Jurnal, memorii și amintiri alternative (6)   1 comment

5 august 2016

Azi am șters o persoană din lista de prieteni de pe Facebook. Facebook-ul și-a cerut scuze pentru neplăcerile produse. Și mie îmi pare rău, dar chiar am fost nevoit. Nu îmi pare rău pentru faptul că persoana respectivă m-ar fi ajutat vreodată în viață, ci pentru că la un moment dat, timp de câțiva ani, am fost colegi de serviciu și ne-am înțeles bine. Zic eu. Plus că, într-o perioadă critică din viața respectivei persoane, ajunsesem un fel de confesor, prin stații de autobuz, pe microbuze sau prin cafenele, când aveam nițel timp și o minimă dipoziție. Din câte îmi povestea atunci, problemele erau grave. Rolul meu însă nu era de a judeca, ci de a asculta. Am făcut acest lucru fără să dau sfaturi, pentru că un confesor nu poate fi nici măcar sfătuitor. Rolul confesorului e altul. Persoana în cauză a trecut peste problemele respective. Sper din tot sufletul. Din păcate, după ce a ieșit cu bine din chestii murdare s-a apucat de lapidat pe alții.

Așa că azi dimineață, când am deschis Facebookul, ce mi-au văzut ochii? Un mesaj la postarea cu al doilea fragment din scrisoarea adnotată a Atenei. În care eram făcut cu ou și cu oțet. Ceva de genul că să fac bine și să nu o mai bârfesc pe Atena. Că săraca e femeie bătrână și suferă. Și oricum cu bârfele mele nu o mai pot schimba. Și că nici eu nu mă mai pot schimba, la vârsta mea.

…Ceva de genul că pe boul bătrân nu-l mai înveți la jug. Sau că pe măgar geaba dai cu bâta…

Cunosc osârdia cu care unii vreau să pupe pe cineva în fund cu orice preț. Ceea ce nu accept e faptul ca cunilingviștii să iasă în față și să dea sfaturi despre moralitate, dreptate, atitudini față de soacră și altele. Și nu accept nici ca relataterea unei realități din spațiul privat și expunerea ei în spațiul public pe baza unor dovezi irefutabile (recte, pasaje din scrisoarea scanata a Atenei) să fie considerată bârfă. Doi ani am așteptat ca Atena și cu Ghiță să se potolească. Nu au făcut-o și nu au de gând să o facă, dimpotrivă… Judecătoriile și tribunalele au devenit un fel a a doua lor casă. În plus, calomniile, intrigile, minciunile și istericalele lor ne inundă zilnic (mie și îngerului meu, Mihnea) spațiul de minimum confort psihic de care are nevoie orice persoană normală pentru a viețui decent.

Este foarte ușor să acuzi fără motiv și să minți cu nonșalanță. Eu public acum în foileton și cu explicații doar scrisoarea soacrei, scrisoarea aia care a devenit picătura ce a făcut să se reverse paharul plin de umilințe pe care cei doi ni l-au administrat din ianuarie 2011 până în septembrie 2014. Cui nu-i convine sau nu-i place, să nu citească. Scrisoarea, oricât ar părea de incredibilă, e reală până la ultima literă, fiind olografiată de Atena și cred că e pătată de balele urii care i se scurgeau printre dinți când a scris-o.

Așa că hai să o citim în continuare!

Anunțuri

One response to “Jurnal, memorii și amintiri alternative (6)

Subscribe to comments with RSS.

  1. Reblogged this on Literele sufletului meu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: