Archive for 2021/09/13

Transilvania mea (28)   Leave a comment

Cum ajungi din Cluj la Orăștie. Desantul și pornirea de dimineață

Apărut în Știrile Transilvaniei, 15 noiembrie 2020

Știu că răspunsul la prima citire, dacă propoziția ar fi fost formulată sub formă de întrebare răspunsul ar fi fost ceva de genul: cu autobuzul, cu trenul, cu ocazia la „ia-mă nene” etc. Iese din calcul transportul aviatic, că nu aveam aeroport la Orăștie. Nici la Deva, unde există doar aerodrom pe un fel de câmp, lângă renumita localitate Săulești, care are inclusiv o carte dedicată și tipărită la Tipografia „Dimitrie Cantemir” din București în 1945 de către G. T. Niculescu-Varone. Un folclorist român licențiat în litere și drept, care se pare că a trăit între 1884 – 1984. Volumul se intitulează Monografia satului Șăulești, plasa Deva, județul Hunedoara. Cu o schiță topografică, un plan și 9 fotografii.

Dar nu despre Săulești e vorba aici. Ci despre Cluuuj!!! Că de acolo am decis să plecăm. Dar ca să plecăm din Cluuuj a trebuit inițial să ne mișcăm fundurile și bicicletele din Orăștie. Bicicletele or fost mai rapide decât noi. Pentru că or plecat, cred, cu o zi înainte. Le-o dus cineva cu un fel de dubă pentru transportat marfă. Noi, amărăștenii, am mers cu trenul pus la dispoziție de către CFR. CFR Călători, nu CFR Marfă. Nu că noi trei (adică ditamai Eu, Radu și Bogdan), n-am fi fost sub strașnica supraveghere a lui Clau, care bag samă îi era frică să nu înnopteze Radu prin gară.

Evenimentul a avut loc în Anul Domnului 2005. În sâmbăta numită laic 30 aprilie, iar în calendarul ortodox denumită Coborârea la iad a Mântuitorului. Bine, mai e pomenit și Sfântul Apostol Iacov, dar ca un fel de denumire secundară. Nu mai pomenesc de romano-catolici care la data aia îl sărbătoreau pe Papa Pius al V-lea. Noi ne-am pus toate speranțele în CFR. Și bine am făcut, că am ajuns la Cluuuj!!!

Voioșie mare. Bicicletele erau deja în curte la Karin, noi am luat cred un taxi, apoi am mers la mama lui Karin și la sora lui Karin, Helga, unde am adăstat preț de cîteva ore. La o plăcintă, la o bere… No, ca tot omul!

…Dimineața ne-a luat pe nepregătite. Când o sunat prima dată ceasul eu m-am prefăcut că-s surd. Bogdan s-o întors pe partea cealaltă iar Radu nu o avut nici o treabă. Fetele și copiii dormeau în alte camere. La al doilea cântat de cocoș din ceas lucrurile s-au repetat, cu diferența că Bogdan s-o mai întors o dată pe partea pe care dormise înainte. La al treilea cântat n-am mai avut ce face, că o intrat Clau furioasă în camera bărbaților care eram și o grăit suav, urlând: „Băăă, voi nu mai plecați azi odată???”…

Eu, cum sunt promt la orice comandă primesc, am mai lenevit o țâră. Că Bogdan s-o dus primul la toaletă, apoi s-o urnit și Radu și în cele din urmă, cu ochii bulbucați, m-am dat jos din sacul de dormit. Cafeaua aburea în căni de porțelan… în curtea unde eram primăvara exploda în rafale… Karin, Clau și copiii erau fericiți. Bine, erau fericiți că scapă de noi, dar asta e altă poveste.

Când vezi atâta atitudine pozitivă în jurul tău, ce draci să faci: te duci! Am făcut bagajele. Am luat câtă mâncare am putut căra pe biciclete, am dat bezele la toți oamenii întâlniți pe drum (care ne considerau niște eroi) și am ajuns la un fel de intersecție. Acolo mai că lacrimile erau să țâșnească din ochii lui Radu și ai lui Clau.

Mare lucru am făcut, vă spun sincer. Să te urci pe o bicicletă cu zeci de kilograme de bagaj înlănțuite pe portbagaj în plin centrul Cluuujului este o performanță! Primii metri parcă eram la cursa cu obstacole de la Olimpiada organizată la Berlin, pe vremea lui Hitler, în 1936. Am răzbit însă și am ieșit din Cluuuj pe data de 1 Mai 2005…

Pe unde am ieșit habar nu am, că nu aveam GPS pe vremea aia. Cert este că am simțit drumul DJ 107S către Măguri-Răcătău, unde urma să înnoptăm, trecând prin Gilău. Și am înnoptat!

Posted 2021/09/13 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea

Cu ochii-n cărți… (8)   Leave a comment

Despre dezarticularea familiei

Luminița Dumănescu, Familia românească în comunism, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012

Apărut în Știrile Transilvaniei, 29 aprilie 2020

Volumul începe, practic, cu un citat din scriitoarea Ileana Vulpescu, Arta conversației: „Bipedul uman e făcut să trăiască în cuplu”, care urmează imediat după cuprins. În Cuvântul înainte,semnat de Traian Rotariu, se reamintește faptul că înainte de al doilea război mondial speranța de viață în România era de 42 de ani (sic!), iar indicele deceselor infantile se situa „în jur de 175 0/00”. În anii următori situația a rămas relativ identică, până când, o anchetă din 1956 specifică faptul că speranța de viață a crescut cu 21 de ani, iar până în 1967 „valoarea avea să urce la 68,5 ani” (p. 14).

Nu insistăm asupra evoluției demografice și a cauzelor expuse în volum. Precizăm doar „amănuntul” că cercetarea se bazează pe 1092 de chestionare efectuate în anii ’80. Esențial este însă ce spune autoarea în Introducere: „După 1965 s-a produs intervenția forțată și brutală în evoluția vieții de familie pe fondul sarcinilor trasate de Nicolae Ceaușescu, conform cărora populația României trebuia să ajungă, în 1990, la 25 de milioane de locuitori, iar în 2000 la 30 de milioane. Aceste creșteri galopante nu puteau fi obținute decât în urma unui foarte susținut comportament fertil” (p. 29), legislația respectivă fiind bine cunoscută.

Să nu generalizăm însă. Cartea Luminiței Dumănescu explică o evoluție a fenomenului de care trebuie să ținem cont. Dacă în titlu este vorba despre  Familia românească în comunism, lucrurile sunt mult mai detaliate. La capitolul 1, spre exemplu, se vorbește despre Continuitate și schimbare familială sub raport legislativ, 1864-1989. „Celula de bază a societății” a căpătat cel mai profund sens în comunism. Până atunci însă, legislația a fost diversă și, mai ales, schimbătoare. Istoria legislației ne spune că acel Cod Civil din vremea lui Alexandru Ioan Cuza (1865) a înlocuit Codul „Calimach, intrat în vigoare în 1817, și Legiuirea Caragea adoptată în Țara Românească în 1818” (p. 35). Însă „Codul Civil Român din 1865 rămâne piesa de rezistență a întregului edificiu legislativ românesc în materie de drept privat”, după modelul Codului Civil francez din 1804 (p. 36). Constituțiile românești, pornind de la cea din 1923, nu au normat altceva decât „viața de familie a românilor”.

Spre exemplu, Codul Familiei din 1954 prevedea „egalitatea femeii cu bărbatul în familie”, actul normativ intrând în vigoare pe data de 1 februarie. Nu vreau să bagatelizez tot contextul, dar, în opinia mea, din acel moment femeia avea și ea dreptul să-l pleznească pe bărbat. Până atunci bărbatul fusese suveran. Cu „s” mare!. De aceea, în primele decenii ale secolului XXI, se pune tot mai mult accent pe protejarea bărbaților agresați fizic, mental și spiritual de către consoarte.

Trecem peste capitolele intitulate La vremuri noi, familii noi, sau despre dezarticularea familiei tradiționale în comunism (p. 75-102); Comportamentul matrimonial al românilor în comunism (p. 103-141) și ajungem la Casa și Familia. Modalități de locuire în timpul comunismului (p. 143-183). Aici se detaliază „tematica vieții familiale în timpul comunismului”, care „nu poate face abstracție de problematica locuinței și locuirii” (p. 143). „În anii de început ai comunismului un apartament la bloc, în oraș, era visul tuturor tinerilor care nu dețineau nimic. În anii 60 blocul dădea multora posibilitatea unui cămin. Post-factum, adică după 1990, a început să se manifeste tendința opusă, de evadare din blocuri”. În comunism „locuirea tradițională românească rurală, specifică oamenilor de rând, a fost caracterizată de sărăcie, înghesuială, mizerie” (p. 144).

„Opinia socialistă a locuirii poate fi desprinsă din legislația elaborată pe parcursul celor peste 40 de ani de comunism” (p. 153). În volumul menționat sunt enumerate reglementările de atunci. „Era mai bine în comunism” este o expresie a oamenilor de vârsta a treia care o folosesc „pe fondul crizei economice din ultimii câțiva ani” (p. 185). Autoarea precizează (p. 195) că toate măsurile pozitive luate de regimul comunist „nu pot înlocui lipsa de umanism”.

Cam atât. Și pentru nostalgicii comunismului, și pentru rebelii capitalismului, cartea este esențială. Consider eu.

Posted 2021/09/13 by danieliiancu in Articole, Cu ochii-n cărți...