Archive for 2018/10/01

La centenar (31)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (31)

Apărut în Palia Expres, anul XXII, nr. 34 (889), 21-27 septembrie 2017, p. 8.

Un alt monument funerar foarte bine păstrat îl întâlnim în localitatea Simeria Veche (orașul Simeria) și este înălțat în fața unei case amplasate de-a lungul Drumului Comunal 44. Foarte probabil, monumentul nu este cel original, el fiind reconstruit ulterior de către familie în urma deteriorării crucii inițiale, așa cum s-a întâmplat în numeroase alte situații.

Este vorba despre o cruce de marmură, ridicată în amintirea eroului Ioan Igna și amplasată pe un postament de ciment, aproape lipită de zidul cu învelitoare de țiglă care împrejmuiește gospodăria. Cândva, în ultimele decenii, odată cu introducerea gazului metan în localitate, o țeavă galbenă îl înconjoară, intervenind neplăcut din punct de vedere estetic în cadrul imaginii de ansamblu a monumentului.

Compozițional, acesta este oarecum atipic, faptul fiind determinat și de ridicarea lui ulterioară, familia dorind probabil ca el să fie cât mai original. Înălțat, așa cum spuneam, pe un soclu de ciment, monumentul este constituit tot din trei registre, cel inferior și cel median  fiind relativ simple. Textul este amplasat pe toată suprafața părții mediene și este următorul: „Întru amintirea lui / JOAN IGNA / căzut în lupta de la Görz în 8 Aprilie / 1917 în etate de 30 ani s-a ridicat / aceasta cruce de cătră părinții / ARON și ANA IGNA, soția / ZICA IGNA născ. TODOR și fiul sěu JOAN / In veci pomenirea lui”.

Mai interesantă este partea superioară, constituită dintr-o cruce latină al cărei braț principal se sprijină pe o falsă arcadă. Brațele crucii, la punctul lor de intersecție, sunt înconjurate de un disc, dorind probabil să simbolizeze soarele, iar pe ele se regăsesc incizate inscripțiile de consacrare: „IC XC NI KA”.

Momentan nu se cunosc prea multe detalii despre cel căzut în Marele Război, într-una din luptele de la Görz (în ialiană Gorizia, în slovenă Gorica), mai ales că în valea superioară a râului Isonzo au avut loc douăsprezece confruntări în timpul cărora armatele austro-ungare (din care făceau parte și români) au suferit pierderi de ordinul sutelor de mii de soldați. Cercetările viitoare vor aduce însă, sperăm, lămuriri suplimentare.

La centenar 031, in Palia Expres, XXII, 34, 889, 21-27 septembrie 2017, p. 8

Reclame

Posted 2018/10/01 by danieliiancu in Articole, La centenar