Viaţă de blogăr (11): IMOPEDIA.ro… noul.IMOPEDIA.ro   Leave a comment

De la început vreau să vă spun că „IMOPEDIA” nu vine de la moped, cum am crezut eu iniţial. Adică nu-i un fel de ipad, iphone sau alte idrăcii, care să se refere strict la deplasarea cu mopede în spaţiul virtual. Dimpotrivă, termenul vine de la imobil. Offf! Iar trebuie să fac precizări. Imobil înseamnă, în cazul de faţă, clădire, apartament, garsonieră, casă de vacanţă, spaţii industriale etc., şi nu expresia pe care o ia îngerul meu la ora de englesă de la grădinisă când îl întreabă Doamna cum se spune în chineza respectivă cuvântul… ce-i trece ei prin cap… de exemplu „matrioşcă”! Deci, imopedia.ro e ceva ce vine de la altceva. Nu de la moped. Ci de la IMObil  şi de la encicloPEDIA. Aşa mi se pare mie. Oricum nu contează ce mi se pare mie.

Acum că am terminat cu chestiunile lingvistice şi am elucidat cel o puţin o parte dintre misterele „IMOPEDIA”-ismului, să trecem la lucruri mai serioase. Spre exemplu la Taxi. Nu, nu mă refer la chestiile alea din Gara de Nord sau de la Otopeni care se ocupă mai mult de jecmănirea şi, uneori, tranşarea clienţilor, ci la trupa de ce muzică or cânta ei. Fain, de altfel. Cum nu i-am mai ascultat de mult am dat peste videoclipul care ne sfătuieşte pe toţi să ne obişnuim să împărţim ceva şi cu altcineva. Normal, e un concept IMOPEDIA.ro, care pune, printre altele, oamenii să cânte pe sub apă. Teribil de amuzant. Aţi încercat vreodată? Eu da… şi l-am învăţat şi pe înger, că i-o cumpărat bună-sa ochelari de scafandru şi tub de respirat. Normal, în timp ce-l învăţam să cânte sub apă ca în melodia lu’ Taxi, io n-am avut nici o protecţie. Nici tub, nici ochelari. Nici măcar de vedere. Mai simt şi acum gustul de clor în gură, al şaptelea picior al unui octopodus de plastic în ochiul stâng şi mânuţele îngerului trăgându-mă de păr până la limanul căzii…

Oricum, m-am distrat ascultând melodia. Aşa că de la melodie am ajuns la text. Nu la textul melodiei, ci la cel de pe noul.IMOPEDIA.ro. Că mai e şi textul de pe vechiul IMOPEDIA.ro. Unde dacă intri găseşti trimiteri tot către noul. Ştiu. Sună cam complicat. Dar nu e. Concentraţi-vă un pic. Vechiul site vrea să devină nou. Şi, cică din cauză că a înţeles că părerea publicului contează, acum e în probe. Site-ul e în probe, nu părerea publicului. Aşa. Prin urmare, când daţi click unde trebuie, o să vedeţi o serie de spoturi. Normal că video. Că nu-s aşa de nărozi să pună power-point-uri. Sau crochiuri în cărbune. Cu scopul de a promova noul.IMOPEDIA.ro, nicidecum alte chestii. E şi o şmecherie pe care v-o dezvălui, să nu picaţi de fraieri: vedeţi că-s mai multe clipuri. În funcţie de publicul-ţintă. Pentru tineri, oameni de afaceri, familii, agenți imobiliari. De parcă nişte tineri (doi, să spunem, nu mai mult, că instigăm la altceva), n-ar putea să fie în acelaşi timp şi oameni de afaceri, să aibă o familie împreună şi să fie, aşa, în timpul liber, şi agenţi imobiliari. Mă rog. Propunerea mea e să le vedeţi pe toate.

Apoi mai fiţi atenţi la un aspect. Puteţi şi câştiga. Nu la loto şi în nici un caz dacă n-aţi pus măcar un bilet. E vorba despre un concurs de idei, nu de noroc porcesc. Iar premiul e un Samsung Galaxy S4. Ce-o mai fi şi ăla ştiţi voi, ăia care vă pasionează. Că io am un Nokia 1100… Daaaaaaaaaaa!. Mai funcţionează! Nu fiţi impertinenţi! Mai bine băgaţi de seamă că aflaţi acolo, pe noul.IMOPEDIA.ro şi tot soiul de parteneri ai portalului. Care n-au ce face cu premiile şi o să vi le dea vouă. Aşa că trimiteţi-le ideile voastre şi puteţi câştiga, fără să împărţiţi cu mine, de la frigidere şi tablete până la sticle cu vin… La sticlele cu vin mă mai gândesc!

Anunțuri

Posted 2013/11/26 by danieliiancu in Articole, Viaţă de blogăr

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: