SuperBlog 2013 (5): Tentaţii (i)rezistibile   Leave a comment

Cică unii-s dependenţi de sex. Prostii. Fiţe. Ce-i ăla, sex? Ceva, ceva parcă-mi aduc aminte din tinereţile mele… Sau mai văd uneori prin câte un film… Trucaje, oricum. După cum bine ştie şi Mihnea de la grădinisă – şi mă învaţă şi pe mine –, copiii sunt livraţi cu barza. Barza asta e un fel de taxi care aduce bebeluşi acasă la mămicile şi tăticii lor, dacă ăştia din urmă or fost silitori şi or citit Kamasutra. Dar să nu insist acum. Alţii sunt dependenţi de băutură. Aici nici nu cred, de fapt, că-i vorba de dependenţă, ci de necesitate. La cât de scumpă-i apa în ziua de azi, doar oamenii cu dare de mână-şi permit să o consume. Şi ăia, cred, doar după ce se spală în prealabil cu ea. Restul bagă câte o berică, un vinars, un vinişor… Şi oricum, ştiţi şi voi, unii-s mai setioşi decât alţii. Deci nu trebuie condamnaţi. Apoi mai sunt dependenţii de iarbă. Aici mă abţin că io nu-s vegetarian. Urmează dependenţii de fotbal. Şi cei de politică. Nici nu ştiu în ce ordine. Oricum, ăia dependenţi de politică parcă ar fuma iarbă tot timpul, că nici nu mai realizează pe ce lume îs. Plus că uită până mâine ceea ce or promis azi.

Acum să revin la subiect. Şi să recunosc: şi eu sunt un dependent! De cărţi. Nu atât să le citesc, cât să le am. Băi frate, când văd o carte mă ia cu tremurici. O iau în mâini, o răsfoiesc, citesc câteva paragrafe pe sărite, o pun la loc, plec. Revin. O iau iarăşi. Mă uit la copertă. Întreb de preţ. O pun la loc. Revin. Plec. Revin. Plec… până la urmă, dacă nu-i chiar mai scumpă ca un apartament decomandat, o cumpăr.

Prin urmare, am cărţi pe toţi pereţii. Mă rog, pe câţi pereţi am disponibili. Cum în ultimul an n-am mai intreprins nimic în domeniul construcţiilor bibliotecofile, cărţile or început să zacă la căpătâiul patului meu. Iar vrafurile se tot înălţau, de mai că nu mai zăream meciurile la televizor din cauza lor. Aşa că am început să cuget. Trebuia să găsesc o soluţie de compromis. Mai ales după ce m-am întors de la un salon tomnatec de carte cu doi rucsaci plini. Plini de cărţi, nu de nuci verzi. Cum stăteam io şi mă uitam la un film, privirea mi-a căzut pe un perete de lângă televizor. Perete pe care îl ignorasem până atunci, din motivul simplu că pe el era atârnat un tablou. Dar în seara aia nici n-am mai văzut tabloul. Mi-l închipuiam gol. Virgin. Numa bun de bătut cuie în el. Şi de atârnat lanţuri. Pe care să montezi scânduri. Pe care să aşezi cărţi…

Wow! Zis şi făcut. Dimineaţa, cu buzele uscate de la atâta aşteptare, l-am sunat pe Bunicu să vie cu bormaşina. O venit. Cam după trei zile. Că el n-are bormaşină care să deie găuri în toţi pereţii. Că nu l-o lăsat Dica să-şi cumpere şi de-aia pentru ciment, ci numa de aia pentru lemn şi plastilină. Aşa că până s-o întors vecinu’ Loţi de unde o fi fost şi el plecat, am rămas fără găuri. Vecinu’ s-o întors duminica. Cam pe la amiază. Normal, când somnul vecinilor mei de apartament era mai dulce a venit şi Bunicu cu bormaşina. Şi… mmrrrrrr!!!!… mmmmrrrrr!!!!!…… mmmrrrrrrrrrrrrr!!!!!….. Imediat am dat câte găuri or trebuit. Apoi Bunicu o fugit să nu-l vadă vecinii mei. Care se sfădeau deja înte ei pe scară cine face maioneză c-un robot de bucătărie stricat…

Deşi cu ricoşeu, blestemele vecinilor m-au ajuns cam spre seară. Terminasem de montat holşuruburile în pereţi. Lanţurile atârnau corespunzător. Filetasem piuliţe de-a lungul unor bări gata filetate. Scândurile erau la locul lor. Şi cărţile începeau a se aşeza una după alta. Pe toate cele şapte rafturi. Mai aveam de aşezat tipăriturile pe raftul de sus când… un pocnet uşor m-a atenţionat că ceva nu-i tocmai în regulă! Şi altceva mi-a zburat pe lângă ureche. Fusese capătul holşurubului. Care se forfecase şi zburda lin prin cameră. Asta în timp ce toată construcţia începuse să se lase uşor pe-o rână.

Nu de tot. Vreo doi centimetri. Că lanţul se mai ţinea, ca printr-o minune, în picioare… Am început urgent acţiunea de debarasare a rafturilor. Dacă la urcare cărţile le aşezasem frumos, pe colecţii, autori, numere etc., la coborâre sistemul a fost mult mai rapid şi eficient: le luam cu braţul şi le trânteam de-a valma în pat, răsturnându-le peste cap. Câteva zeci de secunde păreau a-mi fi suficiente, ca să salvez de la dezastru televizorul postat undeva cam prea aproape de rafturi… Aruncam… transpiram… mă agitam…

Normal, exact în acel moment a sunat cineva la uşă. Am urlat să aştepte, că merg imediat să deschid. Pentru cel aflat în faţa butonului verde al soneriei, promisiunea mea i s-a părut a fi deşartă. Aşa că a mai sunat o dată. Şi încă o dată. De mai multe ori. Apoi nici n-a mai catadicsit să-şi ieie degeţelul din buton. Era Mihnea.

– Di se nu deschiszi usa, mă Tati meu? m-a interpelat el brusc când am apucat să mă dau jos de pe scaun şi să-i dezlipesc deştiul din sonerie. L-am luat din braţele Dică-sii şi l-am aşezat pe covor în sufragerie să-l descalţ. Că afară ploua. Ideea era să am o ţâră de timp de odihnă, până-l desfac la şireturi. Să-mi mai trag sufletul după turul de forţă cu debarasarea. Mi-am găsit! Că zărise îngeru’ cu coada ochiului mormanul de cărţi din camera mea, de sub care abia se mai ghicea patul. Aşa că aţă-n cameră s-o dus. No, ce vreţi? Tentaţia era irezistibilă.

– Taaatiiiiii, mă lasi să te aziut să pui cărsile sus?

…Bună-sa o zis că are treabă şi-o plecat. Iar eu am fost terminat. N-am scăpat până n-am schimbat atunci, pe loc, holşuruburile cu altele mai sănătoase. Apoi, până târziu în noapte am stat cu îngeru’ să punem iar cărţile pe rafturi. El lua cu mânuţele de pe unde apuca şi mi le trântea sub nas. Să le aşez. Adevărul e că pe colecţii le-am mai nimerit, dar numerele şi autorii i-am lăsat baltă. La ultimul raft, ăl mai de sus, Mihnea nu mai avea putere să ridice nici cărţile ălea din colecţia „ABC”, de pe vremea lui Ion Creangă. Ion Creangă editura, nu omu’. Mă rog! Oricum, trebuie să-l învăţ şi pe el se-nseamnă să te lupţi în viaţă cu tentaţiile. Chiar şi cu cele aparţinând domeniului livresc!

Anunțuri

Posted 2013/10/15 by danieliiancu in Articole, SuperBlog 2013

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: