SuperBlog 2013 (4): Doctorul personal al părului tău   Leave a comment

De obicei, după ce creşte, părul meu devine mare. Ciudat. La început îmi acoperă urechile şi nu mai aud bine. Apoi ajunge până pe gât şi mă gâdilă. Iar când trece de umeri e jale. Abia mai văd când merg pe drum. De aia îs tot cu mâinile-n el să-l dau la o parte. Să-l disciplinez. Pe păr să-l dau la o parte şi să-l disciplinez, nu pe drum. Ţi-ai găsit. La fel ca drumurile de ţară, aşa şi părul meu. O ia numai pe unde vrea el.

No. Acum problema e alta. Că tot ştergându-mi deştele de plete, după câteva ceasuri părul meu arată ca o cârpă de bucătărie cu care-ai curăţat o tigaie cu unsoare de porc. Unsuros tare. Părul, nu porcul. De obicei seara, când merg să mă spăl pe dinţi, nici n-am puterea să mă uit în oglindă. Să nu vizes urât. Aşa că dimineaţa primul lucru pe care-l fac e să mă spăl pe păr. Apoi pun apa de cafea. Deschid fereştile să se aerisească. Chestii din astea. Altfel, dacă nu-s ferchezuit pe ciuf, nu mă încumet. Că poate-mi zăresc reflexia-n apă… sticlă… email… Leşin, pic, dau cu capul de tocul uşii, marginea aragazului sau mă-nec în ibric. Deci nu risc şi mă spăl pe freză în fiecare dimineaţă. Apoi pot să mă uit liniştit în oglizi sau în te miri ce reflexii. Că-s mândru… Adevărul e că o cam concurez pe măştihoaia Albei-ca-Zăpada!

Să las poveştile şi să revin la întreţinerea părului. Totul a mers bine şi frumos până acum vreo câteva săptămâni. Chica mea era rebelă. Şi utilă. Când îmi duceam îngeru’-n cârcă, nici o teamă n-aveam că pică… că avea de ce se ţine. Când simţea Mihnea că e pe cale să plece la vale de pe umerii mei, când se împlânta cu mânuţele în părul meu. Uneori era deja cu picioruşele-n sus şi cu căpicul se uita la stele până când apuca să mă prindă de ultimele şuviţe. În timp ce eu îl ţineam de şireturi. El chiuia de bucurie, eu urlam de nervi şi-i promiteam bătăiţă că nu stă liniştit şi nu se ţine bine…

…Într-o dimineaţă însă a trebuit să mă tund…

A fost o dimineaţă ca oricare alta. Îngerul dormea sforăind angelic. Nu l-ar fi trezit nici Ansamblul „Doina” al Armatei, varianta exclusiv bărbătească, cântând „Voinţa neamului”. Că doar seara ne făcusem de cap. Amândoi. Deci ne făcuserăm de capete. Eu cu Mihnea ne-am făcut de cap, nu eu cu Ansamblul „Doina” al Armatei, varianta exclusiv bărbătească. Că am făcut băiţă şi ne-am uitat apoi la desene până cătră dimineaţă. Iar eu n-aş dori la nimeni să facă băiţă sau să se uite la desene până dimineaţa cu Ansamblul „Doina” al Armatei, varianta exclusiv bărbătească. Prin urmare, când am intrat în baie, cu ochii bulbucaţi de atâtea cearcăne, am crezut că intru într-un magazin de jucării acvatice sau într-un salon de cosmetice. În vană pluteau răţuşte, mingi, elafanţi, porcuşori, căluţi… maşinuţele, motocicletele şi avioanele erau pe la fund… fundul vănii… undeva între plutire şi scufundare erau tot felul de sticle de plastic. Habar n-aveam ce era în ele. Unele erau ălea din baie. Adică cu şampoane, săpunuri lichide, creme şi cremuţe. În altele erau alte soiuri de substanţe pe care le subtilizase Mihnea din dulapuri. Aracet. Clei de oase. Super şi super-super-glue. Diluant. Ulei de răşini. Etc. Ştia însă, că-i înger mare, că n-are voie să le destupe. Aşa că doar le aruncase-n vană şi se jucase cu ele…

Eu, în dimineaţa cu pricina, am început să fac ordine. Jucăriile la locul lor, în coşuleţ. Sticloanţele, pe marginea vănii, aliniate frumos. M-am despuiat de pijama şi m-am băgat la duş. Săpunul era unul şi era singur. M-am revigorat. Miros proaspăt de fructe exotice trăznea prin toată baia. Apoi, după ce mi-am văzut de corp, am zis să am grijă şi de cap. Adică de păr. Am luat prima sticluţă şi mi-am turnat în palmă. Am pus capacul. Şi am început să-mi spăl bine chica. După câteva secude mi-am dat seama că în jurul meu puţea îngrozitor. Nu vă gândiţi la prostii. Puţea a aracet. Greşisem sticluţa. Apa fierbinte şi gesturile mele iuţi au remediat dezastrul. N-o apucat aracetul să se lipească ca lumea de scalp. Uşurat, ca răsuflare, am luat altă stilcuţă. Pe care scria „Urzică”. Am văzut că-i albicios, dar am zis că-s urzici fragede, neclorofilizate. Mi-am turnat sănătos. Nu-n palmă. Ci-n cap. Era super-glue…

Am reuşit să-mi dezlipesc palma din cap. Că-s ager. Părul însă o rămas ca betonat. M-am uitat repede după acetonă. Habar n-am de ce. Că nu-s chimist să ştiu dacă acetona face reacţie pozitivă sau nu cu super-glue-ul… Cred că nu face. Că nu s-o întâmplat nimic semnificativ. În afara faptului că mă strângea din ce în ce mai tare scalpul. Ceva se întâmpla. Ori mi se micşora chelia ori mi se lăţea craniul!

Într-un final am văzut unde erau produsele de îngrijirea părului. Pe altă margine a vănii. Erau de ălea bune. De la Farmec. Scria pe ele clar: Gerovital Plant Tratament. Mi le-am turnat pe toate-n cap. Degeaba. Singura soluţie a fost să mă tund. Aşa că acum arăt şi eu ca majoritatea oamenilor. Singurul care m-a criticat a fost îngerul:

– Tatiiii! Di se si-ai dat părul zsos?

freza_Farmec

Anunțuri

Posted 2013/10/11 by danieliiancu in Articole, SuperBlog 2013

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: