Archive for 2020/01/15

Pro memoria (23)   Leave a comment

Eroii din Tuștea

Apărut în Glasul Hunedoarei, an. IX, nr. 2174, 25 mai 2018, p. 8.

Prin Țara Hațegului găsim, destul de des, cimitire sau simple curți de biserici mărginite de cruci fără morminte. Amplasate discret sau puse la vedere, acestea amintesc de eroi răpuși pe câmpuri de bătălie din Primul sau al Doilea Război Mondial. Este și cazul localității Tuștea, din comuna General Berthelot.

Crucea lui Moise Andrioni

Printre cele zece cruci identificate în cimitirul din preajma bisericii cu hramul „Sfânta Treime”, înălțată pe la mijlocul secolului al XIX-lea, se găsește și una ridicată în memoria lui Moise Andrioni, căzut în Marele Război.

Simplă, de dimensiuni reduse, construită din două bucăți de marmură și amplasată pe un mic soclu de ciment, crucea este lipsită de ornamente. Doar registrul superior, de inspirație grecească, cu îmbinarea brațelor trilobate încadrată într-un cerc, aduce o notă distinctivă în cadrul ansamblului. Registrul inferior are o formă aproximativ dreptunghiulară și pe el se află gravată următoarea inscripție: „În amintirea / eroului / MOISE ANDRIONI / rep. 25 Oct. 1915 pre câmpul / de luptă din Rusia în etate de / 29 ani. Sa ridicat această s. / cruce de soția sa Maria”.

Alți eroi prin Rusia

Crucea deja amintită este situată la marginea cimitirului, lângă gardul de la drum, fiind încadrată de celelalte nouă, printre care se află alți eroi din satul Tuștea care au murit prin Rusia, dar în al Doilea Război Mondial. Nu insistăm acum cu descrierile obiectivelor memoriale, ci îi menționăm doar prin textele săpate pe cruci.

„Întru amintirea Eroului / ANDRIONI PETRU / născ. 1914, / mort la 15 Apr. 1943, / în luptele din Rusia. / Glorie lui! / Fiei memoria / binecuvântată // Deplâns de mama Maria, buna Juja / soția Viorica și fii Moise și Petru”.

„În amintirea lui / DANCI VIOREL / n. 21 IX 1919 / dispărut în 1943 / la STALINGRAD // În veșnica lui / pomenire”.

„Întru amintirea / eroului Sold. / Gheorghioni Ion / mort pentru patrie la / stația Sevastopol 30 Martie / 1943, în etate de 32 ani, / făcând parte din Reg. 2 C.F.R. / Patria recunoscătoare. // Deplîns de soție: Ilinca. / copii: Vuca și Doina”.

„Întru amintirea / Eroului / Sold. MERIAN SAMOILĂ / născ. 1912 comuna Tuștea / mort în luptele dela / Sevastopol la 26 Iunie 1942”.

Despre ceilalți eroi căzuți prin alte țări, pe alte fronturi, vom vorbi cu altă ocazie.

Posted 2020/01/15 by danieliiancu in Articole, Pro memoria