Jurnal, memorii și amintiri alternative (4)   Leave a comment

Analiză de text pe scrisoare de soacră… Paragraful 1

Această scrisoare mi-a fost trimisă de Atena pe data de 25 septembrie 2014, prin mesager. Era într-o zi de joi. Mesagerul era Îngerul, căruia până la ora șapte seara când m-am dus după el, ea refuzase să îi dea de mâncare. Pe motiv că vrea să doarmă cu mine. Când am sunat la ușă, mi-a deschis și mi-a trântit ghiozdănelul lui de grădiniță direct la picioare în timp ce-mi șuiera printre dinți:

– Vezi tu ce-i dai de mâncare!…

N-a fost nevoie să-l împingă afară din casă că Mihnea oricum a sărit direct în brațele mele. Nu am bănuit nimic, că Atena făcea tot timpul crize de genul ăsta. Doar seara târziu, când am început să-i fac pachețelul pentru grădiniță, am descoperit în rucsăcel o scrisoare. De la soacră-mea. Nu era de amor, ci de omor. O redau pe paragrafe, ca s-o pot și explica. Toate abaterile de la limba română, de la ortografia limbii române sau de la logică îi aparțin Atenei. Eu doar transcriu.

„Danӯ dacă NU poțó să stai cu mine și Gigi de vorbă îți voi scrie: De la Steluța știu că Sorta tea invidiat că AI AVUT NOROK de femeie cu casă, bani, frumoasă și deșteaptă. Eu îți spun că ELE și acum te invidiază că NU PLĂTEȘTI ca EA CHIRIE. NU a știut cum să facă, și ce să facă să Ne CERTĂM. A lansat tot felul de bărfe peste tot. NOI NU Am dat curs la nimic. Dacă Steluța ma asigurat CĂ TU AI CARACTER NU CA ELE Te rog să fii așa cum știe Mama copilului tău. Cu tine NOI NU AVEM NIMIC. O respectăm pe Steluța pentru că EA TEA IUBIT Doar pe tine, că altfel NU SE CĂSĂTOREA, stătea așa. Eu nu pot să-ți spun doar că la Măta NU ÎI PERMIT ÎN CASA MEA SĂ MĂ JIGNEASCĂ. Pe MIHNEA NICI ATÎT. Ea nu știe ce înseamnă să-ți MOARĂ COPILUL  și să crești un nepoțel (frumos, deștept, cu un șarm al lui, iubit de toată lumea, inconjurat de prieteni, el îi coordonează pe toți) etc., NUMA ÎN LACRIMI!!_ _ _ ”…

Ăsta e textul. Acum să trecem la analiza lui. Trec peste fazele cu „Danӯ”,  „NOROK” sau „femeie cu casă, bani, frumoasă și deșteaptă”. Îs vorbe de cocălari. În schimb formularea „știu că Sorta tea invidiat” m-a uns la inimă. Pentru cine încă n-a priceput limbajul Atenei, asta înseamnă că soră-mea m-a invidiat. Că am avut parte de femeie și că nu plătesc chirie. Că soră-mea plătește chirie și încă n-a avut parte de femeie… Lângă „sormea”, în prima ligă a invidioaselor, s-a așezat comod și maică-mea. „Măta”, cum scrie Atena. „Măta” mea cică dorea ca mie să-mi meargă rău. Așa că s-a pus pe bârfit la Atene și la Ghiți. Dar ei, parol, nu au dat curs la nimic. Că ei DOAR cu mine nu aveau nimic. În schimb se pare că aveau/au ceva cu toată lumea. Inclusiv cu Steluța. Că Atena spune răspicat, cu subiect și predicat, că O RESPECTĂ pe Steluța pentru faptul că m-a iubit doar pe mine. Prin urmare, dacă iubea și pe altcineva, era bai mare. Cică s-a căsătorit cu mine pentru că m-a iubit. Stupid. Eu mă întreb… De ce m-a iubit doar pe mine? De ce nu a încercat să-i iubescă și pe ei?… Cât privește faza cu „NUMA ÎN LACRIMI!!_ _ _ ”… îmi vine să vomit!

Scrisoare soacra 1a.jpg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: