Archive for Mai 2014

Reportaje (31): Cum să ajungi din munte la câmpie. Un exemplu   Leave a comment

Apărut în Dilema Veche, anul XI, nr. 537, 29 mai – 4 iunie 2014.

Două zile de pedalat mi-a luat să parcug nici 70 de kilometri. Drumuri proaste şi ocolite, furtuni şi ploi, apoi noroaie, apoi muşte şi ţânţari şi tot felul de vietăţi care ţi se aşează pe piele taman când împingi de bicicletă pe dealuri în sus (că poţi împinge de velociped şi pe dealuri în jos!), şi panta e prea mare ca s-o mai laşi puţin sprijinită de vreun pom şi să te apuci de pleznit muşte.

Greu, dar am ajuns. În Pădurenimea hunedoreană, frumuseţea constă mai ales în faptul că, după ce ieşi în culme şi treci de păduri, dai de sate. Unele cu casele înghesuite poartă lângă poartă. Altele, puţine, mai răsfirate. Răsfirată e şi aşezarea de la Faţa Roşie. Am mers multă vreme şi lung drum prin poieni cu şuri acoperite cu paie. Pustii şi părăginite. Şi poienile, şi şurile… Într-un final, spre seară, căutam loc de dormit. Că acoperiş de cort deasupra capului nu aveam şi hamacul mi se sfâşiase cu o seară înainte, în bucăţi. Voiam un loc cu fân, o şură…

Restul articolului, momentan, doar cine are abonament on-line la Dilema veche îl poate citi aici… sau îl mai poate găsi încă la chioşcurile de ziare… 🙂

Anunțuri

Posted 2014/05/31 by danieliiancu in Reportaje

Locuri de dormit (6)   Leave a comment

În stogar la Porcurea, pe vremea când eram şpion… 14 aprilie 2014…

Locuri de dormit 6  În stogar la Porcurea, 14 aprilie 2014

Posted 2014/05/07 by danieliiancu in Galerie foto, Locuri de dormit

Etnografice (32)   Leave a comment

Răvar la stâna din Gruişoara Mare, Munţii Şureanu…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Posted 2014/05/07 by danieliiancu in Etnografice, Galerie foto

Mihnea dixit (81)   Leave a comment

Zilele trecute am fost la Orăştie. Că no, o fost ditamai vacanţa de 1 mai. Aşa că ne-am dus pe capul Dicii Rely să bem bere pe la terase (mai ales eu), şi să ne gâdile lumea-n tălpi (mai ales pe Mihnea). Totul a fost bine şi frumos, în special pentru înger. Că i-o făcut bună-sa toate poftele, şi vrute şi nevrute.

Printre altele, i-o făcut ghiveciul lui. Nuuuu, nu să facă ceva în el, ci să-şi ţină acolo o buruiană pe care tot ea i-o plantat-o. Cred că e un soi de trifoi cu trei foi. Mihnea, când s-o văzut proprietar pe ditamai buruiana de un centimetru înălţime, o început să mi se laude cu ce are el. Eu am ripostat. Că buruieni de ălea se găsesc pe toate marginile de drum şi să nu mai steie el să-l fenteze bună-sa. Ăsta mic era însă pornit să mi se împotrivească.

Taaatiiii, florile nu-s buruieni!… mi-o zis supărat că nu-i laud şi lui ghiveciul.

Eu nu m-am lăsat şi mi-am dus până la capăt demonstraţia logică. L-am întrebat dacă urzica e floare sau buruiană. El o zis că e buruiană, iar eu i-am adus aminte că şi urzica face flori, aşa că de ce nu se pune bună-sa pe crescut urzici? O cam rămas pe gânduri… Am continuat demostrând că şi mătrăguna face flori, şi muşeţelul, şi laba-gâştii şi coada-şoricelului… Ochişorii lui s-au deschis tot mai mult, până când, la ultima variantă expusă de mine a răbufnit:

– Mă Tati, tu mă minsi, că soriselu’ nu-’nfloreste!!!

Posted 2014/05/03 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Reportaje (30): Gara din Brad   Leave a comment

Apărut în Dilema Veche, anul XI, nr. 533, 1-7 mai 2014, în cadrul rubricii SOS Provincia.

Ţara Zarandului, deşi e ţară, nu-i prea mare. Cel puţin zona care se întinde pe teritoriul judeţului Hunedoara, căci există şi teritoriul alocat acum judeţului Arad. Termenul încearcă să cuprindă mai mult o entitate etnografică, chiar dacă de-a lungul timpului, din punct de vedere administrativ, Zarandul a fost şi comitat de sine stătător. Iar acum, după decăderea Băii de Criş, Bradul e buricul locului. Iar centrul acestui ombilic ar trebui să fie gara. Nu doar ca punct de legătură cu restul lumii, ci şi ca monument istoric şi, în opinia mea, cea mai reprezentativă clădire a oraşului. Însă lăsată în paragină…

Restul articolului, momentan, doar cine are abonament on-line la Dilema veche îl poate citi aici… sau îl mai poate găsi încă la chioşcurile de ziare… 🙂

Posted 2014/05/03 by danieliiancu in Articole, Reportaje