La centenar (1)   Leave a comment

La centenar. Cruci de eroi din Primul Război Mondial (1)

Apărut în Palia Expres, anul XXI, nr. 36 (842), 22-28 septembrie 2016, p. 5.

A trecut suta de ani și mai bine de la izbucnirea „Marelui Război”. Căci pentru cei din Ardeal Primul Război Mondial a început la sfârșitul lunii iunie 1914. Bucuria unui conflict ce avea să conducă la configurarea României Mari avea să se transforme în curând în jale, iar eroii și-au făcut apariția. Sunt pline satele transilvănene de cruci fără morminte. Născuți în zone dacă nu idilice, cel puțin egocentrice, și sortiți să moară prin alte capete de lume, prin Serbia, Pocuția, Polonia rusească ori, ironia sorții, după terminarea conflictului, prin Ungaria sau îndepărtata Siberie. Nimic nu mai amintește de ei în afara unor monumente ridicate de comunitate sau a unor cruci răsfirate prin cimitire și la răscruci de ulițe de sate.

Și chiar dacă nu mai putem face noi mare lucru, ne propunem ca în săptămânile, lunile și chiar anii următori, să ne mai aducem aminte de eroii din Ținutul Orăștiei, prin prezentarea succintă a unora dintre monumentele sau crucile comemorative.

„Întru memoria lui / IOAN LUPȘOR / în etate de 20 ani / cazut pe campul de / onore în Războiul / …dial / la anul 1918. / Aceasta s. Cruce / sa ridicat de jalnici sei / Parinti la anul…”

Cruce de piatră, cu unele zone din registrul principal puternic deteriorate, se află amplasată la intrarea în localitatea Turdaș, dinspre Deva. Este una dintre cele mai interesante și îngrijite cruci din Ținutul Orăștiei, pe care le-am identificat până acum, chiar dacă textul nu poate fi întregit. Cioplit dintr-un singur bloc de piatră și înălțată pe un soclu ornamentat cu șiruri de romburi, monumentul se compune practic din trei registre. Deasupra regăsim crucea propriu-zisă, de tip grecesc, ce are în mijloc incizate două ramuri stilizate de laur, pe îmbinarea cărora se sprijină o altă cruce, tot incizată, cu brațul principal mult înălțat. Registrul de mijloc este spectaculos, având forma unui scut simplu de inspirație renascentistă, în câmpul căruia, încadrat de o bandă formată din linii paralele ce urmează forma scutului, se regăsește textul mai sus menționat. Partea inferioară este simplă, de formă dreptunghiulară și face legătura cu soclul.

Prin urmare, tânărul de 20 de ani Ioan Lupșor din Turdaș a murit pe câmpul de luptă din Războiul Mondial, în anul 1918. Și nu e singurul!

la-centenar-1-1-palia

Anunțuri

Posted 2016/09/23 by danieliiancu in Articole, La centenar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: