Archive for 2021/09/09

Cu ochii-n cărți… (7)   Leave a comment

Spionii și matematica. O scurtă istorie

Juan Gómez Urgellés, Matematicieni, spioni și hackeri. Codare și criptare, în colecția National Geographic. Lumea este matematică, Editura Liberdûplex, Barcelona, 2020

Apărut în Știrile Transilvaniei, 23 aprilie 2020

Da, nu este nimic greșit. Volumul respectiv a apărut la Barcelona în anul de grație (sau cum vreți să-l numiți) 2020.  Poate mai actual decât oricând, subiectul parcă se leagă de teoriile conspirațiilor lansate vehement în spațiul public în ultimele luni. Și da, volumul a apărut și în limba română, alături de alte trei cărți: Proporția de aur. Limbajul matematic al frumuseții; Când dreptele devin curbe. Geometriile neeuclediene; Numerele prime. Un lung drum spre infinit. Ar fi trebuit să mai apară și altele, dar pandemia le-a dat peste cap planurile.

Revenind la Matematicieni, spioni și hackeri volumul are șase capitole. Nu mari și nici late. Suficient cât să îți atragă atenția că și matematica te poate fascina, chiar dacă ești istoric. De informaticieni și spioni, nici nu mai vorbesc, că pe ei îi fascinează istoria ca pe Moise marea: adică dau totul la o parte.

Titlul capitolelor este, în ordinea numerelor de pe fila de cuprins: Cât de sigură este informația?; Criptografia din Antichitate până în secolul al XIX-lea; Mașini criptografice; Comunicarea prin 0 și 1; Un secret cu voce tare: criptografia cu chei publice și Un viitor cuantic. Nu vreau să spun că e o carte de bază, mai ales că nu-s în domeniu. Dar este un volum care îți distrage puțin atenția de la problemele zilnice. Dacă și matematicienii ar citi cu atâta interes cărțile scrise de cercetătorii din domeniul istoriei, ar fi tare fain.

În Prefață, că normal că trebuie să fie și o prefață, se precizează că „un joc obișnuit în orice curte a școlii este inventarea unui alfabet special pentru trimiterea și primirea de mesaje secrete”. Și „printre adulți, totuși, un asemenea interes există, iar confidențialitatea multor comunicații este extraordinar de importantă” (p. 7). După cum se spune lupta „se poartă întotdeauna în culise”, iar Al-Kindi, un arab din secolul al VIII-lea, a inventat „analiza frecvenței”, un instrument de descifrare care „lăsa impresia că poate să-i păcălească pe toți cei care scriau în cod”.

Herodot, „considerat a fi unul dintre cei mai mari istorici ai lumii” (prin urmare nu chiar părintele istoriei, în opinia autorului volumului), în Cartea a III-a a Istoriilor sale, vorbește despre un plan secret transmis printr-un mesager. Nu intrăm în amănunte, gen „tiranul din Milet” sau „Aristagoras”. Stenografia a jucat un rol important în istorie, inclusiv în cea juridică. Sistemele stenografice au influențat lumea. Personal vorbind, foarte puțini colegi de an din facultate îmi cereau cursurile să le xeroxeze pentru că nu prea înțelegeau mare lucru. Am făcut și lecții de inițiere cu cei care doreau să afle ce am scris eu.

O să spuneți că stenografia, criptografia etc. sunt mai mult vorbe în vânt. Sigur că da. Este exact ca la „șeptică”. Un semn facial decide o partidă. O clipire. Un zâmbet. O strâmbătură. Și nu numai de „șeptică”, ci și de „66” sau „felcău”. Și exemplele pot continua. Cum ar fi în muzică. Beethoven a fost o „celebritate cu deficiențe de auz asociată telegrafului”, în mod indirect. Simfonia a V-a în do minor (sau, ca să mă dau deștept, Simfonia Destinului), debutează cu „un  ritm care amintește de un mesaj în codul Morse”: punct, punct, punct, linie (p. 55). 

Sigur, puteți comenta. După ce citiți cartea. Până atunci să vorbim despre „vorbitorii de cod Navajo” (p. 73). Pentru cine a citit cărțile lui Karl May, nu-i mare lucru. În secolul XX SUA a folosit, se pare, vorbitori nativi de navajo. În primul rând pentru a-i deruta pe japonezi. Dar nici americanii nu se dădeau în vânt după limbi străine folosite pe teritoriul lor. Și ajungem la fizica cuantică, unde pisica nu-i nici vie, nu-i nici moartă. Sau la Schrödinger și la pisica lui. Fiind un exercițiu de imaginație, „pentru a ilustra această noțiune aparent ridicolă” (p. 115), trebuie să vă imaginați o mâță într-o cutie neagră. Să spunem că o cheamă Iosifa. Casele de pariuri ar da 50/50 șanse ca mâța să fie moartă sau vie când deschizi acea cutie. „Interpretarea multiplă” a unui eveniment nu a fost clarificată încă, dar suscită tot felul de teorii conspiraționiste. Din punctul de vedere al unui lucrător la un muzeu, care citește cărți de matematică și fizică și geologie, „principiul lui Schrödinger” este perfect valabil. Mai precis, matematica a fost inventată de spioni!

Posted 2021/09/09 by danieliiancu in Articole, Cu ochii-n cărți...

Transilvania mea (24)   Leave a comment

Din Băița la Geoagiu

Apărut în Știrile Transilvaniei, 16 octombrie 2020

Bicicleta nu mi-o furase nimeni din fața magazinului universal din Băița. Cred că le-o fost frică de colanții mei de biciclist. Am dat să aprind frontala dar am stins farurile la o Dacie care venea din sens opus.

În cele din urmă am ajuns la domnul Cornel. Care mă aștepta ca pe pita caldă: camera era gata pregătită, o bere se aburise de la atâta căldură, iar Doamna lui domnul Cornel pusese la făcut o tocăniță de ciuperci de îmi lăsa gura apă la pătrat. Eu am fost pe fază: am respins inițial orice tentativă de mituire culinară! Inițial! Când am văzut și mămăliguța aburindă… niscaiva cărniță prin tocănița de ciuperci… un păhărel de țuică… o plăcintă cu ciuperci ca desert… Parcă am căpiat! Am uitat de pateu, salam, roșii! Țelul meu în viață a fost, pe moment, să mânc ciuperci. Și am mâncat. Că erau zeci, ca să nu zic sute ori mii de borcane cu asemenea delicatese în cămara domnului Cornel.

…Noaptea a fost parcă prea scurtă ca să îmi fac somnul de frumusețe conform regulilor digestiei. M-am trezit cu dimineața în cap. Era o dimineață de duminică. Am acceptat o cafea, am mai luat două bucături așa, de rușine, la micul dejun, apoi am țâșnit prin Cheile Crăciuneștilor! Am oprit la izvorul ăla celebru și m-am alimentat corespunzător. Lângă izvorul celebru este o masă cu două băncuțe. Acolo doream eu să mânânc un pic de amiază! Nenoroc! Sau un fel de ghinion, cum ar veni! O familie de origine sudică ocupaseră deja toate cele 12 locuri de la masa respectivă…

M-am auto impulsionat că o să ajung la vreo crâșmă unde să găsesc doi mici și o bere. Am trecut prin sate ce păreau părăsite. În Șoimuș și la Bălata era nebunie. În Hărău, nimic! Birtul ăla din centrul Uroiului cred că avea directivă de la Biserica Ortodoxă Română să țină închis pe timpul slujbei. Din Uroi urci o pantă apoi ajungi direct în Rapoltu Mare. Acolo știam eu niște crâșme, baruri și localuri. Atunci or fost tot toate închise. Mai mult, o venit o minune de furtună de o trebuit să dorm jumătate de oră într-o stație de autobuz. Mi-a fost atât de foame de îmi venea să-mi rod bocancii, ca Chaplin!

Am ajuns la Bobâlna. Nimic. Nici o unitate de aprovizionare alimentară. Nu am clacat, pentru că știam sigur că ajung la Folt. Unde trebuiau să existe două magazine mixte, gen crâșme. Plus o brudină (un fel de pod plutitor peste Mureș) care m-ar fi scos direct la Pricaz, comuna Turdaș. Cam cinci kilometri până acasă!!!

Atunci dezastrul s-a manifestat în toată plenitudinea lui: crâșmele – magazine dăduseră faliment, iar brudina tocmai se scufundase, pentru că inaintea mea ajunseseră niște inundații. Am umblat ca bezmeticul prin sat. Nimic.

Singura soluție a fost orașul Geoagiu Sat. Or râs toți copii din Folt de mine când m-or văzut urcând panta către celebrul drum județean care face legătura între Ilia și Geoagiu. Eram leșinat. Deshidratat. Am trecut cu greu de intersecția către satul de baștină al celebrului Ion Budai-Deleanu. Ăla de o scris Țiganiada. O epopee! Ion al nostru „s-a născut la 6 ianuarie 1760, în satul Cigmău, în apropierea Orăştiei. A fost primul din cei zece copii ai preotului unit Solomon Budai. Urmează şcoala primară din satul natal. Se înscrie la gimnaziul din Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1777 şi în acelaşi an se înscrie la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Viena. Este primit bursier la Colegiul greco-catolic „Sf. Barbara” din Viena, în locul rămas vacant după moartea teologului român Petru Kuzsir. Se înscrie în anul I al Facultăţii de Teologie, a Universităţii din Viena (1780). Îşi însuşeşte elemente de logică, etică şi metafizică. Este preocupat de studierea limbilor străine (spaniola, franceza, italiana, germana, engleza, polona) şi a limbilor clasice greacă şi latină. A absolvit Facultatea de Teologie cu calificativul primae classis (1783)” (Județul Hunedoara. Monografie, vol. V, Iași-Deva, p. 423).

…Dar să lăsăm cultura la o parte. În ceea ce mă privește, ultimele forțe le-am utilizat să ajung la primul magazin din orașul Geoagiu Sat. Am luat un suc ceva gen cola și o apă minerală. Apoi am cerut porție dublă. Am mâncat două batoane de cereale cu nu mai știu ce. Leșinul era cât pe ce să fie starea mea naturală…

După ce am trecut podul peste Mureș și am ajuns în Orăștie m-i s-a spart o roată. Ploua torențial. Eram flămând. Nu am stare de guru, așa că devenisem nervos. Am oprit la un fel de benzinărie. M-or reparat și am plecat mai departe. A început din nou să plouă. Polițiștii nu au catadicsit să mă oprească.

Când am ajuns acasă Cerul era mult sub mine!

Posted 2021/09/09 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea