliță, în mijlocul satului. Am găsit însă alți oameni buni care ne-or lăsat să dormim în șură…

Posted 2021/09/15 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea

Pro memoria (41)   Leave a comment

Eroi din Valea de Brazi

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2289, 9 noiembrie 2018, p. 8.

Valea de Brazi se află amplasată teritorial lângă Valea de Pești, iar administrativ pe teritoriul orașului Uricani. Biserica din localitate, ridicată pe la începutul celui de-al doilea Război Mondial (1937 – 1941), „în timpul păstoririi preotului unit Alexandru Cosma”, poartă hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” și a înlocuit un alt edificiu de cult ce data de pe la începutul secolului al XIX-lea. Interesant este faptul că vechea construcție ecleziastică, tot greco-catolică, a avut alt hram, fiind închinată „Sfinților Arhangheli Mihail și Gravriil”, și a aparținut ecleziastic de cătunul Hobiceni. Mai veche pare să fi fost însă o biserică ortodoxă „distrusă de turci în 1788” (vezi Florin Dobrei, Bisericile ortodoxe hunedorene, Reșița, 2011, p. 131-132).

Eroi electricieni

În curtea bisericii mai sus amintite sunt aliniate mai multe „cruci fără mormânt”. Prima este de fapt un monument extrem de nou: o placă de marmură, sprijinită pe un enorm postament de ciment, și protejată de un acoperiș înălțat pe patru stâlpi de lemn. Este ridicată „ÎN MEMORIA ECHIPEI DE ELECTRICIENI / DECEDAȚI ÎN SUBTERAN LA DATA DE 5 FEBRUARIE 2011”…

Sunt trecuți oamenii cu poze, funcții și anii de viață. E foarte bine că s-a ridicat monumentul. Păcat că politicul și-a spus ultimul cuvânt: semnătura „PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL” pare scrisă cu litere mult prea mari…

Eroi din război

Alături se găsesc alte cruci. Aliniate toate, simple ca și compoziție, realizate din materiale diferite, de la piatră și fontă, la marmură, ele au fost amplasate sau reamplasate în acel loc după construcția bisericii. Una dintre ele ridica întrebări, cea ridicată în memoria lui Pavel Nicolae, mort în 1964. Nu cunoaște momentan mai multe detalii, dar este foarte posibil să fi fost un veteran de război, întors acasă și decedat lângă familie, care a considerat însă că are datorie să îi înalțe o cruce lângă eroii morți sau dispăruți pe diferitele fronturi. Redăm mai jos, succint, textele inscripționate pe ele.

„ÎN AMINTIREA / SCUMPULUI NOSTRU / FRATE / MÎRȘAV GHEORGHE / MORT PE FRONTUL / DIN CEHOSLOVACIA / 1923 – 1945. / Ridicată de frații / lui, PETRU și IOAN”…

„În amintirea / … / NICOLAE / STANCIU / mort pe front in 1943 / în etate de 22 ani / Nu te vom uita”…

„ACEASTA CRUCE ESTĂ RIDI- / CATĂ ÎNTRU AMINTIREA / LUI PAVEL NICOLAE NĂSCUT / ÎN ANU 1926 DECEDAT ÎN / 1964 ZIUA 17 NOIEMBRIE. / ACEASTĂ CRUCE RIDICATĂ / DE PĂRINȚI ION ȘI MARIE. / SOȚIE MARIE COPI ION / VASILICĂ  NICOLAE FRAȚI / EMIL LUCRȚIA CUMNAȚI / VICTOR FLORICA. / SĂ RĂMÂNĂ CA AMINT- / RE PĂREREA DE RĂU A / NEAMURILOR. / TOT DEAUNĂ ACUM ȘI / VECILOR AMIN / RIDICATĂ ÎN 8 – XI – 1965”…

„Această / cruce / este ridica- / tă în amin- / tirea sold. / PAVEL NISTOR / 1922 – 1944 / DISPĂRUT ÎN LUPTELE / PENTRU ELIBERAREA / PATRIEI PE MALUL TISEI. / Ridicată de PAVEL GHE. / SOȚIA și PĂRINȚII Lui”…

„AICI ODIHNEȘTE / CALOTA PETRU / NĂSC. 13 II 1921 DECED. ÎN 1943 / MORT PE FRONT DE RĂSĂRIT / COTUL DONULUI / DORMI ÎN PACE”…

Posted 2021/09/15 by danieliiancu in Articole, Pro memoria