Archive for 2021/09/07

Transilvania mea (23)   Leave a comment

Până la Băița. Prin Cheile Crăciuneștilor

Apărut în Știrile Transilvaniei, 14 octombrie 2020

Acum nu vă gândiți la tot felul de lucruri. Băița este o localitate centru de comună din județul Hunedoara. Iar Crăciunești este un sat aparținător pe raza căruia se află și o rezervație naturală, cu niște chei, peșteri, faună și floră cât cuprinde. Dar și ciuperci!!!

Am plecat singur într-o sâmbătă dis de dimineață să fac un traseu cu bicicleta. Din câte îmi amintesc era 25 august 2018, ora 10.00. Bine, atunci a sunat ceasul. Până am băut cafeaua, până m-am spălat un pic, până am mâncat o țâră, până m-am echipat, până m-am pornit la drum… s-o cam făcut miezul zilei. Dar cu voința nu te pui. Așa că am decis să las destinul să decidă pentru mine.

Habar nu aveam pe unde să merg. De acasă, din Orăștie pe atunci, am ținut-o drept spre Deva, undeva m-am oprit pe o terasă de lângă o crâșmă, să iau o apă minerală. Am deschis netul pe telefon și am văzut grozăviile anunțate de meteorologi în sudul județului Hunedoara, centrul și parțial vestul și estul. Singura variantă acceptabilă era prin urmare nordul.

Am sunat un prieten care a zis că nu se poate dormi la moșia lui, deoarece sunt șoareci și gândaci. Am mai sunat un prieten care a zis că nu se poate dormi în casa sau curtea lui pentru că el merge să cânte la o nuntă. Am mai sunat vreo trei prieteni. Nimic. Toată lumea ocupată.

Mi-am luat inima între dinți și am plecat spre Nord. În prostia mea mi-am zis că o fi, prin ditamai comuna cu apetențe de zonă turistică, vreo cabană, pensiune sau vilă turistică de 3 margarete ori măcar o șură părăsită.

Am traversat Mureșul, „care străbate, pe o lungime de 105 km, un culoar tectonic larg între Munții Șureanu și Munții Poiana Ruscă la sud și Munții Apuseni, la nord” (Județul Hunedoara. Monografie, vol. 1, De la începuturi până la Marea Unire din 1918, Iași-Deva, 2012, p. 34). Traversarea Mureșului am realizat-o pe mult pomenitul pod care duce la Șoimuș. Cine nu a auzit de Șoimuș să caute pe net celebra peșteră cu cei trei lilieci. Autostrada 1, lotul 4, Lugoj-Deva, Dealul liliecilor.

În drum spre spre Băița m-am oprit să fac poze prin cimitire. Nuuu!!! Nu-s necrofil. Îs un simplu angajat la muzeul din Deva care caută cruci de eroi din războaie, revoluții sau răscoale. Fiind erou și eu cimitire cutreieram! Am poposit la Bejan, unde este un foarte frumos așezământ de cult. Apoi la Chișcădaga. Am mai trecut prin niște sate și m-am oprit la Crăciunești. Am traversat cheile cu același nume, dar și rezervația naturală Măgurile Băiței, după care m-am trezit brusc pe strada principală din Băița. Cum nu mi-a răsărit în față nici un indicator turistic spre vreo zonă turistică, vreo cabană, pensiune sau vilă de 3 margarete ori măcar o șură părăsită, am apelat la un prieten să mă îndrume. Domnul Cornel a fost extrem de prompt. A răspuns după cam cinci minute în care speram să nu mă mânce câinii. A răspuns la fel de prompt și la întrebarea mea: „La ce pensiune dorm eu în noaptea asta?”.

Mi-a spus sincer că nu o să dorm la nici o pensiune. Pe moment m-am gândit: „Bine, oi fi eu mai nașpa, dar nici chiar așa!”. Apoi domnul Cornel a zis că nu pot să dorm la vreo pensiune din Băița pentru că nu există așa ceva în mai sus numita zonă turistică. Că să fac bine și să mă mulțumesc să dorm la el în casă.

Am încercat să o dau cotită, cum că nu ar fi frumos să abuzez de omenia unui om din Băița, localitate care prezintă totuși multe puncte de interes, precum Muzeul Textilelor, conceput, creat și susținut de Florica Zaharia. Nu prea știe lumea, dar Florica Zaharia „este Doctor în textile și Conservator Emerita a The Metropolitan Museum of Art, unde a profesat pentru aproape jumătate din viață ca și conservator textile. Treisprezece ani a fost șefă a Department of Textile Conservation”. 13. 13 ani. Eu am treaba cu 13, că-s născut pe un Vineri 13. Cine nu crede poate căuta pe site-ul http://www.muzeultextilelor.org/.

Apoi am stat să gândesc. Erau două soluții: să merg la mănăstirea din apropiere sau să accept invitația domnului Cornel. Normal că am ales ultima variantă. Cu o condiție: să mă lase să mă duc până la magazinul din centru. O zis că e OK, că până atunci numai bine leagă și el câinii.

Val-vârtej am plecat. Așa de val-vârtej că era să trec de centrul Băiței. Noroc că am zărit o terasă și, cum îmi era sete, am vrut să beau o bere. Ce să vezi? Lângă terasă ființa un fel de magazin universal. Cum se făcuse deja întuneric afară, aveam frontala de pe cap și lampele de pe bicicletă aprinse. Am sprijinit țoacla de un gard și am intrat în ditamai magazinul. Din ăla cu coșuri pentru cumpărături, nu din ăla de te întreabă vânzătoarea ce vrei.

Ce am ignorat eu au fost mai multe aspecte. Primo: eram îmbrăcat în colanți de ciclist. Secundo: am burta cam mare (zic unii, dar nu este adevărat), așa că tricoul a intrat primul în magazin. Tertio: mi-am uitat frontala aprinsă pe frunte. Toate aceste trei aspecte au atras atenția cerberilor din magazin. Eu habar nu am avut. Am mers, am luat o pită, două pateuri, niște roșii și castraveți etc., apoi, când am ajuns la casa de marcat banii, îmi sare în ochi un rulou de salam. Bănuiesc că știți ce sunt alea balele!!! Instantaneu am cerut o rudă din salamul respectiv!!!

No! Cum nu gândesc, nu m-am gândit că dacă intri noaptea în magazin, în colanți și cu frontală pe cap lumea se cam uită ciudat la tine. Tanti de la casă s-o uitat la salam. Apoi s-o uitat la mine. Privirea i s-a micșorat ca o fantă a luminii. Însă a revenit pe modul „profi” și mi-a spus foarte respectuos că ruda pe care eu o ceream era cam scumpă…Eu i-am răspus că eu vreau salamul ăla, că doar pedalasem în ziua aia nu mai știu câți zeci, poate sute (asta ca să nu zic mii) de kilometri. Abia după ce am scos banii, mi-o dat ruda. Și m-am dus să dorm la domnul Cornel.

Posted 2021/09/07 by danieliiancu in Articole, Transilvania mea

Cu ochii-n cărți… (6)   Leave a comment

Lumea văzută de pe două roți

Alin Bonța, Cu bicicleta prin Hunedoara, Editura Karina, Deva, 2019.

Apărut în Știrile Transilvaniei, 19 aprilie 2020

Când destinul vrea să faci ceva, nu te poți opune. Adică, no, te încrâncenezi cât te  încrâncenezi, așa vreo 46 de ani, dar până la urmă ajungi să-ți urmezi linia vieții trasată de ursitoare. Așa-i și cu Alin Bonța. Născut (că doar nu l-o fi adus barza), la Crișcior, o localitate din județul Hunedoara), acum nici nu zic câți ani, s-o hotărât să se facă inginer. Acum e manager de firmă, dar între timp s-o apucat și de biciclit pe șosele, asta după ce s-o săturat să tot alerge pe la maratoane.

Surprinzător, o dat-o și pe de lături: adică s-o apucat de scris. Cică, la început, așa mai timid, pe un forum sau blog, ceva de genul. Apoi s-o pus pe tipărit și scos la cărți aproape pe bandă rulantă: Cu bicicleta prin Pirinei (2015), Cu bicicleta prin Corsica (2017), Cu bicicleta prin Tenerife (2018). Toate apărute la Editura Karina din Deva. Și, mai nou, în 2019, Cu bicicleta prin Hunedoara. Or mai fi ele și altele, dar nu le am eu în biblioteca personală. Ceea ce am remarcat e faptul că, contrar principiului care spune că trebuie să pleci din centru (comuna Crișcior) ca să ajungi la periferiile din Spania sau Franța, Alin Bonța a făcut invers. A plecat inițial, de fapt ani de zile, departe prin lume ca să se apropie de casă, de centrul căruia nu-i parcursese încă toate drumurile. Bine, biciclitul pe șosea nu prea putea fi făcut acum 15 ani în România…

Problema asta cu volumul despre județul Hunedoara văzut de pe două roți e mai mare și mai consistentă decât celelalte. e normal, că doar și zona e mai spectaculoasă decât nu știu care Pirinei, Corsici sau Tenerife. Eventual Andorre. Spre deosebire de ălelalte volume, care conțin doar un fel de rapoarte zilnice împănate de fotografii din turele cicliste, Cu bicicleta prin Hunedoara. Cele mai frumoase trasee de șosea din județ. Adică toate, e un pic mai altfel.

În primul rând ca dimensiuni. În al doilea rând sunt descrise 44 de trasee, textele fiind însoțite de informații privind lungimea, „diferența de nivel cumulată”, panta maximă, gradul de dificultate evidențiat prin cinci iconițe cu bicicliști colorate în alb și negru, cu anexe care menționează altitudinea de la plecare, altitudinea de la sosire, panta medie și „urcarea cumulată”.

…Acum ce să zic? Adevărul? Hai să-l zic: este o exagerare în titlu. „Adică toate”!!!??? Poate că, într-un fel are dreptate Alin Bonța. Sau avea atunci când a scris volum în cauză. Personal cunosc cel puțin trei trasee care nu sunt menționate. Bine, eu m-am cam rătăcit pe ele la câteva intersecții, că nu-s toate marcate. Dar astea sunt deja poveștile mele.

Ca să vedeți ce fain scrie Alin Bonța în volumul Cu bicicleta prin Hunedoara vă dau doar câteva citate. Puține. „Doamne, cum cobor pe îngustimea aia, când începe asfaltul! Curbele sunt line, bicla face exact ce vreau eu și sunt fericit. De-a dreptul fericit. Doar faptul că la trecerile bruște între lumină și soare nu prea văd nimic în față, câteva secunde îmi mai temperează elanul, astfel îmi vine să las naibii frânele și să zbor…” (p. 140).

„Undeva, mai jos de mine, pe mâna stângă cum merg, se aude clar cum un țăran își ceartă oile iar câinele contribuie și el cu ce poate, adică latră, îngrijorător pentru mine aș spune. Imediat însă descopăr că scena se petrece pe versantul opus mie, peste vale, dar totul se aude așa de aproape de parcă aerul s-a rarefiat și sunetele zburdă libere, care încotro” (p. 54).

„Aici, sus, dacă ajungi primul și privești către prietenii tăi ce urmează să vină, ți se pare că ies din pământ, nu vin pe drum. Le vezi mai întâi casca, apoi fața chinuită și abia apoi apare bicicleta. La mine nu e cazul, nu mai vine nimeni. Poate doar cel care trebuia să mă împingă un pic…” (p. 266). Acesta e farmecul volumelor de literatură ciclistică scoase din jobenul propriu de către Alin Bonța. Nu pot decât să mă înclin!

Posted 2021/09/07 by danieliiancu in Articole, Cu ochii-n cărți...