Archive for 2020/02/01

Comori mai puțin știute ale Hunedoarei (17)   Leave a comment

Ansamblul rural săsesc din Romos

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2415, 16-22 august 2019, p. 8.

Descrierea conform Listei Monumentelor Istorice, Institutul Național al Patrimoniului, 2015, poziția 425: „cod HD-II-a-B-03433, Ansamblul rural Romos, sat ROMOS, comuna ROMOS, Întreaga localitate; sf. sec. .XIX – înc. sec. XX”.Poziția anterioară din LMI, 424, specifică drept unicat la codul HD-II-m-A-03432 „casa parohială evanghelică”, datată în secolul al XVII-lea.

„Romosul s-a simțit parte a întregului de țară”…

Există localități monument. Poate părea ciudat, dar există. Fiecare clădire din respectiva așezare e un monument, astfel încât toate la un loc formează un ansamblu de monumente. Este cazul localității Romos, la ora actuală centru de conumă, atestată documentar la 1206. „Primii oaspeți ai Transilvaniei” au ajuns la Cricău, Ighiu (județul Alba) și Romos nu se știe precis de unde. „Dintre cei trei termeni: teutoni, flandrenzi, saxoni, ultimul s-a impus până la urmă, atât în limba latină, cât și în cele trei limbi populare vorbite în Transilvania” (Thomas Negler, Așezarea sașilor în Transilvania, București, 1992, p. 83).

Comorile din lăzi” (Petru Tudor Stăncioiu, Aurel Răduțiu, Romos (jud. Hunedoara). O istorie ăn imagini. 1850 – 1950,Cluj-Napoca – Deva, 2017, p. VII), le vedem azi doar pe drumuri. În case nu prea poți intra. E bine că mai poți poza fațade. Din drum. Lumea se plânge că se pierde tradiția, dar când mergi și vrei să o salvezi cel puțin vizual proprietarul nu te lasă.

Mai avem puține sate cu arhitectură tradițională săsească în județul Hunedoara. Deși unii se laudă cu asta. Părerea mea e că ar trebui să le conservăm. „Romosul s-a simțit parte a întregului de țară” și din punct de vedere politic. Gheorghe Dubleș și Adam Basarab au fot în perioada interbelică membri în Senatul României.

„În plan local,, preocupările de interes obștesc, … , conduc la câteva reușite în sensul modernizării comunei” (Aurel Răduțiu, Romos (jud. Hunedoara). File de cronică. 1850-1950, Cluj-Napoca – Deva, 2015, p.XIX). „Era parcă necesară această acumulare de energie pentru a rezista nenorocirilor ce nu vor întârzia să lovească. Criza economică, criza politică, globale desigur, atât de globale cât să lovească și colțul de lume al Romosului”, ating și localitatea, iar bolșevismul își spune cuvântul (p. XXI). Istoria Romosului e mult mai fascinantă decât a fost scrisă până acum. Iar ceea ce se păstrează vizual ar trebui pus în valoare.

Alte obiective în zonă

Cei care doresc să mai viziteze asemenea ansambluri rurale se pot deplasa în amonte, către Romoșel, sau Vaidei și Pișchinți. Tot în apropiere, fostul Binținți, azi Aurel Vlaicu, oferă și el același aspect de localitate săsească, iar pe una dintre străzi se poate vizita Complexul Memorial „Aurel Vlaicu”, format din casa natală pe care a fost amplasată  în 1925 o placă de marmură neagră, bustul aviatorului, realizat de sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad în anul 1933, precum și muzeul inaugurat în 1982, la centenarul nașterii inginerului școlit la Orăștie, Sibiu, Budapesta și Munchen. Stațiunea Geoagiu-Băi nu este nici ea departe, iar complexul de chei Mada-Roșia-Ardeu-Cib-Glod-Băcâia este spectaculos. Orăștia și cetățile dacice de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie sau Sarmizegetusa Regia sunt practic la doi pași…

Comori mai puțin știute ale Hunedoarei (16)   Leave a comment

Statuile – menhir de la Baia de Criș

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. X, nr. 2413, 9-15 august 2019, p. 8.

Printre exponatele importante din patrimoniul Muzeului Civilizaţiei Dacice și Romane din Deva se regăsesc și patru statui-menhir și un menhir simplu, toate descoperite în zona localităţii Baia de Criș. Ele sunt prezentate publicului în cadrul Lapidariului, colecţie aflatăîn vecinătatea Palatului Magna Curia, sediul central, din Deva, al Muzeului Civilizaţiei Dacice și Romane.

Menhirul, o „piatră lungă”, este definit drept un „monument (funerar sau de cult) megalitic, format din blocuri de piatră necioplită, izolate sau grupate în aliniamente, în cercuri sau semicercuri, și care este întâlnit mai ales în Bretagne și sudul Angliei” (Dicţionarul explicativ al limbii române, Chișinău, 2007). Spre deosebire de menhirii simpli, statuile-menhir „suntreprezentări umane, la care diferite detalii anatomice sunt ușor de recunoscut și la fel pot fi recunoscute și detalii de îmbrăcăminte, dar toate pe un întreg pe care îl reprezintă blocul alungit de rocă, mai mult sau mai puţin, uneori chiar deloc, umanizat” (Ioan Chintăuan, Statui menhir din România. Încadrarea în tipologia europeană, Cluj-Napoca, 2009).

Din acest punct de vedere, piesele deţinute de instituţia muzeală din Deva sunt cele mai numeroase de pe teritoriul României: patru. Un alt aspect inedit este dat de faptul că descoperirea lor se încadrează pe un interval cronologic ce depășește un secol. Dacă primele trei statui-menhir au fost descoperite și făcute cunoscute de către Téglás Gábor (primul director al muzeului devean) la începutul deceniului nouă al secolului XIX, următoarele două piese au ieșit la iveală abia în anul 2000, când, în cursul unor lucrări de decopertare efectuate la cariera de cărbune de la Ţebea, muncitorii au descoperit mai multe piese litice.

„Relatările lucrătorilor din carieră menţionează o statuie, un bloc mare, fasonat, o piatră sculptată sub forma unui cap uman, precum și o lespede fasonată având multe semne și scriere. Dintre acestea, doar primele două piese au fost recuperate de către echipa de arheologi trimisă la faţa locului” (Nicolae Cătălin Rișcuţa, O nouă descoperire arheologică la Baia de Criș – jud. Hunedoara, în Thraco-dacica, nr. 1-2, 2001).

Capetele, sculptate separat

Realizate dintr-o gresie de provenienţă locală, cu un conţinut ridicat de oxizi de fier, ceea ce le oferă o culoare ușor brun-roșcată, statuile-menhir sunt, de fapt, „blocuri de piatră care înurma prelucrării au primit forma corpului uman. Privite frontal, statuile au umeri largi, silueta îngustându-se în zona mijlocului, pentru ca baza să fie mai lată. Pe grosime, partea superioară este mai îngustă, în vreme ce partea inferioară, pentru a oferi mai multă stabilitate, este mai groasă… Toate elementele figurate sunt lucrate în relief nu prea pronunţat, iar muchiile acestor reprezentări sunt rotunjite… Statuile nu prezintă greșeli sau ezitări în execuţie, ceea ce denotă că au fost lucrate de o mână formată pentru această activitate specializată” (Nicolae Cătălin Rișcuţa, studiul citat).

Printre elementele figurate pe statuile-menhir se regăsesc detalii anatomice, de vestimentaţie, accesorii și podoabe, unelte, arme sau însemne de rang. Cel mai bine sunt redate mâinile, însă este semnificativ faptul că la toate aceste statui capul nu este reprodus. Dar „nu poate fi vorba despre o spargere a capului”, întrucât suprafeţele nu prezintă asperităţi specifice unor rupturi. Mai mult, acele zone sunt lucrate îngrijit, unii specialiști considerând acele suprafeţe drept suport pentru capete sculptate separat. Pentru a putea înţelege statuile-menhir de la Baia de Criș, ele trebuie admirate în cadrul expoziţiei Lapidarium de la MCDR Deva.

Datele tehnice oferite în exces nu fac decât să reducă din spectacolul vizual oferit unui vizitator mai mult sau mai puţin interesat de menhirii din preistorie, mai precis de perioada situată între sfârșitul neoliticului și începutul epocii bronzului.